Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1215/2023 AI generated

Accessory intervention appeal admissibility under Article 67(4) CPC where main party did not appeal

Case Number Decizia nr. 1215/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal, upholding the Court of Appeal’s decision to reject the accessory intervener’s appeal as inadmissible, and ordered the intervener to pay the defendant EUR 2,500 in litigation costs. The dispute arose when an accessory intervener, who had sought to support the plaintiff-company in a tenancy contract suspension and termination case, appealed the first-instance judgment after their intervention request was rejected as inadmissible and the main action was dismissed as moot; however, the plaintiff had not appealed the initial judgment. The decisive legal basis was Article 67(4) of the Civil Procedure Code, which establishes that an appeal by an accessory intervener is inadmissible if the main party in whose favor they intervened did not exercise the right of appeal, rendering the intervener's procedural position subordinate and incapable of independently sustaining the litigation at the appellate level.

Legislator headnote

AI generated

art. 63 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 64 alin. (3) C. proc. civ, art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 67 alin. (4) C. proc. civ, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ; Accessory intervention appeal admissibility under Article 67(4) CPC where main party did not appeal: La termenul de judecată din 24 martie 2022, asociatul unic al reclamantei A. S.R.L., D., a formulat cerere de intervenţie accesorie, în temeiul art. 63 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
termination of lease article of civil procedure procedural rights contracting party accessory liability established right

Cited Legislation

AI generated
art. 63 C. proc. civ
S.R.L., D., a formulat cerere de intervenţie accesorie, în temeiul art. 63 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivită cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
art. 64 alin. (3) C. proc. civ
Astfel, s-a învederat că instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea principiilor care guverneza procesul civil, respectiv principiul disponibilităţii precum şi a normelor prevăzute de art. 64 alin. (3) C. proc. civ., care conferă dreptul intervenientului la exercitarea căii de atac.
art. 451 alin. (2) C. proc. civ
O altă critică invocată de recurentă se referă la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
art. 67 alin. (4) C. proc. civ
17/2022 din 7 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ.
art. 451 alin. (2) din C. proc. civ
O altă critică formulată de recurent vizează încălcarea prevederilor art. 451 alin.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Pentru considerentele care preced, reţinând că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul D.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, la data de 12 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar C. Filiala Timiş a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate suspendarea obligaţiilor A. S.R.L., izvorâte din contractele de arendă nr. x/20.12.2018, înregistrat la Primăria Comunei Punghina şi nr. 103/20.12.2018, înregistrat la Primăria Comunei Pătulele, încheiate între cele două societăţi, în cauza fiind incidentă excepţia de neexecutare a contractului - exceptio non adimpleti contractus. Totodată, reclamanta a solicitat instanţei să dispună rezilierea acestora, cu daune-interese.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1556 alin 1 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4625 din 9 decembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

2. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 14 ianuarie 2022.

La termenul de judecată din 24 martie 2022, asociatul unic al reclamantei A. S.R.L., D., a formulat cerere de intervenţie accesorie, în temeiul art. 63 C. proc. civ.

Prima instanţă, în practicaua sentinţei, a reţinut că intervenientul D. nu a justificat un folos practic, direct şi imediat pe care l-ar fi putut obţine prin pronunţarea unei hotărâri în prezenta cauză, urmărind doar un interes de principiu, adică obţinerea unei jurisprudenţe pe care terţul ar putea să o folosească într-un eventual proces care ar fi îndreptat împotriva lui, după cum se arată chiar în cererea de intervenţie, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de D..

Prin sentinţa nr. 17/2022 din 7 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca fiind rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva pârâtei B. S.R.L. - administrator judiciar C. - Filiala Timiş.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intervenientul D..

Prin decizia nr. 470/2022 din 5 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, s-a respins ca neavenit apelul declarat de intervenientul D., împotriva sentinţei nr. 17/2022 din 7 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost obligat intervenientul D. să plătească intimatului-pârât B. S.R.L. prin administrator judiciar C. - Timiş suma de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

4. La data de 21 noiembrie 2022, intervenientul D. a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extrordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţei, astfel încât judecata fondului să se facă în contradictoriu şi cu intervenientul.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în cauză, apelul său nu era neavenit, întrucât nu a criticat considerentele sau dispozitivul sentinţei, respectiv fondul cauzei, ci doar şi-a exercitat dreptul recunoscut de legiuitor, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., respectiv faptul că prima intanţă nu s-a pronunţat asupra cererii intervenientului printr-o încheiere, ci prin sentinţă, acest aspect fiind de natură a-i încălca un drept recunoscut de lege.

Astfel, s-a învederat că instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea principiilor care guverneza procesul civil, respectiv principiul disponibilităţii precum şi a normelor prevăzute de art. 64 alin. (3) C. proc. civ., care conferă dreptul intervenientului la exercitarea căii de atac.

Prin urmare, recurentul susţine că ar fi trebuit să fie pronunţate două hotărâri, respectiv o încheiere care să conţină o soluţionare a cererii de intervenţie şi o hotărâre finală, pentru ca intervenientul să îşi poată exercita calea de atac.

O altă critică formulată de recurent vizează încălcarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, susţinând că instanţa de apel trebuie să instituie un filtru al proporţionalităţii în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, cu atât mai mult cu cât, intervenientul, prin apărător, a fost privat de posibilitatea formulării unei cereri de reducere a onorariului, el fiind depus la dosar la termen, fără a se face vreo menţiune referitoare la cuantumul său, astfel încât să poată fi combătut.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. Filiala Timiş a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivită cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Cu privire la acest motiv de recurs, recurentul a susţinut că litigiul a fost soluţionat cu încălcarea principiilor care guverneza procesul civil, respectiv principiul disponibilităţii şi a normelor prevăzute de art. 64 alin. (3) C. proc. civ., raportat la faptul că, în cauză, ar fi trebuit să fie pronunţate două hotărâri, respectiv o încheiere care să conţină o soluţionare a cererii de intervenţie şi o hotărâre finală, pentru ca intervenientul să îşi poată exercita calea de atac.

Înalta Curte reţine, cu titlu prealabil, că la data de 24 martie 2022, intervenientul D., în temeiul art. 63 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei A. S.R.L. şi, ulterior, prin sentinţa apelată, cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă ca inadmisibilă, iar acţiunea formulată de reclamantă ca rămasă fără obiect.

Această sentinţă a fost atacată de către D., iar instanţa de apel a respins ca neavenit apelul intervenientului, cu motivarea că partea în favoarea căreia a intervenit D., respectiv reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei nr. 17/2022 din 7 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, instanţa de apel a subliniat că intervenientul accesoriu nu are o poziţie procesuală independentă, ci una subordonată părţii în favoarea căreia a intervenit, limitată la interesul acesteia, astfel că cererea de exercitare a căii de atac nu poate fi concepută ca o continuare a activităţii procesuale a acestuia, în faţa instanţei de control judiciar, fără ca partea principală să-şi fi manifestat, în mod expres, voinţa în acest sens, prin exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Având în vedere situaţia premisă conturată, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond."

În cauză, D. a formulat cerere de intervenţie accesorie, în favoarea reclamantei, care a fost respinsă ca inadmisibilă, iar acţiunea formulată de reclamantă a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Apelul intervenientului formulat împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins ca neavenit, raportat la faptul că nu poate fi concepută o continuare de către intervenient a activităţii procesuale în faţa instanţei de control judiciar, fără ca partea principală să fi învestit în mod legal instanţa cu judecarea apelului său.

Această situaţie, ce determină sancţiunea respingerii apelului ca neavenit, este impusă de caracterul accesoriu al intervenţiei care permite altei persoane să participe în proces, într-o poziţie procesuală de susţinere a părţii în favoarea căreia a fost făcută cererea de intervenţie.

Prin urmare, în situaţia în care, în ceea ce priveşte acţiunea iniţială, părţile din proces - reclamanta şi pârâta - nu au înţeles să continue judecata cererii prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege, judecata nu ar putea continua doar la iniţiativa intervenientului accesoriu care vine doar să sprijine apărarea uneia dintre părţi.

Totodată, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanţă faptul că prima instanţă s-a pronunţat cu privire la admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie prin aceeaşi hotarare prin care s-a soluţionat cererea de chemare în judecată, având în vedere că, potrivit art. 64 alin. (3) C. proc. civ., încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei poate fi atacata doar odată cu fondul. Însă, chiar şi situaţia pronunţării a două hotărâri distincte, în lipsa căii de atac formulate de partea în favoarea căreia s-a intervenit, apelul declarat de intervenient ar fi fost, de asemenea, neavenit, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 67 alin. (4) teza I din C. proc. civ.

Pentru argumentele arătate, această critică a recurentului va fi respinsă ca nefondată.

O altă critică invocată de recurentă se referă la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. privitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, acordate în apel, raportat la complexitatea cauzei.

Verificarea cuantumului cheltuielilor de judecată prin prisma dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi a dovezii plăţii acestora presupune examinarea aspectelor privind temeinicia modului de soluţionare a acestui capăt de cerere accesoriu, procedură care excedează controlului de legalitate specific recursului.

Susţinerile recurentului nu constituie critici care privesc greşita aplicare a normelor de drept substanţial, ci vizează exercitarea dreptului de apreciere al instanţei de apel asupra cuantumului onorariului avocaţial, respectiv asupra probelor.

În acest sens, s-a statuat prin decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, stabilindu-se că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele care preced, reţinând că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei nr. 470/2022 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. Filiala Timiş privind obligarea recurentului D. la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, respectiv factura seria x nr. x din 12 mai 2023 şi ordinul de plată nr. x din 15 mai 2023, aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentului-intervenient în promovarea recursului şi în raport cu solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentului D. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei nr. 470/2022 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul-intervenient să achite intimatei-pârâte B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. Filiala Timiş suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.