Late-payment penalty award vacated and case remanded for appellate court's failure to address third-party claim and inflation adjustment.

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 2 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Cai Ferate "CFR SA", în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR-Călători S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 819.074,83 RON cu titlu de penalităţi de întârziere la plata facturilor reprezentând Tarif Utilizare Infrastructură, precum şi a facturilor aferente prestaţiilor suplimentare, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, precum şi orice alte cheltuieli efectuate în cauză.

În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530 - 1535, art. 1547 - 1548 C. civ. şi dispoziţiile Contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 148/07.12.2018.

La data de 11 august 2020, pârâta a depus cererea de chemare în garanţie a Autorităţii Pentru Reformă Feroviară, solicitând obligarea acestei instituţii la plata sumei de 142.789,81 RON reprezentând pretenţiile solicitate de reclamantă, în situaţia în care instanţa de judecată ar admite cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii a susţinut că a încheiat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară contractul de servicii publice pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, aprobat prin H.G. nr. 146/2020. A adăugat că a întreprins demersuri pentru alocarea lunară a compensaţiei atât către chemata în garanţie, cât şi către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 72 - 74 C. proc. civ., O.U.G. nr. 62/2016, H.G. nr. 584/1998, O.U.G. nr. 12/1998, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2016.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2668 din 18 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 790.610,63 RON reprezentând penalităţi de întârziere, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii acesteia şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.511,10 RON. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 1451 din 19 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins apelul formulat de pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2668 din 18.12.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Totodată, a fost admis apelul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

A fost majorat cuantumul penalităţilor de întârziere, la care a fost obligată pârâta, la suma de 819.074,83 RON.

De asemenea, a fost majorat cuantumul cheltuielilor de judecată, la care a fost obligată pârâta, la suma de 11.795,1 RON.

A fost obligată intimata-pârâtă să plătească apelantei suma de 734,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. La data de 29 decembrie 2022, pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1451 din 19 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii apelului său, respectiv respingerea apelului reclamantei.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că, prin apelul formulat a criticat menţinerea soluţiei primei instanţe, de respingere a cererii de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Reformă Feroviară, motiv pentru care a susţinut că la soluţionarea apelului au fost încălcate prevederile legale care reglementează răspunderea civilă contractuală.

Prin apelul formulat, pârâta a arătat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dispoziţilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., deoarece soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Reformă Feroviară este nemotivata în fapt şi în drept.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că, deşi sumară, motivarea primei instanţe este suficientă pentru a reţine că argumentul principal a fost relativitatea efectelor contractului prin raportare la modalitatea în care pârâta şi-a întemeiat cererea de chemare în garanţie.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că cererea de chemare în garanţie a fost formulată în temeiul prevederilor art. 72- 74 C. proc. civ. şi motivată în drept pe prevederile O.U.G. nr. 62/2016, H.G. nr. 584/1998, O.U.G. nr. 12/1998, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2016.

Astfel, raportat la dispoziţiile legale care reglementează alocarea către pârâtă a compensaţiei bugetare, în relaţia cu intimata-chemată în garanţie, pârâta are calitatea de creditor.

Au fost invocate şi prevederilor art. 1531 alin. (1) C. civ., în raport cu care recurenta a susţinut că având în vedere neexecutarea de către chemata în garanţie Autoritatea pentru Reformă Feroviară a obligaţiei de a vira lunar compensaţia pentru lunile ianuarie şi februarie ale anului 2020, pârâta este îndreptăţită la repararea prejudiciului generat de imposibilitatea de a plăti la scadenţă facturile emise de intimata-reclamantă.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă se referă la faptul că hotararea instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care a fost menţinută soluţia primei instanţe de admitere a cererii accesorii, constând în actualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie, motiv de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a învederat că, prin cererea de apel a criticat soluţia tribunalului de admitere a cererii accesorii constând în actualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie, însă instanţa de apel nu a analizat acest motiv de apel, deşi, avea această obligaţie raportat la prevederile art. 476, art. 477 şi art. 479 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1351 alin. (3) din C. civ., întrucât nu a avut în vedere faptul că Statul a garantat asigurarea fondurilor necesare, astel încât pârâta nu ar fi putut prevedea întârzieri în alocarea sumelor bugetare, la momentul încheierii contractului cu intimata-reclamantă. În ceea ce priveşte imposibilitatea împiedicării evenimentului, la analizarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa de apel nu a ţinut seama că alocarea fondurilor bugetare excede competenţei pârâtei. Prin urmare, s-a susţinut că, în mod neîntemeiat, instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei cazului fortuit.

Totodată, recurenta-pârâtă a mai învederat că, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului său pentru pretenţiile în sumă de 142.789,81 RON, decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1540 alin. (2) C. civ.. În acest sens, s-a arătat că instanţa de apel a ignorat împrejurarea potrivit căreia, neîndeplinirea obligaţiei nu poate fi imputată pârâtei, motivat de faptul că procesul alocării sumelor bugetare, necesare îndeplinirii obligaţiei şi asigurarea efectivă a acestor sume sunt procese externe societăţii pârâte, fiind în competenţa exclusivă a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin bugetul intimatei-chemate în garanţie.

De asemenea, recurenta-pârâtă a criticat soluţia de admitere a apelului reclamantei, prin raportare la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2551 din C. civ., referitor la calcularea duratei termenelor.

În acest sens, s-a subliniat că reclamanta a luat în considerare un alt termen de scadenţă decât cel prevăzut de părţi, potrivit art. 5.2 şi art. 5.4 din contractul nr. x/07.12.2018, încălcând astfel atât prevederile contractuale, cât şi dispoziţiile art. 1270 alin. (1) C. civ.

5. Intimata-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţie care a fost respinsă la termenul de astăzi, în sensul constatării că recurenta a formulat critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu efect pozitiv cu privire la contractul nr. x/7.12.2018, în temeiul căruia au fost emise facturile fiscale de penalităţi care fac obiectul litigiului pendinte, şi cu privire la actualizarea penalităţilor cu rata inflaţiei, în raport cu considerentele sentinţei nr. 1401/5.08.2020 a Tribunalului Bucureşti, ale deciziei nr. 167A/2.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti şi ale deciziei nr. 2653/8.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Intimata-reclamantă a solicitat admiterea excepţiei invocate, în sensul constatării că, în cauză, considerentele din hotărârile evocate au autoritate de lucru judecat, în temeiul art. 430 alin. (2) coroborat cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că termenul de o zi se interpretează ca zi calendaristică, potrivit convenţiei părţilor exprimată în contractul nr. x/7.12.2018 şi nu ca zi liberă definită de art. 2551, art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 din C. civ.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Intimata-chemată în garanţie Autoritatea pentru Reformă Feroviară a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte îl va admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanţei de recurs semnifică examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar soluţia pronunţată de instanţa de apel, prin decizia recurată, este aceea de respingere a apelului declarat de pârâtă şi de admitere a apelului formulat de reclamantă, cu consecinţa admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., texte legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ori atunci când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

O primă critică invocată de recurentă, se referă la omisiunea instanţei de apel de a motiva soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Reformă Feroviară, în condiţiile în care prin apelul formulat, pârâta a criticat tocmai acest aspect, respectiv faptul că prima instanţă nu a motivat în fapt şi drept cererea de chemare în garanţie, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd casarea unei hotărâri care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile legale citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei referitor la fiecare critică precum şi, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar, explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că, prin cererea de apel formulată, apelanta-pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a criticat hotărârea primei instanţe susţinând că în considerentele acesteia nu se regăsesc argumentele pentru soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie, cu privire la care a arătat că a fost formulată în temeiul prevederilor art. 72-74 C. proc. civ. şi motivată în drept pe dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2016, H.G. nr. 584/1998, O.U.G. nr. 12/1998, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2016.

Pârâta a mai susţinut că prejudiciul pe care l-a suferit, în suma de 142.789,81 RON, este consecinţa directă a faptei ilicite a intimatei-chemate în garanţie, constând în neexecutarea obligaţiei de a vira lunar compensaţia pentru lunile ianuarie şi februarie ale anului 2020, această sumă reprezentând pretenţiile solicitate de intimata-reclamantă cu titlu de penalităţi de întârziere.

În consecinţă, apelanta-pârâtă a precizat că soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie este neîntemeiată şi, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, a solicitat instanţei să constate că obligaţia atribuirii sumelor bugetare este în sarcina exclusivă a Autorităţii pentru Reformă Feroviară, astfel că cererea de chemare în garanţie este, întemeiată.

Din analiza deciziei recurate, se constată, în primul rând, că instanţa de apel nu a examinat, în concret, criticile apelantei-pârâte referitoare la soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în garanţie.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Se reţine, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil.

Or, singurele referiri ale instanţei de apel la problema supusă dezbaterii sunt formulate în termeni generali arătându-se că deşi motivarea primei instanţe este sumară, aceasta este suficientă pentru a reţine că argumentul principal a fost relativitatea efectelor contractului prin raportare la modalitatea în care pârâta şi-a întemeiat cererea faţă de chemata în garanţie. Astfel, potrivit art. 1280 C. civ., contractul produce efecte doar între părţi, în sensul că nu poate da naştere la obligaţii în sarcina terţilor. În aceste condiţii, clauza penală nu poate da conţinutul obligaţiei de despăgubire ce revine ordonatorului de credite pentru întârzierea asigurării fondurilor bugetare.

Instanţa de apel s-a limitat la a prelua susţinerile tribunalului referitoare la respingerea cererii de cheamare în garanţie, fără însă a dezvolta propriile argumente logice şi juridice referitoare la aceste aspecte şi, implicit, fără a răspunde criticilor exprimate în motivele de apel.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, or, deşi instanţa de apel s-a pronunţat sumar asupra criticii vizând cererea de chemare în garanţie, prin validarea raţionamentului reţinut de către prima instanţă, nu a prezentat în mod logic temeiurile de drept şi de fapt care au dus la soluţia adoptată.

În concluzie, omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra criticilor formulate în apel cu privire la cererea de chemare în garanţie, prin raportare la toate argumentele de fapt şi de drept invocate prin cererea de apel, conduc la vătămarea recurentei-pârâte, astfel încât, criticile acesteia sunt întemeiate.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost menţinută soluţia primei instanţe de admitere a cererii accesorii, constând în actualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie.

În acest sens, recurenta a învederat că, prin cererea de apel a criticat soluţia tribunalului de admitere a cererii accesorii constând în actualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie, însă instanţa de apel nu a analizat acest motiv de apel, deşi, avea această obligaţie raportat la prevederile art. 476, art. 477 şi art. 479 C. proc. civ.

Sub acest aspect, prin cererea de apel formulată, pârâta a învederat pe de o parte că pretenţiile solicitate în cauză reprezintă penalităţi de întârziere calculate conform clauzei penale stabilite prin contractele de acces pe infrastructură nr. x/07.12.2018 şi nr. 158/12.12.2019, în cadrul cărora părţile nu au stabilit un termen de scadenţă pentru plata penalităţilor de întârziere. Pe de altă parte, s-a arătat că penalităţile de întârziere sunt accesorii debitului şi reprezintă în sine o sancţiune pentru achitarea cu întârziere a debitului, având rolul stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, în cazul nerespectării prevederilor contractuale.

Astfel, prin admiterea cererii accesorii de actualizare a penalităţilor de întârziere cu indicele de inflaţiei, apelanta-pârâtă a susţinut că se acorda daune-interese într-un cuantum mai mare decât cel prevăzut de părţi prin contractul de acces pe infrastructură nr. x/07.12.2018 şi nr. 158/12.12.2019.

Procedând la verificarea deciziei recurate, Înalta Curte reţine că, în considerentele deciziei recurate nu se regăseşte nicio analiză a acestui motiv de apel deşi instanţa de apel trebuie să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate şi, totodată, să dezvolte argumentele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă.

Or, în motivarea deciziei recurate, nu se regăseşte o atare analiză astfel încât hotărârea recurată nu respectă exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă conchide în sensul că, prin decizia recurată, instanţa de apel nu a procedat la analiza efectivă a criticilor formulate de pârâtă în calea de atac apelului cu privire la cererea de chemare în garanţie şi a cererii accesorii constând în actualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie, motiv pentru care, în lipsa unei devoluări a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunţate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanţa de recurs în efectuarea controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va dispune casarea deciziei recurate, iar în rejudecare instanţa de apel va analiza apelurile formulate în cauză, cu privire la toate criticile şi apărările invocate de părţi.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea în recurs a criticilor de nelegalitate formulate de recurentă pe fondul cauzei, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că au fost găsite întemeiate motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de apel. Pentru identitate de raţiune, nu se mai impune nici analizarea în recurs a excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa în speţă a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 1451 din 19 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va casa în parte decizia recurată şi va trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată.

Având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranşa definitiv asupra culpei procesuale a părţilor litigante şi nici a îndreptăţirii acestora la a pretinde obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre o nouă judecată a cauzei, rămâne în sarcina instanţei de rejudecare să analizeze cererea formulată de către recurenta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 1451 din 19 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.