Competence in contractual penalty and moratory damages claims: applicability of alternative territorial jurisdiction at the place of contract performance under Art. 113(1)(3) CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by ruling in favor of the Claims Plaintiff and ordering that the Court of Olt, II Civil Section, retain jurisdiction to hear the case. The dispute arose from a negative competence conflict where the Court of Balş declined material competence to the Court of Olt, which then declined territorial competence to the Court of Ilfov; the latter subsequently declined back to the Court of Olt. The underlying civil action involved a request for payment of contractual late penalties and moratory damages totaling 59,821 EUR plus VAT, stemming from the improper execution of a product and service acquisition contract. The decisive legal basis was Article 113(1)(3) of the Civil Procedure Code, which establishes alternative territorial competence for the court at the place designated for contract execution, allowing the plaintiff to choose between competent instances, thereby validating the jurisdiction of the Court of Olt where the contractual performance location was situated.
Legislator headnote
AI generatedart. 95 din C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 116 din C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence in contractual penalty and moratory damages claims: applicability of alternative territorial jurisdiction at the place of contract performance under Art. 113(1)(3) CPC: Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 3081/2022 din 23 noiembrie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. BALŞ, în favoarea Tribunalului Olt, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 mai 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balş la 27 ianuarie 2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. BALŞ, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 59.821 euro plus TVA cu titlu de penalităţi de întârziere, la care să fie adăugat un procent de 1% cu titlu de daune moratorii pe zi de întârziere începând cu data de 13 ianuarie 2022 şi până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Balş, prin sentinţa civilă nr. 657/2022 din 7 aprilie 2022 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L. BALŞ în favoarea Tribunalului Olt, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 95 din C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 14 iunie 2022 sub acelaşi nr. 277/184/2022.
Prin sentinţa nr. 376/2022 din 31 august 2022, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. BALŞ, în favoarea Tribunalului Ilfov.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut faptul că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei şi în raport cu speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că obligaţia pârâtei nu reprezintă o obligaţie decurgând din executarea contractului, ci daune ca urmare a rezilierii.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 9 septembrie 2022 sub acelaşi nr. 277/184/2022.
Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 3081/2022 din 23 noiembrie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. BALŞ, în favoarea Tribunalului Olt, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.
Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Ilfov, secţia Civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 21 aprilie 2023, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. BALŞ, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. Balş a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 59.821 Euro plus TVA cu titlu de penalităţi de întârziere şi daune moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere începând cu data de 13 ianuarie 2022 până la achitarea efectivă, reprezentând, în esenţă, prejudiciu pretins ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiei asumate de pârâtă prin contractul pentru achiziţionare de produse şi servicii nr. x din 26 aprilie 2021.
Astfel, prin contractul pentru achiziţionare de produse şi servicii nr. x din 26 aprilie 2021, părţile au stabilit la pct. 2.1 locul pentru executarea obligaţiei, respectiv realizarea lucrărilor de amenajare pentru obiectivul situat pe str. x din comuna Bobiceşti, judeţ Olt - dosar Judecătoria Balş.
În acest context, se reţine faptul că acţiunea de faţă vizează executarea, prin echivalent, a obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă, fiind incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanţele prevăzute de art. 107-112, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.
Aşadar, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, din interpretarea dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 3 şi art. 116 din C. proc. civ., în cazul existenţei unei competenţe teritoriale alternative, reclamantul are alegerea între instanţele deopotrivă competente teritorial.
Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.