Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1198/2023 AI generated

Contractual liability for undelivered fertilizers barred from cassation review due to improper challenge of evidentiary evaluation

Case Number Decizia nr. 1198/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the extraordinary appeal (recurs) declared by the plaintiff, effectively upholding the Court of Appeal’s decision that dismissed the initial claim, ruling that the appeal was null due to procedural defects. The underlying dispute concerned a civil contract for the sale of chemical fertilizers, where the plaintiff sought to compel the defendant to deliver goods or pay damages for non-performance, but both lower instances had rejected the claim on the grounds that the quality of the goods and the resulting prejudice were insufficiently proved by the submitted evidence. The decisive legal basis for the annulment was the violation of Articles 486, 489, and 496 of the Code of Civil Procedure, as the plaintiff’s arguments failed to identify specific grounds of illegality prescribed by Article 488, instead merely re-litigating factual findings and challenging the evaluation of evidence, which constitutes a review of the merits rather than a valid legal critique of the lower court’s decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1710 alin. (1) C. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Contractual liability for undelivered fertilizers barred from cassation review due to improper challenge of evidentiary evaluation: În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că, prin respingerea cererii, apreciindu-se că nu a fost suficient probată, iar recurenta ar fi avut posibilitatea preconstituirii unui probatoriu, instanţele de fond şi apel au încălcat, în opinia sa, normele de drept procedural, potrivit cărora, judecătorul are obligaţia să stăruie în vederea aflării adevărului - art. 22 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
cassation review annulment of contract challenge of factual findings ground for review evidentiary grounds article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 19 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L., să livreze cantitatea de 96 tone de complexe chimice - îngrăşăminte 20.20.0 la preţul de 2380 RON/tona, la care se va aplica un discount de - 100 RON/tonă pentru efectuarea pieţei până la data de 1 august 2022 (preţul total fiind de 218.880 de RON), conform contractului de vânzare-cumpărare de produse (INPUT-URI) B. VI nr. 1965/25.06.2021, până cel târziu la 1 iulie 2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare, depusă de reclamantă la 19 iunie 2022, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 97.920 RON + TVA (9%), reprezentând prejudiciul înregistrat de reclamantă ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat între părţi.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 400/PI din 14 iulie 2022, a respins ca neîntemeiată cererea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., precum şi cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, luându-se act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Prin decizia nr. 746/A din 7 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 400/PI din 14 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Timiş.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea pronunţată cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv contradictorii, având în vedere că, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii introductive şi a precizării, reclamanta a solicitat, ca urmare a aplicării normelor privind răspunderea contractuală, obligarea intimatei la plata despăgubirilor cauzate ca urmare a nerespectării şi ulterior, imposibilităţii intimatei de a-şi respecta obligaţiile asumate prin contractul de livrare a cantităţii de îngrăşământ chimic în condiţii de calitate.

În acest context, arată că niciun articol din contractul încheiat între părţi, nu indica modalitatea de constatare/probare a calităţii mărfii livrate, astfel că, orice modalitate de verificare este acceptată de ambele părţi.

Aşadar, prin considerente, ambele instanţe au apreciat necesară preconstituirea de probe, motivul respingerii cererii fiind "insuficienţa probei cu martorul audiat" pentru stabilirea calităţii mărfii.

Or, prin contractul încheiat, părţile au stabilit, printre altele, faptul că marfa trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ, nu şi modul de constatare a calităţii mărfii.

Coroborând declaraţia martorului cu atitudinea intimatei (neexercitarea dreptului corelativ ca urmare a neexecutării propriei obligaţii) instanţa ar fi judecat cauza potrivit naturii sale, hotărârea nefiind însă dată în conformitate cu această natură a cauzei.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că, prin respingerea cererii, apreciindu-se că nu a fost suficient probată, iar recurenta ar fi avut posibilitatea preconstituirii unui probatoriu, instanţele de fond şi apel au încălcat, în opinia sa, normele de drept procedural, potrivit cărora, judecătorul are obligaţia să stăruie în vederea aflării adevărului - art. 22 C. proc. civ.

Aşadar, observând natura comercială a cauzei, reglementarea lipsită de echivoc a clauzelor şi acceptarea de către intimată a returnării mărfii, instanţa ar fi trebuit să reţină culpa contractuală a intimatei şi să nu omită a se pronunţa pe motivul nepreconstituirii unor probe de către recurentă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că prin respingerea cererii, apreciindu-se că nu a fost suficient probată, iar recurenta ar fi avut posibilitatea preconstituirii unui probatoriu, instanţele de fond si apel au încălcat normele de drept material cuprinse în art. 1270 si urm. C. civ., norme care instituie forţa obligatorie a contractelor.

In acest context, recurenta apreciază că instanţa de apel trebuia să dea eficienţă normei de drept care stabileşte cu privire la forţa obligatorie a contractelor, să constate că, în ceea ce priveşte culpa intimatei, aceasta derivă din neexecutarea contractului, iar răspunderea pentru prejudiciul cauzat rezultă din imposibilitatea executării contractului, imputabilă acesteia şi susţinută prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată.

De asemenea, prin adăugarea obligaţiei de preconstituire a unui probatoriu în sarcina recurentei, cele două instanţe au încălcat şi norma prevăzută de art. 1266 alin. (2), art. 1271 alin. (1), cât şi art. 1710 alin. (1) C. civ.

Faţă de cele menţionate, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La 13 martie 2023, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 11 mai 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată de intimată prin întâmpinare şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6, 5 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt şi probatoriul administrat.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la admiterea căii extraordinare de atac.

Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acestei situaţii de către instanţa de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluţia instanţei de apel doar în ce priveşte temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esenţă, reaprecierea probelor de către instanţa de recurs.

Astfel, în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv contradictorii, însă din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere că motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia, iar criticile recurentei vizează de fapt modul în care judecătorul din apel a "interpretat" probele administrate în cauză.

Respectarea acestei cerinţe a fost privită şi din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 21 din Constituţia României şi a art. 6 CEDO, statuându-se că acesta implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Albina împotriva României, Perez contra Franţei şi Van der Hurk contra Olandei).

Cu referire la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 22 din acelaşi Cod, ce vizează norme de drept procedural, potrivit cărora, judecătorul are obligaţia să stăruie în vederea aflării adevărului, însă prin hotărârea recurată nu s-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, instanţa de apel răspunzând tuturor criticilor aduse prin motivele de apel hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor de drept material ce reglementează normele cuprinse în art. 1270 si urm. C. civ., întrucât instanţele au respins cererea formulată, cu motivarea că nu a fost suficient probată.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea situaţiei de fapt, ce ar conduce la o apreciere a acesteia din perspectiva probatoriului administrat.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 746/A din 7 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 746/A din 7 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.