Cassation annulled for non-compliance with Art. 488 C. proc. civ.: failure to identify legal errors in challenge to lease rent liability

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11 iunie 2022, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 202.680,12 RON, actualizată cu indicele inflaţiei, reprezentând debit restant; penalităţi de întârziere în cuantum de 61.915,46 RON; penalităţile de întârziere fiind calculate până la data de 7 octombrie 2020; penalităţile de întârziere urmează a fi calculate până la data achitării integrală a debitului restant.

La data de 18 ianuarie 2002, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere modificatoare, prin care a arătat ca înţelege să cheme în judecată şi pârâta C. S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 1294 din 7 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată împotriva pârâtei B. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

A admis cererea formulată împotriva pârâtei C. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către reclamanta a sumei de 202.680,12 RON reprezentând debit restant, la plata sumei de 61.915,46 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 7 octombrie 2020 şi la plata penalităţilor de întârziere în continuare până la data achitării integrale a debitului restant.

A obligat pârâta C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 7.501,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta C. S.R.L., solicitând schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1681 din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1294 din 7 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În acest sens, recurenta consideră că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită normelor de drept material, iar cu privire la unele aspecte nu a cuprins motivele pe care se întemeiază, în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata chiriei restante şi a penalităţilor de întârziere.

Astfel, instanţa de apel, în mod eronat, a respins susţinerile sale referitoare atât la încetarea contractului de închiriere încheiat cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., cât şi la încheierea unui nou contract de închiriere cu Asociaţia de proprietari D..

În acest context, recurenta susţine că instanţa a ales să nu analizeze apărările invocate prin cererea de apel referitoare la încetarea contractului de închiriere încheiat cu intimata-reclamantă, având în vedere că aceasta nu îşi mai putea îndeplini obligaţiile asumate prin contract, în principal este vorba despre faptul că nu a mai putut asigura liniştita şi utila folosinţă a bunului.

Dar chiar instanţa de apel susţine că efectul devolutiv al apelului permite analiza cauzei sub toate aspectele, instanţa de apel putând să îşi formeze propria convingere prin raportare la susţinerile părţilor şi la probele administrate.

În acest context, recurenta apreciază că nu se poate considera că hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază, având în vedere miza şi valoarea obiectului cauzei.

Al doilea motiv de recurs se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 1270 şi art. 1350 din C. civ., cu privire la forţa obligatorie a contractului şi cele privind răspunderea contractuală. Astfel, instanţa apreciază că recurenta este obligată la plata sumei de bani reprezentând chiria restantă şi penalităţi de întârziere, potrivit art. 1270 şi art. 1350 din C. civ. care prevăd că părţile sunt ţinute să-şi execute obligaţiile asumate prin încheierea contractului.

Însă, recurenta susţine că a arătat că intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale având în vedere că nu a putut asigura pârâtei, în calitate de locatar, liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii, având în vedere că, potrivit art. 1786 lit. c) C. civ., locatorul este obligat să asigure locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii.

Invocând dispoziţiile C. civ. privind forţa obligatorie a contractului şi răspunderea contractuala, fără a le interpreta în mod sistematic, în corelare şi cu dispoziţiile C. civ. evocate - art. 1556, art. 1557 C. civ., instanţa de apel a ajuns inevitabil la un rezultat eronat, reţinând doar susţinerile intimatei-reclamante privind o pretinsă culpă a pârâtei pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, fără a avea în vedere că neplata chiriei se datora încetării contractului de închiriere pentru lipsa obiectului său, respectiv imposibilitatea definitivă de îndeplinire de către intimata-reclamantă a principalei sale obligaţii contractuale.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

La 24 februarie 2023, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, la 13 martie 2023, prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate şi admiterea recursului.

La termenul din 11 mai 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată de intimată prin întâmpinare şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt şi probatoriul administrat.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la admiterea căii extraordinare de atac.

Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acestei situaţii de către instanţa de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluţia instanţei de apel doar în ce priveşte temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esenţă, reaprecierea probelor de către instanţa de recurs.

Astfel, în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată nu a cuprins motivele pe care se întemeiază, însă din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere că motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Respectarea acestei cerinţe a fost privită şi din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 21 din Constituţia României şi a art. 6 CEDO, statuându-se că acesta implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Albina împotriva României, Perez contra Franţei şi Van der Hurk contra Olandei).

În ceea ce priveşte susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material ce reglementează forţa obligatorie a contractului şi răspunderea contractuală, însă faţă de situaţia de fapt prezentată şi având în vedere probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1270 C. civ., reţinând în mod corect că în situaţia îndeplinirii obligaţiei de asigurare a folosinţei de către locator, pârâta avea obligaţia corelativă de plata a chiriei stabilite prin contract, inclusiv a penalităţilor de întârziere.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea situaţiei de fapt, ce ar conduce la o apreciere a acesteia din perspectiva probatoriului administrat.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecinţă, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 8.751,86 RON cu titlu de onorariu avocaţial, dovedită prin înscrisurile existente la paginile 65,66 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ. "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 8.751,86 RON constând în onorariu avocaţial.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1681 din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o va obliga la plata sumei de 8.751,86 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1681 din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Obligă recurenta la plata sumei de 8.751,86 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.