Time-barred electricity claim upheld as cassation appeal annulled for failure to state statutory illegality grounds.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 25 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti - prin Primar, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 361.057,97 RON, compusă din: 227.004,11 RON, consum energie electrică şi/sau taxe deconectare/reconectare 134.053,86 RON - penalităţi de întârziere.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2874 din 23 noiembrie 2021, admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti - prin Primar General.

Respinge ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1222 A din 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2874 din 23 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat modificarea sentinţei civile nr. 2874 din 23 noiembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul admiterii cererii şi obligarea intimatei la plata sumei de 361.057,97 RON, reprezentând debit restant, cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, reclamanta reiterează motivele invocate în fata instanţei de apel şi a celei de fond pentru admiterea acţiuni, cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

În continuare, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că reclamanta nu ar fi dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 2539 alin. (2) C. civ., întrucât decizia definitivă prin care instanţa a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei de plata a fost comunicată la sediul ales la data de 24 august 2020, iar cererea de chemare în judecată formulată în procedura dreptului comun a fost depusă la data de 24 februarie 2021, în termenul prevăzut de art. 2539 alin. (2) C. civ., respectiv termenul de 6 luni.

Având în vedere susţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că nu poate verifica dacă suma menţionată în cuprinsul somaţiei include şi creanţa ce face obiectul prezentei cauze, recurenta arată că din cuprinsul somaţiei ataşate rezultă faptul că intimatul a fost înştiinţat cu privire la debitul restant, acesta rezultând din facturile emise şi neachitate în perioada 13.12.2011 -12.12.2014.

Faţă de acest aspect, recurenta solicită constatarea faptului că în prezenta cauză nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, termenul de prescripţie fiind întrerupt conform dispoziţiilor art. 2537 alin. (2). C. civ.

La termenul din 11 mai 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs şi excepţia nulităţii recursului, invocate de intimatul-pârât prin notele de şedinţă, asupra cărora constată următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs, Înalta Curte constată aceasta este fondată, urmând a fi anulată ca tardivă completarea motivelor de recurs depuse de reclamantă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În speţă, cererea iniţială de recurs a fost depusă, în termen legal, la Curtea de Apel Bucureşti, fiind transmisă prin e-mail la data de 14 noiembrie 2022 - dosar recurs, având în vedere că decizia atacată a fost comunicată la data de 13 octombrie 2022, dosar apel.

În ceea ce priveşte completarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acestea au fost depuse la 8 decembrie 2022 - dosar recurs, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., context în care se apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 185 C. proc. civ., ce vizează faptul că atunci când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât din lecturarea recursului se poate observa că acesta reprezintă o copie a apelului depus la dosarul cauzei, conţinutul recursului fiind identic, singurul temei procedural evocat fiind art. 480 (2) C. proc. civ., potrivit căruia, "în caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată".

În acest context, Înalta Curte constată că în cuprinsul recursului se face referire la temeinicia hotărârii de fond şi se solicită admiterea apelului, în final, argumentele invocate vizând de fapt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Aşadar, în motivarea cererii de recurs nu se precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la admiterea căii extraordinare de atac.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea situaţiei de fapt, ce ar conduce la o apreciere a acesteia din perspectiva probatoriului administrat.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată.

Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale citate, să admită excepţia tardivităţii şi să dispună anularea ca tardivă a completării motivelor de recurs, să admită excepţia nulităţii recursului şi să anuleze recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1222 A din 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii.

Anulează ca tardivă completarea motivelor de recurs depusă de reclamantă.

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1222 A din 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI - prin Primar.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.