Revision rejected as unfounded in pension dispute over revision inadmissibility and res judicata.

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 15.02.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Camera Deputaţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta Camera Deputaţilor să transmită Casei Naţionale de Pensii Publice diferenţa procentului de actualizare de 50% aferentă salariului de bază al funcţionarului public parlamentar în activitate, având funcţia de consilier parlamentar nivel maxim de salarizare, începând cu 28.11.2015, dată la care era în vigoare art. III din Legea nr. 293/2015, dispoziţii legale transpuse în Ordinele nr. 1540/16.12.2015 şi nr. 1541/16.12.2015.

La 16.04.2018 reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei Camera Deputaţilor la comunicarea către Casa Naţională de Pensii Publice a cuantumului salariului de bază începând cu datele de 28.11.2015, 01.12.2015, 01.07.2017 şi 01.01.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 4625/06.06.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtei Camera Deputaţilor la comunicarea către Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a cuantumului salariului de bază începând cu data de 28.11.2015; a respins ca neîntemeiată acţiunea în rest.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale înregistrată la 13.08.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, Secretarul General al Camerei Deputaţilor, Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Camera Deputaţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta Camera Deputaţilor să actualizeze şi să transmită Casei Naţionale de Pensii Publice salariul de bază al consilierului parlamentar coordonator al activităţii de gestionare a bunurilor, funcţie publică parlamentară, asimilată funcţiilor de director, aflaţi în activitate la data înfiinţării Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, astfel cum au fost învestiţi în funcţie prin Ordinele nr. 493/22.07.1997, nr. 523/01.08.1997, nr. 591/03.09.1997.

Prin sentinţa civilă nr. 1170/28.02.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, Secretarul General al Camerei Deputaţilor, Preşedintele Camerei Deputaţilor şi a respins acţiunea formulată împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea ca lipsită de interes.

La data de 17.01.2020 A. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale o cerere de revizuire a sentinţelor civile nr. 4625/06.06.2018 şi nr. 1170/28.02.2019 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1866/30.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi admiterea cererii de revizuire.

În motivare, a arătat că după cum se poate constata, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, atâta vreme cât cererile de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se judecă în complet de fond, şi nicidecum de apel, iar denumirea corectă a hotărârii este "sentinţa".

Recurentul a mai afirmat că dispozitivul hotărârii este "imperfect", deoarece dispoziţia de respingere a revizuirii trebuia să vizeze numai sentinţa civilă nr. 1170/18.02.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, aceasta fiind hotărârea din urmă a cărei retractare s-a solicitat.

Totodată, a susţinut că prin hotărârea dată se încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 190/17.01.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2013, prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

În continuare, a evocat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a relevat că sentinţa civilă nr. 4625/06.06.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale este definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, astfel că statuările din cuprinsul acesteia nu pot fi contrazise prin cele din sentinţa civilă nr. 1170/18.02.2019, pronunţată de aceiaşi instanţă, fiind respinsă în mod contrar excepţia autorităţii de lucru judecat.

În acest context, recurentul a solicitat instanţei să respingă excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu art. 513 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ., întrucât instanţa nu poate face nicio apreciere asupra temeiniciei sau legalităţii soluţiilor date, ci doar procedează strict la a verifica dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea puterii de lucru judecat.

Potrivit recurentului, deşi erau întrunite condiţiile triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi, curtea de apel a omis să le analizeze, sens în care a prezentat pe larg argumente vizând îndeplinirea lor.

Totodată, a mai relevat că, prin respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 4625/06.06.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului, sens în care a redat pe larg motivele prezentate în cererea de revizuire.

În drept, a invocat ipotezele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

La 12.10.2020 intimata Camera Deputaţilor a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingere recursului ca nefondat, iar la 21.10.2020 recurentul a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 martie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod expres, recurentul a invocat ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 7 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat sau atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Circumscris primului motiv de recurs, autorul căii de atac a susţinut că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, atâta vreme cât cererile de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se judecă în complet de fond, şi nu apel.

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 1866/30.06.2020, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva sentinţelor civile nr. 1170/18.02.2019 şi nr. 4625/06.06.2018 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţate în litigii de asigurări sociale.

Înalta Curte notează că specific căilor de atac de retractare este faptul că acestea se soluţionează chiar de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi vizează retragerea propriei hotărâri şi pronunţarea uneia legale.

De la această regulă legea face o excepţie în privinţa motivului de revizuire întemeiat pe existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice. În acest caz, revizuirea se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat prima hotărâre

Totodată, cu privire la soluţiile pe care le poate pronunţa această instanţă, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată în cadrul dosarului în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre.

Ca atare, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri nu este o cale de retractare propriu-zisă, întrucât este de competenţa altei instanţe decât cea care a pronunţat hotărârea atacată, şi anume instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, care nu poate face altceva decât să anuleze cea din urmă hotărâre, acest argument neputând sta, astfel, la baza concluziei că ar trebui judecată de un complet format din acelaşi număr de judecători similar cauzei în care a fost pronunţată hotărârea atacată.

Nici prevederile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată", nu pot constitui un argument în acest sens, având în vedere că acest text legal nu reglementează compunerea completului de judecată cu un anumit număr de judecători.

Normele referitoare la compunerea completului de judecată se regăsesc în dispoziţiile legii de organizare judecătorească, respectiv ar. 54 din Legea nr. 304/2004, republicată, care prevăd doar numărul de judecători pentru judecata în primă instanţă, apel şi recurs, iar nu şi în cazul judecării revizuirilor.

Aşadar, întrucât nu există o normă legală care să impună soluţionarea cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri de un complet format dintr-un anumit număr de judecători, afirmaţiile recurentului sub acest aspect nu pot fi primite.

Pentru aceleaşi considerente, recurentul se află în eroare atunci când afirmă că denumirea corectă a hotărârii este "sentinţa" şi că dispozitivul hotărârii este "imperfect", deoarece cererea de revizuire se judecă de un complet de fond, iar dispoziţia de respingere a revizuirii trebuia să vizeze numai sentinţa civilă nr. 1170/18.02.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, aceasta fiind hotărârea din urmă a cărei retractare s-a solicitat, în raport cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţineri ce pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De altfel, în conformitate cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ., dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Nici faptul că în dispozitivul deciziei recurate au fost indicate cele două hotărâri pretins contradictorii în cererea de revizuire nu este aptă să releve nesocotirea unor norme procedurale, atâta vreme cât dispozitivul hotărârii atacate respectă cerinţele art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu obiectul cererii şi minuta deciziei.

Ca atare, criticile recurentului cu privire la denumirea şi dispozitivul hotărârii nu pot fi primite.

Pornind de la acest reper al conţinutului "imperfect" al dispozitivului deciziei recurate, autorul căii de atac a invocat încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 190/17.01.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2013, subliniind că în această cauză a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, context în care a făcut trimitere la ipoteza de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Raţiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, potrivit căruia judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară.

Or, în cauză, nu ne aflăm în ipoteză reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în care instanţa să fi reluat în mod nelegal dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase tranşate de o jurisdicţie anterioară, ci, în situaţia în care o instanţă de revizuire a fost chemată să aprecieze dacă sentinţa civilă atacată cu revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive anterioare, respectiv a sentinţei civile nr. 4625/06.06.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

De altfel, din modalitatea în care şi-a conturat demersul juridic, recurentul evidenţiază maniera diferită de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii revizuirii în procese purtate între părţi diferite.

Un alt set de critici se referă la greşita dispoziţie de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, fiind supusă controlului judiciar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cauză cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care pot fi analizate din perspectiva ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind invocat în mod formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Totodată, cum corect s-a reţinut şi prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa pe excepţia autorităţii lucrului judecat.

Înalta Curte constată că argumentaţia dezvoltată în susţinerea recursului vizează doar aparent hotărârea de revizuire, din perspectiva reţinerii ca îndeplinită a condiţiei referitoare la discutarea de către instanţa de fond care a pronunţat sentinţa atacată cu revizuire a excepţiei autorităţii de lucru judecat.

În această ordine de idei, instanţa supremă constată că instanţa de revizuire a reţinut în considerentele deciziei recurate că instanţa de fond care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1170/28.02.2019 a discutat excepţia autorităţii de lucru judecat, ceea ce înseamnă că desfiinţarea hotărârii presupus a fi dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat nu se mai putea face pe calea revizuirii.

În realitate, din conţinutul cererii de recurs se desprinde concluzia că recurentul nu aduce în concret critici hotărârii pronunţate în revizuire sub aspectul încălcării art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci aduce critici hotărârii date în primă instanţă, împotriva căreia a declarat revizuirea, pe motiv că instanţa nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului, fiind relevate pe larg argumente în acest sens sub aspectul întrunirii cerinţei triplei identităţi.

Înalta Curte mai subliniază şi că revizuirea, fiind o cale de atac de retractare, nedevolutivă, în cadrul acestei proceduri instanţa de revizuire nu poate realiza un control de fond ori de legalitate asupra hotărârii atacate, care a avut caracter definitiv.

Instanţa de revizuire a respectat aceste limite, statuând că, prin decizia atacată, instanţa de fond a examinat autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, neputând cenzura modul în care efectele lucrului judecat au fost considerate, deoarece nu putea exercita acest control.

În acest context, contrar susţinerii recurentului, în mod corect s-a constatat neîntrunirea exigenţelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală, motiv pentru care nu poate fi atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, decizia recurată este legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea ei, aşa încât Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1866 din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2022.