Payment for equity interests: Cassation dismissed, payment order upheld

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 18.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C., prin reprezentant B., au chemat în judecată pe pârâta D., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 73.000 euro, echivalentul a 353.473,30 RON, reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute în societatea E. S.R.L., transmise conform contractului de cesiune încheiat la data de 20.05.2020, precum şi la plata de daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, calculate de la scadenţă şi până la executarea efectivă a obligaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 2913 din 24 noiembrie 2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea, a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 73.000 euro (echivalentul a 353.473,30 RON), precum şi dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 15.09.2020 şi până la data achitării integrale a debitului principal. A obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 12.139,73 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâta D., iar prin decizia civilă nr. 1573 din 31 octombrie 2022 apelul a fost respins ca nefondat.

În termen legal, pârâta a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1573 din 31 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

În motivare recurenta arată că instanţa de apel i-a pus în vedere să achite o cauţiune de 8034 RON, în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării, în condiţiile în care aceasta nu a formulat o astfel de cerere, ci o cerere de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În aceste condiţii, instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea art. 719 din C. proc. civ., în loc să facă aplicarea art. 413 din acelaşi cod, fiind nesocotite astfel dispoziţiile art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.. Totodată, au fost încălcate şi dispoziţiile alin. (4) ale aceluiaşi articol, câtă vreme instanţa nu a pus în discuţia părţilor nici recalificarea cererii şi nici necesitatea achitării cauţiunii.

În privinţa probei cu interogatoriu, arată că aceasta i-a fost încuviinţată la termenul din 9 iunie 2021 de către prima instanţă, fiind solicitată prin întâmpinare. Ulterior, la termenul din 29 septembrie 2021, la cererea părţilor, instanţa a acordat un termen mai lung, pentru soluţionarea cauzei pe cale amiabilă. La termenul acordat în acest sens însă, instanţa de fond, în mod greşit a acordat cuvântul asupra fondului cauzei, corect fiind fie să suspende judecata, fie să acorde un nou termen, pentru a da posibilitatea şi pârâtei să-şi exprime poziţia procesuală, în condiţiile în care aceasta nu s-a putut prezenta la acel termen, astfel încât nici instanţa nu putea să cunoască poziţia sa asupra stăruinţei în continuarea procesului. Apreciază recurenta că astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 221 din C. proc. civ., inclusiv de către instanţa de apel, care nu a avut în vedere toate aceste aspecte.

O ultimă critică vizează încălcarea prevederilor art. 1266 din C. civ., câtă vreme instanţa nu a ţinut seama de scopul pentru care părţile au încheiat contractul şi nici de negocierile purtate între părţi sau de comportamentul acestora ulterior încheierii contractului.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În cauză reclamanţii intimaţi au formulat întâmpinare, şi au solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, apreciind că nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de lege criticile formulate, iar în subsidiar au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 27 aprilie 2023, recurenta a solicitat, în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

În ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii recursului până la soluţionarea definitivă a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, apreciind că, fiind vorba de un caz de suspendare facultativă, în raport cu stadiul procesual al celor două cauze, una aflată în stadiul judecăţii recursului, iar cealaltă în curs de judecată în faţa instanţei de fond, nefiind încă administrat probatoriul, nu este oportună suspendarea judecăţii recursului.

De asemenea, şi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii reclamanţi, urmează a fi respinsă, instanţa constatând că pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. unele critici dezvoltate în cererea de recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

O primă critică invocată de recurentă, ce poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de artt. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ. de către instanţa de apel.

Înalta Curte constată însă că pe de-o parte, în mod greşit susţine recurenta că instanţa de apel ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 719 din C. proc. civ. şi nu ale art. 413 din acelaşi cod, în soluţionarea cererii de suspendare.

Este adevărat că, prin rezoluţia de primire a cererii de apel, pârâtei recurente i s-a pus în vedere să achite o cauţine, însă această împrejurare este lipsită de relevanţă din perspectiva temeiului de drept avut în vedere de instanţa de apel în soluţionarea cererii de suspendare a judecăţii.

Astfel, potrivit celor consemnate în partea introductivă a deciziei civile nr. 1573 din 31 octombrir 2022, instanţa de apel a soluţionat cererea de suspendare a judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., după cum rezultă atât din menţionarea expresă a textului de lege cât şi din motivarea soluţiei, din care rezultă în mod evident că au fost avute în vedere prevederile legale ale art. 413 alin. (1) pct. 1 şi nu cele ale 719 din C. proc. civ., cum în mod neîntemeiat susţine recurenta.

Pe de altă parte, instanţa nu a recalificat cererea de suspendare a judecăţii în cerere de suspendare a executării, ci a soluţionat cererea de suspendare a judecăţii aşa cum a fost formulată de pârâta recurentă, astfel că în mod evident nu se poate reţine nici vreo încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Subsumat tot motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta mai invocă greşita interpretare a dispoziţiilor art. 221 din C. proc. civ., susţinând că, după amânarea cauzei în temeiul învoielii părţilor, instanţa ar fi trebuit să se asigure că ambele părţi doresc continuarea judecăţii, în caz contrar fiind obligată să suspende judecata.

Contrar susţinerilor recurentei însă, instanţa de recurs constată că instanţele de fond au făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 221 din C. proc. civ.. Astfel, potrivit alin. (2) al acestui articol, după o amânare a judecăţii în temeiul învoielii părţilor, instanţa este obligată să suspende judecata, "dacă părţile nu stăruiesc în judecată ". Per a contrario, dacă cel puţin una dintre părţi, oricare dintre ele, stăruieşte în judecată, instanţa trebuie să continue judecata. În consecinţă, în mod corect au apreciat instanţele de fond că în cauză nici nu trebuia suspendată judecata şi nici nu trebuia acordat un termen pentru ca pârâta să-şi exprime poziţia procesuală, cu atât mai mult cu cât aceasta, deşi avea termenul în cunoştinţă, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu a solicitat amânarea judecăţii.

Mai invocă recurenta şi încălcarea prevederilor art. 1266 din C. civ., critică ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de recurs constată însă că motivul este invocat pur formal, recurenta limitându-se la a susţine doar că instanţa nu a ţinut seama de scopul pentru care părţile au încheiat contractul şi nici de negocierile purtate între părţi sau de comportamentul acestora ulterior încheierii contractului, ceea ce reprezintă de fapt o reluare a dispoziţiilor legale şi nu o dezvoltare punctuală a ipotezelor avute în vedere de textul legii. În consecinţă, acest motiv de recurs nu poate fi analizat.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reţinută niciuna din criticile formulate de recurenta pârâtă, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de aceasta, împotriva deciziei civile nr. 1573 din 31 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de recurenta-pârâtă D., în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. împotriva deciziei civile nr. 1573 din 31 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2023.