Appeal admitted; ruling quashed and remanded for retrial over inadequate reasoning in RON 5.4 m transport compensation dispute.

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a chemat în judecată pe pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. (în continuare "C.F.R. CĂLĂTORI S.A."), solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 14.810.497,19 RON, actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei lunare şi până la data plăţii efective, şi a penalităţilor datorate pentru întârzierea la plată, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa.

Prin sentinţa civilă nr. 3597/28.11.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 286/18.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, admiţând parţial cererea şi obligând pârâta la plata sumei de 5.415.335,99 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, şi a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta C.F.R. CĂLĂTORI S.A., admis prin decizia nr. 1843/23.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, decizia atacată fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 724/09.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul Autorităţii pentru Reformă Feroviară.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând casarea hotărârii recurate.

Recurenta a arătat că decizia nu este motivată, fiind încălcate exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 501 alin. (1) C. proc. civ., motivarea acesteia fiind limitată la indicarea textelor de lege invocate de pârâtă, a Anexei nr. 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor (în continuare, "O.M.T.") nr. 484/2017 şi art. 6 alin. (2) din Anexa I la H.G. nr. 231/2016, fără a argumenta aplicabilitatea lor.

Evocând art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa instanţei supreme, autoarea recursului a imputat instanţei de apel că nu a făcut o aplicare motivată a dispoziţiilor legale şi contractuale incidente, din hotărâre lipsind motivele pe care se sprijină soluţia, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea aceleiaşi ipoteze de casare, s-a invocat şi lipsa argumentelor care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei de apel cu privire la soluţia pronunţată, care trebuia să se raporteze, în mod necesar, atât la argumentele părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în limitele casării dispuse de instanţa supremă în ciclul procesual anterior.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a afirmat că instanţa de apel a aplicat eronat Anexa nr. 5 la O.M.T. nr. 484/2017, art. 6 alin. (2) din Anexa I la H.G. nr. 231/2016 şi art. 14 alin. (2) din contractul de servicii publice.

Potrivit autoarei recursului, instanţa de apel a ignorat că art. 6 alin. (1) din contract trimite la anexa ce cuprinde lista trenurilor şi a rutelor, iar aceasta constituie prestaţia contractuală a intimatei, a cărei modificare necesită şi modificarea obiectului contractului, care poate avea loc doar cu acordul ambelor părţi potrivit art. 14 alin. (2) din contract. Totodată, a învederat şi lipsa oricărui temei juridic în baza căruia intimata ar putea modifica unilateral, rutele iniţiale.

Din aceeaşi perspectivă, a criticat considerentul privind preluarea de către recurentă a drepturilor şi obligaţiilor decurgând din contractul în litigiu, care ar fi intervenit prin protocolul de predare-primire nr. x/03.07.2017 încheiat cu Ministerul Transporturilor, subliniind că nu putea să aprobe modificările în planul de mers, fără ca această prerogativă să îi fi fost acordată printr-un act normativ, O.M.T., ori printr-un act cu forţă juridică superioară.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în 16.08.2022, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, în conformitate cu art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a acestuia, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14.12.2022, constituită în complet filtru, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere faţă de acesta, în termen de 10 zile de la comunicare.

La 05.01.2023, intimata a învederat prin punctul de vedere înregistrat la dosarul cauzei că insistă în soluţionarea excepţiei nulităţii recursului.

Prin încheierea din 08.03.2023, constituită în complet filtru, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea acestuia, astăzi, 10.05.2023.

Analizând recursul în raport cu actele dosarului, criticile şi apărările formulate şi cu prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prima ipoteză de casare invocată de recurentă este cea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care impută instanţei de apel, pe de o parte, nerespectarea îndrumărilor din decizia de casare, deci încălcarea art. 501 C. proc. civ. şi, pe de altă parte, nesocotirea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înainte de a proceda la verificarea conformităţii cu legea a hotărârii atacate, în scopul deplinei înţelegeri a prezentelor considerente, instanţa supremă consideră util să sintetizeze aspectele asupra cărora instanţa de rejudecare era chemată să se pronunţe.

Astfel cum rezultă din etapele devolutive ale cauzei, între pârâtă şi Ministerul Transporturilor s-a încheiat contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 (în continuare "contractul de servicii publice"), în temeiul H.G. nr. 231/2016; contractul a stabilit obligaţiile pârâtei, în calitate de operator de transport feroviar de călători şi pe cele ale Ministerului Transporturilor, în vederea realizării serviciului public social de transport feroviar de călători de către CFR CĂLĂTORI S.A.

De-a lungul derulării contractului de servicii publice, modificările survenite pe anumite rute au făcut obiectul notelor privind modificarea pachetului minim social, respectiv obligaţia de serviciu pe anul în curs (în continuare, "note de modificare"), potrivit modelului din anexa nr. 5 la O.M.T. nr. 484/2017.

Disputa litigioasă a fost generată de refuzul aprobării unor astfel de note, de aici derivând poziţiile contradictorii ale părţilor cu privire la nivelul de îndeplinire a criteriilor de care depindea plata compensaţiei prevăzute de art. 11 din contractul de servicii publice şi, subsecvent, asupra caracterului culpabil al executării pretins neconforme a obligaţiilor asumate contractual de pârâtă.

În primul ciclu procesual, instanţa de fond a respins integral acţiunea.

Opus acesteia, instanţa de apel a validat pretenţia reclamantei constând în plata sumei de 5.415.335,99 RON, ca diferenţă între compensaţia plătită pârâtei, de 1.092.194.128 RON şi suma cuvenită acesteia pe baza celor doi indicatori - călători/km şi tren/km, realizaţi efectiv -, adică 1.086.778.792,01 RON. S-a reţinut că pârâta a executat 297.000 unităţi aferente indicatorului tren/km în afara modalităţii convenite prin contractul de servicii publice, ceea ce - în lipsa aprobării notelor de modificare, nu constituie o executare conformă a contractului şi nu dă dreptul pârâtei la încasarea compensaţiei.

Prin recursul declarat, pârâta a contestat aceste statuări; instanţa supremă a casat decizia, trimiţând cauza instanţei de apel, pentru o nouă judecată a apelului reclamantei, dispunând să fie examinate şi argumentele subsumate de pârâtă, prin recurs, ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care aceasta invocase o plajă largă de apărări, al căror corolar îl constituia neîntrunirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii sale contractuale şi susţinerea că are dreptul la păstrarea sumei primite drept subvenţie.

Aceste apărări subliniau că, pe tot parcursul contractului, Ministerul Transporturilor a aprobat note similare de modificare, astfel că neaprobarea celor în discuţie apare nejustificată, din moment ce etiologia tuturor modificărilor este identică, schimbarea planului de mers de tren, neimputabilă pârâtei, dar pe care aceasta era obligată să o respecte, executând contractul pe rutele noi.

Astfel cum rezultă din elementele sintetizate anterior, ca efect al casării decise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la decizia civilă nr. 286/18.05.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, apelul reclamantei trebuia rejudecat, potrivit art. 497 şi 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., atât cu respectarea limitării prevăzute de art. 477 C. proc. civ., cât şi cu statuările deciziei de casare.

Prima limitare evocată a fost respectată şi nu este disputată de părţi; ea are în vedere că numai soluţia dată capătului de cerere având ca obiect plata sumei de 5.415.335,99 RON, actualizată cu rata inflaţiei, făcea obiectul devoluţiunii în apel. Respingerea pretenţiilor reclamantei în sumă de 10.465.480,58 RON şi a accesoriilor aferente a rămas definitivă, ca urmare a neatacării în recurs, în ciclul procesual iniţial.

În privinţa celei de a doua, limitele deciziei de casare, Înalta Curte observă că instanţa de apel prezintă o motivare succintă, evocând cadrul normativ şi convenţional pertinent şi expunând două premise: prima, că reclamanta este succesoarea Ministerului Transporturilor în contractul de servicii publice încheiat cu pârâta şi a doua, că notele de modificare nu au fost atacate în faţa instanţelor de contencios administrativ, iar serviciile prestate de către pârâtă în baza contractului sunt de interes public.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătoreşti care trebuie să conţină, pe lângă indicarea obiectului cererii, a susţinerilor pe scurt ale părţilor şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât cele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor superioare să exercite un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Din această perspectivă, critica de nemotivare enunţată de recurentă se verifică, întrucât raţionamentul judiciar care a condus la respingerea apelului pârâtei nu este transparent şi nu s-a întemeiat pe o examinare corespunzătoare a argumentelor niciuneia dintre părţi.

Faţă de aceste considerente, recursul va fi admis, iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe, spre rejudecarea apelului.

În privinţa încălcării art. 501 C. proc. civ., instanţa supremă subliniază că această regulă este încălcată şi aptă să atragă casarea în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atunci când instanţa ierarhic inferioară nu se conformează, ignoră sau se abate de la modul în care instanţa superioară a interpretat o normă juridică, fie ea de drept procesual sau material.

În cauza de faţă, casarea din ciclul procesual anterior a fost determinată de lipsa motivării, trasându-se instanţei de rejudecare obligaţia de a analiza, pe de o parte, modificările efective de rute, solicitate prin notele adresate de pârâtă reclamantei şi caracterul justificat al acestora, din perspectiva şi în limitele contractuale evocate şi, pe de altă parte, argumentele enunţate de pârâtă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, deşi dispoziţia a fost, într-adevăr, nesocotită de instanţa de apel, în cauză casarea va fi dispusă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că decizia recurată nu cuprinde analiza argumentelor niciuneia dintre părţi, astfel că sancţiunea dispusă pentru încălcarea obligaţiei de motivare a hotărârii prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. o absoarbe pe cea aplicabilă pentru încălcarea art. 501 C. proc. civ.

Aşa fiind, constatând că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate împotriva deciziei recurate, Înalta Curte va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului.

Instanţa de rejudecare va clarifica, cu prioritate, entitatea care avea competenţa de a aproba notele de modificare înaintate de pârâtă şi motivul neaprobării acestora, dar şi procedura legală de modificare a rutelor de transport în executarea contractului.

Consecutiv, va examina apărările pârâtei, interpretând contractul de servicii publice prin prisma dispoziţiilor legale pertinente, urmând a avea în vedere că acestea nu conturează decizia Ministerului Transporturilor asupra notelor de modificare ca fiind un drept potestativ. Nici prezumţia de legalitate şi veridicitate a notelor de modificare, dedusă de instanţa de apel în ciclul procesual anterior din necontestarea lor în faţa instanţei de contencios administrativ, nu va fi avută în vedere, aceasta excedând cadrul procesual, dat fiind că reclamanta nu a contestat legalitatea lor.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul reclamantei Autoritatea pentru Reformă Feroviară va fi admis şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată, care va privi apelul reclamantei, dar şi criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul recursurilor recurentei şi pârâtei, succesiv admise în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară împotriva deciziei civile nr. 724/09.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2023.