Successor insolvency practitioner’s passive procedural capacity after corporate form transformation

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 10.09.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la distribuirea către asociaţi a sumelor de bani rezultate în urma valorificării activului societăţii în procedura de lichidare, conform cotelor deţinute de către fiecare asociat, să dispună radierea societăţii din Registrul Comerţului Dâmboviţa şi să oblige pârâta la plata unei amenzi de 20 RON, pentru fiecare zi de întârziere în depunerea cererii de radiere şi a cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei, în temeiul art. 256 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să depună sumele reţinute fără drept la D. S.A., ori la o altă bancă şi să facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în timpul lichidării.

La 11.12.2018, E., F. şi G. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că asociaţii au consimţit în mod expres la lichidarea, valorificarea şi distribuirea bunurilor, astfel cum rezultă din declaraţiile lor date în formă autentică.

Prin sentinţa nr. 102/29.01.2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.. şi a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul A., care a fost admis prin decizia nr. 549/20.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, sentinţa fiind anulată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În al doilea ciclu procesual, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu, prin încheierea din 22.09.2020, cererile de intervenţie în interes propriu, iar prin sentinţa nr. 1000/24.11.2020, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.. şi, în consecinţă, a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul A. şi intervenienţii F. şi E..

Prin decizia nr. 205/02.06.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre judecare pe fond.

Cererea intimatei de recuzare a doamnei judecător H., formulată la 27.10.2021, a fost respinsă prin încheierea din 03.11.2021.

Prin decizia nr. 435/08.12.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta să întocmească formalităţile de distribuire către reclamant şi intervenienţii principali, proporţional cotelor deţinute de aceştia pentru sumele de bani rezultate în urma lichidării activului S.C. C. S.R.L. şi să depună la Registrul Comerţului cererea de radiere a societăţii; a respins capătul de cerere privind amendarea pârâtei, pe care a obligat-o să plătească cheltuieli de judecată părţilor adverse.

Împotriva încheierii din 03.11.2021 şi a deciziilor nr. 205/02.06.2021 şi nr. 435/08.12.2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a declarat recurs B.., solicitând casarea hotărârii pronunţate în rejudecare şi respingerea apelului promovat de părţile adverse.

În primul rând, recurenta a invocat cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

O primă critică a vizat participarea doamnei judecător H. la judecarea cauzei, în apel, în ambele cicluri procesuale, acesta constituind, în viziunea recurentei, un caz incompatibilitate absolută, reglementat de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. şi nu doar de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi act normativ. Autoarea recursului a apreciat că imparţialitatea completului de judecată a fost grav afectată, de vreme ce magistratul învestit cu cererea de apel soluţionase anterior un alt apel, exprimându-si opinia printr-o hotărâre definitivă; a invocat în dovedire, transcrierea şedinţei de judecată din 26.05.2021, din care ar rezulta atitudinea şi manifestările magistratului.

A mai invocat şi suspiciuni privind nelegala constituire a completului care a soluţionat cererea de recuzare în 03.11.2021, Curtea de Apel Ploieşti refuzând să îi comunice înscrisurile care să ateste că s-au respectat art. 110 alin. (4) şi (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

A apreciat că, prin soluţionarea cauzei de dna. judecător H., devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care a indicat şi practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia a II-a civilă, respectiv decizia nr. 1741/16.09.2021.

O a doua critică a vizat împrejurarea că, la termenul din 26.05.2021, deşi a acordat cuvântul pe probe, excepţii şi pe fondul cererii, instanţa de apel a pronunţat o soluţie de casare intermediară, cu reţinerea cauzei spre rejudecare. Recurenta a apreciat că, raportat la conţinutul dezbaterilor, instanţa de apel era obligată fie să se pronunţe şi asupra fondului, fie să repună cauza pe rol, în temeiul art. 248 alin. (1), (39)4 şi 400 C. proc. civ., a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii.

Dezvoltând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată reflectă o confuzie între procedura succesorală şi declaraţia de succesiune pe care forma de organizare din cadrul U.N.P.I.R. este obligată să o întocmească, dacă are dosare în portofoliu.

În raport cu art. 36 C. proc. civ., a apreciat că nu deţine calitate procesuală, întrucât societatea recurentă B.. - societate distinctă şi cu o altă structură a acţionariatului -, nu este succesoarea primei societăţi - B.., în înţelesul art. 38 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a mai arătat că, opus instanţei de fond, instanţa de apel a făcut şi o aplicare nelegală a art. 255 şi urm. din Legea nr. 31/1990.

A afirmat că entitatea juridică B.., al cărei cod unic de identificare a fost x, era dizolvată, lichidată şi radiată, ca urmare nu mai putea sta în judecată începând cu 14.10.2019, în raport cu art. 56 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, a învederat că, astfel cum a dovedit prin raportul şi modalitatea de lichidare a B.., nu poate fi vorba despre un transfer al drepturilor şi obligaţiilor de la entitatea radiată către recurentă, dat fiind că noua entitate nu a preluat portofoliul celei radiate.

În continuare, a apreciat că hotărârea recurată este lipsită de folos practic, din moment ce O.R.C. Dâmboviţa atestă, prin adresa nr. x/04.01.2022, că B.. nu este lichidatorul S.C. C. S.R.L.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. l, 5, 8 C. proc. civ., şi pe dispoziţiile art. 41, 42 pct. 1 şi 13, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 19 şi 22 din Legea nr. 85/2006, art. 24 din Constituţia României.

Prin întâmpinarea depusă la 07.04.2022, intimaţii au solicitat respingerea recursului, iar la 21.04.2022, recurenta a răspuns la întâmpinare.

În cauză, potrivit încheierii din 26.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, în conformitate cu art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a acestuia, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, constituită în complet filtru, a dispus prin încheierea din 08.03.2023, comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care recurenta s-a prevalat.

Prin încheierea din 08.03.2023, Înalta Curte, constituită în complet filtru, a admis în principiu recursurile şi a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea acestora, astăzi, 10.05.2023.

Analizând recursul în raport cu actele dosarului, criticile şi apărările formulate şi cu prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recursul declarat împotriva încheierii din 03.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., vizează greşita soluţionare a cererii de recuzare formulată în privinţa doamnei judecător H..

Va fi analizată în primul rând critica privind compunerea completului care a soluţionat cererea de recuzare, constatându-se că cererea formulată la 27.10.2021 de pârâta B.. a fost îndreptată împotriva unuia dintre membrii completului învestit cu judecarea apelului şi a fost soluţionată de un complet format din doi judecători: celălalt membru al completului iniţial învestit - domnul judecător I. -, şi doamna judecător J..

Recurenta apreciază că acest complet a fost nelegal constituit şi îşi susţine critica cu hotărârea nr. 18/15.10.2021 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, din care rezultă că, în 27.10.2021, permanenţa era asigurată de alţi magistraţi.

Critica este nefondată.

Reflectând respectarea art. 110 alin. (4) şi (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti - aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 -, completul care a soluţionat cererea de recuzare formulată în 27.10.2021 a fost legal constituit prin includerea, alături de judecătorul care nu fusese vizat de incidentul procedural a doamnei judecător J., primul judecător aflat pe lista judecătorilor de permanenţă, aprobată prin hotărârea nr. 18/15.10.2021 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, pentru data formulării cererii de recuzare.

A doua critică vizează soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare, autoarea căii de atac apreciind că judecătorul recuzat era incompatibil întrucât soluţionase calea de atac a apelului în ciclul procesual anterior.

Această critică este deopotrivă nefondată şi va fi înlăturată.

Cererea de recuzare a fost întemeiată de recurentă pe cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41, art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ.

Incidenţa cazului de incompatibilitate absolută consacrat legislativ de art. 41 C. proc. civ. a fost în mod just înlăturată de instanţa de apel, care nu este atrasă de soluţionarea unor căi de atac de reformare declarate succesiv în aceeaşi cauză.

Deşi celelalte două temeiuri de drept consacră ipoteze de incompatibilitate relativă, pe care recurenta era chemată să le invoce de îndată ce îi erau cunoscute, sub sancţiunea decăderii reglementată de art. 44 alin. (2) C. proc. civ., instanţa supremă le va examina, observând că acestea au fost analizate pe fond de instanţa de apel.

Soluţionarea unor apeluri succesive în aceeaşi cauză nu atrage, ipso facto, incidenţa art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ci impune evaluarea chestiunilor asupra cărora judecătorul a statuat în ciclul procesual anterior, cât şi a criticilor de nelegalitate formulate în cel curent, pentru a se decide dacă judecătorul a devenit incompatibil. De altfel, în acest sens sunt şi statuările în drept din jurisprudenţa instanţei supreme invocată de recurentă.

Condusă în cauza de faţă, analiza confirmă soluţia instanţei de apel, întrucât pronunţarea deciziilor în cele două apeluri nu a creat o situaţie de incompatibilitate; presupunând probleme de drept diferite, cele două căi de atac nu conturează ipoteza de antepronunţare care condiţionează incidenţa normei legale evocate. Astfel, chestiunea legitimării procesuale pasive, comună în apelurile din ambele cicluri procesuale a privit perspective diferite: în ciclul iniţial, imperativul chemării în judecată a societăţii lichidate, iar în al doilea, calitatea de pârât a B..

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. apare formală, în lipsa unor motive concrete care să vizeze soluţia instanţei de apel şi va fi, astfel, înlăturată. În măsura în care autoarea căii de atac a urmărit să o susţină prin argumentul dedus din conduita magistratului în şedinţa din 26.05.2021, critica este tardivă, dat fiind că nu a fost formulată la termenul de judecată din 15.09.2021.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte respinge ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 03.11.2021.

Examinând recursul declarat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 205/02.06.2021, decizia intermediară de casare, instanţa supremă observă că autoarea acestuia apreciază că, odată pus în dezbatere fondul apelului, instanţa poate pronunţa doar o soluţie de admitere sau respingere a căii de atac ori de repunere a cauzei pe rol.

Critica este vădit nefondată şi va fi respinsă.

Constatând că pârâta nu a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe şi că reclamanţii au solicitat, în apelul promovat în al doilea ciclu procesual, evocarea fondului în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii permiteau instanţei de apel să rejudece apelul fie la acelaşi termen, fie la un termen ulterior.

Aşa fiind, cum recurenta nu a prezentat un raţionament care să susţină nulitatea deciziei intermediare, instanţa supremă conchide că hotărârea atacată este legală, în raport cu critica analizată.

Criticile subsumate de autoarea recursului art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pretind greşita aplicare a art. 36, 38 şi 56 C. proc. civ. şi vizează soluţia instanţei de apel cu privire la calitatea procesuală a B..; acestea vor fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în măsura în care se impută aplicarea greşită a unor norme de drept procesual.

Examinarea lor presupune sintetizarea dinamicii cadrului subiectiv pasiv în prezentul proces.

Prin hotărârea nr. 1/02.06.2014, asociaţii S.C. C. S.R.L. au numit ca lichidator al societăţii pe B..; în calitate de reclamant, respectiv de intervenienţi, aceştia au formulat o cerere privind o obligaţie de a face împotriva lichidatorului, învederând instanţei că acesta a realizat deja acte de lichidare (vânzare active, încasare preţ) şi solicitându-i să îl oblige la continuarea şi finalizarea lichidării.

Aşadar, B.. a figurat ca pârâtă în ciclul procesual iniţial, iar prima instanţă, prin sentinţa nr. 102/29.01.2019, a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în temeiul art. 255 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, apreciind că a fost chemat în judecată în nume propriu şi nu ca lichidator al societăţii C. S.R.L.

În etapa apelului promovat de reclamant, pârâta B.. a formulat întâmpinare şi a solicitat la 24.09.2019, amânarea cauzei; la termenul de dezbateri din 05.11.2019, a învedereat instanţei că a intervenit radierea sa din evidenţele fiscale la 14.10.2019.

Decizia nr. 549/20.11.2019, care marchează finalizarea primului ciclu procesual, este pronunţată în contradictoriu cu B.., şi a statuat că pretenţiile reclamanţilor pot fi formulate numai în contradictoriu cu lichidatorul, responsabil de finalizarea procedurilor de lichidare şi radiere.

În ciclul procesual secund, B.. a invocat excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă, iar la termenul din 22.09.2020, apelanţii reclamanţi au formulat o cerere de transmitere a calităţii procesuale în temeiul art. 38 C. proc. civ. de la B.. (la care, în continuare, se va face referire şi cu abrevierea "I.P.U.R.L.") către B.. (similar, "S.P.R.L.").

Prin sentinţa nr. 1000/24.11.2020, în rejudecarea fondului, pronunţată în contradictoriu cu S.P.R.L., instanţa nu a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a I.P.U.R.L., ci excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.P.R.L., statuând că aceasta din urmă nu a preluat procedura lichidării debitorului S.C. C. S.R.L, deşi a indicat expres că I.P.U.R.L. nu a fost lichidată sau radiată, ci şi-a schimbat forma juridică în S.P.R.L.

Numai reclamantul şi intervenienţii au formulat apel împotriva acestei sentinţe, cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.P.R.L.; considerentele potrivit cărora B.. este continuatorul I.P.U.R.L. nu au fost atacate, fiind, juridic, aserţiuni consolidate.

Prin decizia intermediară, instanţa de apel a reţinut că pârâta şi-a schimbat forma de asociere potrivit art. 22 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 86/2006, din I.P.U.R.L. în S.P.R.L., dar că, în lipsa incidenţei unei situaţii de încetare a calităţii de practician de insolvenţă, S.P.R.L. are legitimarea de a participa în calitate de parte în cauză.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte va constata, în primul rând, că tranşarea disputei privind calitatea B.. de a fi continuatorul B.. s-a făcut prin sentinţa pronunţată în fond, în al doilea ciclu procesual, şi a dobândit autoritate de lucru judecat, din moment ce pârâta nu a formulat apel - principal sau incident - împotriva considerentelor pentru care nu a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă pe care o invocase.

De aceea, va fi înlăturată critica privind încălcarea art. 36 şi 56 C. proc. civ., invocată de autoarea prezentei căi de atac prin raportare la pierderea capacităţii de folosinţă a B.., care nu interesează deciziile recurate, din moment ce această parte nu mai figura în cadrul procesual la momentul pronunţării lor.

Anterior examinării criticii privind greşita aplicare a art. 38 C. proc. civ., din perspectiva calităţii procesuale a B.., instanţa supremă va reţine, preliminar, că actele cauzei reflectă că decizia de "lichidare şi radiere a B.." a fost luată voluntar la 19.09.2019 de doamna K., care se regăseşte ca asociat în B.. Totodată, va reţine că U.N.P.I.R. care, potrivit art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, controlează şi supraveghează activitatea practicienilor în insolvenţă a comunicat, prin adresa nr. x/25.03.2020, că I.P.U.R.L. nu a fost lichidată sau radiată, ci funcţionează sub forma unui S.P.R.L. începând cu 26.09.2019.

În aceste coordonate, interpretarea dată de pârâtă O.U.G. nr. 86/2006 nu poate fi primită, întrucât ar permite ca orice procedură de lichidare să fie intempestiv întreruptă prin simpla manifestarea de voinţă a practicianului în insolvenţă ce a îndeplinit atribuţii de lichidator.

Examinarea fondului criticii privind greşita aplicare a art. 38 C. proc. civ. presupune, în corelaţie cu statuările anterioare, verificarea modului în care instanţa de apel a aplicat normele privind transformarea persoanei juridice, cuprinse în C. civ. şi în legislaţia privind organizarea profesiei de practician în insolvenţă - O.U.G. nr. 86/2006 şi Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, aprobat prin Hotărârea nr. 3/29.09.2007 a Congresului U.N.P.I.R. (în continuare, "Statut").

Instanţa supremă observă că participare procesuală a B.. este subsecventă cererii de transmitere a calităţii procesuale formulată de reclamant şi intervenienţi şi reflectă insuccesul pârâtei B.. în a dovedi că o altă entitate decât S.P.R.L. a preluat obligaţia litigioasă. Această obligaţie litigioasă era chiar rezultatul lichidării şi nu doar preluarea calităţii de lichidator al societăţii, deoarece, în cauza concretă, activele societăţii lichidate fuseseră valorificate de I.P.U.R.L., iar preţul lor încasat.

Potrivit art. 102 din Statut, o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată se constituie, fie prin actul de voinţă al unui singur practician în insolvenţă compatibil, fie ca urmare a reducerii asociaţilor dintr-o societate profesională cu răspundere limitată S.P.R.L. la unul singur; art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 dispune că prevederile referitoare la S.P.R.L. se aplică şi I.P.U.R.L., în măsura compatibilităţii lor.

Articolul 9 alin. (3) din Statut prevede că schimbarea formei de exercitare a profesiei operează de drept transmiterea portofoliului de dosare, iar art. 241 alin. (2) C. civ. prevede că, "În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care şi-a încetat existenţa se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate, cu excepţia cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel (...)".

Dispoziţiile evocate anterior caracterizează schimbarea formei de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă din I.P.U.R.L. în S.P.R.L. ca fiind un caz de transformare a persoanei juridice, iar în aceste condiţii, în mod just a reţinut instanţa de apel, că obligaţiile care au revenit anterior B.. incumbă B..

Nu au obiect criticile privind confuzia făcută de instanţa de apel între "procedura succesorală" şi declaraţia de succesiune, întrucât decizia recurată nu cuprinde statuări în această privinţă ale instanţei de control judiciar.

Argumentele referitoare la numărul de identificare fiscală (art. 82 - 84 Codul de procedură fiscală) şi numărul matricol invocate atribuit formelor de organizare a practicienilor în insolvenţă sunt inapte să atragă reformarea hotărârii atacate, întrucât nu pot fi opuse, într-un litigiu de natura celui judecat, creditorilor societăţii lichidate, care urmăresc rezultatul lichidării.

În continuare, va fi analizată aserţiunea prin care recurenta susţine că nu poate fi pusă în executare hotărârea pronunţată asupra fondului, decizia Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă nr. 435/08.12.2021.

Înalta Curte subliniază că nu poate fi reţinută, ca argument de nelegalitate a hotărârii recurate, împrejurarea că recurenta prefigurează impedimentele legate de executarea ei. Acestea sunt doar chestiuni circumstanţiale, o construcţie de argumente lipsite de greutate în planul recursului.

Dezlegările oferite de instanţa de apel şi de Înalta Curte prin această decizie sunt suficiente pentru prefigurarea modului în care obligaţiile procesuale ale lichidatorului vor fi aduse la îndeplinire, iar opozabilitatea lor are caracter general şi sunt obligatorii.

Aşadar, precedând consolidarea deciziei nr. 435/08.12.2021 cu autoritate de lucru judecat, înscrisurile administrate în recurs sunt inapte să o invalideze.

Conex acestei critici, recurenta a afirmat că asociaţii trebuie să desemneze un nou lichidator pentru S.C. C. S.R.L., ca urmare a radierii din evidenţele fiscale şi profesionale a B..

Înalta Curte va observa că premisa imutabilă pe baza căreia se examinează, în recurs, aplicarea legii, o reprezintă statuările în fapt ale instanţelor devolutive; în cauză, instanţa de apel a reţinut că lichidatorul a încasat preţul activului, dar nu a distribuit preţul acestuia foştilor asociaţi şi nici nu a îndeplinit restul formalităţilor legale prevăzute de art. 252-263 din Legea nr. 31/1990, oricum acestea sunt chestiuni lipsite de relevanţă în planul controlului de legalitate realizat în recurs.

De aceea, argumentul recurentei este vădit nefondat, continuatorul lichidatorului numit de asociaţi B.. fiind entitatea care trebuie să îndeplinească toate formalităţile prevăzute de lege, inclusiv repartizarea sumelor obţinute din lichidare către asociaţi, precum şi întocmirea raportului final de lichidare, a situaţiilor financiare de lichidare şi depunerea cererii de radiere a societăţii.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va înlătura motivele de casare examinate şi, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurenţei, o va obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate intimatul-reclamant A., în sumă de 1.000 RON şi de intimata-intervenientă E., în sumă de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B.. împotriva încheierii din 03.11.2021 şi a deciziilor nr. 205/02.06.2021 şi nr. 435/08.12.2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B.. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 1.000 RON şi către intimata-intervenientă E. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2023.