Cassation annulled for failure to articulate material law criticism instead of requesting factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 08.09.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 399.000 RON, a dobânzii legale - calculată în temeiul art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, începând cu 07.08.2021 şi până la data achitării efective -, şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1551/24.06.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, respins prin decizia civilă nr. 1437/A/04.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a circumscris recursul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în urma interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material - art. 1.235, 1.236, 1.239 alin. (2) şi (1).325 C. civ.

Autorul căii de atac a subliniat că a învestit în mod inechivoc instanţele de fond cu constatarea inexistenţei unei juste cauze a revocării sale din funcţia de director general al intimatei, din moment ce a solicitat să se constate că nu există o cauză a revocării sale în cuprinsul deciziei nr. 9/07.07.2021 emisă de consiliul de administraţie.

Raportat la această configuraţie a acţiunii şi reiterând că a solicitat ca instanţele să constate că revocarea sa, prin decizia amintită, este lipsită de cauză, recurentul a criticat hotărârea atacată prin care i s-a reproşat, în mod contradictoriu, că nu a arătat motivele pentru care revocarea sa ar fi lipsită de justă cauză, dar s-a reţinut totuşi că prin acţiune a arătat că decizia de revocare nu are la baza un motiv just.

În legătură cu noţiunea de cauză a unui act juridic unilateral, autorul căii de atac a afirmat că legalitatea cauzei este subordonată îndeplinirii condiţiilor ce rezultă din interpretarea coroborată a art. 1236 alin. (1) şi 1325 C. civ.

Recurentul a arătat că, prin argumentele îndreptate împotriva apărărilor pârâtei întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 109/2011, a răsturnat prezumţia prevăzută de art. 1.239 alin. (2) C. civ., a existenţei unei cauze valabile.

A arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 1.236 C. civ. faţă de dispoziţiile cu O.U.G. nr. 109/2011, atunci când a enunţat considerentul decizoriu pentru respingerea apelului, respectiv că decizia de revocare nu este lipsită de justă cauză, ci este justificată de necesitatea intrării în legalitate.

Recurentul a solicitat instanţei de recurs să cenzureze raţionamentul instanţei de prim control judiciar şi a prezentat aspecte de fapt şi de drept privind modul în care anumiţi membri ai consiliului de administraţie al intimatei au fost numiţi şi revocaţi începând cu anul 2012, odată cu lansarea procedurii de selecţie a administratorilor conform O.U.G. nr. 109/2011.

Autorul căii de atac a apreciat că, aplicând corect dispoziţiile C. civ., atât cu privire la elementele constitutive ale cauzei, cât şi cu privire la forţa obligatorie a contractului, curtea de apel ar fi decelat condiţiile pe care un eveniment trebuia să le îndeplinească pentru a fi calificat drept justă cauză a revocării sale şi, deci, apt să determine încetarea contractului în acord cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011. În concret, recurentul a arătat că, potrivit art. 4.2. din contractul de mandat nr. x/02.03.2017 şi prin raportare la art. 1.270 alin. (2) teza I C. civ., intimata putea remedia viciul de legalitate modificând durata contractului său de mandat, în acord cu perioada reglementată de art. 642 din O.U.G. nr. 109/2011 - între 4 şi 6 luni.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în 19.01.2023, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii acestuia pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

La 02.02.2023, recurentul a răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 şi 482 C. proc. civ., excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata a motivat excepţia inadmisibilităţii numai prin raportare la menţiunea inclusă în dispozitivul deciziei civile nr. 1437/A/04.10.2022 pronunţate de curtea de apel, fără a prezenta un raţionament din care să rezulte că, în cauza dedusă judecăţii, nu ar fi deschisă calea de atac a recursului.

Examinând natura şi obiectul cauzei, instanţa supremă constată că hotărârea atacată nu este pronunţată într-o materie în care recursul să fie suprimat, astfel încât cale de atac promovată este admisibilă, în temeiul art. 483 C. proc. civ.

În consecinţă, excepţia inadmisibilităţii este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, menţiunea din dispozitivul deciziei recurate fiind nerelevantă, din moment ce, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., căile de atac sunt stabilite de lege şi nu sunt conferite sau înlăturate de judecător.

Excepţia nulităţii recursului este, însă, fondată pentru considerentele ce succedă.

Intimata a susţinut că memoriul de recurs nu expune critici de nelegalitate, ci propria viziune a reclamantului asupra cauzei, invitând instanţa de recurs la acceptarea ei.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, în timp ce, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi act normativ.

În considerarea acestor dispoziţii, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor recursului trebuie să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de lege.

Aşadar, controlul judiciar în casaţie nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, autorul căii de atac şi-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Din această perspectivă, a invocat greşita interpretare şi aplicare a art. 1.235, 1.236, 1.239 şi 1.325 C. civ., inclusiv prin raportare la O.U.G. nr. 109/2011.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că recurentul invocă dispoziţiile art. 1.235, 1.236, 1.239 şi 1.325 C. civ. pentru prima dată în recurs, astfel încât critica prin care se susţine greşita interpretare sau aplicare a acestora încălcă principiul non omisso medio şi va fi înlăturată, în temeiul art. 488 alin. (2) şi 457 alin. (1) C. proc. civ.

În acelaşi cadru, Înalta Curte observă că recurentul nu critică modul în care instanţa de prim control judiciar a interpretat şi aplicat art. 1431 din Legea nr. 31/1990 şi nici statuarea în drept prin care s-a reţinut incidenţa O.U.G. nr. 109/2011 asupra raportului juridic litigios. Or, acestea au fost premisele pe baza cărora curtea de apel a conchis că intimata nu datorează daune-interese, în condiţiile în care a dovedit justa cauză a revocării prin invocarea art. 642 al O.U.G. nr. 109/2011, care limitau la maximum şase luni durata pentru care se putea acorda mandat unui director interimar.

Nu vor fi examinate, întrucât nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate, criticile îndreptate împotriva statuărilor curţii de apel prin care aceasta a conchis că dreptul intimatei de a dispune intrarea în legalitate nu este stins de faptul că mandatul s-a derulat pe o perioadă de peste patru ani, ca şi cele privind aprecierea înscrisurilor administrate de reclamant în susţinerea acţiunii. Aceste considerente nu pot fi reevaluate în recurs, întrucât se fundamentează pe interpretarea probatoriului administrat şi nu pe interpretarea legii.

Totodată, întrucât nu sunt conceptualizate într-o critică de nelegalitate a hotărârii recurate vor fi, deopotrivă, înlăturate susţinerile recurentului privind modalitatea de constituire a consiliului de administraţie al intimatei începând cu anul 2012. Aceste argumente nu privesc recurentul, ci alte persoane, şi sunt inapte să atragă casarea deciziei recurate.

Aşadar, instanţa supremă reţine că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal, iar prin criticile expuse în memoriul de recurs, autorul acestuia nu prezintă un raţionament care să invalideze aplicarea legii de instanţa de prim control judiciar, ci urmăreşte restabilirea stării de fapt şi o reapreciere a probelor, care să conducă la reţinerea caracterului injust al revocării sale din funcţia de director general. Aceasta ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanţa supremă îl poate desfăşura în această cale extraordinară de atac.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile expuse de recurent nu poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât excepţia invocată de intimată este fondată, sancţiunea nulităţii recursului fiind aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în situaţia motivării necorespunzătoare, care încalcă, deopotrivă, exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În considerarea celor ce precedă, reţinând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei reglementată de art. 488 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1437/A/04.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2023.