Late-payment penalty claim quashed as time-barred; appeal inadmissible under Art. 724(3) finality rule.

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14.10.2021 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Judeţul Dâmboviţa, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.260.422 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

Prin sentinţa nr. 257/05.04.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat apel, respins prin decizia nr. 323/06.10.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. solicitând casarea deciziei recurate şi a sentinţei nr. 257/05.04.2022 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe, iar, în rejudecare, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.260.422 RON şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, a art. 2.500 şi urm. C. civ. şi a art. 709 C. proc. civ.

Evocând circumstanţele disputei litigioase, recurenta a arătat că la solicitarea clientului său, S.C. B. S.R.L., a emis la 29.02.2012, o poliţă de garantare a avansului pe care acesta îl încasase de la pârât, în baza contractului de execuţie de lucrări nr. x/16.12.2011.

În continuare, a arătat că la solicitarea Judeţului Dâmboviţa, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat, prin încheierea din 22.04.2013, executarea silită a indemnizaţiei de asigurare; subsecvent, la cererea reclamantei, executarea silită a fost anulată şi pârâtul obligat la restituirea sumei de 4.054.233,14 RON, prin sentinţa civilă nr. 2291/13.02.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de aceeaşi instanţă.

Cum pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de întoarcere a executării de bunăvoie, autoarea recursului a cerut executarea silită, în dosarul nr. x/2015 de pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc C., iar pretenţiile din acţiunea de faţă reprezintă penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 07.05.2013-07.12.2017, cât a durat întârzierea executării obligaţiei de plată de Judeţul Dâmboviţa.

Criticând greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de instanţa de prim control judiciar, recurenta a contestat că 16.06.2015 marchează începutul curgerii prescripţiei, afirmând că doar subsecvent finalizării executării silite la 08.08.2018 a fost cunoscută întinderea daunelor-interese moratorii datorate de pârât.

Totodată, a expus succesiv mai multe evenimente cu efect întreruptiv pentru cursul prescripţiei, conchizând că ultimul, somaţia de plată adresată pârâtului, a survenit la 30.09.2019 şi a precedat promovarea unei cereri de ordonanţă de plată în dosarul nr. x/2020 la 14.02.2020, ceea ce ar conduce, în viziunea sa, la concluzia că, în raport cu art. 1.015 alin. (2) C. proc. civ. şi cu art. 2.540 C. civ., la data sesizării instanţelor cu acţiunea de faţă, termenul de prescripţie nu era împlinit.

Prin întâmpinarea din 30.01.2023, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 şi 482 C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţie, iar în C. proc. civ. la alin. (1) al art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În considerarea dispoziţiilor legale evocate, menţiunea inserată în decizia nr. 323/06.10.2022 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă nu este de natură să deschidă părţii dreptul la recurs, decât în măsura în care calea de atac ar fi prevăzută de lege.

Verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului impune instanţei învestite să stabilească dacă, în raport cu obiectul cererii, art. 483 C. proc. civ. permite exercitarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte reliefează că, astfel cum s-a reţinut în etapele devolutive, litigiul de faţă derivă din întoarcerea executării, dispusă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2013, prin sentinţa civilă nr. 2291/13.02.2014, în care, urmare a anulării executării silite înseşi în dosarul de executare nr. 143/2013 al B.E.J. D., s-a stabilit în sarcina actualului intimat-pârât, Judeţul Dâmboviţa, obligaţia de restituire a sumei de 4.054.233,14 RON.

Cum Judeţul Dâmboviţa nu şi-a îndeplinit benevol această obligaţie, debitorul iniţial, S.C. A. S.A., a cerut executarea silită împotriva creditorului iniţial, încuviinţată prin încheierea din 20.08.2015 a B.E.J. C..

Aşadar, cauza prezentei acţiuni derivă din îndeplinirea cu întârziere de către intimat a obligaţiei stabilite în sarcina sa, subsumată întoarcerii executării silite. Obiectul litigiului este reprezentat de cererea debitorul iniţial, recurenta, de obligare a creditorului la plata daunelor-interese moratorii accesorii debitului de 4.054.233,14 RON, constând în dobândă legală penalizatoare, calculată între 07.05.2013 - când recurenta a fost executată silit de actuala intimată - şi 07.12.2017, când intimata şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a sumei pentru care s-a dispus întoarcerea executării.

În ciuda temeiul juridic generic indicat de reclamantă - art. 1349 şi 1.535 alin. (1) C. civ. -, instanţele devolutive au reţinut ca fundament al raportului juridic litigios situaţia relevată, dobânzile penalizatoare fiind asociate plăţii cu întârziere a obligaţiei determinate de întoarcerea executării silite iniţiale, desfiinţate în totalitate.

Elementele acţiunii sintetizate anterior reflectă inechivoc că cererea de faţă este circumscrisă întoarcerii executării, instituţie care încorporează toate pretenţiile formulate de debitorul iniţial pentru repararea integrală a prejudiciului suferit prin executarea silită anulată.

În considerarea distincţiilor anterioare, Înalta Curte constată că cererea de faţă este subsumată dispoziţiilor art. 723 şi 724 C. proc. civ., valorificând ipoteza consacrată de alin. (3) al art. 724, potrivit căruia, "Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului".

Este nerelevantă pentru calificarea cererii şi, subsecvent, pentru stabilirea admisibilităţii recursului, atât soluţionarea acţiunii, în primă instanţă, de către tribunal, cât şi calificarea de acţiune în pretenţii pe care reclamanta a dat-o cererii.

Deşi reflectă încălcarea de către instanţa de fond a art. 22 C. proc. civ., însuşirea de către tribunal a calificării improprii dată de reclamantă cererii sale nu îi poate deschide o cale de atac neprevăzută de lege.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că natura, obiectul şi cauza plasează acţiunea de faţă în categoria cererilor de întoarcere a executării silite, iar potrivit art. 724 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., în aceste cereri, hotărârea primei instanţe este supusă numai apelului, cale de atac de care recurenta a beneficiat.

Dispoziţiile legale anterior evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluţionată în primă instanţă categoria de litigii căreia i se circumscrie prezenta cauză, decizia nr. 323/06.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă era definitivă de la data pronunţării, menţiunea din dispozitiv privind dreptul la recurs rămânând fără efect, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 724 alin. (3) şi 457 alin. (1), raportate la cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibil, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 323/06.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2023.