Breach of adversarial principle in asserting res judicata on fault: quashing of appellate judgment in contract resolution dispute

Şedinţa publică din data de 09 mai 2023

Circumstanţele litigiului în faţa instanţelor de fond:

Prin sentinţa civilă nr. 394/08 februarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.;

- a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificata sub nr. x/25.09.2018 de B.N.I. C., prin notar public C.;

- a dispus repunerea în situaţia anterioară încheierii actului, obligând pârâta să plătească (să restituie) reclamantului suma de 100 000 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând avansul achitat;

- a respins restul pretenţiilor reclamantei, constând în daune-interese, conform clauzei penale inserată în promisiunea de vânzare, ca nefondate.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că pârâta nu s-a mai prezentat la notar în vederea încheierii contractului de vânzare promis, deşi a fost notificată în acest sens, astfel că, urmare a neexecutării obligaţiei de a face asumată prin promisiune, corelativă unui drept de creanţă al reclamantei, sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune rezoluţiunea convenţiei în raport de prevederile art. 1549 şi urm. C. civ.

Pe de altă parte, prima instanţă a statuat că nu se poate reţine caracterul culpabil al neexecutării, pentru neprezentarea la notariat, deoarece D., care era unicul asociat al societăţii pârâte, a decedat anterior împlinirii termenului de perfectare a convenţiei de vânzare, decesul reprezentând un element exterior voinţei părţilor şi care nu putea, în mod plauzibil, să fie prevăzut, făcând trimitere în acest sens la prevederile de principiu cuprinse în art. 1351 C. civ. conform cărora răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de cazul fortuit.

Prima instanţă a expus argumentat motivele pentru care a apreciat că se impune a se considera decesul survenit ca un element exterior voinţei părţilor, exonerator de răspundere contractuală, explicând inclusiv argumentele pentru care susţinerile reclamantei, privind previzibilitatea unui eventual deces, au fost respinse, concluzionând că nu se poate reţine culpa pârâtei şi, prin urmare, nu poate fi antrenată nici răspunderea ei contractuală, în sensul obligării acesteia la daunele interese ce ar rezulta din aplicarea clauzei penale.

Împotriva sentinţei civile nr. 394/08 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a declarat apel numai reclamanta S.C. A. S.R.L. criticând hotărârea primei instanţe numai cu privire la soluţia pronunţată asupra capătului aceesoriu de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la daune interese, rezultate din aplicarea clauzei penale convenite de părţi prin promisiunea de vânzare.

În esenţă, reclamanta-apelantă a susţinut că motivarea primei instanţe este contradictorie, pentru că, pe de o parte reţine culpa intimatei-pârâte, pe de altă parte apreciază că această culpă ar fi înlăturată, nefiind acordate despăgubirile solicitate conform clauzei penale. În aprecierea apelantei-reclamante, se impunea admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi analizată în mod corect clauza penală convenită de părţi în cadrul promisiunii de vânzare.

Prin decizia civilă nr. 1358/A/26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, apelul reclamantei a fost admis şi, pe cale de consecinţă s-a dispus:

- schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul obligăriii pârâtei la plata către reclamantă şi a sumei de 100.000 de euro, reprezentând daune interese;

- păstrarea restului dispoziţiilor sentinţei apelate;

- obligarea intimatei-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata către reclamanta-apelantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.937,60 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că niciuna din părţi nu a atacat considerentele contradictorii ale hotărârii primei instanţe, deşi tribunalul a pronunţat soluţia de rezoluţiune a promisiunii de vânzare reţinând culpa promitentei-vânzatoare şi, în acelaşi timp, a înlăturat aplicarea clauzei penale, pe motiv că nu se poate reţine culpa promitentei-vânzătoare, astfel că nu s-ar putea aplica sancţiunea pentru neexecutare.

Prin urmare, instanţa de apel a statuat că, de vreme ce acele considerente ale primei instanţe cu privire la culpa în depăşirea termenului contractual şi desfiinţarea, pe acest motiv, a contractului, nu au fost apelate, statuarea în sensul că acordul contractual nu mai poate fi executat din culpa pârâtei a intrat în autoritatea de lucru judecat iar consecinţele neexecutării nu mai pot fi raportate la un alt temei (neexecutare neimputabilă), pentru că altminteri ar fi lipsită de cauză soluţia de desfiinţare a contractului.

În acest context, instanţa de apel a subliniat că, întrucât clauza de arvună este inserată în contract pentru a preevalua prejudiciul rezultat din neexecutare culpabilă, înlăturarea aplicării acestei clauze nu are justificare, de vreme ce obiectul acţiunii l-a constituit rezoluţiunea contractului, iar intimata-pârâtă nu s-a opus rezoluţiunii şi nu a afirmat intenţia de executare a contractului, justificând doar depăşirea termenului iniţial agreat.

Constatând aşadar că, în speţă, nu poate fi vorba de o încetare pe cale amiabilă a acordului contractual şi, în condiţiile în care obiectul promisiunii exista în patrimoniul promitentului-vânzător, nici de o situaţie de imposibilitate a executării în natură a obligaţiei, ci de un refuz al promitentului-vânzător de a perfecta contractul, refuz sancţionat prin clauza penală, instanţa a apreciat apelul a fi fondat cu consecinţa schimbării soluţiei primei instanţe în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei ce rezultă din aplicarea clauzei penale convenită de părţi prin promisiunea de vânzare.

Împotriva deciziei civile nr. 1358/A/26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei de recurs casarea hotărârii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivarea recursului, pârâta-recurentă a redat pe scurt starea de fapt şi soluţiile instanţelor de fond, susţinând incidenţa a patru motive de nelegalitate ale hotărârii atacate, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că rezoluţiunea unui contract poate interveni numai în ipoteza constatării unei culpe contractuale, ignorând prevederile art. 1557 alin. (2) C. civ. care, reglementând ipoteza imposibilităţii de executare, permite rezoluţiunea contractului, chiar şi fără existenţa unei culpe a părţii care nu şi-a executat obligaţia asumată.

În acest sens, recurenta a redat conţinutul art. 1557 alin. (2) C. civ., intitulat marginal "Imposibilitatea de executare", arătând că acesta este încadrat, din punct de vedere al topografiei textelor de lege, în Capitolul II - "Executarea silită a obligaţiilor", Secţiunea a 6-a "Cauze justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale" şi că, potrivit acestui text de lege, atunci când neexecutarea este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului, în acest din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii fiind aplicabile în mod corespunzător.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a apreciat că, statuând, în mod nelegal, în sensul că rezoluţiunea poate interveni doar în situaţia neexecutării culpabile a unei obligaţii contractuale, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1557 alin. (2) C. civ.

Relativ la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., pârâta-recurentă a invocat aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 432 C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat, reţinând în mod greşit că ar fi întrunite condiţiile acesteia.

În acest sens, pârâta-recurentă a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că, prin hotărârea atacată, s-ar fi statuat asupra culpei sale privind întârzierea în executarea obligaţiei asumate prin promisiunea de vânzare, de vreme ce prima instanţă a arătat cu argumente de ce nu se poate reţine caracterul culpabil al conduitei pârâtei pentru nereprezentarea la notariat, în vederea încheierii convenţiei în formă autentică.

În condiţiile în care prima instanţă a motivat asupra lipsei vreunei culpe a pârâtei în ce priveşte neexecutarea obligaţiei asumată prin antecontract, recurenta a susţinut că statuarea instanţei de apel în sensul că ar exista o autoritate de lucru judecat cu privire la culpa contractuală a pârâtei, ca urmare a neatacării soluţiei asupra capătului de cerere privind rezoluţiunea contractului, este nelegală,

În plus, recurenta a invocat şi încălcarea, de către instanţa de apel, a principiului contradictorialităţii, consacrat de art. 14 C. proc. civ., în sensul că aceasta nu a pus în discuţia părţilor incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat, aşa cum cer exigenţele acestui principiu, sens în care a făcut trimitere la partea introductivă a hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu s-a aplecat asupra motivelor de apel prezentate de reclamanta-apelantă, şi care vizau dovedirea culpei contractuale a pârâtei în ce priveşte neexecutarea obligaţiei asumate prin promisiunea de vânzare, mărginindu-se a reţine o pretinsă autoritate de lucru judecat a hotărârii atacate, cu privire la acest aspect.

Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, cu titlu preliminar, a subliniat că soluţia primei instanţe cu privire la primul capăt de cerere, vizând rezoluţiunea promisiunii de vânzare, nu a fost atacată, nici măcar cu privire la considerente, astfel că această soluţie a intrat în autoritatea de lucru judecat. În acest context, a susţinut că instanţa de apel, rejudecând fondul în limitele învestirii sale, a constatat în mod legal existenţa autorităţii de lucru judecat cu privire la culpa contractuală ce a condus la rezoluţiunea contractului, de vreme ce prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 1549 alin. (1) şi urm. C. civ., rezoluţiunea contractului din vina exclusivă a promitentei vânzătoare dobândind autoritate de lucru judecat în condiţiile în care soluţia cu privire la acest capăt de cerere nu a fost atacată cu apel.

Cu privire la primul motiv de recurs, subsumat art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând pretinsa încălcare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1557 alin. (2) C. civ., intimata-reclamantă a susţinut, pe de o parte, că acest text de lege a fost pentru prima dată invocat în faţa instanţei de recurs de către pârâtă iar, pe de altă parte, că nu sunt întrunite condiţiile de aplicare ale acestei dispoziţii legale, pârâta-recurentă neconfirmând niciodată intenţia de a mai executa obligaţia contractuală asumată, pentru a fi în situaţia unei întârzieri în executare, aşa cum pretinde ipoteza textului de lege.

Învederând că recurenta nu poate invoca un alt temei al neexecutării (neexecutare neculpabilă), în contextul în care soluţia de rezoluţiune pentru neexecutarea culpabilă a dobândit autoritate de lucru judecat prin neatacare, intimata-reclamantă a învederat că pârâta nu a dorit de la bun început executarea contractului, propunând noi termeni de negociere, omiţând să radieze sarcinile din cărţile funciare şi aflându-se în prezent în plin proces de vânzare ale aceloraşi terenuri, aspect ce echivalează cu un refuz categoric de executare iar nu cu o imposibilitate temporară de executare, aşa cum pretinde art. 1557 alin. (2) C. civ.. În plus, a învederat că suma stabilită de către instanţa de apel cu titlu de daune interese a fost deja achitată de către pârâtă.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., intimata a a învederat, contrar susţinerilor recurentei, că la termenul de judecată din 26 septembrie 2022, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat intervenită cu privire la soluţia asupra capătului principal de cerere având ca obiect rezoluţiunea contractului, iar reprezentantul convenţional al recurentei, având cuvântul, a învederat că nu a înţeles să conteste considerentele sentinţei pronunţată în primă instanţă.

Intimata a mai susţinut că instanţa de apel a pus în discuţie autoritatea de lucru judecat şi ambele părţi prezente au fost invitate să pună concluzii asupra acestei excepţii.

Referitor la motivul de recurs subsumat art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină - intimata-reclamantă a învederat că instanţa de apel a arătat argumentele pentru care a admis apelul la pag. 4-5 din decizia pronunţată, răspunzând detaliat şi punctual la toate aspectele supuse analizei prin apelul declarat în cauză. Din această perspectivă, intimata a apreciat că recurenta a ales să conteste evidenţa, fiind în imposibilitate de a identifica motive de nelegalitate, aspect ce face inutilă o analiza în apărare.

În drept, intimata a mai invocat şi dispoziţiile C. civ., ale C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi practica CEDO.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, recurenta a reluat în parte susţinerile din recurs iar suplimentar a învederat că plata sumei de 100.000 euro stabilită de instanţa de apel a fost realizată pentru a bloca iniţierea unei proceduri de insolvenţă împotriva sa. Pe de altă parte, a învederat că nu a invocat până în stadiul recursului prevederile art. 1557 alin. (2) C. civ. deoarece nu a avut interes până la momentul pronunţării deciziei din apel să facă trimitere la aceste prevederi, fiind mulţumită de hotărârea primei instanţe.

Trecând în revistă mai multe aspecte legate de fondul litigiului, respectiv împrejurări din care ar rezulta intenţia pârâtei de a încheia contractul promis, recurenta-intimată a învederat că apărările intimatei-reclamante cu privire la motivul de recurs, legate de înfrângerea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat, nu au legătură cu cele susţinute în recurs iar, pe de altă parte, din perspectiva lipsei de contradictorialitate, a învederat că instanţa de apel nu a pronunţat niciodată sintagma "autoritate de lucru judecat" iar din încheieri şi din partea introductivă a hotărârii pronuunţate în apel nu rezultă să fi pus în discuţia părţilor această excepţie de procedură.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului declarat:

Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor aduse prin motivele de recurs şi a argumentelor prezentate prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este fondat, fiind prezent motivul de casare prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reaminteşte că principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 14 C. proc. civ., este un principiu fundamental al procesului civil care tinde a asigura dreptul la un proces echitabil al părţilor, aşa cum este el consacrat atât de legislaţia naţională (art. 21 alin. (3) Constituţie şi art. 6 C. proc. civ.), cât şi de normele europene (art. 6 din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale).

Subsumat acestui principiu, C. proc. civ. prevede imperativ mai multe reguli de procedură, însă, în prezenta speţă, este invocată de către recurenta-pârâtă nesocotirea de către instanţa de apel a regulilor instituite de art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. conform cărora:

- instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate;

- instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Ceea ce urmăresc aceste reguli este ca instanţa de judecată, prin hotărârea pronunţată, "să nu surprindă părţile" cu aspecte de fapt sau de drept, cu împrejurări sau excepţii, care nu au fost invocate de niciuna din părţi, nu au fost discutate ori dezbătute în contradictoriu de acestea şi cu privire la care părţile, în mod rezonabil şi pe bună-dreptate, nu se aşteaptă ca instanţa să statueze prin hotărârea ce urmează a se pronunţa.

Ignorarea acestor reguli depărtează procesul de la caracterul său echitabil deoarece partea care a pierdut rămâne cu constatarea că nu i s-a dat şansa să îşi susţină punctul de vedere cu privire la chestiunea reţinută ca fiind decisivă de către instanţă şi nici să încerce să convingă instanţa despre temeinicia susţinerilor şi argumentelor sale.

Tocmai de aceea, nesocotirea acestor reguli imperative, care au ca finalitate asigurarea caracterul echitabil al procedurii, este de natură a antrena sancţiunea nulităţii hotărârii, în sensul art. 174 şi urm. C. proc. civ., vătămarea părţii care a pierdut procesul prin hotărârea pronunţată în astfel de auspicii de nelegalitate procesuală, fiind evidentă.

Din perspectiva acestor considerente preliminare, Înalta Curte observă că o astfel de neregularitate s-a produs în faţa instanţei de apel care nu a pus în discuţia părţilor, în mod clar şi neechivoc, împrejurarea dacă hotărârea primei instanţe şi-a consolidat autoritatea de lucru judecat, prin nepelare, în ceea priveşte caracterul culpabil al neexecutării obligaţiei de către pârâtă, ca temei al rezoluţiunii pronunţate de prima instanţă prin admiterea primului capăt de cerere.

Acest aspect - nepunerea în discuţie a acestei împrejurări, considerate esenţiale de către instanţa de apel, aşa cum rezultă din lectura hotărârii apelate - rezultă din:

- absenţa, din partea introductivă a hotărârii atacate, sau a altei încheieri, a oricărei menţiuni privind punerea în discuţie de către instanţă, din oficiu, a eventualei autorităţi de lucru judecat definitivă şi consolidată, dobândită de hotărârea primei instanţei, în ceea ce priveşte existenţa culpei contractuale a pârâtei precum şi a concluziilor şi susţinerilor părţilor cu privire la acest aspect;

- concluziile pe fond ale părţilor în apel, întrucât niciuna dintre ele nu a înţeles să facă referiri la o eventuală autoritate de lucru judecat definitivă pe care ar fi dobândit-o hotărârea primei instanţe şi nici la consecinţele ce ar trebui să decurgă din această împrejurare, din lectura acestor susţineri rezultând că aspectul litigios rămas în dispută între părţile litigante şi cu privire la care încercau să convingă instanţa de apel, era cel legat de existenţa sau inexistenţa unei culpe contractuale a pârâtei. Adică, exact aspectul pe care instanţa de apel l-a considerat a fi fost deja tranşat, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea primei instanţe.

Înalta Curte mai constată că hotărârea primei instanţe este echivocă şi contradictorie deoarece:

- pe de o parte, fără a face referire expresă la culpa contractuală a pârâtei, argumentează soluţia de rezoluţiune a promisiunii de vânzare pe temeiul art. 1549 alin. (1) şi urm. C. civ., prevederi care, deşi nu prevăd expres condiţia culpei contractuale a părţii, totuşi nu pot fi disociate de prezumţia de culpă în neexecutarea unei obligaţii contractuale prin simplul fapt al neexecutării consacrată de art. 1548 C. civ.

- pe de altă parte, analizează elaborat argumentele pentru care nu se poate reţine vreo culpă din partea pârâtei în ce priveşte neexecutarea obligaţiei principale asumată prin antecontract, concluzionând asupra inexistenţei vreunei culpe contractuale şi, pe cale de consecinţă, a lipsei de eficienţă a clauzei penale convenită de părţi prin antecontractul convenit.

Se poate observa aşadar că această chestiune - a culpei contractuale a pârâtei - nu a fost în mod clar şi neechivoc tranşată de către prima instanţă dar lectura sentinţei converge mai degrabă spre ideea unei neexecutări neculpabile a obligaţiei principale din partea pârâtei. În plus, din susţinerile părţilor, cuprinse în cererea de apel, în întâmpinare, sau din dezbaterile asupra apelului, nu rezultă că acestea au înţeles hotărârea primei instanţe "în cheia în care a decodificat-o" instanţa de apel.

În acest context, cu atât mai mult, instanţei de apel îi revenea obligaţia imperativă, impusă de dispoziţiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ., de a pune în discuţia părţilor, în mod clar şi neechivoc, aspectul juridic sesizat, legat de o pretinsă autoritate de lucru judecat consolidată, intervenită cu privire la culpa contractuală a pârâtei, pentru ca acestea să îşi poată expune punctele de vedere.

Neprocedând în acest mod, instanţa de apel a înfrânt principiul contradictorialităţii consacrat de art. 14 C. proc. civ., hotărârea pronunţată cu încălcarea acestor norme imperative fiind lovită de nulitate, în condiţiile art. 174 C. proc. civ., aspect ce antrenează cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Nu pot fi primite susţinerile recurentei întemeiate pe motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat. În realitate, instanţa de apel nu a nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri ci a conferit o evaluare proprie limitelor în care şi-a consolidat sentinţa primei instanţe autoritatea de lucru judecat provizorie, prin neapelare. În acest sens, instanţa de apel a apreciat că, prin sentinţa primei instanţe, s-a tranşat problema culpei contractuale ca temei de fapt al rezoluţiunii, datorită temeiului de drept reţinut de tribunal (art. 1549 şi urm. C. civ.), deşi instanţa de fond nu a reţinut, în motivarea soluţiei pronunţate, decât neexecutarea obligaţiei din partea pârâtei, nici după punerea în întârziere a acesteia prin notificare, precum şi faptul că încheierea contractului de vânzare nu s-a mai putut perfecta din vina (din cauza) pârâtei-promitent vânzător, arătând ulterior în motivarea hotărârii toate considerentele pentru care, totuşi, culpa contractuală a pârâtei nu poate fi reţinută.

Nu pot fi reţinute ca fiind fondate nici argumentele subsumate motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Din lectura considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a expus motivele pentru care a apreciat că se impune a se da eficienţă clauzei penale inserată de părţi în contract. Împrejurarea relevată de către pârâta-recurentă, aceea că instanţa de apel nu a ar fi răspuns punctual tuturor criticilor formulate prin apelul declarat, legate în principal de culpa contractuală a pârâtei, nu este de natură a antrena casarea hotărârii. Norma de la art. 488 pct. 6 C. proc. civ. sancţionează lipsa motivelor pe care se sprijină soluţia pronunţată, caracterul lor contradictoriu sau caracterul lor străin de natura cauzei iar nu absenţa argumentelor pentru fiecare motiv de apel cu care instanţa a fost învestită. Pe de altă parte, atâta vreme cât instanţa de apel a valorificat o excepţie procesuală, care făcea inutilă examinarea celor mai multe dintre motivele de apel invocate de reclamanta-apelantă, este logică şi explicabilă omisiunea instanţei de apel de a mai analiza critici care nu mai justificau vreo examinare ca efect al reţinerii autorităţii de lucru judecat cu privire la culpa contractuală a reclamantei.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte va face aplicarea art. 496 C. proc. civ. şi va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1358/A din 26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă urmând a casa decizia recurată şi, în acord cu exigenţele art. 497 alin. (1) C. proc. civ. C. proc. civ., a trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În rejudecare, instanţa de apel va reanaliza susţinerile reclamantei din cererea de apel precum şi argumentele pârâtei din întâmpinare, va proceda la reaprecierea probatoriului administrat, urmând a statua asupra existenţei sau inexistenţei culpei contractuale a pârâtei în neexecutarea obligaţiei principale asumată prin promisiunea de vânzare şi a dispune în consecinţă asupra caracterului fondat sau nefondat al apelului declarat în cauză, apel ce tinde la modificarea în parte a sentinţei atacate, respectiv a soluţiei asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor interese constând în suma convenită prin clauza penală asumată contractual de către părţile litigante.

În egală măsură, întrucât hotărârea va fi casată pentru aspecte de o nelegalitate procedurală, aspect ce nu mai justifică examinarea criticilor subsumate de recurentă cazului de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în rejudecare, ţinând cont de cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, instanţa de apel va analiza argumentele pârâtei precum şi cele în apărare ale reclamantei, referitoare la eventuală incidenţa a dispoziţiilor art. 1557 alin. (2) C. civ. în speţa dedusă judecăţii.

Având în vedere că asupra cheltuielilor de judecată urmează a se pronunţa curtea de apel, după rejudecarea apelului, în raport de solicitările părţilor şi de regulile ce decurg aplicarea din prevederilor art. 451 - 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1358/A din 26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 mai 2023.