Peremption in civil proceedings after death of party: suspension for succession and res judicata preclusion

Şedinţa publică din data de 09 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate faptul că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor B. S.A. nr. 6/10.10.2016 a încetat să-şi producă efectele juridice la 11.10.2017, precum şi constatarea nulităţii absolute integrale a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor B. S.A. nr. 7/12.06.2020, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

La 20 octombrie 2020, C. a formulat, în temeiul art. 61 şi următoarele C. proc. civ., cerere de intervenţie voluntară principală, prin care a solicitat admiterea cererii, constatarea faptului că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor B. S.A. nr. 6/10.10.2016 a încetat să-şi producă efectele juridice la 11.10.2017, precum şi constatarea nulităţii absolute integrale a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor B. S.A. nr. 7/12.06.2020.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrată cererea de intervenţie voluntară formulată de C..

Prin sentinţa civilă nr. 715 din 22 decembrie 2020 Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia prematurităţii acţiunii, ca nefondată, respingând şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., prin avocat, în temeiul art. 87 şi 88 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată la 25 martie 2021 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2021, instanţa de apel, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului până la introducerea în cauză a moştenitorilor apelantului reclamant A., constatând că apelantul este decedat conform menţiunilor din certificatul de deces înaintat la dosar, precum şi faptul că nu s-a formulat cerere de introducere în cauză a moştenitorilor reclamantei.

La 01 februarie 2022, dosarul a fost transferat la secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, cu număr versionat, respectiv 3536/118/2020*, având în vedere faptul că începând cu 01 februarie 2022 în locul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, funcţionează în cadrul Curţii de Apel Constanta două secţii: secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform Hotărârii CSM nr. 1083/16.09.2021.

La 01 aprilie 2022, s-a întocmit referat de perimare din oficiu, constatându-se că s-a împlinit termenul legal prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. de la data întocmirii ultimului act de procedură, perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii interesate.

Prin notele de şedinţă înaintate la dosar la 03 mai 2022, C., în calitate de moştenitor legal al defunctului A., a solicitat introducerea sa în cauză şi respingerea excepţiei perimării cererii de apel ca neîntemeiată, anexând inscrisuri în susţinere.

Prin decizia civilă nr. 229 din 08 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, s-a admis sesizarea de perimare, s-a constatat perimată cererea de apel promovată de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 715 din 22 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2020 şi s-a respins ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză a moştenitorului C..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs C., prin reprezentant convenţional, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei perimării şi introducerea moştenitorului C. în cauză, cu consecinţa continuării judecării cauzei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţine autorul recursului că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. privind perimarea cererii de apel, întrucât motivele pentru care dosarul a rămas în nelucrare nu îi sunt imputabile.

Apreciază că, pentru a putea fi reluată judecata, din calculul termenului de perimare trebuie înlăturată cauza care a determinat suspendarea, respectiv dezbaterea succesiunii şi înlocuirea defunctului cu moştenitorii acestuia.

În argumentare, a indicat toate demersurile efectuate pentru dezbaterea succesiunii de la data suspendării judecăţii apelului şi până la 27 mai 2022, când a fost emis Certificatul de moştenitor în favoarea moştenitorului C..

Consideră recurentul că imposibilitatea înlăturării cauzei care a generat suspendarea a fost determinată de o cauză obiectivă şi legală, respectiv refuzul notarului public de a emite certificatul de moştenitor în absenţa sentinţelor de desfacere a căsătoriilor încheiate de defunct.

A subliniat că, atât timp cât reluarea judecăţii nu s-a solicitat, întrucât nu fusese dezbătută succesiunea, nefiind obţinute toate documentele relevante, în condiţiile în care aceste înscrisuri au fost cerute în mod constant până la obţinerea lor, nu se putea reţine culpa sa în lăsarea în nelucrare a dosarului.

În acest sens, a evocat considerentele deciziei nr. 2/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, susţinând că, prin analogie, nici în procedura succesorală nu se poate imputa părţii lipsa unui act în vederea judecării cauzei sale, în ipoteza în care faptul care a generat lăsarea acesteia în nelucrare nu este supus controlului părţii, ci presupune parcurgerea unei proceduri reglementate de lege, în condiţiile şi la termenele stabilite de aceasta.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 115 din Legea nr. 36/1995, dat fiind că în dosarul succesoral exista îndoiala rezonabilă că ar fi şi alte persoane îndreptăţite la moştenire, iar procedura nu s-ar fi putut încheia înainte de expirarea termenului de 1 an de la data deschiderii succesiunii.

În dovedire, la cererea de recurs a fost anexată copia certificatului de moştenitor legal nr. 47/27 mai 2022, emis de Biroul Notarial Individual D..

Prin motivele de recurs suplimentare, depuse la serviciul de curierat rapid la 30 iunie 2022 şi înregistrate la 01 iulie 2022 în dosarul de apel, recurentul susţine că ultimul act procedural întocmit de instanţă în dosar a fost la 11 ianuarie 2022, când s-a repartizat cauza noii secţii formate în cadrul Curţii de Apel Constanţa, astfel că termenul de perimare s-ar fi putut împlini, cel mai devreme, la 11 iulie 2022.

Or, decizia recurată a fost pronunţată la 08 iunie 2022, înainte cu o lună de împlinirea termenului de perimare, rezultând cu evidenţă că, la momentul pronunţării asupra incidentului perimării, termenul prevăzut de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. nu era împlinit.

În continuare, recurentul invocă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1368 din 08 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, într-o cauză în care a fost pusă în discuţie aceeaşi sancţiune procesuală, între aceleaşi părţi, reţinându-se aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, decizie prin care a fost admis recursul, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare, reţinându-se că sancţiunea perimării nu a operat.

Mai arată recurentul că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1125 şi urm. C. civ. reţinând, în considerarea calităţii sale de moştenitor sezinar, că procesul ar fi putut continua chiar şi în lipsa emiterii certificatului de moştenitor.

În argumentare, a arătat că potrivit prevederilor art. 415 alin. (2) C. proc. civ., cererea de repunere pe rol a cauzei trebuie să vizeze toţi moştenitorii, iar nu numai o parte, cu dovedirea calităţii persoanelor indicate ca moştenitori, calitatea procesuală transmiţându-se, în temeiul art. 38 C. proc. civ., de la defunct către toţi moştenitorii.

În încheiere, susţine recurentul că dispoziţiile art. 1125 C. civ. trebuiau interpretate în mod coroborat cu rigorile art. 38 şi art. 415 C. proc. civ., în sensul că procesul putea fi redeschis, iar moştenitorii puteau exercita drepturile şi acţiunile defunctului, numai după stabilirea tuturor persoanelor care deţineau calitatea de moştenitor.

La 11 august 2022 intimata-pârâtă a formulat, în termen legal, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În prealabil, se cuvine notat că solicitarea recurentului-reclamant, de casare a deciziei date în apel, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, nu poate fi primită, întrucât nu este conformă dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., în forma aplicabilă la momentul învestirii primei instanţe, text care nu permite casarea cu reţinere, ci doar soluţia casării cu trimitere.

De asemenea, criticile recurentului-reclamant din motivele suplimentare ale recursului privind începutul cursului termenului de perimare de la 11 ianuarie 2022, ca fiind ultimul act de procedură întocmit de instanţa de apel, nu pot fi primite, întrucât repartizarea cauzei unei noi secţii formate la Curtea de Apel Constanţa reprezintă o măsură administrativă a instanţei şi nu un act procedural efectuat în vederea soluţionării cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ., "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.". În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, cu privire la orice împrejurări de fapt pe care acestea le invocă, iar potrivit alin. (3), judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.

Prin dispoziţiile art. 11 C. proc. civ., se statuează, de asemenea, cu privire la îndatorirea terţilor de a sprijini, în condiţiile legii, realizarea justiţiei, fapt care presupune prezentarea de informaţii la cererea judecătorului, în vederea clarificării împrejurărilor de fapt intervenite pe parcursul procesului.

În înţelesul dispoziţiilor legale menţionate, judecătorul este în drept să solicite părţilor sau, după caz, terţilor, explicaţii cu privire la împrejurări de fapt despre care au cunoştinţă sau cu privire la care pot obţine informaţii, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Totodată, în caz de deces al uneia dintre părţile litigante, conform dispoziţiilor art. 412 alin. (1) C. proc. civ., judecata cauzei se suspendă până la introducerea în cauză a moştenitorilor. Un astfel de eveniment nu poate ţine însă în loc judecata, în mod nelimitat, cu atât mai puţin în situaţia în care partea interesată a făcut demersurile necesare şi posibile din punct de vedere al poziţiei sale procesuale, pentru a identifica succesibilii persoanei decedate, în scopul continuării judecăţii.

În această situaţie, dacă informaţiile oferite de părţile litigante nu sunt satisfăcătoare, revine instanţei de judecată îndatorirea de a solicita informaţii suplimentare de la terţii care le deţin, pentru a clarifica care este stadiul procedurii succesorale şi a statua cu privire la cadrul procesual în care urmează să se desfăşoare judecata.

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului se critică soluţia de constatare a perimării pronunţată de către instanţa de apel în condiţiile în care suspendarea judecăţii în raport de care s-a adoptat o astfel de măsură procesuală s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru indicarea moştenitorilor apelantului-reclamant decedat pe parcursul procesului, având în vedere conduita procesuală a părţii care a întreprins demersuri în vederea introducerii în cauză a acestor moştenitori.

Acest motiv se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât supune dezbaterii analizarea condiţiilor prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., pentru a se verifica dacă, într-adevăr, a operat sancţiunea perimării.

Sub un alt aspect, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 36/1995, din perspectiva faptului că în dosarul succesoral exista îndoiala rezonabilă că ar fi şi alte persoane îndreptăţite la moştenire, iar procedura succesorală notarială nu s-ar fi putut încheia înainte de expirarea termenului de 1 an de la data deschiderii succesiunii.

În esenţă, pe de o parte, s-a susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit asupra împlinirii termenului de perimare din perspectiva dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi îndeplinită condiţia ca lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părţii, recurentul-reclamant afirmând că a efectuat, la momente diferite de timp, demersurile necesare în vederea dezbaterii succesiunii, astfel că nelucrarea dosarului nu îi este imputabilă, iar, pe de altă parte, s-a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 36/1995 prin faptul că, deşi încheierea procedurii succesorale se putea face şi înainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, acest lucru era posibil numai în situaţia în care exista certitudinea că nu mai erau şi alte persoane îndreptăţite la succesiune, or, în cauză, existau suspiciuni rezonabile şi cu privire la alte persoane că ar deţine calitatea de succesibili, dat fiind căsătoriile anterioare ale defunctului.

În speţă, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării litigiului la 16 iunie 2021, în virtutea dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la introducerea în cauză a moştenitorilor apelantului-reclamant A., decedat la 02 martie 2021.

Ulterior, prin decizia recurată, a constatat perimată cererea de apel, stabilind că rămânerea în nelucrare a pricinii se datorează culpei părţii, care deşi a avut cunoştinţă de motivul suspendării, nu a indicat moştenitorii defunctului decât după împlinirea termenului de perimare.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 412 alin. (1) C. proc. civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Totodată, art. 415 pct. 2 C. proc. civ. stabileşte că judecata cauzei suspendate se reia " (...) prin cerere de redeschidere a procesului făcută cu arătarea moştenitorului, tutorelui sau curatorului."

Or, prin notele de şedinţă înaintate la dosarul cauzei, numitul C., prin avocat, a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de moştenitor legal al defunctului A., arătând, totodată, că demersurile efectuate în mod constant, continuu şi judicios în vederea emiterii certificatului de moştenitor au întrerupt eventualul curs al perimării.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 1125-1126 C. civ., instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere calitatea de moştenitor sezinar a numitului C., împrejurarea că nu s-a depus şi dovada calităţii sale de moştenitor, respectiv certificatul de moştenitor, nejustificând admiterea sesizării de perimare, cât timp art. 415 pct. 2 C. proc. civ. nu condiţionează repunerea cauzei pe rol de dovedirea calităţii de moştenitor, ci impune doar arătarea acestuia. Ca atare, era în sarcina instanţei de judecată să verifice calitatea numitului C. de moştenitor sezinar al defunctului.

În continuare, constată Înalta Curte că recurentul-reclamant, în temeiul art. 435 C. proc. civ., invocă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1368 din 08 iunie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care a fost soluţionată în mod definitiv aceeaşi problemă de drept procesual, respectiv dacă a intervenit perimarea în condiţiile art. 416 şi urm. din C. proc. civ.. Prin urmare, se impune a analiza dacă, în speţă, poate fi reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al acestei decizii.

În acest sens, notează instanţa supremă că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, în caz contrar, încălcându-se principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prevede:

"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.", ceea ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente, întrucât această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Cu alte cuvinte, respectarea autorităţii de lucru judecat a chestiunii tranşate anterior se impune indiferent de natura soluţiei pronunţate, întrucât ceea ce interesează este dezlegarea problemei de drept care, soluţionată într-un anume fel în cadrul primului proces, nu mai poate face obiectul unor verificări jurisdicţionale în cadrul unei a doua judecăţi.

Verificând decizia nr. 1368 din 08 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, invocată de recurentul-reclamant cu putere de lucru judecat, se constată că problema de drept procesual - intervenirea sancţiunii perimării în condiţiile art. 416 C. proc. civ. - ce face obiectul criticilor din recurs a primit deja o rezolvare prin decizia menţionată.

Astfel, prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut următoarele:

"În aceste condiţii, existenţa impedimentelor obiective care au împiedicat finalizarea procedurii succesorale şi eliberarea dovezii calităţii de moştenitor cu celeritate nu relevă lipsa de stăruinţă fundamentată pe neglijenţă şi delăsare din partea recurentului introdus în proces, cât timp acesta a efectuat demersuri legale pentru identificarea moştenitorilor în cauză, manifestând pe toată durata suspendării apelului un interes real pentru finalizarea judecăţii procesului.

Aşa fiind, faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte reţine că recurentului nu i se putea imputa nicio culpă pentru rămânerea pricinii în nelucrare mai mult de 6 luni, de vreme ce identificarea moştenitorilor, necesară pentru soluţionarea căii de atac devolutive, nu s-a datorat unei atitudini procesuale pasive din partea sa, ci unei cauze independente de voinţa acestuia.

Se cuvine reiterat că potrivit art. 416 alin. (3) C. proc. civ., "Nu constituie cauze de perimare cazurile când (…), din motive care nu sunt imputabile părţii, (…) nu se poate fixa termen de judecată.

Prin urmare, sancţiunea perimării nu era operantă la data pronunţării deciziei recurate.

De vreme ce lăsarea pricinii în nelucrare pe o perioadă mai mare de 6 luni nu s-a datorat unor motive imputabile părţii, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 416 alin. (3) C. proc. civ., împrejurare care imprimă hotărârii atacate un viciu de legalitate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.."

Aşa fiind, de vreme ce aceeaşi problemă dedusă judecăţii într-un litigiu între aceleaşi părţi, reţinându-se aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, a fost soluţionată în mod definitiv, Înalta Curte constată că aspectul reţinut de instanţă, care a stat la baza soluţiei din dispozitivul deciziei nr. 1368 din 08 iunie 2022, a dobândit putere de lucru judecat, astfel încât se impune a fi avut în vedere în soluţionarea prezentului recurs.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta stabilind că instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie.

Astfel, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, par. 61).

De asemenea, Curtea observă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a reamintit importanţa pe care o deţine principiul autorităţii de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale (Hotărârea din 29 iunie 2010 pronunţată în Cauza C nr. 526/08, par. 26). Acest principiu este expresia principiului securităţii juridice (Hotărârea din 1 iunie 1999, pronunţată în Cauza C-126/97, par. 46), el fiind menit a garanta atât stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei (Hotărârea din 3 septembrie 2009 pronunţată în Cauza C 2/08, par. 22).

Aşadar, în lumina tuturor acestor considerente enunţate, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul C. împotriva deciziei civile nr. 229 din 8 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Casează decizia recurată şi trimite cauza Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 mai 2023.