Inadmissible cassation appeal for failing to articulate specific legal errors in a contractual termination and damages dispute

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, sub nr. x/2018, reclamanta STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce urmează a fi pronunţată, să se constate că începând cu data de 1 noiembrie 2017 a intervenit rezilierea de drept a contractului de asociere în participaţiune nr. x/23.12.2014, în temeiul Capitolului V alin. (5).2 din contract, lit. b), c), d), e) şi a) dispoziţiilor Capitolului VII alin. (7).2 şi alin. (7).4 din contract.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 497.989,24 RON, reprezentând debit şi dobânzi legale, precum şi plata acestora în continuare, până la achitarea integrală a debitului, reprezentând:

- suma de 95.584 RON - sume actuale necesare înfiinţării unui ha din următoarele culturi: prun, cais, piersic şi cireş, compusă din suma de 34.906 RON la care se adaugă suma de 60.678,16 RON - "sumele necesare pentru activităţile asumate de S.C. A. S.R.L. prin planul de afaceri şi planul de investiţii anexe la contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.12.2014, investiţii nerealizate cu încălcarea Capitolului V alin. (5).2 din contract, lit. b), c), d) şi e), la care se va aplica dobânda de referinţă a BNR începând cu anii 2014 şi până la data formulării acţiunii" (2.13; 1.75; 2.25), respectiv suma de 5.978,24 RON (începând cu 1 septembrie 2011, rata dobânzii de referinţă a devenit egală cu rata dobânzii de politică monetară, stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administraţie al BNR (conform art. 3 din Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar);

- suma de 141.320 RON - profit nerealizat din nerespectarea obligaţiei privind "reabilitarea fermei Poroschia având ca rezultat obţinerea de profit prin înfiinţarea de noi plantaţii pomicole, modernizarea plantaţiilor existente şi reabilitarea construcţiilor şi instalaţiilor, aplicarea rezultatelor cercetării respectiv a creaţiilor de soiuri şi hibrizi ce se obţin la STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA profit ce urma a fi utilizat pentru susţinerea şi dezvoltarea sectorului de cercetare - dezvoltare a instituţiei", motiv pentru care, reclamanta a venit în asociere cu activele aflate pe suprafaţa totală de 163 ha teren ce compune B., conform Anexei 3.35 din Legea nr. 72/2011 - la care se va aplica dobânda de referinţă a BNR începând cu anii 2014 şi până la data formulării acţiunii, respectiv suma de 12.510 RON;

- suma de 236.680 RON - reprezentând 50% din suma stabilită în sarcina reclamantei de către M.F.P. - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară prin procesul-verbal de inspecţie nr. x/29.11.2017, prin care s-a dispus virarea la bugetul statului a sumei de 447.360 RON, reprezentând venituri obţinute în perioada contractelor de asociere în participaţiune nr. x/22.03.2006 şi nr. y/23.12.2014 - având în vedere că starea de incapacitate financiară şi lipsa investiţiilor asumate, a fost recunoscută de instituţie prin adresa x/23.03.2016 în urma notificărilor transmise 221/15.02.2016 şi 73/20.01.2016, prin care se dovedeşte faptul că nu şi-a produs efectul contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.12.2014 conform Planului de afaceri şi investiţii prevăzut - la care se va aplica dobânda de referinţă a BNR din anul 2018 până la data formulării acţiunii, respectiv suma de 5.917 RON, reprezentând despăgubiri.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese şi morale compensatorii în valoare de 2.000.000 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului produs reclamantei, prin neexecutare totală sau parţială a obligaţiei asumate de către pârâtă prin contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.12.2014, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 263 din 28 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, apelanta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA a declarat apel, solicitând anularea sau schimbarea în tot a hotărârii atacate.

Prin decizia civilă nr. 1048A din 24 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA împotriva sentinţei civile nr. 263 din 28 septembrie 2021 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

La data de 27 octombrie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA împotriva deciziei civile nr. 1048A din 24 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA a solicitat admiterea recursului şi casarea/schimbarea în tot a deciziei recurate.

S-a arătat că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat instanţei de judecată să constate că începând cu data de 1 noiembrie 2017, a intervenit rezilierea de drept a contractului de asociere în participaţiune nr. x/23.12.2014, în temeiul dispoziţiilor Capitolului VII alin. (7).2 şi alin. (7).4, raportat la cele ale Capitolului V alin. (5).2 din contract, lit. b), c), d) şi e). De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 556.669,24 RON, reprezentând debit şi dobânzi legale, precum şi la plata acestora în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

Potrivit dispoziţiilor Capitolului VII ("Încetarea contractului"), părţile au convenit practic, ca un pact comisoriu, faptul că:

"prezentul contract se poate denunţa în mod unilateral de drept, prin reziliere dacă nu se îndeplinesc obligaţiile contractuale ale uneia dintre părţi, prin notificare prealabilă scrisă".

Tot la Capitolul VII părţile au convenit la semnarea contractului ca motive de încetare - alin. (7).2 - "neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale" şi alin. (7).4 - "incapacitatea financiară a asociatului".

Recurenta-reclamantă a relevat faptul că nerespectările repetate ale contractului, notificate prin numeroase adrese primite de pârâta A. S.R.L., sunt recunoscute de aceasta prin adresa nr. x/23.03.2016.

În acest context, instanţele anterioare nu puteau cenzura pactul comisoriu, rolul activ al instanţei de judecată reducându-se la a constata întrunirea condiţiilor de operare a acestuia, respectiv faptul neexecutării obligaţiilor asumate.

Aşadar, instanţele erau obligate doar să verifice existenţa unei manifestări neîndoielnice de voinţă a creditorului în sensul desfiinţării contractului.

Având în vedere că textul contractual ("prezentul contract se poate denunţa în mod unilateral de drept, prin reziliere dacă nu se îndeplinesc obligaţiile contractuale ale uneia dintre părţi, prin notificare prealabilă scrisă") se referă, în mod expres, la împrejurarea că obligaţia învederată de reclamantă la alin. (7).2 "neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale" şi alin. (7).4 "incapacitatea financiară a asociatului" ca fiind încălcată de partea adversă ar atrage rezilierea contractului, astfel că în speţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1553 alin. (1) din C. civ. pentru ca pactul comisoriu să producă efecte.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel a apreciat, în mod eronat, că nu a fost învestită cu o acţiune având ca obiect rezilierea judiciară sau unilaterală a contractului încheiat între părţi.

Prin urmare, nu a stabilit dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a interveni rezilierea de drept a contractului, astfel că s-a încălcat art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., contrar dispoziţiilor legale ce conferă posibilitatea subiectului supraordonat de a solicita pe cale unilaterală rezilierea contractului, iar acest aspect rezidă chiar în clauzele ce guvernează, în principiu, contractele administrative: clauzele de natură reglementară, care sunt prestabilite de legiuitor, coroborate cu clauzele de natură convenţională, negociate de părţi în limitele clauzelor reglementare - motiv care se încadrează la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a mai susţinut faptul că instanţa s-a preocupat de comportamentul profesional al apărătorului său, ceea ce reprezintă o motivare străină de natura cauzei, sancţionată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Instanţa de apel a stabilit astfel, în mod eronat, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a interveni rezilierea de drept a contractului încheiat între părţi, menţinând sentinţa tribunalului.

În cuprinsul recursului formulat, recurenta-reclamantă face referire la faptul că au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material, fiindu-i încălcat şi dreptul la un proces echitabil.

Deşi în motivare, încălcând practic "libertatea contractuală", instanţa de apel a recunoscut existenţa în contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.12.2014, la Capitolul V alin. (5).2 lit. b), c), d) şi e), a) obligaţiilor a căror neexecutare poate atrage rezilierea unilaterală. Se încalcă şi intenţia legiuitorului de a face din dispoziţia cuprinsă în alin. (1) al art. 1551 din C. civ., o normă juridică imperativă, impunând, pe de o parte, în materia rezoluţiunii şi a rezilierii, condiţia neexecutării însemnate, iar, pe de altă parte, asimilând acesteia, în domeniul rezilierii contractelor cu executare succesivă, pe aceea a neexecutării de mică însemnătate, dar cu caracter repetat.

Condiţiile rezoluţiunii convenţionale potrivit actualei reglementări civile este menţionată, în primul rând, la art. 1550 alin. (2) din C. civ., text de lege care prevede că, în temeiul voinţei comune a părţilor, rezoluţiunea poate opera de plin drept.

Stabilind în mod eronat că nu a intervenit rezoluţiunea contractului, instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra temeiniciei şi legalităţii contractului de asociere, menţinându-se legalitatea acestuia, deşi părţile nu aveau un capăt de cerere în acest sens.

Instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, refuzând să se pronunţe şi să motiveze decizia civilă nr. 1048A din 24 iunie 2022, pe aspectul referitor la prejudiciul creat reclamantei, prejudiciu dovedit de altfel prin cele trei expertize - construcţii, contabilă şi pomicolă, dispuse de instanţă.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa nu a soluţionat şi nu a motivat soluţia de respingere a cererii sale privind recuperarea prejudiciilor.

Recurenta-reclamantă a solicitat Înaltei Curţi să constate că notificarea pârâtei S.C. A. S.R.L. din 8 noiembrie 2017, nu reprezenta o reziliere retroactivă, fără o notificare prealabilă de punere în întârziere a pârâtei, astfel cum eronat a reţinut instanţa de fond, ci o notificare de plată a sumelor restante şi o înştiinţare că nu mai poate utiliza fizic bunurile supuse asocierii, începând cu data de 1 noiembrie 2017.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reţinut că susţinerile părţii recurente nu ar putea fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Raportul a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar intimata şi-a prezentat punctul de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată următoarele:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă şi extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Sancţiunea nemotivării recursului, aşa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. este nulitatea.

Conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În consecinţă, deşi recurenta-reclamantă a invocat, în mod formal, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa supremă reţine că din dezvoltarea criticilor nu rezultă care sunt normele de drept material pretins încălcate sau greşit aplicate.

Prin cererea de recurs, partea s-a limitat la a relua susţinerile formulate în fazele procesuale anterioare. Mai mult, deşi acest mijloc de apărare al reclamantei a făcut obiectul analizei instanţelor devolutive, susţinerile formulate prin intermediul căii de atac nu critică argumentele reţinute de instanţe în înlăturarea lui, partea ignorând practic dezlegările jurisdicţionale anterioare. Or, nu poate fi calificată drept motivare a unei căi de atac reiterarea aceloraşi afirmaţii, ce au primit anterior un răspuns specific.

Aşadar, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ., care impun formularea unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

În plus, se constată că recurenta reiterează chestiuni de fapt şi aduce critici modului în care instanţa de apel a apreciat probatoriul administrat, susţinând, de exemplu, că Înalta Curte trebuie să constate că notificarea pârâtei S.C. A. S.R.L. din 8 noiembrie 2017, nu reprezenta o reziliere retroactivă, fără o notificare prealabilă de punere în întârziere a pârâtei, astfel cum eronat a reţinut instanţa de fond, ci o notificare de plată a sumelor restante şi o înştiinţare că nu mai poate utiliza fizic bunurile supuse asocierii, începând cu data de 1 noiembrie 2017. Acestea nu constituie motive de nelegalitate, ci critici de netemeinicie, ce excedează limitelor căii extraordinare de atac a recursului, întrucât niciunul din motivele de recurs nu permite reexaminarea situaţiei de fapt.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este invocat, de asemenea, în mod formal, deoarece recurenta-reclamantă nu a indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele reglementate de motivul de recurs, care nu includ motivarea "insuficientă", ci absenţa motivării soluţiei şi a invocat aspecte de netemeinicie, care nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, ceea ce reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac, în sensul conţinutului pretins de lege.

În realitate, autoarea căii de atac este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acţiunii.

Aşadar, Înalta Curte constată că în conţinutul cererii de recurs nu se identifică susţineri referitoare la faptul că hotărârea pronunţată nu ar corespunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. sau la existenţa unor considerente contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va anula recursul declarat în cauză de către recurenta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă STAŢIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BĂNEASA împotriva deciziei civile nr. 1048A din 24 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.