Civil versus administrative jurisdiction for guarantee fund payment claims under Law No. 213/2015

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea acestuia la soluţionarea de îndată a cererii de plată transmise la FGA în data de 8 noiembrie 2021, care a primit numerele de înregistrare (pentru fiecare creditor FGA a acordat numere separate) toate din 31.01.2022, completată/precizată la data de 9 mai 2022 (cu sumele efectiv dispuse prin decizia penală definitivă nr. 634/A/2022, pronunţată în apel de Curtea de Apel Cluj la data de 6 mai 2022, în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Gherla), în termen de 10 zile pentru emiterea deciziei, calculat de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, cu consecinţa efectuării plăţii sumelor conţinute în decizia penală definitivă nr. 634/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Gherla, sub sancţiunea aplicării de penalităţi de 1% pe zi din sumele cuprinse în titlul executoriu. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 213/2015, art. 906 alin. (3) din C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1883 din 21 octombrie 2022, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., I., J., K., minorele prin reprezentant legal I., L., M., N., O. şi P., precum şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24 septembrie 2021) este aplicabil şi cererilor prin care se solicită obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererilor de plată, întrucât legiuitorul, prin dispoziţiile legale evocate, a atribuit raportului juridic o natură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1663 din 17 februarie 2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea acestei sentinţe, s-a arătat că reclamanţii au stabilit expressis verbis cauza cererii de chemare în judecată, iar instanţa este obligată să o respecte, neputând-o modifica, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ.. În acelaşi timp, s-a constatat că prima instanţă sesizată, recte Curtea de Apel Bucureşti, nu a procedat la aplicarea art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., în sensul că nu a recalificat cererea introductivă de instanţă. De altfel, chiar şi dacă ar fi recalificat-o, prima instanţă nu putea schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Or, reclamanta a intentat o acţiune în contencios administrativ, considerându-se vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică, sens în care cauza cererii, prin care se înţelege situaţia de fapt calificată juridic sau, într-o altă exprimare, fundamentul pretenţiei deduse judecăţii, nu comportă discuţii.

Potrivit art. 1 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor se constituie ca persoană juridică de drept public care îşi exercită atribuţiile şi competenţele stabilite de lege.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Sub acest aspect, pârâtul este o autoritate publică centrală care ar fi refuzat nejustificat să rezolve o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim aparţinând reclamanţilor, sens în care ne aflăm în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a concluzionat în sensul că pârâtul este persoană juridică de drept public, fiind integrat în noţiunea de autoritate publică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai relevat faptul că în materie de competenţă nu se analizează dacă partea are sau nu deschisă calea remediului procedural la care a apelat, instanţa fiind ţinută să verifice, mai întâi, dacă este competentă să soluţioneze pricina prin raportare la cauza cererii de chemare în judecată pe care au configurat-o reclamanţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 3 martie 2023.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că în cauză conflictul priveşte competenţa materială de soluţionare a litigiului.

Apariţia conflictului negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au interpretat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 şi natura juridică a cererii de chemare în judecată, civilă sau de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(51) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Ipoteza reglementată de dispoziţiile legale anterior citate presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca atare, are în vedere cazul în care pârâtul înţelege să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor.

În cauza dedusă judecăţii însă, reclamanţii invocă lipsa oricărui răspuns din partea Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Având în vedere această particularitate a cauzei, Înalta Curte reţine că, deşi legea nu se referă explicit la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor refuză, prin omisiune, să răspundă cererii de acordare a despăgubirilor, nu se poate concluziona, pe de o parte, că acţiunea ar aparţine materiei contenciosului administrativ, iar pe de altă parte, că atare conduită a pârâtului de a nu răspunde ar putea rămâne în afara controlului jurisdicţional.

Referitor la natura juridică a pretenţiilor din cuprinsul cererii introductive, aceasta este una de drept civil, fiind vorba despre un drept de creanţă izvorât din contractul de asigurare, în contextul producerii riscului asigurat.

Faptul că, în cazul specific al insolvabilităţii sau falimentului asigurătorului, creanţa rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanţie legală, fiind acoperită din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, nu are drept semnificaţie naşterea unui raport juridic nou, între creditor şi Fond, distinct de raportul primar. Concluzia în acest sens este susţinută de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020.

În ceea ce priveşte instanţa competentă, dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 instituie, o dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, competenţa instanţelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a soluţiona atât contestaţia împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât şi calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei.

Astfel, potrivit Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat, fără a se lăsa loc de interpretare, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plăţii sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanţele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ. (…)".

Aşadar, pentru identitate de raţiune şi egalitate de tratament juridic, se impune ca, şi în cazul refuzului Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a soluţiona cererea, manifestat prin lipsa oricărui răspuns, să poată fi formulată contestaţie, tot la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit regulilor prevăzute la art. 13 alin. (5) şi, respectiv alin. (51) din Legea nr. 213/2015.

În cele din urmă, având în vedere că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti şi, în raport de împrejurarea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor are sediul în sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.

Faţă de cele anterior expuse, în aplicarea art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.