Civil vs. administrative jurisdiction for claims compelling the Insurance Guarantee Fund to process payment requests

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea acestuia la soluţionarea de îndată a cererii de plată transmise la FGA în data de 21 octombrie 2021. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2117 din 14 noiembrie 2022, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24 septembrie 2021) este aplicabil şi cererilor prin care se solicită obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererilor de plată, întrucât legiuitorul, prin dispoziţiile legale evocate, a atribuit raportului juridic o natură civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 2564 din 9 martie 2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea acestei sentinţe, s-a arătat că din perspectiva competenţei materiale, cererea reclamantei se impune a fi analizată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanţă, respectiv aşa cum a fost modificat prin intrarea în vigoare la 24 septembrie 2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 şi art. III alin. (1), prevede că:, (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a apreciat că nu poate aplica însă prin analogie aceste prevederi în condiţiile în care normele de competenţă sunt de strictă interpretare şi aplicare.

În cauză, această concluzie este şi mai evidentă, de vreme ce legiuitorul a dat în competenţa instanţelor civile litigii având ca obiect contestarea deciziilor pronunţate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care acesta soluţionează cererile de plată a despăgubirilor, litigii care ţin de sfera contenciosului administrativ. Soluţionarea acestora de către instanţele civile reprezintă o excepţie de la regulă şi, în niciun caz, nu se poate extinde sfera de competenţa a instanţelor civile asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 28 martie 2023.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În litigiul pendinte, reclamanta, creditor de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015, s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, solicitând plata sumei de 32.323,74 RON, în temeiul art. 12 din lege; în lipsa unui răspuns, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată.

Statuările divergente cu privire la competenţă ale instanţelor aflate în conflict derivă din calificarea diferită dată acţiunii reclamantei.

Cererea introductivă nu prezintă elemente care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, jurisdicţie care nu este una intuitu personae, fiind determinată numai de o prevedere expresă a legii sau de întrunirea caracteristicilor evocate de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În consecinţă, stabilirea instanţei competente material presupune ca, prioritar, să fie calificat raportul juridic din care derivă creanţa creditorului de asigurări.

Articolul 12 şi următoarele din Legea nr. 213/2015 denotă că interpunerea Fondului în raportul juridic de garantare existent între creditorul de asigurări şi asigurător intervine în situaţia insolvabilităţii sau falimentului asigurătorului şi urmăreşte satisfacerea creanţei de asigurări din disponibilităţile Fondului; între creditorii de asigurări şi Fond nu se naşte, însă, un raport juridic distinct de cel originar. Concluzia este susţinută şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, fiind relevantă în acest sens decizia nr. 270/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770/09.08.2021 şi de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020).

Aşadar, natura dreptului pe care îl dobândeşte creditorul de asigurări este a unui drept subiectiv civil patrimonial, iar decizia Fondului priveşte aplicarea dispoziţiilor legale în materie de asigurări şi interpretarea contractului de asigurare încheiat de părţi.

De altfel, la adoptarea O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat în nota de fundamentare, întocmită în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plăţii sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanţele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ.. (…)". De asemenea, a arătat că, drept consecinţă a "modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de Ordonanţă de urgenţă conţine totodată propunerea de reglementare a faptului că acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr. 213/2015 se taxează cu 200 RON".

Aşadar, Înalta Curte impune concluzia că instanţa competentă pentru judecarea acţiunilor îndreptate împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor este deopotrivă competentă în soluţionarea cererilor care derivă din temporizarea procedurii reglementate de art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi, luând act că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 200.000 RON, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 107 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.