Cassation scope limits: fact-finding on joint-venture cost approval and security lifting versus statutory default in business monetary obligations

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la remiterea cotei de participare în valoare de 90.000 euro, cu care a venit în asociere cu aceasta, precum şi a beneficiului care îi revine de pe urma asocierii, în valoare de 24.861 euro, în total suma de 114.861 euro, în temeiul dispoziţiilor art. 4.3 şi art. 3 primul alineat din contractul de asociere în participaţie încheiat de părţi la data de 6 octombrie 2016. De asemenea, a cerut obligarea pârâtei la plata daunelor-interese reprezentând actualizarea sumei solicitate cu rata inflaţiei.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1949 şi urm., art. 1522, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ.

La 22 februarie 2019, pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect iar, pe cale reconvenţională, anularea actului adiţional încheiat în data de 14.06.2018, obligarea reclamantului la plata sumei de 40.000 RON achitată promitentului cumpărător cu titlu de daune, a daunelor morale constând în suma pentru care s-a instituit sechestru asigurător, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 205-208 şi art. 209 C. proc. civ., art. 1214 alin. (2), art. 1248 şi art. 1257 urm., art. 1349, 1367 şi 1170 C. civ.

La data de 17 aprilie 2019, reclamantul-pârât reconvenţional a depus la dosar precizare de acţiune şi întâmpinare la cererea reconvenţională, arătând că pârâta îi mai datorează doar suma de 7.367,93 euro sau echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, la care se adaugă dobânda legală care curge de la data punerii în întârziere prin notificarea comunicată de B.E.J. C. la data de 26.11.2018 şi până la data plăţii efective. Totodată, pârâta datorează dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere şi pentru celelalte plăţi făcute în cursul procedurii judiciare.

Referitor la cererea reconvenţională, reclamantul a invocat excepţia de netimbrare în raport de valoarea cererii de anulare a actului adiţional, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2019 pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2019, pârâta-reclamantă B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., anularea actului adiţional nr. x/14.06.2018, în valoare de 114.926,24 RON (24.658,58 euro).

Prin încheierea din data de 24 februarie 2020, Judecătoria Braşov a trimis dosarul Tribunalului Braşov în vederea conexării.

Prin încheierea din 3 martie 2020, Tribunalul Braşov a admis excepţia de conexitate a dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Braşov la dosarul pendinte.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 555/C din 23 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamant, iar pârâta a fost obligată la plata următoarele sume:

a) 7.368 euro sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 26 noiembrie 2018 şi până la data plăţii efective;

b) dobânda legală astfel:

- pentru suma de 66.082,65 RON - dobânda pentru perioada 26.11.2018 - 18.12.2018 (data plăţii debitului principal);

- pentru suma de 277.584,78 RON - dobânda pentru perioada 26.11.2018 - 19.12.2018 (data plăţii debitului principal);

- pentru suma de 122.395,02 RON - dobânda pentru perioada 26.11.2018 - 10.01.2019 (data plăţii debitului principal);

- pentru suma de 15.191,00 RON - dobânda pentru perioada 26.11.2018 - 10.01.2019 (data plăţii debitului principal);

- pentru cealaltă sumă de 15.191,00 RON - dobânda pentru perioada 26.11.2018 -25.01.2019 (data plăţii debitului principal).

De asemenea, a fost respinsă cererea reconvenţională din dosarul nr. x/2018 şi cererea conexă din dosarul nr. x/2019, ambele formulate de pârâta B. S.R.L., cu obligarea acesteia la plata sumei de 36.356,22 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii cererii din dosarul conex nr. x/2019, respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamant şi admiterii cererii reconvenţionale formulate în dosarul pendinte.

Prin decizia civilă nr. 1703/Ap din 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul pârâtei. De asemenea, apelanta a fost obligată la plata sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 28 februarie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1703/Ap din 20 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Pârâta B. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate, admiterea apelului formulat şi schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanţe, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată promovate de reclamantul A. şi admiterii cererii sale reconvenţionale, precum şi a cererii conexe.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii privind aprobarea de către intimatul-reclamant a cheltuielilor suplimentare generate de dezvoltarea proiectului imobiliar.

Astfel, deşi instanţa de apel reţine că pentru respectarea obligaţiei de aprobare a cheltuielilor suplimentare au fost încheiate actele adiţionale din 22.04.2018 şi 14.06.2018, în cuprinsul cărora s-a menţionat în mod expres necesitatea efectuării de cheltuieli suplimentare, totuşi constată că nu a existat o aprobare a acestor cheltuieli.

În opinia recurentei, aprobarea cheltuielilor suplimentare de către reclamant este exprimată tocmai prin semnarea actelor adiţionale menţionate. Într-adevăr, contractul este legea părţilor, însă instanţa de apel a adăugat la cele stipulate de părţi şi a reţinut aspecte contradictorii raportat la necesitatea aprobării de către asociatul pasiv a cheltuielilor suplimentare generate de proiectul imobiliar.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că în mod greşit curtea de apel a constatat că nu sunt justificate toate cheltuielile contestate de reclamant, care apar în contabilitatea societăţii. În acest sens, invocă încălcarea prevederilor art. 321 alin. (5) Codul fiscal, art. 102 alin. (1) din Normele de aplicare ale Codul fiscal şi secţiunii 414 din Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014 privind contabilitatea în cadrul asocierilor în participaţie.

În continuare, se arată că toate cheltuielile au fost înlăturate în mod greşit de către instanţa de apel, întrucât au fost efectuate pentru îndeplinirea obiectului propus prin asocierea în participaţie. Obiectivul propus prin contractul de asociere din 6 octombrie 2016 nu a fost doar de a realiza o construcţie cu 7 apartamente, ci şi vânzarea acestora, operaţiune realizată prin intermediul agenţiilor imobiliare şi, nu în ultimul rând, participarea la expoziţia imobiliară.

Potrivit recurentei, judecătorii în mod greşit nu şi-au însuşit concluziile expertului desemnat de instanţă şi au dat eficientă raportului de expertiză efectuat de expertul parte al intimatului-reclamant, deşi cel dintâi analizase cheltuielile efectuate prin raportare la dispoziţiile legale mai sus menţionate. În acest sens, au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (7) C. proc. civ., întrucât nu este echitabil să se dea eficienţă raportului întocmit de un expert parte, în detrimentul expertului judiciar.

În situaţia în care instanţa avea nevoie de lămuriri sau completări ale raportului de expertiză avea posibilitatea, potrivit art. 337 C. proc. civ., să formuleze o astfel de cerere către expertul desemnat în cauză. Procedând de această manieră, fără a uzita în prealabil de obligaţia legală de a solicita lămuriri suplimentare expertului desemnat, instanţa de apel a dat dovadă de părtinire şi a încălcat dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii în procesul civil, prevăzut la art. 8 C. proc. civ.

În aprecierea recurentei, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1240 C. civ., întrucât în contractul părţilor nu este stipulată o procedură de aprobare a cheltuielilor suplimentare.

În continuare, partea recurentă susţine că acţiunea formulată de reclamant trebuia respinsă ca rămasă fără obiect, deoarece în mod greşit expertul judiciar, din totalul veniturilor în cuantum de 1.794.444,38 RON, nu a scăzut suma de 143.734,57 RON, care reprezenta venit ce intra exclusiv în patrimoniul societăţii.

Instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 1522 alin. (3) C. civ., atunci când a respins criticile privind obligarea societăţii la plata dobânzii legale începând cu data de 26 noiembrie 2018, întrucât notificarea prin care pârâta a fost pusă în întârziere nu a conţinut un termen rezonabil în vederea executării obligaţiei de plată.

Totodată, nu s-au avut în vedere nici dispoziţiile art. 125 alin. (9) Codul fiscal, recurenta neavând posibilitatea legală să distribuie cu anticipaţie cota de venituri către intimatul-reclamant din moment ce era ţinută la calcularea impozitului datorat statului, operaţiune incompatibilă cu efectuarea de plăţi către reclamant înainte de întocmirea documentelor financiar-contabile.

Instanţa de apel în mod greşit a respins criticile privind cererea sa din dosarul conex, având ca obiect anularea actului adiţional nr. x/14.06.2018 la contractul de asociere în participaţie din 06.10.2016, deoarece prezumţia instituită de art. 1214 alin. (4) C. civ. a fost răsturnată prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, fiind dovedit faptul că manifestarea de voinţa a reprezentatului recurentei a fost viciată, în sensul constrângerii de a semna actul adiţional atacat. Aşadar, elementele situaţiei de fapt au aptitudinea să răstoarne sarcina probei din perspectiva acestei prezumţii.

De asemenea, instanţa de apel în mod greşit a respins şi criticile privind cererea reconvenţională întrucât reclamantul nu şi-a exercitat cu bună-credinţă drepturile procesuale potrivit art. 12 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta menţionează că la data de 25.01.2019 a achitat reclamantului suma de 496.444,45 RON, iar prin adresa din data de 30.01.2019 acesta i-a comunicat că nu înţelege să efectueze demersuri în vederea ridicării măsurii sechestrului asigurător, deşi erau îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 957 alin. (1) C. proc. civ. privind posibilitatea ridicării sechestrului asigurător odată cu achitarea unei garanţii îndestulătoare, reclamantul refuzând în mod abuziv să efectueze demersurile necesare pentru radierea sechestrului asigurător potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

C. Apărarea intimatului

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A. s-a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond înlăturarea tuturor apărărilor intimatului-reclamant şi admiterea recursului.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Doar intimatul-reclamant a înţeles să uzeze de acest drept, insistând în anularea căii extraordinare de atac.

Prin încheierea din 2 martie 2023 s-a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-reclamant A.; s-a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta B. S.R.L., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 4 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că, ţinând seama de prevederile alin. (3) al art. 483 din cod, potrivit cu care recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, acele critici ale pârâtei, care privesc starea de fapt ["elementele situaţiei de fapt au aptitudinea să răstoarne sarcina probei (...) în sensul constatării vicierii consimţământului reprezentantului legal" al societăţii la data încheierii actului adiţional nr. x/14.06.2018] sau reevaluarea unor probe (inclusiv cele referitoare la ignorarea concluziilor expertului desemnat de instanţa de judecată, la valorificare concluziilor expertului-parte al intimatului, la ignorarea poziţiei privilegiate a raportului de expertiză în ansamblul probelor, la omisiunea de a solicita expertului judiciar lămuriri suplimentare) nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În esenţă, prin recursul declarat societatea pârâtă a criticat decizia curţii de apel susţinând, pe de o parte, că aceasta conţine motive contradictorii (pct. 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.), iar pe de altă parte, că au fost încălcate norme de drept material (pct. 8 al alin. (1) al aceluiaşi text), cu referire la art. 321 alin. (5) şi art. 125 alin. (9) Codul fiscal, art. 102 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal şi secţiunea 414 din Ordinul M.F.P. nr. 1802/2014, respectiv la art. 1240 şi art. 1522 alin. (3), raportate la art. 1270 C. civ., precum şi la art. 1214 alin. (4) din acelaşi cod.

Motivul prevăzut de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere, printre altele, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, nu este fondat.

Recurenta consideră că hotărârea primei instanţe de control judiciar cuprinde motive contradictorii întrucât judecătorii cauzei, deşi au reţinut că pentru respectarea obligaţiei de aprobare a cheltuielilor suplimentare au fost încheiate două acte adiţionale (la 22.04.2018, respectiv la 14.06.2018), în cuprinsul cărora s-a menţionat în mod expres necesitatea efectuării de cheltuieli suplimentare, totuşi au constatat că nu a existat o aprobare a acestor cheltuieli, aprobarea cheltuielilor suplimentare de către reclamant fiind exprimată tocmai prin semnarea actelor adiţionale.

Critica nu este întemeiată deoarece contradicţia la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atunci când priveşte doar considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc, aspecte care nu se regăsesc în litigiul de faţă.

În realitate, prin decizia atacată prima instanţă de control judiciar nu a făcut altceva decât să explice de ce, în condiţiile în care societatea recurentă se prevala de existenţa unor cheltuieli peste planul de investiţii, aceasta, în calitate de asociat activ, ar fi trebuit să probeze aprobarea lor şi de către celălalt asociat persoană fizică, concluzionând că partea apelantă a pretins efectuarea unor astfel de cheltuieli peste ceea ce s-a stabilit în convenţia iniţială şi cele două acte adiţionale semnate de părţile litigante, fără a dovedi aprobarea lor şi de către asociatul pasiv, raţionamentul instanţei fiind nu numai necontradictoriu, ci şi lămuritor.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate fi primită.

Încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greşită unei prevederi legale. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris). Dacă interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi/sau de apel.

Astfel, cu referire la caracterul nejustificat al cheltuielilor contestate de reclamantul-intimat, care apar însă în contabilitatea societăţii, recurenta a susţinut încălcarea prevederilor art. 321 alin. (5) Codul fiscal, art. 102 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal şi a secţiunii 414 din Ordinul M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate. Mai exact, se arată că respectivele cheltuieli au fost înlăturate în mod greşit de către instanţa de apel întrucât au fost efectuate pentru îndeplinirea obiectului asocierii în participaţie, care viza şi vânzarea apartamentelor, iar judecătorii în mod greşit nu şi-au însuşit concluziile expertului desemnat de instanţă şi au dat eficientă raportului de expertiză efectuat de expertul parte al intimatului, deşi primul expert a analizat cheltuielile efectuate prin raportare la dispoziţiile legale menţionate anterior.

Concluzia părţii este în sensul că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 22 alin. (7) C. proc. civ., nefiind echitabil să se dea eficienţă raportului întocmit de un expert-parte în detrimentul expertului desemnat de instanţă. Aceasta, şi în considerarea faptului că instanţa nu a solicitat expertului judiciar lămuriri sau completări la raportul de expertiză, în conformitate cu prevederile art. 337 C. proc. civ., ceea ce s-a răsfrânt asupra dreptului părţii la un proces echitabil şi principiului egalităţii în procesul civil.

Prin urmare, nemulţumirea părţii rezidă în modul în care au fost apreciate probele de către instanţa de apel, apreciere care ar fi determinat încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului egalităţii în exercitarea drepturilor procesuale, dar o asemenea analiză excede examenului de legalitate la care este limitată calea extraordinară de atac a recursului. Aceasta, motivat de împrejurarea că aprecierea probelor poartă asupra elementelor de fapt ale cauzei, nu şi asupra celor de drept.

Or, calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv, prin intermediul acesteia nu se devoluează în faţa judecătorului superior întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt şi de drept ce-i aparţin, alin. (3) al art. 483 din C. proc. civ. statuând ritos că "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

De asemenea, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1240 C. civ., respectiv a art. 1522 alin. (3) din acelaşi cod, cu referire la convenţia părţilor în legătură cu modul de aprobare a cheltuielilor suplimentare, precum şi la cerinţa ca, prin notificarea de punere în întârziere, creditorul să acorde debitorului un termen de executare, ţinând seama de natura obligaţiei şi de împrejurări, în considerarea naturii obligaţiei supuse analizei - aceea de venit cuvenit asociatului pasiv pentru care se datorează un impozit către stat (art. 125 alin. (9) Codul fiscal).

Critica nu este întemeiată, pe de o parte, întrucât nu se relevă încălcarea prevederilor referitoare la formele de exprimare a consimţământului, instanţa de apel reţinând în mod corect că art. 1270 alin. (1) C. civ. consacră principiul forţei obligatorii a contractului, a cărui consecinţă imediată o constituie faptul că părţile contractante sunt ţinute să execute întocmai, una faţă de cealaltă, obligaţiile la care s-au îndatorat, la dosar neexistând nicio dovadă de aprobare a cheltuielilor suplimentare de către asociatul pasiv şi nici nu s-a invocat vreun refuz abuziv al acestuia din urmă de a accepta efectuarea unor cheltuieli necesare pentru finalizarea proiectului.

Pe de altă parte, în mod legal a fost stabilită obligaţia de plată a dobânzii legale începând cu data de 26.11.2018, data notificării transmise de intimat, în condiţiile în care termenul suplimentar de executare nu reprezintă altceva decât un remediu legal pus la dispoziţia creditorului, în cazul neexecutării unor obligaţii contractuale de către debitor. Se impune a se menţiona faptul că şi principiul punerii în întârziere al debitorului, adică acordarea unui termen suplimentar de executare, este subordonat celui privind salvgardarea contractului (favor contractus).

Cu toate acestea, art. 1523 din acelaşi cod enumeră situaţiile în care debitorul se află de drept în întârziere, consecinţa fiind aceea că în aceste ipoteze creditorul poate trece direct la invocarea celorlalte remedii (printre care se regăseşte şi acordarea daunelor-interese în cazul obligaţiilor monetare, sub forma daunelor-interese moratorii la nivelul stabilit prin lege - dobânda legală), ştiut fiind faptul că obligaţiile pecuniare se pot întotdeauna executa în natură.

Or, cum în mod judicios a arătat şi prima instanţă de control judiciar, debitorul se află de drept în întârziere când nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi [art. 1523 alin. (2) lit. d)], fiind de necontestat că obligaţia de a plăti suma de bani s-a născut în patrimoniul societăţii recurente în urma încheierii unui contract de asociere în participaţie al cărui "obiectiv" (adică, scop), potrivit celor recunoscute de însăşi partea recurentă, nu a fost doar acela "de a realiza o construcţie cu 7 apartamente, ci şi vânzarea acestora (...)".

În acest sens, alin. (2) şi (3) ale art. 3 din C. civ. statuează că "Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ". De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ., iar recurenta este o societate cu răspundere limitată.

Nici invocarea prevederilor art. 125 alin. (9) din Codul fiscal nu poate să determine o altă concluzie, de vreme ce norma nu face decât să instituie în sarcina persoanei juridice contribuabil potrivit titlului III - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor -, obligaţia ca în cazul asocierilor cu o persoană fizică (indiferent de modalitatea de stabilire a venitului net pentru activitatea desfăşurată de persoana fizică) să calculeze, să reţină şi să plătească impozitul datorat de persoana fizică, adică să reţină la sursă impozitul datorat de asociatul persoană fizică pentru aceste tipuri de venituri. De altfel, prin pct. 46 şi 47 ale art. 7 din acelaşi cod sunt definite noţiunile de "reţinere la sursă numită şi reţinere prin stopaj la sursă" - metodă de colectare a impozitelor şi contribuţiilor sociale obligatorii prin care plătitorii de venituri au obligaţia, potrivit legii, de a le calcula, reţine, declara şi plăti, respectiv de "impozite şi contribuţii sociale obligatorii cu reţinere la sursă sau reţinute prin stopaj la sursă" - acele impozite şi contribuţii sociale reglementate în prezentul cod pentru care plătitorii de venituri au obligaţia să aplice metoda privind reţinerea la sursă sau reţinerea prin stopaj la sursă.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că, în condiţiile în care sumele de bani rezultate din vânzarea apartamentelor se aflau deja în patrimoniul societăţii, efectuarea plăţii către asociatul pasiv nu necesita o perioadă mai mare de timp decât cea indicată în notificare de plată, cu atât mai mult cu cât termenul de plată convenit de părţi era depăşit.

Critica referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor alin. (4) al art. 1214 C. civ., potrivit cărora dolul nu se presupune, nu poate fi primită motivat de împrejurarea că vizează aplicarea regulilor de probaţiune judiciară în examinarea cererii formulate în dosarul conex nr. x/2019 având ca obiect anularea actului adiţional nr. x/14.06.2018 la contractul de asociere în participaţie.

Regula procesuală impune celui care invocă dolul şi solicită anularea unui act juridic să probeze existenţa dolului care, fiind un fapt juridic, se poate dovedi cu orice mijloc de probă. Proba dolului nu se face direct asupra existenţei erorii induse, ci obiectul probaţiunii dolului este elementul obiectiv care constă fie în fapta materială dolosivă comisivă, fie în omisiunea de informare ce trebuia făcută, atunci când dolul se realizează prin reticenţă, pentru inducerea în eroare.

În acest context, instanţa de apel a subliniat că din însăşi prezentarea situaţiei de către societatea pârâtă în justificarea incidenţei dolului se poate constata că nu sunt îndeplinite condiţiile acestui viciu de consimţământ. Astfel, nu se poate reţine că la momentul semnării actului adiţional, reprezentantul legal al societăţii se afla într-o eroare provocată de manopere dolosive provenind de la cealaltă parte; dimpotrivă, chiar presupunând că situaţia de fapt este cea descrisă de partea în cauză (deşi o astfel de dovadă nu a fost făcută), reprezentantul legal al persoanei juridice, cunoscând pretinsele acte de şantaj, a acceptat să semneze. Prin urmare, acesta nu s-a aflat în vreo eroare la data încheierii actului adiţional, concluzia instanţei fiind în sensul că verificarea de fapt, bazată pe actele şi lucrările dosarului, nu a permis validarea concluziei părţii.

În realitate, afirmaţiile concretizate în memoriul de recurs evocă o reapreciere a "elementelor situaţiei de fapt" care, însă, după cum s-a arătat deja, excede limitelor căii extraordinare de atac a recursului, întrucât niciunul din motivele de recurs nu permite reexaminarea situaţiei de fapt.

Nu în ultimul rând, recurenta formulează critici şi cu privire la modul de exercitare de către reclamant a drepturilor procesuale, cu referire la faptul că deşi i-a achitat, la data de 25.01.2019, suma de 496.444,45 RON, prin adresa din 30 ianuarie 2019 acesta i-a comunicat că nu înţelege să efectueze demersuri în vederea ridicării măsurii sechestrului asigurător, contrar primului alineat al art. 957 C. proc. civ., refuzând, aşadar, în mod abuziv să efectueze demersurile necesare pentru radierea sechestrului asigurător potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Critica nu este fondată. Cum în mod corect a subliniat şi prima instanţă de control judiciar, scopul unei cereri de instituire a sechestrului asigurator îl reprezintă obţinerea unei garanţii în vederea îndestulării creanţei, astfel că nu i se poate reproşa unui creditor că nu şi-a dat acordul pentru radierea sechestrului în măsura în care nu încasase integral creanţa deţinută.

În consecinţă, posibilitatea legală de radiere a sechestrului asigurător în baza unei declaraţii a creditorului, în temeiul art. 33 din Legea nr. 7/1996, nu prezintă nicio relevanţă, cu atât mai mult cu cât alin. (1) al art. 957 din C. proc. civ. statuează fără echivoc că dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător, recurenta având, prin urmare, posibilitatea de a uza de aceste prevederi legale şi să solicite instanţei competente ridicarea măsurii asigurătorii, caracterul îndestulător al garanţiei acordate, cât şi modalitatea acesteia (reală sau personală) rămânând la aprecierea suverană a instanţei.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte B. S.R.L., în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., conform documentelor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1703/Ap din 20 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.