Unjust enrichment claim barred by illicit conduct violating public procurement mandatory rules

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Buzău, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 511.758,52 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate pentru realizarea spălătoriei la subsolul obiectivului Maternitate, secţia Exterioară a Spitalului Judeţean Buzău, cuantificate prin factura nr. x din 2 octombrie 2013.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 648 din 17 octombrie 2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii cererii invocate de pârât ca neîntemeiate; a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Buzău; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 508.946,71 RON reprezentând contravaloare lucrări suplimentare; a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 7000 RON cheltuieli de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei nr. 648/2019 pronunţată de Tribunalul Buzău a formulat apel Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Buzău.

Reclamanta S.C. A. S.A. a formulat apel incident împotriva aceleiaşi sentinţe solicitând schimbarea în parte a sentinţei apelate şi obligarea intimatului-pârât la plata sumei în cuantum de 31.300,69 RON reprezentând contravaloarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate în etapa procesuală a fondului.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEŢUL BUZĂU împotriva sentinţei nr. 648 din 17 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Buzău; a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea, ca fiind prescrisă; a respins apelul incident, ca nefondat.

E. Calea de atac împotriva deciziei instanţei de apel.

Împotriva deciziei nr. 291 din 20 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A..

F. Hotărârea pronunţată în recurs.

Prin decizia nr. 2099 din 13 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., a casat decizia nr. 291 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

G. Hotărârea Curţii de Apel după casare.

Prin decizia nr. 154 din 14 aprilie 2022 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul formulat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL BUZĂU, împotriva sentinţei nr. 648 din 17 octombrie 2019 pronunţate de Tribunalul Buzău; a schimbat în parte sentinţa apelată şi a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă; a menţinut în rest sentinţa apelată; a respins apelul incident formulat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

H. Calea de atac împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel după casare.

Împotriva deciziei nr. 154 din 14 aprilie 2022, precum şi a încheierii pronunţate la data de 16 martie 2023 de Curtea de Apel Ploieşti a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticându-le sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanţa de apel a respins în mod nelegal cererea de recuzare formulată de reclamantă cu privire la d-na magistrat B. şi au fost încălcate prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia nr. 2803 din 4 noiembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012, d-na magistrat B. şi-a exprimat deja opinia cu privire la soluţia ce va fi pronunţată în prezenta cauză, respectiv cu privire la suma în cuantum de 511.758,52 RON cuantificată prin factura nr. x din 2 octombrie 2013 - suma solicitată în prezenta cauză.

Necesitatea înlăturării doamnei magistrat B. de la judecarea prezentei cauze şi imposibilitatea exprimării unei soluţii imparţiale de către aceasta rezultă şi din împrejurarea că recurenta-reclamantă a invocat, în combaterea pretinsei neîndepliniri a caracterului subsidiar al îmbogăţirii fără justă cauză, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 2803/2015 pronunţată de completul de judecată din care a făcut parte d-na judecător B..

Decizia recurată nu face decât să confirme starea de incompatibilitate în care se afla d-na magistrat încă de la momentul formulării cererii de recuzare şi împrejurarea că trebuia înlăturată de la soluţionarea prezentei cauze. În cuprinsul deciziei recurate s-au respins cu o motivare identică cererile formulate de reclamantă în prezentul dosar şi în dosarul nr. x/2012.

Din moment ce instanţa de apel a respins în mod nelegal cererea de recuzare, se impune casarea încheierii şi deciziei recurate.

În mod nelegal a fost respinsă cererea ca inadmisibilă întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză şi au fost încălcate dispoziţiile art. 1345 - 1348 C. civ.

Astfel, sunt incidente în speţă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material din materia îmbogăţirii fără justă cauză.

Astfel, faptul juridic licit al îmbogăţirii generează un raport juridic în conţinutul căruia se regăseşte obligaţia celui ce şi-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogăţit. În cazul în care îmbogăţitul nu-şi îndeplineşte obligaţia, însărăcitul poate introduce o acţiune în justiţie prin care să pretindă restituirea.

Contrar reţinerilor nelegale ale instanţei de apel, însărăcirea recurentei-reclamante nu este ilicită. Instanţa de apel analizează aspecte ce excedează condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză şi neagă însăşi caracterul îmbogăţirii fără justă cauză de fapt juridic licit.

Lucrările efectuate de recurenta-reclamantă au fost solicitate în mod expres de intimată prin adresa din 17 aprilie 2012 şi nu au reprezentat lucrări contractuale, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 2803 din 4 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti.

În lipsa unui temei contractual, intimata s-a îmbogăţit cu lucrările edificate.

Instanţa de apel nu a analizat condiţiile prevăzute de lege referitor la îmbogăţirea fără justă cauză, ci doar a reţinut că faptul juridic invocat are caracter ilicit şi a respins de plano acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, pretinzând că în speţă nu ar exista vreo faptă juridică licită, deşi însăşi temeiul acţiunii era reprezentat de o astfel de faptă.

Instanţa de apel a aplicat în mod nelegal dispoziţiile art. 1345 - 1348 C. civ., aspect ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a motivat corespunzător decizia recurată încălcând prevederile art. 425 C. proc. civ. şi a depăşit limitele învestirii, analizând aspecte care excedează temeiul invocat, aspecte ce atrag incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Contrar reţinerilor nelegale ale instanţei de apel, în speţă sunt îndeplinite condiţiile juridice ale îmbogăţirii fără justă cauză, iar trimiterile la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2016 sunt irelevante. Neîncheierea unui contract/act adiţional între părţi cu privire la lucrările a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză nu conduce la inadmisibilitatea acţiunii.

În speţă, recurenta-reclamantă nu are la dispoziţie vreo altă acţiune pentru recuperarea acestei sume. Cele două litigii anterioare promovate de reclamantă au fost respinse ca urmare a faptului că temeiul ales de aceasta pentru promovarea acţiunilor anterioare a fost eronat. Respingerea acţiunilor anterioare formulate în contradictoriu cu UAT Buzău confirmă îndeplinirea condiţiei caracterului subsidiar al îmbogăţirii fără justă cauză în sensul că recurenta nu are la dispoziţie o altă acţiune pentru recuperarea sumei în cuantum de 511.758,52 RON.

Trimiterile instanţei de apel la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi la neîncheierea unui contract/act adiţional sunt irelevante, în condiţiile în care lipsa unui act adiţional care să cuprindă lucrările suplimentare efectuate de reclamantă dovedeşte pe de-o parte faptul că lucrările executate pentru realizarea spălătoriei la subsolul Maternităţii Spitalului Judeţean Buzău nu sunt lucrări contractuale, iar pe de altă parte, împrejurarea că prezenta acţiune întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză este singura modalitate prin care recurenta-reclamantă îşi poate recupera contravaloarea lucrărilor efectuate.

Contrar reţinerilor nelegale ale instanţei de apel, în speţă nu există niciun temei juridic care să justifice îmbogăţirea intimatei.

Reţinerile instanţei de apel potrivit cărora recurenta-reclamantă ar fi "acţionat pe riscul său, conduita depăşind limitele imprudenţei sau neglijenţei" sunt complet nelegale, în condiţiile în care aceasta nu şi-a asumat prin contract riscul şi/sau valoarea execuţiei lucrărilor a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză.

Prezenta acţiune nu reprezintă un mijloc de ocolire a procedurii achiziţiilor, ci singura modalitate în care poate fi recuperată suma în cuantum de 511.758,52 RON. În speţă este îndeplinită şi condiţia bunei-credinţe a intimatei-pârâte, neexistând vreo împrejurare din care să rezulte că aceasta ar fi fost de rea-credinţă la momentul solicitării de realizare a lucrărilor aferente spălătoriei sau la data realizării efective a acestor lucrări.

În cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., deoarece în mod nelegal instanţa de apel a respins apelul incident formulat de reclamantă în cauză. În mod nejustificat şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, instanţa a dispus reducerea onorariului de avocat. Acest onorariu este justificat prin raportare la activitatea desfăşurată de reprezentanţii recurentei-reclamante, neexistând nicio dispoziţie între activitatea desfăşurată şi onorariul stabilit pentru aceasta, aşa cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. pentru a putea fi aplicate.

Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

I. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu pronunţată la 16 martie 2022:

Cazul de incompatibilitate prevăzut la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este deosebit de important în aprecierea conduitei judecătorilor în ceea ce priveşte exprimarea şi, implicit, formarea opiniei sale referitoare la soluţia în cauză, deoarece, în caz contrar, s-ar nesocoti toate garanţiile unui proces echitabil.

Judecătorul poate fi recuzat pentru acest motiv de incompatibilitate numai dacă şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare, nu însă şi atunci când a soluţionat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuţie aceeaşi problemă de drept ca aceea din cauza pendinte.

Astfel, în cauza de faţă, judecătorul recuzat s-a pronunţat într-un litigiu anterior între aceleaşi părţi, însă având un alt temei juridic. Faptul că în precedentul litigiu s-a statuat că în privinţa lucrărilor efectuate la spălătoria Maternităţii Spitalului Judeţean Buzău, contravaloarea acestora nu se poate solicita în temeiul contractului încheiat între părţi întrucât nu a fost încheiat un act adiţional nu înseamnă că judecătorul s-a antepronunţat, iar respingerea cererii de recuzare este nelegală.

Prin legiferarea instituţiei incompatibilităţii au fost vizate nu doar ocrotirea intereselor părţilor din proces, ci şi asigurarea unei optime administrări a justiţiei prin pronunţarea unor hotărâri bazate pe o deplină imparţialitate a judecătorului. Deciziile pronunţate de judecător în alte litigii nu sunt dovezi de părtinire ale acestuia. Nu poate fi pusă în discuţie imparţialitatea judecătorului în situaţia în care acesta interpretează un text de lege şi pronunţă o hotărâre pe baza interpretării realizate. Nu se poate cere judecătorului să interpreteze în mod diferit acelaşi text de lege în litigii diferite.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Pentru a se pronunţa cu privire la existenţa unei "bănuieli legitime" de lipsă de imparţialitate a unui judecător, se ia în considerare optica justiţiabilului în cauză, dar elementul determinant constă în a şti dacă temerile acestuia pot fi apreciate ca obiectiv justificate. Din această perspectivă, se consideră că aparenţele au un rol decisiv. Faptul că instanţa de apel a respins cererea de recuzare apreciind că nu există motive care să conducă la concluzia lipsei de imparţialitate a judecătorului recuzat nu înseamnă că această soluţie este nelegală.

De asemenea, faptul că în ciclul judiciar anterior a fost admisă cererea de abţinere a unui alt magistrat nu conduce în mod imperativ la necesitatea admiterii cererii de recuzare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există motive de nelegalitate care să impună casarea încheierii recurate.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 154 din 14 aprilie 2022 sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii negând practic caracterul de fapt juridic licit al temeiului de drept invocat în susţinerea acţiunii şi analizând aspecte care excedează temeiului invocat.

În realitate, instanţa de apel, pornind de la definiţia potrivit căreia îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă acel fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit în detrimentul alteia, în absenţa unui temei juridic, persoana care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză fiind obligată la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferită de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinută dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri, conform art. 1345 C. civ. - a analizat cu prioritate în ce măsură situaţia de fapt invocată în susţinerea cererii reclamantei constituie un fapt juridic licit sau nu.

În măsura în care acesta nu constituie un fapt juridic licit este de prisos analiza celorlalte condiţii necesare pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză.

O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice are ca scop promovarea competiţiei între operatorii economici, garantarea tratamentului egal şi nediscriminării operatorilor economici, asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică, asigurarea utilizării eficiente şi eficace a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autorităţile contractante.

S-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel caracterul ilicit al faptului juridic din perspectiva dispoziţiilor imperative ale O.U.G. nr. 34/2006, care impun în situaţia unor lucrări suplimentare care exced contractului iniţial, încheierea unui act adiţional la contractul încheiat de părţi.

Pentru ca pretinsul acord să producă efecte juridice trebuie urmată procedura instituită de O.U.G. nr. 34/2006 prin încheierea unui contract în formă scrisă după parcurgerea etapelor prescrise în acest act normativ deoarece obiectul lucrărilor de interes public şi beneficiarul acestora, ca autoritate contractantă, intră în sfera de reglementare a O.U.G. nr. 34/2006.

Aşa fiind, nu poate fi reţinută critica recurentei conform căreia trimiterile instanţei la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 sunt irelevante, câtă vreme raporturile dintre părţi sunt guvernate exclusiv de acest act normativ care reglementează achiziţiile publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Hotărârea recurată arată în cadrul considerentelor, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, respectându-se exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea hotărârii recurate se înfăţişează într-o manieră ce corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate nu sunt dubitative, ci oferă o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti este o rezultantă a exigenţelor ce decurg din art. 6 paragraf 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Această exigenţă, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei, nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, instanţa poate să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Faptul că instanţa de apel, odată ce a ajuns la concluzia caracterului ilicit al faptului juridic, nu a mai analizat şi celelalte condiţii legale pentru admisibilitatea cererii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, nu înseamnă că hotărârea recurată este nemotivată.

Această verificare a caracterului licit a faptului juridic este o condiţie intrinsecă a acţiunii şi odată ce s-a stabilit caracterul ilicit nu mai există nicio justificare în a analiza pe fond condiţiile materiale şi juridice ale îmbogăţirii fără justă cauză.

Aşa fiind, hotărârea recurată răspunde exigenţelor prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Acest motiv de casare presupune că instanţa a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

În cauză, instanţa de apel nu a aplicat greşit normele materiale privind îmbogăţirea fără justă cauză. În realitate, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod corect faptul că în materia contractelor de achiziţii publice, astfel cum sunt reglementate de O.U.G. nr. 34/2006, este exclusă încheierea contractelor prin simplu acord de voinţă al părţilor specific dreptului privat.

Nu se poate aplica instituţia îmbogăţirii fără justă cauză în situaţia în care s-a realizat o încălcare a legii de drept material de către cel sărăcit, respectiv recurenta-reclamantă. Nu poate fi exercitată o acţiune de in rem verso pentru a împiedica sau a eluda aplicarea unei norme de drept pozitiv, respectiv aplicarea dispoziţiilor imperative care reglementează încheierea contractelor de achiziţie publică.

În mod corect s-a reţinut culpa reclamantei în executarea lucrărilor suplimentare, pentru că le-a executat, deşi nu exista un act adiţional pentru aceste lucrări, aşa cum trebuia, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006.

Raporturilor juridice dintre părţi le sunt aplicabile dispoziţii speciale privind contractele de achiziţie publică, de la care părţile nu pot deroga şi nu pot pretinde că nu le cunosc, aşa cum este dispoziţia legală cuprinsă în art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, care se referă la necesitatea încheierii unui act adiţional şi la faptul că valoarea lucrărilor suplimentare nu trebuie să depăşească cuantumul prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte critica referitoare la soluţia de respingere a apelului incident formulat în cauză, apel incident ce se referea la neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată şi reducerea onorariului de avocat, Înalta Curte apreciază că aceste critici vizează netemeinicia hotărârii atacate şi nu constituie motive de nelegalitate care să se înscrie în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., aşa cum susţine recurenta-reclamantă.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea încheierii şi deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 16 martie 2022 şi a deciziei nr. 154 din 14 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 4 mai 2023.