Admissibility of partial nullity of corporate constitutive act versus special regime for company regularization and total nullity

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii A., în calitate de administrator al B. S.R.L. şi C. S.R.L., în calitate de asociat al B. S.R.L. au formulat cerere de chemare în judecată a pârâţilor D. S.A., în calitate de asociat al societatii B. S.R.L., B. S.R.L. şi E. S.R.L., în calitate de asociat at B. S.R.L., solicitând constatarea nulităţii absolute, în parte, a actului constitutiv at B. S.R.L., în privinţa participării sociale a asociatului D. S.A., cu consecinţa încetării calităţii de asociat a acestuia în cadrul firmei, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 264/26.02.2020, Tribunalul Constanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, iar împotriva acestei soluţii au formulat apel reclamanţii A. şi C. S.R.L..

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 469 din 14 decembrie 2020, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 264/26.02.2020.

Împotriva acestie soluţii, în termen legal, au formulat recurs reclamanţii A. şi C. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate de instanţa de apel, trimiterea cauzei către instanţa de fond/apel pentru rejudecare, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În motivare se arată, cu privire la considerentele instanţei de apel, că acestea sunt generice, şi nu răspund la criticile privind încălcarea normelor de drept indicate punctual în calea de atac exercitată. De asemena, considerentele privind salvarea societăţii sunt pur ipotetice, din moment ce prin acţiune nu s-a solicitat dizolvarea firmei, ci din contră, protecţia intereselor asociaţilor vătămaţi de atitudinea dolosivă a unui asociat, ce a ascuns celorlalţi încălcarea normelor obligatorii instituite de actul constitutiv al firmei asociate D..

Totodată, deşi nu s-a solicitat prin acţiune, instanţa de apel îşi motivează soluţia pe pretinsele temeiuri ale regularizării firmei, a declarării nulităţii acesteia, ceea ce excede limitelor de investire a instanţei de judecată, iar o asemenea motivare se circumscrie condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., în sensul că motivele reţinute sunt contradictorii, tot aşa cum hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivarea instanţei este contradictorie deoarece pe de-o parte se reţine aplicarea soluţiei de regularizare conform art. 46-48 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, iar pe de altă parte se susţine că este totuşi admisibilă o acţiune privind nulitatea actului juridic, a actului constitutiv, dar care ar conduce la nulitatea societăţii.

Susţin recurenţii că pierderea calităţii de asociat determină continuarea activităţii sociale cu asociaţii rămaşi, astfel că nu se aduce nicio vătămare firmei ori terţilor, care au contractat cu societatea şi nicidecum cu asociatul a cărei calitate va înceta.

Se arată şi că instanţa nu indică niciun text de lege care să reglementeze inadmisibilitatea acţiunii prin care se solicită nulitatea parţială a actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată, prin care încetează calitatea unui asociat, în temeiul normelor de drept comun, distinct de acţiunile speciale reglementate de Legea nr. 31/1990, iar câtă vreme orice acţiune ce nu este expres interzisă de lege este permisă, ar fi trebuit analizate îndeplinirea condiţiilor de drept comun în materie. Este nelegală aprecierea instanţelor de fond în sensul că nulitatea parţială a actului constitutiv al unei societăţi comerciale nu ar putea fi separată de nulitatea persoanei juridice, câtă vreme nu există nicio dispoziţie legală care să consacre o asemenea ipoteză.

În privinţa dispoziţiilor art. 46, 47 şi 48 din Legea nr. 31/1990 se arată că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece nu se invocă neregularităţi în constituirea societăţii, ci exclusiv în cooptarea unui asociat, ceea ce nu atrage direct şi automat nulitatea intreprinderii ci numai încetarea calităţii de asociat a D. S.A..

Se mai invocă şi faptul că instanţa nu analizează deloc prevederile actului constituiv al D., ce instituie obligativitatea aprobării adunării generale în ceea ce priveşte participarea la capitalul social al unei persoane juridice terţe, care are acelaşi obiect principal de activitate.

De asemenea, petitul acţiunii nu priveşte aplicarea sancţiunii nulităţii societăţii, în temeiul art. 56 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, ci exclusiv încetarea calităţii unui asociat ce a fost cooptat fraudulos la solicitarea acestuia, fără a îndeplini condiţiile legale obligatorii ce privesc adoptarea consimţământului pentru a dobândi o asemenea calitate. Asociatul D., ce nu poate demonstra un consimţământ valid la participarea societăţii, a indus în eroare ceilalţi asociaţi prin adoptarea unui comportament deceptiv, anume prin prezentarea unei decizii a consiliului de administraţie, iar nu inexistenţa niciunui înscris ci a unui act lipsit de valoare juridică.

Din această perspectivă lipseşte orice considerent al instanţei de judecată, ce a omis intenţionat caracterul viclean al înscrisurilor utilizate de asociatul D. la participarea la capitalul social al B. S.R.L..

Totodată, caracterul expres, restrictiv şi derogatoriu de la dreptul comun, al nulităţii societăţii reglementate de art. 56 - 59 din Legea nr. 31/1990, nu înlătură cauzele de nulitatea a actului constitutiv al societăţii reglementate de dreptul comun, în lipsa unor dispoziţii exprese contrare ce să rezulte dintr-un act normativ de rang constituţional, iar instanţa de apel/fond a analizat superficial, nelegal, dispoziţiile actelor normative incidente dosarului dedus judecăţii, considerentele fiind contrare normelor legale, contradictorii şi nesusţinute de argumente.

Se mai invocă şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1256 din C. civ., în condiţiile în care participarea D. este minoritară, iar continuarea societăţii este posibilă cu ceilalţi doi asociaţi, nefiind cazul unei situaţii de reducere sub limita legală a numărului de asociaţi ori a capitalului social, caracterul intuitu personae fiind atenuat de participarea redusă la capitalul social.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata D. S.A. a invocat excepţiile inadmisibilităţii, lipsei de interes şi nulităţii recursului, solicitând totodată, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenţii au mai formulat o cerere de achiesare la hotărârea atacată precum şi o cerere de renunţare la judecată, în temeiul art. 406 din C. proc. civ., arătând însă ulterior, în faţa instanţei, că renunţă la acestea şi insistă în judecarea recursului.

Referitor la cererea de achiesare la hotărârea atacată, potrivit dispoziţiilor art. 463 din C. proc. civ., aceasta se poate face fie prin act autentic, fie în faţa instanţei de judecată. Având în vedere că cererea formulată în scris de parte nu îmbracă forma autentică, iar în faţa instanţei partea a declarat în mod expres că nu achiesează la hotărâre, instanţa constată că nu poate lua act de această achiesare. De asemenea, în cauză nu se poate pune problema unei achiesări tacite, faţă de manifestarea de voinţă expresă a părţii în faţa instanţei.

Totodată, şi cererea intimatei de a se lua act de renunţarea la judecată a reclamanţilor urmează a fi respinsă, având în vedere manifestarea de voinţă expresă a acestora, în faţa instanţei, în sensul că doresc continuarea judecăţii.

În ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de interes precum şi a nulităţii recursului, acestea au fost soluţionate prin încheierea de şedinţă din 2 martie 2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Aşa cum în mod corect au reţinut instanţele de fond, în cauză, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a actului constitutiv al societăţii B. S.R.L., în ceea ce priveşte participarea asociatului D. S.A., cu consecinţa încetării calităţii acestuia de asociat şi continuarea societăţii numai cu ceilalţi doi asociaţi, respectiv C. S.R.L. şi E. S.R.L..

Drept cauză a nulităţii absolute a actului constitutiv al societăţii B. S.R.L. a fost invocată lipsa voinţei legale de participare la societate, în calitate de asociat, a D. S.A., în lipsa unei decizii AGA dată în acest sens, în conformitate cu prevederile actului constitutiv al acestui asociat.

S-a invocat încălcarea prevederilor de drept material cuprinse în art. 113 lit. m) şi art. 114 din Legea nr. 31/1990, a dispoziţiilor statutare cuprinse în art. 12 alin. (4) din actul constitutiv al D. S.A. şi art. 196 alin. (1) lit. i) din C. civ., şi s-a susţint, drept temei al acţiunii, dispoziţiile art. 1246, art. 1247, 1254 din C. civ.

Prealabil analizei propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte subliniază faptul că recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum cererea de recurs cuprinde o succesiune de afirmaţii şi nu este structurată din punct de vedere juridic, pe motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenţii reclamanţi menţionând doar în cuprinsul cererii faptul că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea acestora, în măsura în care, aşa cum s-a arătat, pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. poate fi analizată critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., recurenţii apreciind că în cauză nu s-ar pune problema inadmisibilităţii acţiunii formulate, nefiind vorba despre o veritabilă excepţie de procedură.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de recurs constată că în mod corect instanţele de fond au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul în drept invocat, aşa cum au înţeles recurenţii reclamanţi să le susţină. Demersul recurenţilor reclamanţi este inadmisibil din perspectiva consecinţelor juridice pe care aceştia solicită instanţei să le recunoască, subsecvent constatării nulităţii absolute parţiale a actului constitutiv al societăţii B. S.R.L..

Aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, potrivit reglementărilor speciale din legea societăţilor, neregularităţile constatate în legătură cu constituirea unei societăţi cu răspundere limitată conduc fie la procedura de regularizare, fie la nulitatea societăţii, şi nu pot avea drept consecinţă simpla încetare a calităţii de asociat a unuia dintre asociaţi şi respectiv continuarea societăţii numai cu ceilalţi asociaţi, aşa cum pretind recurenţii reclamanţi.

În ce priveşte invocarea, de către recurenţi, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs constată că deşi aceştia susţin că argumentele instanţei de apel ar fi contradictorii, nu arată în concret, în ce constă această contradictorialitate. Această ipoteză cuprinsă în motivul de casare enunţat se referă la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluţie, în timp ce dispozitivul conţine soluţia contrară, respectiv la contradicţia dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele, netemeinicia acestora. Niciuna dintre cele două situaţii nu se regăseşte în privinţa deciziei atacate, argumentele hotărârii Curţii de Apel fiind în deplină concordanţă unele cu altele şi fundamentează în mod corespunzător soluţia cuprinsă în dispozitiv, de respingere a apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe.

De asemenea, în raport cu soluţia pronunţată în cauză, aceea de inadmisibilitate a demersului judiciar ales de reclamanţi, instanţa de apel nu putea să analizeze pe fond susţinerile recurenţilor reclamanţi referitoare la pretinsele vicii sau lipsă totală a consimţământului unuia dintre asociaţi, astfel că, în mod evident, lipsa unor considerente cu privire la aceste aspecte din decizia pronunţată în apel nu constituie o omisiune a instanţei, astfel că nici această ipoteză cuprinsă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incidentă în cauză.

Referitor la critica privind greşita neaplicare în cauză, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor de drept comun referitoare la nulitatea contractului şi efectele acesteia, respectiv art. 1246 şi urătoarele din C. civ., aceasta poate fi analizată din perspectiva dipoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă este nefondată.

Astfel, susţin recurenţii că nulitatea societăţii, reglementată expres, restrictiv şi derogatoriu de la dreptul comun de art. 56-59 din Legea nr. 31/1990, nu este de natură să înlăture cauzele de nulitate a actului constitutiv al societăţii reglementate de dreptul comun.

Contrar susţinerilor acestora însă, în mod corect a constatat instanţa de apel pe de-o parte că "nulitatea cerută de reclamanţi, astfel cum este invocată, nu poate fi separată de nulitatea persoanei juridice", iar pe de altă parte că "regimul juridic al declarării nulităţii societăţii derogă de la dreptul comun al nulităţii actelor juiridice."

Având în vedere că persoana juridică se constituie pornind de la un act juridic, respectiv actul de înfiinţare, este evident că între aceasta şi actul juridic de înfiinţare există o relaţie indisolubilă, în sensul că persoana juridică există ca urmare a încheierii actului juridic şi existenţa ei este subsumată sorţii pe care acest act o are. În consecinţă, nulitatea actului de constituire a societăţii va atrage nulitatea societăţii însăşi, în condiţiile legii speciale.

Cum în speţă este vorba de o societate constituită în conformitate cu dispoziţiile speciale ale Legii nr. 31/1990, şi în privinţa regimului juridic al nulităţii actului constitutiv vor fi incidente tot dispoziţiile speciale, prevăzute de aceeaşi lege, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivi cărora "reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri."

Aşadar, în mod corect au constatat instanţele de fond că în cazul unei pretinse nulităţi a actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată (indiferent că este vorba de nulitate totală sau parţială, câtă vreme legea nu face nicio distincţie din această perspectivă), regimul juridic şi efectele nulităţii sunt reglementate de norme speciale, derogatorii de la dispoziţiile generale. Ceea ce face inadmisibil prezentul demers al recurenţilor reclamanţi este efectul pe care pretind aceştia că l-ar avea constatarea nulităţii parţiale a actului constitutiv al societăţii. Astfel, persoana juridică B. S.R.L. a fost constituită ca o societate cu răspundere limitată cu trei asociaţi. În condiţiile în care se susţine lipsa consimţământului unuia dintre asociaţi la constituirea societăţii, nu se poate pretinde că urmarea constatării acestei neregularităţi ar fi continuarea societăţii cu ceilalţi doi asociaţi, câtă vreme societatea a fost constituită cu trei asociaţi. Aşadar, contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi, în cauză se pune în discuţie o neregularitate în constituirea societăţii şi nu în "cooptarea unui asociat".

De altfel, soluţia propusă de recurenţi ca efect al "nulităţii parţiale" a actului constitutiv al societăţii, aceea de "încetare" a calităţii de asociat a unuia dintre cei trei asociaţi, nu este conformă nici cu efectele de drept comun ale constatării nulităţii actului. Astfel, dacă s-ar accepta pretinsa nulitate absolută parţială a actului constitutiv, numai în privinţa unuia dintre cei trei asociaţi, consecinţa nu ar fi "încetarea" calităţii de asociat a acestuia ci constatarea faptului că acesta nu a avut niciodată calitatea de asociat, în conformitate cu principiul retroactivităţii efectelor nulităţii de drept comun a actului juridic civil, iar consecinţele juridice ar fi în mod evident altele decât cele pretinse de recurenţi.

Nu poate fi reţinută nici critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1256 din C. civ., având în vedere că, pe de-o parte, acestea nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată ci direct în faţa instanţei de apel, iar pe de altă parte acestea oricum nu sunt incidente în cauză, faţă de existenţa reglementărilor derogatorii de la dispoziţiile de drept comun, conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, aşa cum s-a arătat deja.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reţinută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 469 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea intimatei D. S.A. de a se lua act de achiesarea recurenţilor la decizia recurată, precum şi de a se lua act de renunţarea la judecata cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 469 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2022.