Admissibility of revision for conflicting final judgments: bar on re-examining res judicata already assessed by the appellate court

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1906 din 21 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea de anulare a Hotărârii AGA A. S.A. din data de 30.10.2014, cerere formulată de reclamanta B..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta B. a declarat apel.

Apelanta-reclamantă a solicitat şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 123 alin. (3) şi art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se stabili dacă în cadrul unei acţiuni în constatarea nulităţii hotărârii AGA este admisibilă cercetarea legalităţii registrului acţionarilor.

Prin decizia nr. 1116 din 14 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1906 din 21 octombrie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

A fost respinsă cererea apelantei-reclamante B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub numărul x/2021, B. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. S.A., anularea deciziei civile nr. 116 din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1906 din 21 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 172F/2011, întrucât situaţia avută în vedere la formarea convingerii acesteia în sensul respingerii apelului, respectiv "lipsa înscrierii" ignoră cu desăvârşire efectele obligatorii ale acestei hotărâri judecătoreşti definitive.

Prin decizia civilă nr. 1567 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta B., împotriva deciziei civile nr. 116 din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., revizuenta B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1567 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea recursului, subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine, în esenţă, încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concluzia instanţei, în sensul că motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi incident doar în cazul în care autoritatea de lucru judecat, fie nu a fost invocată în faţa instanţei de apel, fie, deşi a fost invocată, instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia, în opinia recurentei, este rezultatul încălcării normelor de drept proce­dural care reglementează acest motiv de revizuire.

Aceasta întrucât, arată recurenta, prin sentinţa penală nr. 172F/2011 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că "punerea în dreptul de proprietate asupra acţiunilor sustrase şi a tuturor celorlalte drepturi ce decurg din deţinerea acţiunilor emise de către societăţile comerciale unde părţile civile în cauză sunt acţionare (conform tabelului) şi de care acestea au fost deposedate prin tranzacţii virtuale ilicite (...), precum şi "obligarea deţinătorului registrului acţionarilor (registrator), respectiv societăţile comerciale unde părţile civile în cauză deţin acţiuni la reînscrierea acestor părţi civile (acţionari) în registrul acţionarilor".

Or, atât punerea în dreptul de proprietate a celor 1.344 persoane asupra acţiunilor sustrase fraudulos, cât şi obligaţia de reînscriere a acestora în registrul acţionarilor sunt chestiuni stabilite cu autoritate de lucru judecat care au fost invocate în susţinerea nulităţii absolute a hotărârii AGA din 30.10.2014.

Autoritatea de lucru judecat cu privire la aceste chestiuni dezlegate ante­rior prin sentinţa penală nr. 172F/2011 a fost încălcată pentru prima dată de instanţa de apel prin considerentele deciziei civile nr. 116A/14.06.2021.

În acest sens, considerentele instanţei de apel prin care se reţine că "partea interesată are la îndemână o acţiune în realizarea dreptului, în concret o acţiune prin care solicită instanţei obligarea deţinătorului legal al registrului acţionarilor să efec­tueze cuvenitele menţiuni cu caracter constitutiv" ignoră complet existenţa titlu­lui executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 172F/2011 prin care s-a dispus obligarea deţinătorului legal al registrului acţionarilor şi a societăţilor comerci­ale unde părţile civile în cauză deţin acţiuni să efectueze cuvenitele menţiuni cu caracter constitutiv.

Prin reţinerea unei noi obligaţii a recurentei de a obţine un nou titlu exe­cutoriu cu conţinut similar celui deja deţinut de către aceasta, instanţa de apel a încălcat efectele sentinţei penale nr. 172F/2011.

Aşadar, conchide recurenta, încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 172F/2011 de către instanţa de apel nu putea fi invocată decât pe calea revizuirii, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta fiind singura posibilitate de a res­tabili nelegalitatea săvârşită de instanţă prin pronunţarea deciziei nr. 116A/14.06.2021.

Sub un alt aspect, arată recurenta, singura condiţie impusă de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (4) din acelaşi cod şi art. 430 alin. (2) C. proc. civ. este existenţa unor hotărâri defi­nitive potrivnice, caz în care analiza instanţei trebuie să se limiteze exclusiv la verificarea existenţei/inexistenţei acestei condiţii.

Tot subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine încălcarea art. 430 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, art. 13 C. proc. civ. privind dreptul la apărare, încălcarea principiului liberului acces la in­stanţă, precum şi încălcarea art. 20 C. proc. civ.

Revizuirea reprezintă o cale de retractare a hotărârilor judecătoreşti pro­nunţate ca urmare a săvârşirii unor grave erori şi care riscă astfel să intre sub efectul autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care încalcă autoritatea de lucru judecat a unei/unor hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior.

În aceste condiţii, concluzia instanţei privind limitarea admisibilităţii revi­zuirii doar la situaţia în care autoritatea de lucru judecat, deşi invocată, nu a fost luată în considerare de instanţă, este nelegală, întrucât aduce gravă atingere principiului securităţii juridice, principiului forţei obligatorii a hotărârilor jude­cătoreşti definitive, a căror coordonată principală o constituie chiar imperativul respectării autorităţii de lucru judecat, conform art. 430 alin. (3) C. proc. civ., încălcând dreptului la apărare al părţii interesate în restabilirea legalităţii hotărârii prin care s-a ignorat autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, apreciază recurenta realizarea scopului utilizării revizuirii - evitarea încălcării autorităţii de lucru judecat - nu se va putea asigura decât în cazul verificării susţinerilor privind încălcarea de către instanţă a autorităţii de lucru judecat prin hotărârea pronunţată, aspect care nu se poate verifica decât în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecarea revizuirii formulată îm­potriva deciziei civile nr. 116 din 14 iunie 2021.

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta B. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea argumentelor invocate de intimată prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă criticile recurentei sunt nefondate.

Demersul judiciar al recurentei B. în etapa căii de atac a revizuirii a fost fundamentat pe existenţa unor hotărâri potrivnice, sub motiv că decizia civilă nr. 116 din 14.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei civilă nr. 1906 din 21 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 172F/2011, deoarece instanţa de apel neagă dezlegările date de instanţa penală pe latura civilă.

Se reţine că temeiul juridic al cererii de revizuire l-a reprezentat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte subliniază că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Revizuirea unei hotărâri se poate cere nu numai în situaţia încălcării efectului negativ al lucrului judecat, ci şi în situaţia încălcării efectului pozitiv al acestuia, situaţie invocată în speţă.

Criticile recurentei vizând "respectarea autorităţii de lucru judecat" constituie, în realitate, opinia personală cu privire la înţelegerea acestui principiu prin raportare la interpretarea dată de către aceasta dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, contrar susţinerilor recurentei, revizuirea hotărârii nu este permisă decât în situaţiile în care instanţa nu a analizat chestiunea autorităţii lucrului judecat, fie întrucât instanţa a omis să o analizeze, cu toate că aceasta a fost invocată, fie atunci când ea nu a fost invocată.

În ipoteza în care, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanţa de revizuire.

Raţiunea acestei condiţii este aceea ca instanţa de revizuire învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Astfel, se constată că dispoziţia de respingere a cererii de revizuire, împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este legală, soluţia adoptată fiind corect motivată pe neîntrunirea exigenţelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât condiţia de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii era determinată de neinvocarea autorităţii de lucru judecat în oricare dintre cele două forme, negativă ori pozitivă, ori dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra acesteia, ceea ce nu a fost cazul în speţă.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut cu justeţe că din conţinutul hotărârii pronunţate în apel, dar şi a celei pronunţate în primă instanţă, a rezultat că revizuenta a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, iar instanţa de apel a analizat această chestiune, reţinând efectul pozitiv al acesteia în prezenta cauză, efectele sale fiind apreciate prin raportare la obiectul judecăţii şi la dispoziţiile art. 123 alin. (3) din legea 31/1990.

Prin urmare, nu se mai poate repune în discuţie pe calea revizuirii maniera de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, motiv pentru care, contrar susţinerilor recurentei, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod legal ca fiind neîndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.

Aşa fiind, simpla nemulţumire a recurentei cu privire la soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire şi, cu atât mai mult, cu privire la soluţia adoptată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, sunt aspecte care nu pot forma obiectul prezentului recurs şi nici nu pot fi asimilate unei încălcări a dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, art. 13 C. proc. civ. privind dreptul la apărare, art. 20 C. proc. civ. vizând respectarea principiilor fundamentale ori a unei încălcări a principiului liberului acces la in­stanţă, astfel cum, în mod greşit, pretinde recurenta.

Or, obiectul recursului îl constituie hotărârea dată în revizuire, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementând faptul că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, nici acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în concret care sunt normele materiale încălcate prin decizia atacată.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă B. împotriva deciziei civile nr. 1567 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă B. împotriva deciziei civile nr. 1567 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2022.