Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1009/2023 AI generated

Insurer wins annulment of award upheld; unilateral ASF arbitration norm cannot override CPC consent requirement

Case Number Decizia nr. 1009/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal brought by the claimant company against the Court of Appeal Craiova's judgment (no. 155/2022) that had upheld the insurer's action to annul an arbitral award (no. 13/2022) and remitted the case to the Buftea Court; consequently, the annulment stands and the underlying dispute remains for resolution by the ordinary courts. The case arose from an insurance claim for repair costs after a road accident, where the claimant had initiated institutionalized arbitration against the insurer without an arbitration agreement, relying on ASF Norm No. 18/2017 as a special derogatory rule allowing consumers to arbitrate unilaterally. Recharacterizing the appellant's plea as procedural under Art. 488(1)(5) CPC rather than substantive, the Court held that the lower court correctly applied Art. 608(1)(b) CPC to annul the award because arbitration requires a written arbitration agreement under Arts. 548 ff. CPC, and the ASF Norm—merely an alternative dispute resolution framework—cannot override the fundamental CPC requirement of party consent; the Court also rejected the venue objection, applying Art. 107(2) CPC on the permanence of jurisdiction despite the respondent's subsequent change of registered office.

Legislator headnote

AI generated

art. 541 C. proc. civ, art. 612 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 548 C. proc. civ, art. 6 alin. (6) din Legea nr. 237/2015; Insurer wins annulment of award upheld; unilateral ASF arbitration norm cannot override CPC consent requirement: 155/2022) that had upheld the insurer's action to annul an arbitral award (no. 13/2022) and remitted the case to the Buftea Court; consequently, the annulment stands and the underlying dispute remains for resolution by the ordinary courts. The case arose from an insurance claim for repair costs after a road accident, where the claimant had initiated institutionalized arbitration against the insurer without an arbitration agreement, relying on ASF Norm No. 18/2017 as a special derogatory rule allowing consumers to arbitrate unilaterally. Recharacterizing the appellant's plea as procedural under Art. 488(1)(5) CPC rather than substantive, the Court held that the lower court correctly applied Art. 608(1)(b) CPC to annul the award because arbitration requires a written arbitration agreement under Arts. 548 ff. CPC, and the ASF Norm—merely an alternative dispute resolution framework—cannot override the fundamental CPC requirement of party consent; the Court also rejected the venue objection, applying Art. 107(2) CPC on the permanence of jurisdiction despite the respondent's subsequent change of registered office.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award Civil Procedure Code procedural requirement alternative dispute resolution insurer financial arbitration

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2021 pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1956,31 RON, reprezentând diferenţă rămasă de plată în urma evenimentului rutier din 13.04.2021, a penalităţilor de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere a debitului principal conform dispoziţiilor Legii nr. 132/2017 şi a cheltuielilor arbitrale.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma A.S.F. nr. 18/2017, Norma A.S.F. nr. 20/2017, art. 116 şi art. 541 C. proc. civ. şi art. 1.470 C. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 13 din 3 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, s-a admis acţiunea reclamantei, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1956,31 RON, reprezentând contravaloarea facturii de reparaţie a autoturismului, neachitată şi a penalităţilor de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.050 RON, cheltuieli arbitrale.

2. Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare pârâta B. S.A., prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) precum şi suspendarea executării acesteia potrivit art. 612 C. proc. civ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 şi următoarele C. proc. civ., Norma A.S.F. nr. 20/2017, Legea 132/2017 privind asigurările şi reasigurările din România, Legea 12/1990, Legea 11/1991 şi Directiva 2005/29/CE privind protecţia consumatorilor.

Prin sentinţa nr. 23 din data de 9 februarie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 13 din data de 3 ianuarie 2022, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2022.

Prin sentinţa nr. 13/2022 din 22 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, s-a declinat Curţii de Apel Ploieşti competenţa de soluţionare a cererii, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în vederea soluţionării conflictului negativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1295 din 24 mai 2022, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa nr. 155/2022 din 11 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost admisă acţiunea în anulare formulată de petenta B. S.A., fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 13 din data de 03 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2022 şi trimisă cauza spre soluţionare Judecătoriei Buftea. Totodată a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale ca rămasă fără obiect, fiind restituită cauţiunea în cuantum de 195 RON.

3. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs societatea reclamantă A. S.R.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii în anulare, iar în subsidiar, admiterea în parte a recursului şi trimiterea cauzei Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţă competentă ca urmare a schimbării sediului social al pârâtei B. S.A.

În argumentarea memoriului de recurs recurenta a precizat că instanţa de fond a reţinut greşit aplicarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile incidenţei unei norme speciale derogatorii, respectiv Norma A.S.F. nr. 18/2017, cu trimitere la aplicarea art. 7 alin. (3) şi (4) lit. d). Astfel, în mod greşit a fost anulată hotărârea arbitrală şi înaintată cauza Judecătoriei Buftea, deşi competentă este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, faţă de schimbarea sediului social al contestatoarei.

A mai susţinut că, în materia soluţionării petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare si de reasigurare, consumatorul poate solicita soluţionarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenţie arbitrală, în baza legii speciale - Norma A.S.F. nr. 18/2017, care a abilitat instanţa arbitrală să soluţioneze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare (poliţa RCA).

Prin urmare, recurenta consideră că, în baza dispoziţiei legale exprese instituite prin Norma A.S.F. nr. 18/2017, instanţa arbitrală este competentă să soluţioneze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare, competenţa nefiind condiţionată de existenţa unei convenţii arbitrale.

În speţă, arată că norma specială o reprezintă art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/2017 emisă de A.S.F., care reprezintă o completare a dispoziţiei inserate în art. 7 alin. (3) din aceeaşi Normă. Apreciază relevantă trimiterea la câteva texte de lege incidente în materie, susţinând că Norma A.S.F. nr. 18/2017 deţine toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziţii au prioritate faţă de legea generală, în speţă dispoziţiile art. 548 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 6 alin. (6) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, A.S.F. are mandat la nivelul Uniunii Europene şi, în exercitarea competenţelor sale, asigură convergenţa practicilor şi instrumentelor de supraveghere în aplicarea legii, reglementarilor adoptate în domeniul asigurărilor la nivel naţional şi la nivelul statelor membre.

Potrivit art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015, A.S.F.-ului i se dă competenţă în exercitarea atribuţiilor sale, în sensul emiterii de acte individuale sau, dacă este cazul sesizării instanţelor judecătoreşti.

În plus, aceeaşi autoritate are în competenţa sa şi stabilirea soluţiilor adecvate privind dificultăţile majore de aplicare a legislaţiei europene, în vederea facilitării supravegherii activităţilor de asigurare/reasigurare, ceea ce înseamnă că ea stabileşte şi emite acte normative pentru care colaborează împreună cu supraveghetorii din alte state membre şi cu Comisia Europeană.

Potrivit acestor texte de lege, A.S.F. a emis Norma nr. 18/2017, normă ce reprezintă o materializare în legislaţia românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21.05.2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE.

Arată şi faptul că, potrivit jurisprudenţei Curtii de Justiţie a Uniunii Europene, statele comunitare nu pot justifica nerespectarea directivelor prin existenţa unor prevederi sau practici din sistemul său juridic. În cazul în care destinatarii nu transpun în legislaţia naţională obiectivele directivelor, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene dă dreptul cetăţenilor Uniunii Europene de a beneficia în mod direct de dispoziţiile acestora; în cazul în care un stat nu include dispoziţiile unei directive în legislaţia internă, acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 5 din Tratatul Comunităţii Europene.

Astfel, recurenta consideră că, în lumina textelor de lege enunţate, A.S.F. răspunde rolului şi competenţei sale şi emite Norma nr. 18/2017, prin care reuşeşte să armonizeze sistemul de drept din România cu dreptul Uniunii Europene în aria de soluţionare alternativă a litigiilor în materie de consum.

Din coroborarea celor două texte enunţate, respectiv art. 7 alin. (3) din Norma nr. 18/2017 şi art. 7 alin. (4) lit. d) din aceeaşi Normă, rezultă în mod evident că nu este necesar acordul celeilalte părţi pentru a se urma calea alternativă de soluţionare a litigiului instanţei arbitrale o constituie formularea cererii arbitrale de către consumatorul persoană juridică, aşa cum este în cauză.

În opinia recurentei, lipsa convenţiei arbitrale din contractul de asigurare, izvor al pretenţiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispoziţiile Normei A.S.F. nr. 18/2017, mai concret de dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din această Normă, edictată în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi a promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Prin Norma A.S.F. nr. 18/2017 se completează dispoziţiile Legii nr. 132/2017 şi Norma A.S.F. nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluţionate, fiind acordat consumatorului (terţul păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluţionare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcţie de statutul juridic al acestuia (persoana fizică/persoana juridică).

Intimata B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 05.12.2022.

Pentru soluţionarea recursului, prin rezoluţia din data de 13 februarie 2023, s-a acordat termen de judecată, în şedinţă publică, la 4 aprilie 2023, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia soluţionării alternative a litigiului prin arbitraj instituţionalizat, reglementată prin Norma A.S.F. nr. 18/2017, susţinând că nu este necesar acordul celeilalte părţi pentru a se urma calea alternativă de soluţionare, singura condiţie fiind cea a formulării unei cereri arbitrale de către consumator, Tribunalul arbitral fiind învestit în temeiul legii, respectiv prin dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017.

În raport de această argumentare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nu a celui indicat de recurentă întrucât se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale şi nu de drept substanţial, impunându-se calificarea corespunzătoare.

Criticile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât instanţa a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispoziţiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Astfel cum se reţine şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluţionat acţiunea în anulare făcând o aplicare corectă a prevederilor anterior menţionate, prin aceea că a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidenţa în cauză a acestui motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale, în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma A.S.F. nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." Se pune, astfel, accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu se limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta nu justifică o încălcare de către curtea de apel a priorităţii dispoziţiilor de drept european faţă de dispoziţiile dreptului intern, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, în temeiul unui act normativ cu forţă juridică superioară faţă de norma A.S.F., neputându-se deroga de la dispoziţiile de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, de esenţa procedurii arbitrale fiind compromisul părţilor.

Prin urmare, instanţa, în soluţionarea acţiunii în anulare a apreciat incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperabile".

Înalta Curte urmează a înlătura şi critica privind competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în soluţionarea cauzei, întrucât recurenta-reclamantă nu şi-a conceput motivarea în sensul încadrării în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi nici nu a prezentat critici sub aspectul soluţionării unei excepţii de necompetenţă invocate în condiţiile strict reglementate de art. 130, 131 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, instanţa supremă mai adaugă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ., instanţa rămâne competentă să soluţioneze litigiul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul ori sediul.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 155/2022 din 11 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 155/2022 din 11 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2023.