Material error requirement excludes substantive judicial omissions in annulment appeals
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment (contestație în anulare) as unfounded, leaving the lower court’s decision of April 14, 2021—which had previously rejected the appellant’s appeal as inadmissible—intact and binding. The case involved a tax dispute where the appellant challenged the lower court’s failure to address a request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court, arguing that this omission constituted a material error under Article 503(2) points 2 and 3 of the Code of Civil Procedure. The High Court held that the claimed omission did not qualify as a "material error" within the strict meaning of the statute, which is limited to procedural or formal mistakes (e.g., clerical errors, misidentification of dates) rather than substantive legal judgments or interpretations of evidence; consequently, the appellant’s attempt to re-litigate the merits of the case via this extraordinary remedy was rejected as an impermissible disguised appeal, in accordance with the principle of legal security and the *res judicata* doctrine established by the Court of Cassation and the European Court of Human Rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 508 din acelaşi cod; Material error requirement excludes substantive judicial omissions in annulment appeals: The case involved a tax dispute where the appellant challenged the lower court’s failure to address a request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court, arguing that this omission constituted a material error under Article 503(2) points 2 and 3 of the Code of Civil Procedure. The High Court held that the claimed omission did not qualify as a "material error" within the strict meaning of the statute, which is limited to procedural or formal mistakes (e.g., clerical errors, misidentification of dates) rather than substantive legal judgments or interpretations of evidence; consequently, the appellant’s attempt to re-litigate the merits of the case via this extraordinary remedy was rejected as an impermissible disguised appeal, in accordance with the principle of legal security and the *res judicata* doctrine established by the Court of Cassation and the European Court of Human Rights.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final order to dismiss the extraordinary appeal for annulment as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 28 septembrie 2019, sub nr. x/2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 375 din 5 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul Avocatul Poporului.
În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatorul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 4214 din 28 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare, ca nefondată.
Împotriva deciziei nr. 4214 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs contestatorul A., susţinând că, prin decizia recurată, instanţa a omis a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost învestită prin contestaţia în anulare. A considerat recurentul că această omisiune încalcă prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 paragraful 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
2. Decizia pronunţată şi contestaţia în anulare formulată
Prin decizia nr. 2396 din 14 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi a respins recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 4214 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., A. formulat prezenta contestaţie în anulare.
În motivarea căii extraordinare de atac s-a arătat, în esenţă, că instanţele din prezenta cauză au refuzat, în mod nelegal, să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în contextul în care aceleaşi instanţe nu şi-au îndeplinit obligaţia de a respecta deciziile Curţii Constituţionale a României, soluţionând cauza cu ignorarea acestora.
3. Apărările formulate de intimaţi
Intimatul Avocatul Poporului a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac, iar în subsidiar ca nefondată.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.
Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., conform căruora: " Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când …. (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
Pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză etc).
Ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare şi înţelesul noţiunii de "eroare materială" vizează numai erorile cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii greşite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.
Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale. Singura susţinere a recurentului vizează pretinsa nepronunţare a instanţei învestite cu o contestaţie în anulare anterioară asupra cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale a României. Aceasta nu se încadrează în sintagma "eroare materială" vizată de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci reprezintă critici directe ale modului în care instanţele anterioare au soluţionat cauza, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.
O nouă apreciere a fondului cauzei deduse judecăţii, astfel cum solicită contestatoarea, contravine însă normelor procedurale interne, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv şi irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.
Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc).
Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele învederate de contestator nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 508 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2396 din 14 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2022.