Extending refugee status under ethnic persecution legislation to individuals born during parental displacement

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30 ianuarie 2004, reclamantul B.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 9849 din 9 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a susținut că are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născut în refugiu și că această situație a dobândit-o cu actele pe care le-a prezentat pârâtei.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 159/CA/2004 - P.I. din 1 martie 2004, a admis acțiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut, în cauză, că reclamantul a făcut dovada că părinții săi au fost refugiați la București, din cauza persecuțiilor etnice din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena, reclamantul fiind născut în perioada refugiului, respectiv la 17 octombrie 1942, dobândind același statut al părinților săi.

A mai reținut instanța, că având în vedere că refuzul pârâtei se referă la nerecunoașterea calității de refugiat pentru cei născuți în refugiu, și nu la imposibilitatea stabilirii perioadei de refugiu, nu se pronunță asupra acestei perioade, fiind un atribut al pârâtei de a stabili perioada și drepturile cuvenite.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că reclamantul nu are calitatea de refugiat, nefăcând parte din categoriile de persoane prevăzute de Legea nr. 189/2000 și de H.G. nr. 127/2002.

S-a arătat că legislația română nu recunoaște capacitatea de folosință și nici de domiciliu în favoarea fătului conceput, singura excepție fiind cea în care fătul conceput să se fi născut viu, pentru a i se deschide dreptul la moștenire.

Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de casare invocate, probele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada de refugiu. Traiul în refugiu a avut consecințe identice, materiale și morale, vătămătoare, atât asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuți înainte sau în timpul refugiului părinților.

Cum reclamantul s-a născut la 17 octombrie 1942, la București, unde părinții săi s-au refugiat din comuna Brusturi, județul Bihor, în urma Dictatului de la Viena, curtea de apel a apreciat în mod corect că acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Cât privește susținerea recurentei, în sensul că legislația română nu recunoaște capacitatea de folosință în favoarea fătului conceput, decât după recunoașterea dreptului la moștenire, aceasta nu poate fi primită.

Capacitatea de folosință a persoanei fizice începe, în principiu, de la data nașterii. De la această regulă există o excepție, în sensul că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, dacă se naște viu și dacă este vorba de dreptului copilului [art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954].

În consecință, pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, care ar putea fi reținute din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 159/CA/2004 - P.I. din 1 martie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.