Forfeiture of 90-day deadline for claims against Insurance Guarantee Fund due to bankruptcy
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's judgment which had dismissed the claimant's action against the Insurance Guarantee Fund (FGA). The dispute concerned the annulment of the FGA's decision to reject a claim for insurance damages as late, arising from the bankruptcy of an insurance company; the claimant argued that their request was timely because it was submitted to the insurer's representative in Poland before the insolvency was fully processed, and that the FGA should have acted ex officio with available documents. The court held that the 90-day deadline for filing claims with the FGA is a forfeiture term (*termen de decădere*) that begins running from the finality of the bankruptcy decision (or the date the claim arose if later) and is not subject to suspension or interruption. Applying strict interpretation of Article 14(1) of Law No. 213/2015 and Article 20 of ASF Norm No. 16/2015, the court determined that the claimant failed to file directly with the FGA within the statutory period, rejecting arguments based on lack of legal knowledge or reliance on intermediary communication, and confirming that the FGA's rejection of the late claim was lawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 22 din Legea nr. 503/2004, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Forfeiture of 90-day deadline for claims against Insurance Guarantee Fund due to bankruptcy: The dispute concerned the annulment of the FGA's decision to reject a claim for insurance damages as late, arising from the bankruptcy of an insurance company; the claimant argued that their request was timely because it was submitted to the insurer's representative in Poland before the insolvency was fully processed, and that the FGA should have acted ex officio with available documents. The court held that the 90-day deadline for filing claims with the FGA is a forfeiture term (*termen de decădere*) that begins running from the finality of the bankruptcy decision (or the date the claim arose if later) and is not subject to suspension or interruption. Applying strict interpretation of Article 14(1) of Law No. 213/2015 and Article 20 of ASF Norm No. 16/2015, the court determined that the claimant failed to file directly with the FGA within the statutory period, rejecting arguments based on lack of legal knowledge or reliance on intermediary communication, and confirming that the FGA's rejection of the late claim was lawful.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the substantive legal basis for the court's decision to dismiss the appeal as unfounded in administrative litigation.
Procedural rule cited as the basis for the dismissal of the appeal in the civil procedure code.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 4.10.2018, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei nr. 16833/11.09.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1628 din data de 6.05.2019 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A..
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că nu poate fi de acord cu hotărârea primei instanţe, întrucât la data de 18.04.2017 a fost informat despre posibilitatea de a depune cereri la F.G.A. prin intermediul reprezentantului asigurătorului în Polonia - B. worldwide claims service, cu care s-a aflat în contact de câteva luni şi prin intermediul căruia i-a fost plătită o parte din despăgubire.
Reprezentantul asigurătorului l-a informat doar că nu poate instrumenta mai departe acest caz, deoarece asigurătorul din România a dat faliment. Niciun punct din memoriul transmis nu a indicat faptul că ar exista un termen pentru depunerea cererilor de plată.
Având în vedere că a depus cerere conţinând revendicările sale la asigurător, prin intermediul unui reprezentant din Polonia, la data de 03.04.2017, recurentul apreciază că notificarea trebuia înaintată către F.G.A., ea fiind formulată în termen.
În plus, s-a arătat că la data de 31.05.2017, în calitate de parte vătămată, a raportat daunele către Biroul belgian de asigurări auto din Belgia, iar revendicările sale ar fi trebuit să fie transferate către F.G.A.
4. Apărările formulate de intimat
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 16833/11.09.2018 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins ca tardivă cererea de plată formulată de reclamant, motivat de faptul că aceasta a fost depusă după împlinirea termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi de art. 14 din Legea nr. 213/2015.
Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, deşi deşi reclamantului i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea formulării unei cereri de plată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor încă din 18.04.2017, cererea a fost însă depusă la pârât abia la 4.01.2018, ulterior împlinirii termenului arătat, astfel că în mod legal cererea de plată a fost respinsă ca tardivă.
Fiind învestită cu recursul declarat de reclamant împotriva soluţiei primei instanţe, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată nu este rezultatul aplicării şi interpretării eronate a dispoziţiilor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."
De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."
Cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de lege, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 Înalta Curte reţine că acesta este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripţie, iar el începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.
În cazul recurentului-reclamant, având în vedere data producerii incidentului, 22.06.2015, anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului S.C. C. S.A., 17.03.2017, termenul a început să curgă de la data deschiderii procedurii falimentului, 17.03.2017 şi s-a încheiat la data de 17.06.2017.
Însă, Înalta Curte constată că în acest interval de timp, după cum chiar recurentul-reclamant recunoaşte, la data de 03.04.2017 avocatul său a transmis reprezentantului pe probleme de revendicări creanţe, adică asigurătorului, cererea de plată a unei despăgubiri pentru daunele rămase, iar ca răspuns, prin adresa din data de 18.04.2017 a fost informat cu privire la pierderea licenţei asigurătorului din cauza insolvabilităţii şi despre posibilitatea de a depune cereri la F.G.A.
Or, în contextul în care dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 sunt de strictă interpretare, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului conform cărora "în cazul în care FGA s-a ocupat de cazul C. S.A. pentru a satisface pretenţiile părţilor vătămate, cu siguranţă deţinea şi documentele furnizate de către asigurător referitoare la situaţia sa şi trebuia să se ocupe din oficiu de soluţionarea cererii".
De asemenea, în mod corect a reţinut prima instanţă că necunoaşterea legii române nu poate constitui un motiv temeinic pentru înlăturarea decăderii din termenul de formulare a cererii de despăgubire, având în vedere că legea română se adresează tuturor cetăţenilor fără nicio excepţie, neputând fi invocată nici chiar de către un cetăţean străin.
Prin urmare, respingerea cererii recurentului-reclamant de despăgubiri ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor este legală, astfel că hotărârea instanţei de fond care a validat decizia F.G.A. este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1628 din 06 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2022.