Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 970/2022 AI generated

Appeal against SRI's implicit refusal to investigate unauthorized surveillance at private residence dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 970/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that rejected the administrative lawsuit. The dispute concerned a challenge to an implicit refusal by the Romanian Intelligence Service (SRI) to conduct an investigation into alleged unauthorized surveillance and physical markings in the claimant's private residence, which the authority had classified as outside its scope. The court held that the SRI's decision did not constitute an unjustified refusal under Law No. 554/2004 because no administrative legal relationship existed regarding the specific request; the SRI’s competencies are strictly limited by Law No. 14/1992 to activities concerning national security threats, excluding general domestic safety checks or investigations into personal property disturbances.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 din Legea nr. 14/1992, art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ; Appeal against SRI's implicit refusal to investigate unauthorized surveillance at private residence dismissed as unfounded: The dispute concerned a challenge to an implicit refusal by the Romanian Intelligence Service (SRI) to conduct an investigation into alleged unauthorized surveillance and physical markings in the claimant's private residence, which the authority had classified as outside its scope. The court held that the SRI's decision did not constitute an unjustified refusal under Law No. 554/2004 because no administrative legal relationship existed regarding the specific request; the SRI’s competencies are strictly limited by Law No. 14/1992 to activities concerning national security threats, excluding general domestic safety checks or investigations into personal property disturbances.

Keywords

AI generated
administrative investigation domestic authority challenge of administrative decisions threats against authorities private property surveillance evidence

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
art. 2 din Legea nr. 14/1992
Date fiind dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 14/1992, înscrisurile depus la dosarului cauzei la filele x planşe fotografice (format PDF - fişe scanate din locuinţa personală), dar şi conţinutul memoriilor ataşate, recurentul a arătat că S.R.I.
art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004
la petiţia comunicată a fost dat cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, ci a considerat că soluţia de clasare reprezintă un refuz nejustificat de efectuare a unei verificări la locuinţa personală, faţă de toate aspectele învederate în scris.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
i) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la cele ale art.
art. 496 C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 24.05.2019, reclamantul A. a solicitat anularea în totalitate a actului administrativ nr. 7/26/198 din 4.04.2019 emis de pârâtul Serviciul Român de Informaţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 152 din 18 septembrie 2019 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat temeinicia sau netemeinicia afirmaţiilor din memoriul adresat pârâtului, procedând la o interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor legale incidente. Pentru o justă şi completă soluţionare a cauzei, pe fondul solicitărilor petentului adresate S.R.I., trebuia verificată în concret cererea sa, care nu cuprindea numai aspecte de ordin general, gen "însemne pe mobilier", bineînţeles prin raportare la legea cadru de funcţionare a S.R.I. şi a competenţelor date prin lege.

Date fiind dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 14/1992, înscrisurile depus la dosarului cauzei la filele x planşe fotografice (format PDF - fişe scanate din locuinţa personală), dar şi conţinutul memoriilor ataşate, recurentul a arătat că S.R.I. putea da curs solicitării sale de a se verifica în ce măsură locuinţa a fost supravegheată în mod neautorizat.

De asemenea, recurentul nu a susţinut că răspunsul S.R.I. la petiţia comunicată a fost dat cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, ci a considerat că soluţia de clasare reprezintă un refuz nejustificat de efectuare a unei verificări la locuinţa personală, faţă de toate aspectele învederate în scris.

În final, recurentul a invocat decizia CCR nr. 448/2013, conform căreia "deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări", precum şi dispoziţiile art. 16, art. 20, art. 21, art. 23, art. 24, art. 26, art. 31, art. 44 alin. (2) din Constituţia României.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantul A. a reclamat faptul că pârâtul Serviciul Român de Informaţii nu i-a răspuns la petiţia transmisă prin poştă electronică, la adresa x@x.ro, înregistrată sub nr. x/26/198 din data de 4.04.2019.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că refuzul exprimat de autoritatea pârâtă în mod implicit prin clasarea sesizării, nu întruneşte condiţiile stabilite de Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi calificat drept refuz nejustificat de a soluţiona o cerere.

Fiind învestită cu recursul declarat de reclamant împotriva acestei soluţii, Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate. Astfel, în cuprinsul petiţiei ce face obiectul contestaţiei, reclamantul a sesizat faptul că în locuinţa proprietate personală apar "semne şi însemnări pe mobilier, stâlpii acoperişului, sobele de teracotă, geamurile termopan", "o formă de atacuri cibernetice" care îi creează o stare de panică şi pericol, considerând că întreaga locuinţă ar fi supravegheată. Petentul a solicitat Serviciului Român de Informaţii să efectueze o anchetă în vederea stabilirii provenienţei însemnărilor din locuinţa proprie.

Conţinutul petiţiei a fost evaluat la nivelul Secretariatului General constituit la nivelul Serviciului Român de Informaţii, prin prisma prevederilor legale privind activitatea de soluţionare a petiţiilor, iar petiţia a fost clasată, raportat la solicitările petentului.

În prezenta cauză, contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a interpretat în mod corect dispoziţiile legale invocate drept temei al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) şi lit. i) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la cele ale art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii.

Autoritatea pârâtă respectă şi îşi îndeplineşte obligaţiile impuse prin Constituţia României, O.G. nr. 27/2002, Legea nr. 544/2001, însă activitatea sa este circumscrisă, în mod imperativ şi limitativ dispoziţiilor Legii nr. 14/1992, în sensul că instituţia organizază activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor neesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.

În acest context, prima instanţă a reţinut, în mod just, că un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, presupune ca între petiţionar şi autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi şi obligaţii care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.

Aşadar, instanţa de contencios administrativ poate examina doar refuzul rezolvării cererilor de emitere a unui act administrativ, de eliberare a unui certificat, adeverinţă sau alt înscris, de efectuare a unei operaţiuni administrative sau de executare a unei obligaţii stabilite printr-un act administrativ favorabil reclamantului, astfel încât instanţa de fond a constatat, în mod corect, că refuzul exprimat de pârâtul Serviciul Român de Informaţii în mod implicit, prin clasarea sesizării formulate de reclamant, nu întruneşte condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi calificat drept refuz nejustificat de a soluţiona o cerere.

Înalta Curte reţine şi caracterul nefondat al susţinerii recurentului conform căreia soluţia de clasare a sesizării sale reprezintă un refuz nejustificat de efectuare a unei verificări la locuinţa personală, date fiind cadrul legislativ în care autoritatea pârâtă îşi desfăşoară activitatea şi atribuţiile expres reglementate ale acesteia, printre care nu se regăseşte şi cea de a îndeplini operaţiunea solicitată de petent.

De asemenea, în cauză nu se poate vorbi nici despre "o deturnare a reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora", în sensul evocat de decizia CCR nr. 448/2013, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior activitatea Serviciului Român de Informaţii este circumscrisă, în mod imperativ şi limitativ dispoziţiilor Legii nr. 14/1992.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 152 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2022.