Peremption of judicial review of CSM appointment decision following suspension for related penal proceedings

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM" sau "Consiliul"), anularea Hotărârii nr. 1136 din data de 31 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea sa de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Giurgiu, Judecătoriile Sector 1,2,6 Bucureşti, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Olteniţa, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Călăraşi, Judecătoria Roşiorii de Vede sau Judecătoria Turnu Măgurele şi obligarea CSM la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe numirea contestatoarei în funcţia de judecător la una dintre instanţele învederate mai sus.

În motivarea contestaţiei, urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, contestatoarea a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, reprezentând un act emis cu exces de putere prin încălcarea art. 61 din Legea nr. x, coroborat cu art. 23 alin. (1) indice 1 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior alin. Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare.

A mai arătat contestatoarea că au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţia României (ipoteza discriminării), art. 14 din CEDO (ipoteza discriminării pentru orice altă situaţiune), Recomandarea din 20 iunie 2007 a Comitetului de Miniştri al Statelor Membre, privind protecţia individului referitoare la o bună administrare şi Principiul IV din Rezoluţia (77)31 a Comitetului de Miniştri al Statelor Membre.

În opinia contestatoarei, în cauză, nu se poate stabili dacă acele criterii indicate în hotărâre au fost aplicate în ordine sau dacă fiecare dintre ele a avut o anumită pondere, iar un astfel de aspect are aptitudinea de a afecta legalitatea şi gradul de claritate al hotărârii, lăsând loc arbitrariului manifestat sub forma excesului de putere.

Realizând o comparaţie a hotărârii atacate cu alte hotărâri emise de intimat, contestatoarea a subliniat că nu oportunitatea a stat la baza hotărârii atacate, ci o dorinţă subiectivă — expresie a excesului de putere — de a nu permite contestatoarei accederea la funcţia de judecător.

De asemenea, contestatoarea a învederat că hotărârea a fost dată şi cu încălcarea unor norme de procedură adoptate pentru propria funcţionare de către Consiliul Superior al Magistraturii, mai precis art. 12 indice 2 şi indice 5 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii. În acest sens, contestatoarea a arătat că în şedinţa din data de 31.10.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reluat votul cu privire la cererea de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Giurgiu într-o altă componenţă decât cea din data de 26 octombrie 2017.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în litigiul pendinte, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de contestatoarea A., apreciind, în esenţă, ca fiind incidentă excepţia nulităţii contestaţiei pentru lipsa semnăturii. În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Intimatul a învederat că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1136/31.10.2017 a fost respinsă, pe de o parte, solicitarea formulată de contestatoare, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, de amânare a discutării cererii de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Giurgiu, dar şi cererea de numire în funcţia de judecător la antereferita judecătorie, precum şi la restul judecătoriilor la care aceasta a solicitat numirea, fiind reţinute avizele nefavorabile comunicate de unele instanţe la care s-a solicitat numirea, de necesitatea asigurării unui just echilibru între interesul general al societăţii şi interesul personal al magistratului, precum şi de optima funcţionare a unităţii de parchet de la care contestatoarea provenea.

A mai arătat CSM că îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea în funcţia de judecător nu creează, în mod automat, un drept la numire şi nu conduce, de plano, la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum şi parcurgerea etapelor de formare, perfecţionare, promovare a judecătorilor şi procurorilor. Exercitarea acestei marje de apreciere de către Consiliu, în limitele stabilite de legiuitor, în soluţionarea cererilor de numire din funcţia de procuror în funcţia de judecător sau din funcţia de judecător în cea de procuror, nu poate conduce la reţinerea excesului de putere în adoptarea unei hotărâri.

Intimatul a subliniat că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aspectele necesare pentru a stabili dacă doamna procuror putea fi numită în funcţia de judecător şi anume schema de personal la unitatea de parchet şi instanţele de judecată vizate, volumul de activitate înregistrat la aceste instituţii, avizele comunicate Consiliului de instanţele şi parchetele implicate, precum şi optima funcţionare a sistemului judiciar, în general, şi a unităţii de parchet la care îşi desfăşura activitatea contestatoarea, în particular.

De asemenea, intimatul a opinat şi că nici din punct de vedere procedural nu se poate reţine vreo critică de nelegalitate, hotărârea atacată fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 12 indice 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, textul în discuţie neimpunând condiţia ca reluarea procedurii de vot să aibă loc în aceeaşi componenţă a Plenului ca cea în faţa căreia a intervenit paritatea de voturi.

A mai arătat intimatul că art. 12 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede expres faptul că lucrările Plenului se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri şi sunt prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedinte, astfel încât singura condiţie ce trebuia întrunită era cea referitoare la legala constituire a Plenului, cu numărul de membri prevăzut de legiuitor, independent de prezenţa aceloraşi membri.

Nu în ultimul rând, intimatul a opinat că nefondată este şi cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, date fiind caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere, dar şi lipsa unei culpe procesuale a CSM.

3. Încheierea de suspendare a judecăţii

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 martie 2018, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecării contestaţiei formulate de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1136 din data de 31 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală.

4. Alte aspecte procesuale

Prin notele scrise depuse la data de 13.12.2022, intimatul CSM a solicitat admiterea excepţiei de perimare, în raport de aspectul dezînvestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2018, prin încheierea finală de la data de 01.11.2019.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că, prin încheierea de şedinţă din 14 martie 2018 a dispus suspendarea judecării contestaţiei formulate de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1136 din data de 31 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât, în dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune ce ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urma să se dea în cauza pendinte. Măsura suspendării a fost dispusă până când hotărârea ce urma a se pronunţa în cauza penală devenea definitivă.

Încheierea de şedinţă din data de 14 martie 2018 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 418 alin. (1) C. proc. civ. cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.

Potrivit referatului grefei instanţei din data de 12 septembrie 2022, prin încheierea din data de 1 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală dosarul cu nr. x/2018 a fost soluţionat definitiv. De asemenea, Înalta Curte observă că părţile au fost citate cu menţiunea de a formula punct de vedere cu privire la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018, intimatul CSM învederând că de la data pronunţării Încheierii finale din data de 01.11.2019 au încetat să mai subziste motivele care au justificat suspendarea cauzei pendinte. În ceea ce o priveşte pe contestatoare, Înalta Curte observă conduita procesuală pasivă a acesteia, concretizată în nedepunerea unui punct de vedere în sensul celor solicitate de instanţa de judecată.

În raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că prin antereferita încheiere din data de 1 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat definitiv, în sensul art. 413 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, de la data de 14 martie 2018 şi până la data de 1 noiembrie 2019 cursul perimării a fost suspendat, de la data de 2 noiembrie 2019 începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reţine că un astfel de termen ar fi fost susceptibil a se împlini la data de 2 mai 2020, însă, în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020. În raport de prevederile art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 418 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia: "perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate."

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, la data de 16.03.2020 a fost suspendată curgerea termenului de perimare, reluarea acestuia operând de la data încetării stării de urgenţă, pentru perioada de timp rămasă. Ca atare, cursul perimării s-a reluat la data de 15.05.2020 şi s-a împlinit la data de 2 iulie 2020, în raport de prevederile art. 181 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine şi faptul că, în cauză, nu a fost formulată de părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit, din oficiu, de către instanţa de judecată.

În consecinţă, Înalta Curte, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, va constata intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimată contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1136 din data de 31 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.