Appeal inadmissible against dismissal of action to annul final arbitral award under pre-2017 Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea formulată la data de 10 septembrie 2018 şi înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ("CNAIR S.A.") a formulat, în contradictoriu cu societatea A., în temeiul prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., acţiune în anularea hotărârii arbitrale finale pronunţate de Arbitrul Unic la data de 07.08.2018 în dosarul ICC nr. x, cu locul arbitrajului în Bucureşti, prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale finale şi trimiterea cauzei spre rejudecare către un tribunal arbitral constituit în conformitate cu clauza compromisorie existentă în contractul încheiat între părţi, conform prevederilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

1.2. Prin încheierea de şedinţă din data de 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înaintată secţiilor civile, completele specializate în litigii cu profesionişti din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

1.3. Prin încheierea nr. 2 din 15 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a unei astfel de secţii, a declinat soluţionarea cauzei către secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflict de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

1.4. Prin decizia nr. 1009 din 14 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.5. Urmare regulatorului de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal iniţial sub nr. x/2019, iar ulterior sub nr. x/2019*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 39 din data de 15 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâta A., ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2. de mai sus a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin care, invocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta a învederat, în esenţă, că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegală şi netemeinică întrucât a fost pronunţată cu nerespectarea normelor de procedură a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii, dar şi cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, cuprinzând motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenta a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a încălcat prevederile art. 604 şi pe cele ale art. 5 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., urmare aplicării şi interpretării greşite a prevederilor art. 25 alin. (5) din Regulile ICC, precum şi a prevederilor art. 22 alin. (2) şi (6) C. proc. civ., câtă vreme un petit al cererii arbitrale, ce a constat în solicitarea ca tribunalul arbitral să pronunţe o hotărâre prin care să oblige CNAIR S.A. la plata TVA pentru sumele datorate către A., nu a fost soluţionat de tribunalul arbitral, care a refuzat să se pronunţe cu privire la un astfel de capăt de cerere.

În opinia recurentei, instanţa de fond învestită cu soluţionarea cererii de anulare a hotărârii arbitrale a greşit prin modalitatea în care a soluţionat cererea de chemare în judecată, întrucât, în speţă, nu materia omisiunii unei pronunţări era cea incidentă, ci cea a refuzului Tribunalului Arbitral de a soluţiona una dintre cererile cu care a fost învestit.

Printr-un alt set de critici, recurenta a argumentat în sensul că sentinţa atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei, ce ar deriva din elaborarea, de către prima instanţă, a unui raţionament juridic ce a fost întemeiat pe incidenţa "minus petita", pentru care remediul juridic consta în aplicarea prevederilor art. 604 C. proc. civ., în contextul în care critica ce a fost expusă prin acţiunea în anulare a constat în "denegarea actului de justiţie" de către Arbitrul Unic, care avea obligaţia de a pronunţa o soluţie pe fiecare capăt al cererii de arbitrare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă A. a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii acestuia, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 20 martie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Instanţa de control judiciar observă că obiectul dosarului pendinte este reprezentat de recursul promovat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva unei sentinţe civile prin care a fost soluţionată cererea de anulare a hotărârii arbitrale finale pronunţate de Arbitrul Unic la data de 07.08.2018 în dosarul ICC nr. x, într-un litigiu arbitral privind un contract de achiziţie publică, iar chestiunea de drept supusă analizei prin excepţia invocată de intimată, este cea de a determina dacă împotriva unei astfel de sentinţe reclamanta avea deschisă sau nu calea recursului.

Un prim element ce se impune a fi dezlegat este cel al datei relevante în determinarea legii aplicabile, mai precis a datei ce poate fi apreciată, în sensul art. 24 şi art. 25 C. proc. civ., drept moment la care a început procesul. Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că prin decizia civilă nr. 1009 din data de 14 mai 2019, pronunţată de secţia a II-a a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018 în soluţionarea regulatorului de competenţă ce a vizat prezenta cauză, chestiunea datei începerii procesului pendinte a fost tranşată în mod definitiv, instanţa învestită cu regulatorul de competenţă stabilind că, în sensul art. 24 C. proc. civ., aceasta este reprezentată de data sesizării tribunalului arbitral, mai precis de data de 15 iulie 2015.

Pe cale de consecinţă, contrar celor evocate de recurenta – reclamantă prin concluziile scrise depuse în cauză, relevante în litigiul pendinte sunt prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (3) al aceluiaşi text normativ, forma în vigoare la data de 15 iulie 2015 (data sesizării tribunalului arbitral), conform cărora:

(3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate.

(4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului.

Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege citate mai sus rezultă că, în raport de forma normativă a acestora aplicabilă litigiului pendinte, calea de atac a recursului era deschisă doar împotriva hotărârilor de admitere a acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale, iar nu şi în ipoteza unei soluţii de respingere a acţiunii, precum cea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în cauza pendinte.

O atare interpretare a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu alin. (3) al aceluiaşi text normativ, a fost dată, în mod repetat, şi de Curtea Constituţională a României în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 100/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 532 din 07 iulie 2017, Decizia nr. 862 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 28 martie 2019, Decizia nr. 356 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 26 noiembrie 2019, Decizia nr. 354/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1315 din 30 decembrie 2020 sau Decizia nr. 550/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1065 din 11 noiembrie 2020).

În acest sens, Înalta Curte are în vedere dezlegările date în paragrafele 35 - 38 ale Deciziei nr. 100/2017 a Curţii Constituţionale, conform cărora:

35. Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curtea de apel în soluţionarea acţiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunţate potrivit alin. (3) al art. 613 din C. proc. civ., respectiv hotărârile prin care s-a admis acţiunea în anulare. Această opţiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acţiunii în anulare are ca efect apariţia unei noi situaţii juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acţiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală şi, potrivit art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze potrivit legii, trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunţă în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Prin admiterea acţiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanţa superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situaţie.

36. În schimb, Curtea constată că, în cazul respingerii acţiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curţii de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curţii de apel ar însemna că părţile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în privinţa lor, pronunţată de o instanţă judecătorească, şi nu de o instanţă arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curţii de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părţile au beneficiat de toate garanţiile oferite de aceasta. Aşadar, incidenţa dispoziţiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţi, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluţionarea litigiilor de către o instanţă arbitrală, părţile trebuind să recunoască consecinţele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituţii, inclusiv dispoziţiile procedurale care reglementează condiţiile desfiinţării hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor este menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă, în care părţile pot fi apărate şi pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiţii, Curtea reţine că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituţie, atât timp cât părţile sunt cele care decid prin convenţia arbitrală cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului.

37. În continuare, Curtea reţine că normele legale criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrale. Orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanţă de judecată prin promovarea unei acţiuni în anulare, iar în situaţia respingerii acesteia niciuna dintre părţi nu are deschisă calea de atac a recursului. Însă, admiterea acţiunii în anulare plasează părţile pe o poziţie inegală, partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândeşte un avantaj prin admiterea acţiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului.

38. Totodată, Curtea mai reţine că legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii, în exercitarea mandatului său constituţional conferit de dispoziţiile art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege", şi ale art. 129, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşadar, în considerarea anumitor particularităţi, legiuitorul este îndreptăţit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. Accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Relevanţă prezintă şi aspectele învederate în paragraful 22 al Deciziei nr. 354/2020 a Curţii Constituţionale, unde se arată expres faptul că: 22. Aşadar, hotărârile de respingere a acţiunii în anulare pronunţate în temeiul art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 17/2017, nu sunt supuse recursului, dar şi aspectele statuate în paragraful 24 al Deciziei nr. 550/2020 a Curţii Constituţionale, în sensul că: 24 (...) nu are incidenţă în cauză jurisprudenţa prin care a constatat neconstituţionalitatea eliminării controlului judecătoresc al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, întrucât aceasta reprezintă "acuzaţii în materie penală" în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012), aspect care se constituie într-o deosebire fundamentală faţă de prezenta cauză în materie arbitrală.

Totodată, Înalta Curte reţine că modificările aduse de Legea nr. 17/2017 prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile litigiului pendinte, întrucât potrivit art. 27 C. proc. civ. hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În raport de astfel de aspecte, instanţa de control judiciar reţine că, din interpretarea formei normative a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. aplicabile litigiului pendinte, rezultă că împotriva unei hotărâri judecătoreşti precum sentinţa civilă nr. 39 din data de 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ce reprezintă o soluţie de respingere a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, părţile nu aveau deschisă calea de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituţia României: Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata A. prin întâmpinare, şi va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 39 din data de 15 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.

În raport de o astfel de soluţie nu se mai impune analizarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimată.

Totodată, observând că prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimata A. a solicitat obligarea recurentei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată aferente etapei de judecată a recursului, Înalta Curte urmează să respingă o astfel de cerere, faţă de neîndeplinirea condiţiei impuse de art. 452 C. proc. civ., mai precis în raport de nedepunerea, până la data închiderii dezbaterilor, a dovezii existenţei şi întinderii unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata A..

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 39 din data de 15 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.

Respinge cererea intimatei A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.