Inadmissibility of constitutional challenge due to lack of relevance to main dispute and validity of post-hearing order motivation

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în dosarul nr. x/2019, recurenta-reclamantă A. a invocat, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază şi art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, apreciind că aceste prevederi sunt contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, interpretate în raport de art. 20 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din Constituţie, referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, privind valorile supreme în statul de drept: demnitatea şi dreptatea.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din data de 17 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurenta-reclamantă A., ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii menţionate la punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., prin care, formulând critici susceptibile a fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa Curţii de Apel Bucureşti, excepţie apreciată de recurentă drept admisibilă.

Printr-un prim set de critici, recurenta a învederat că nelegalitatea încheierii atacate ar deriva din încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituie şi a art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, întrucât la termenul pentru care s-a amânat pronunţarea soluţiei asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a dat o încheiere nemotivată, care a cuprins doar soluţia de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional. În acest sens, recurenta a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile constituţionale care instituie un drept subiectiv la judecată conform unei proceduri stabilite numai prin lege, iar nu arbitrar.

Totodată, recurenta a subliniat că raţiunea instituirii regulii respingerii cererii prin încheiere motivată a fost aceea că această încheiere poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, context în care doar o încheiere motivată la chiar data pronunţării poate genera un recurs motivat în termenul de atac de 48 de ore. În opinia recurentei, respingând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere nemotivată, instanţa în fata căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a încălcat grav dreptul conferit de Constituţie de a judeca cererea de sesizare a CCR doar conform legii, recurenta apreciind că i-a fost îngrădit, până la golirea de conţinut, dreptul de acces la instanţa de control judiciar.

Printr-un alt set de critici, recurenta a susţinut că nelegalitatea încheierii ar deriva şi din faptul că la termenul dezbaterilor asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale (din 03.02.2022) nu a fost invocată, cu privire la aceasta, nicio excepţie de inadmisibilitate.

În opinia recurentei, respingând ca inadmisibilă cererea de sesizare a CCR, instanţa a încălcat dispoziţia art. 29 alin. (5), prima frază, din Legea nr. 47/1992, care nu reglementează pentru cererea de sesizare o atare soluţie, inadmisibilă fiind, potrivit acestei dispoziţii, doar excepţia de neconstituţionalitate, dacă se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de alin. (1),(2) sau (3) ale unui astfel de text normativ.

Totodată, recurenta a opiniat că a fost încălcat principiul legalităţii, reglementat de art. 7 C. proc. civ. şi dreptul constituţional la judecarea cererii conform unei proceduri stabilită prin lege, iar nu stabilită arbitrar (instituit de art. 126 alin. (2) din Constituţie).

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimatul – pârât Baroul Bucureşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, intimatul a susţinut că, din cuprinsul încheierii recurate, reiese cu certitudine faptul că aceasta a fost motivată, atât în fapt cât şi în drept, iar terminologia folosită de instanţa de recurs, în sensul că a respins cererea de sesizare a CCR ca inadmisibilă, nu poate conduce la concluzia că încheierea recurată ar fi nelegală, în condiţiile în care instanţa şi-a motivat soluţia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate, în sine, nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 7 noiembrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente şi de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă, ce sunt subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care aceasta invocă o încălcare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituie şi ale art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, din perspectiva motivării hotărârii recurate, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, în cauză, nu poate fi reţinută lipsa unei motivări a încheierii din data de 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Din cuprinsul unei astfel de hotărâri rezultă că au fost respectate rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., încheierea recurată cuprinzând argumente care demonstrează că instanţă sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei aprecieri, fiind expus silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate şi fiind clare raţiunile avute în vedere. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că instanţa a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (încheierea prin care se soluţionează cererea incidentală de sesizare a Curţii Constituţionale) este supusă, la rândul său, procedurii reglementate de prevederile art. 401, coroborat cu art. 403 şi art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Din analiza unor astfel de texte normative rezultă că, după ce a fost luată hotărârea, este întocmită, de îndată, o minută care va cuprinde soluţia, data hotărârii fiind aceea la care minuta este pronunţată potrivit legii, în timp ce redactarea acesteia poate fi realizată, conform alin. (5) al art. 426 C. proc. civ., la un moment ulterior întocmirii minutei. Niciuna dintre prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu poate fi interpretată ca reglementând o altă procedură de pronunţare şi redactare a încheierii, cu atât mai mult cu cât prevederile alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 se completează şi cu cele ale art. 487, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., care dispun că, în cazul în care termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea acesteia poate fi făcută într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Pe cale de consecinţă, actul procedural la care face trimitere recurenta prin calea de atac promovată (ce, în opinia sa, ar reprezenta o formă nemotivată a încheierii atacate) este, în realitate, minuta încheierii din data de 17 februarie 2022, iar potrivit art. 401 C. proc. civ., conţinutul minutei nu implică şi indicarea considerentelor pentru care hotărârea a fost dată.

Or, în cauza pendinte, considerentele respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă au fost expuse în forma motivată a încheierii din data de 17 februarie 2022, întocmită conform art. 425 şi următoarele din C. proc. civ., cu respectarea procedurii reglementate de lege.

De asemenea, nu se poate reţine nici teza unei goliri de conţinut a dreptului recurentei de acces la instanţa de control judiciar, dată fiind posibilitatea pe care aceasta o avea în temeiul art. 487, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ. indicate mai sus, de a motiva calea de atac a recursului ulterior comunicării încheierii atacate (bineînţeles într-un termen de aceeaşi durată).

În raport de astfel de considerente, Înalta Curte apreciază drept nefondate criticile recurentei prin care aceasta invocă o încălcare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituie şi art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, din perspectiva motivării hotărârii recurate.

De asemenea, nefondate sunt şi criticile recurentei ce pot fi, în fapt, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care aceasta a evocat o încălcare a art. 126 alin. (2) din Constituie şi a art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992 din perspectiva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Deşi sunt corecte susţinerile recurentei potrivit cărora, conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1997, soluţia de respingere ca inadmisibilă vizează excepţia de neconstituţionalitate, iar nu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în sine, aceste argumente nu sunt suficiente pentru a genera o reformare a încheierii din data de 17 februarie 2022.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, prin considerentele unei astfel de hotărâri, chestiunea concret analizată a fost cea a neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iar soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (de reţinere a neîndeplinirii unor astfel de condiţii) este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte reţine că din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerinţe:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,

- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Totodată, din cuprinsul normativ al prevederilor art. 29 alin. (5) prima teză din Legea nr. 47/1992, rezultă că incumbă instanţei în faţa căreia a fost invocată excepţia competenţa a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile aferente sesizării Curţii Constituţionale, în acest sens fiind, de altfel şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1571/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 60 din 25 ianuarie 2012, par. 5).

Înalta Curte apreciază că, din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de reclamantă, nu rezultă care este legătura dintre prevederile art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi soluţionarea cauzei principale, câtă vreme prin recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 nu au fost evocate critici de nelegalitate referitoare la lipsa motivării în fapt sau în drept a sentinţei recurate.

Or, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie dedusă din aptitudinea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei de a influenţa litigiul aflat pe rolul instanţei, impunându-se o analiză în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului litigios şi a stadiului concret în care se află disputa contencioasă.

Legătura la care face trimitere art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie să existe pentru însăşi sesizarea Curţii Constituţionale şi nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă a normelor cu soluţionarea cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să fie determinante pentru soluţia ce se va pronunţa în cauză. Cu alte cuvinte, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să producă un efect direct şi concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune existenţa unei legături efective între normele contestate şi soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, aptă a permite ca aspectele statuate prin decizia Curţii să genereze concret astfel de efecte în cauză.

Or, în acord cu prima instanţă, în raport de textele normative ce fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi de obiectul cauzei principale, instanţa de control judiciar apreciază că, pe baza aspectelor evocate de recurentă în faţa Curtea de Apel Bucureşti, nu poate fi decelată o legătură a excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei principale, motiv pentru care, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a reţinut ca nefiind întrunite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respingând, astfel, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenta A..

Pe cale de consecinţă, câtă vreme chestiunea efectiv analizată a fost cea a admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, nu se poate reţine o încălcare a principiului legalităţii reglementat de art. 7 C. proc. civ., sau o încălcare a art. 126 alin. (2) din Constituţie.

În concluzie, constatând că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Totodată, observând cererea intimatului Baroul Bucureşti de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei, care, prin exercitarea căii de atac, a generat necesitatea avansării, de către intimat, a unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, Înalta Curte va reţine caracterul întemeiat al cererii formulate de intimat, pe care o va încuviinţa. În raport de astfel de aspecte, instanţa de control judiciar va obliga recurenta A. la plata către intimatul Baroul Bucureşti a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată specifice fazei procesuale a recursului, conform înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 17 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Obligă recurenta A. la plata către intimatul Baroul Bucureşti a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.