Administrative fine for non-compliance with regulatory document requests: extent of personal liability for supervisory board members and proportionality of sanctions under financial supervision law

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 19.02.2021 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 87/25.01.2021 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a fost sancţionat cu amenda în cuantum de 450.000 RON în baza art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea ASF, aprobată prin Legea 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 163 alin. (1) lit. o) raportat la art. 163 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 237/2015, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancţiunea de avertisment sau reducerea cuantumului amenzii stabilite la 450.000 RON conform Deciziei de Sancţionare la nivelul minim de 10.000 RON prevăzut de art. 163 (4) lit. b) din Legea 237/2015, cu obligarea ASF la plata cheltuielilor de judecata.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1322 pronunţată la data de 01 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare solicită admiterea contestaţiei formulată împotriva Deciziei ASF nr. 87/25.01.2021 privind sancţionarea cu amendă în cuantum de 450.000 RON dispusă în baza prevederilor art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF coroborate cu art. 163 alin. (1) lit. o) raportat la art. 163 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare conform capetelor de cerere precizate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susţine că instanţa de fond nu a reţinut împrejurări de fapt şi situaţii de drept esenţiale, sens în care arată că la data de 10.11.2020 societatea se afla sub incidenţa controlului periodic desfăşurat de ASF, control care s-a desfăşurat în perioada 05.08.2020 – 28.01.2021, iar întreaga activitate de reasigurare a societăţii incluzând informaţiile solicitate de ASF la data de 10.11.2020 au făcut obiectul extins al controlului periodic de fond desfăşurat anterior de ASF în perioada 22.03.2019 – 26.11.2019 finalizat prin procesul-verbal de control ASF 3278/26.11.2019.

Arată că prin adresa de email x din 10.11.2020 au fost solicitate informaţii pe care ASF le deţine urmare a controlului ASF anterior privind întreaga activitate de reasigurare şi a raportărilor curente şi suplimentare prevăzute conform art. 37 din Legea nr. 237/2015 pus în aplicare prin Norma ASF nr. 21/2016, iar această adresă nu reprezintă o solicitare formulată de ASF în cadrul unui control al ASF.

În raport de aceste împrejurări de fapt şi de drept, şi faţă de natura complexă şi volumul imens al informaţiilor privind reasigurarea solicitate de ASF prin email nr. x/10.11.2020, societatea prin Preşedinte Directorat – persoana responsabilă pentru activitatea de reasigurare a solicitat ASF clarificări privind calificarea demersului ASF întemeiat pe art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015.

Invocând dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 susţine că din adresa email ASF nr. x/10.11.2020 lipseşte calificarea demersului ASF în sensul de activitate de supraveghere cu justificarea/motivarea aplicabilă situaţiei de excepţie în solicitarea de documente suplimentare sau activitatea de control prin rasportare la cadrul formal al controlului – ASF nu face referire la nicio decizie a Consiliului ASF (act administrativ care include motivarea informaţiilor suplimentare solicitate spre control).

Apreciază recurentul că instanţa de fond a procedat în mod greşit în analiza motivării Deciziei ASF de sancţionare prin raportare exclusivă la aspecte de legalitate privind adresa/e-mailul ASF nr. x/10.11.2020 adresată societăţii. Menţionează în acest sens faptul că, obiectul contestaţiei nu vizează legalitatea demersului ASF de a solicita relaţii prin adresa/e-mailul ASF nr. x/10.11.2020, instanţa nefiind învestită în acest sens.

Interpretarea dată de instanţă temeiului de drept al adresei/e-mail ASF nr. x/10.11.2020 este contradictorie, greşită, fiind realizată prin raportare la clarificările aduse de ASF prin adresa din 04.01.2021.

Arată că ASF nu are temei legal de a sancţiona toate persoanele din conducerea executivă cât şi neexecutivă a societăţii, fără nicio individualizare, pentru simplul fapt că persoana responsabilă/vizată cu atribuţii privind reasigurarea societăţii a solicitat ASF clarificări faţă de natura şi scopul demersului din 10.11.2020 întemeiat pe art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 doar cu titlu general, fără indicarea în concret a calificării demersului ASF conform art. 8 alin. (4) din legea nr. 237/2015.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine faptul că instanţa de fond a interpretat greşit îndeplinirea cerinţelor de motivare conform art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015.

Arată în acest sens că instanţa de fond a interpretat în mod greşit că existenţa unei situaţii de fapt la nivelul societăţii – demersul ASF exercitat faţă de societate prin emailul din 10.11.2020, prin lipsa clarificării acestuia de către ASF până la 04.01.2021, este suficientă pentru motivarea faptei contravenţionale pusă în sarcina reclamantului prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015.

Arată că ASF a clarificat demersul său din adresa din 10.11.2020 abia la data de 04.01.2021, acesta fiind momentul la care societatea a luat cunoştinţă de calificarea şi scopul acţiunii ASF din 10.11.2020, respectiv motivarea acţiunii întemeiată de ASF la 10.11.2020, cu titlu general pe art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015, motivare necesară conform art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015.

Începând cu această data – 04.01.2021 – se poate lua în considerare o eventuală faptă contravenţională, iar reţinerea instanţei de fond că fapta contravenţională reţinută în sarcina recurentului reclamant a fost săvârşită cel târziu la 04.01.2021 cu întrunirea elementelor constitutive prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 reprezintă o gravă greşeală de aplicare şi interpretare a incidenţei prevederilor art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 aplicabile situaţiei de fapt prin raportare la incidenţa prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015.

Totodată arată că, reţinerea instanţei că fapta contravenţională imputată recurentului, cu întrunirea elementelor constitutive prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015, reprezintă o gravă eroare de interpretare a acestor dispoziţii legale, faţă de situaţia de fapt descrisă în motivarea actului de sancţionare şi temeiurile de drept invocate a fi încălcate.

Astfel, sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece, în mod eronat instanţa a considerat că demersul efectuat de societate în sensul solicitării de clarificări către ASF reprezintă în mod automat faptă contravenţională de împiedicare a drepturilor conferite ASF-ului, precum şi de refuz nejustificat din partea tuturor persoanelor din conducerea societăţii.

Nu există niciun temei de drept sau raţionament juridic care să susţină că răspunderea membrilor Consiliului de Supraveghere este comună, egală sau aceeaşi cu cea a membrilor Directoratului Societăţii, conducere executivă.

Mai susţine recurentul că au fost interpretate în mod greşit dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. o) în raport de prevederile art. 163 alin. (18)1 şi şi alin. (18)2 din Legea nr. 237/2015 – notificarea prealabilă faptei contravenţionale.

Arată în acest sens că adresa ASF nr. x/04.01.2021 întemeiată pe prevederile art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015 ar fi putut reprezenta cel mult notificare prealabilă a situaţiei de neregulă existentă la nivelul societăţii în considerarea revenirii cu clarificări de către ASF la solicitarea din adresa email din 10.11.2020, însă în niciun caz nu poate reprezenta constatarea în mod legal şi întemeiat a faptei contravenţionale de împiedicare fără drept şi refuz nejustificat prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/20154 săvârşită de fiecare persoană din conducerea executivă şi neexecutivă.

Totodată, susţine că faţă de notificarea prin adresa ASF nr. x/04.01.2021 întemeiată pe prevederile art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015 ASF nu a asigurat nici măcar respectarea art. 163 alin. (18)2 din Legea nr. 237/2015, după expirarea termenului prevăzut la alin. (18)1 ASF poate adopta măsuri adecvate pentru prevenirea sau remedierea oricăror situaţii de nerespectare a dispoziţiilor legale constatate sau poate aplica sancţiuni contravenţionale, ASF neluând în considerare răspunsul societăţii transmis în termenul prevăzut de lege pentru obiecţiuni, în 11.01.2021.

Art. 163 alin. (18)2 din Legea nr. 237/2015 se referă strict la perioada ulterioară expirării termenului prevăzut la alin. (18)1 – notificarea prevăzută la alin. (18)1 fiind comunicată societăţii/reclamantului la 04.01.2021.

Printr-o altă critică se arată că au fost interpretate în mod greşit dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 prin raportare la art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015, sens în care arată că adresa ASF sin 04.01.2021 întemeiatpă pe art. 163 alin. (18) din Legea nr. 237/2015 reprezintă notificarea de constatare a situaţiei de neregulă – netransmiterea de către societate a informaţiilor solicitate – însă această situaţie de neregulă nu este pusă de ASF sub incidenţa faptei contravenţionale prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015, pentru această situaţie de neregulă trebuia sancţionată societatea, precizând că subiectul activ pentru o astfel de situaţie este exclusiv societatea, astfel că nu putea fi sancţionat recurentul reclamant.

Se mai arată faptul că, instanţa de fond a interpretat superficial şi a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente referitoare la răspunderea persoanelor din conducerea neexecutivă. În acest sens, a făcut o aplicare greşită a normelor speciale incidente în domeniul asigurărilor, dispoziţiile din Legea nr. 237/2015 (prevederi speciale contra prevederilor cu titlu general din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale) şi norme secundare speciale emise de ASF de punere în aplicare – Regulamentul ASF nr. 2/2016.

O altă critică vizează interpretarea instanţei de fond cu privire la motivarea actului de sancţionare, pe care o apreciază ca fiind greşită, în raport de dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. o), art. 163 alin. (11), art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015, datorită lipsei indicării unei norme speciale de sancţionare a acestuia, în calitate de persoană cu atribuţii de conducere neexecutivă, cât şi pentru lipsa unui raţionament calificat prin care, situaţia de fapt reţinută să se încadreze în condiţiile de sancţionare ale normelor speciale privind persoana reclamantului.

Recurentul aduce critici şi cu privire la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 prin raportare la nerespectarea asigurării caracterului proporţional al cuantumului amenzii, dar şi cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită asupra legii mai favorabile, având în vedere Legea nr. 147/2021 care prevede un cuantum al amenzilor mult mai mici. Mai mult, o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 a efectuat instanţa şi atunci când a analizat posibilitatea reducerii sau înlocuirii amenzii aplicate cu avertisment.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că documentele şi informaţiile solicitate sunt utilizate şi trebuie să existe permanent în activitatea societăţii, cel puţin în format electronic, nefiind necesare prelucrări laborioase ale datelor existente.

Se arată faptul că întrucât societatea, prin organele executive (Directorat şi Consiliul de supraveghere) nu a înţeles să transmită informaţiile solicitate la termenul stabilit în adresa din 10.11.2020, prin adresa nr. x/04.01.2021, conform prevederilor art. 163 alin. (18) indice 1 din Legea nr. 237/2015 ASF a notificat B. S.A., membrii directoratului şi aoi Conbsiliului de supraveghere asupra nerespectării prevederilor legale şi a solicitat ca în termenul de 7 zile de la primirea adresei să explice motivul nerespectării prevederilor legale sau să formuleze obiecţiuni. Totodată, recurentului i s-a pus în vedere că fapta menţionată în notificare constituie contravenţia prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015. Sub acest aspect arată că recurentul reclamant, pe baza mandatului (cu titlu oneros) primit de la societate avea obligaţia continuă de a se asigura că activitatea societăţii se desfăşoară în limita şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. Societatea, ca noţiune abstractă, poate da curs solicitărilor ASF numai prin intermediul persoanelor care asigură conducerea acesteia.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Sub aspectul contextului factual se reţine că prin adresa emisă la data de 10.11.2020 intimata pârâtă a solicitat recurentei reclamante, în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 să i se comunice până la data de 20.11.2020 o serie de documente.

La 27.11.2020, Presedintele Directoratului B. a comunicat pârâtei faptul că a luat act de această solicitare, a analizat cerinţele de date şi informaţii în raport cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 şi a menţionat că cerinţa nu se circumscrie activităţii de supraveghere astfel cum aceasta este definită prin lege şi pusă în aplicare prin Norma 21/2016, iar în raport cu principiul proportionalităţii, ţinând seama de termenul foarte scurt de raportare a unor date nonstandard şi având în vedere circumstanţele speciale generate de criza sanitară, acest proces de raportare suplimentară este unul oneros pentru societate.

Prin adresa ASF nr. x/04.01.2021 intimata-pârâtă a precizat că solicitarea informaţiilor suplimentare din partea societăţii este una în scopul derulării procesului de supraveghere, arătând că potrivit art. 1 alin. (2) pct. 43 din Legea 237/2015, procesul de supraveghere este definit ca un proces continuu, flexibil şi iterativ, în care supravegherea prospectivă a societăţilor se bazează pe riscuri şi cel puţin următoarele principii: proporţionalitate, raţionament calificat, documentare.

Societatea de Asigurare si B. prin Preşedintele Directoratului a răspuns prin adresa din 11.01.2021, arătând că, faţă de volumul extrem de mare de date şi informaţii solicitate, a avut în vedere exclusiv clarificarea scopului acestei solicitări, şi nu un refuz de a da curs acesteia, invocând încă o dată disponibilitatea societăţii de a da curs oricărei solicitări legitime de a pune la dispoziţia autorităţii date şi informaţii, de orice natură şi menţionând că la momentul emiterii solicitării, societatea se afla în control de fond, exerciţiu în care volumul de date şi informaţii solicitat era considerabil, iar solicitarea pârâtei se afla în afara cadrului acestui control.

Societatea de asigurare şi reasigurare a transmis către ASF datele şi informaţiile solicitate, constând în 160 de fişiere în două etape, respectiv în data de 22.01.2021 si 29.01.2021.

Prin Decizia nr. 87 din 25.01.2021, recurentul reclamant a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 450.000 RON pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015.

În motivarea respectivei decizii, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a reţinut că prin neasigurarea transmiterii informaţiilor aferente perioadei trimestrul 4 aferent anului 2019 – trimestrul 3 aferente anului 2020, necesare verificării corectitudinii înregistrării tranzacţiilor şi a soldurilor din perioada menţionată ce decurg din contractele de reasigurare, reflectate în activul bilanţier cu impact semnificativ în indicatorii de solvabilitate ai B., nu au fost respectate prevederile art. 8 alin. (4) coroborat cu art. 37 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, fiind împiedicată fără drept exercitarea drepturilor conferite ASF de către lege.

Împotriva acestei decizii, recurentul reclamant A. a formulat contestaţie, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa recurată a respins contestaţia formulată ca fiind neîntemeiată.

Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale, reţinând că în cauză motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente cauzei.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prevede: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 6. Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Din interpretarea dispoziţiilor precitate, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor ".

Motivarea apare ca fiind un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum si o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate si temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, în lumina art. 21 alin. (3) din Constituţia României si art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile si argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte subliniază că obiectul căii de atac nu îl mai constituie pretenţia concretă a părţii, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanţe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală sau temeinică. Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine obligaţia să verifice raţionamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluţioneze procesul în primă instanţă, iar spre acest rezultat premisele raţionamentului trebuie să fie accesibile din simpla lectură a hotărârii, prin prisma expunerii situaţiei de fapt şi a probelor concrete care o susţin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situaţii factuale stabilite.

Din perspectiva acestui motiv de casare, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de fond nu a reţinut împrejurări de fapt şi situaţii de drept esenţiale, că a procedat în mod greşit în analiza motivării Deciziei ASF de sancţionare prin raportare exclusivă la aspecte de legalitate privind adresa/e-mailul ASF nr. x/10.11.2020 adresată B. S.A., precum şi faptul că interpretarea dată de instanţă temeiului de drept al adresei/e-mail ASF nr. x/10.11.2020 este contradictorie, greşită, fiind realizată prin raportare la clarificările aduse de ASF prin adresa din 04.01.2021.

Critica formulată nu poate fi primită.

Nu există nicio contradicţie în considerentele hotărârii recurate, dimpotrivă Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat pertinent hotărârea recurată, analizând fiecare critică formulată de reclamant în parte, şi răspunzând acestora prin raportare la normele juridice incidente cauzei, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost motivată în acord cu cerinţele impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, şi făcând o aplicare corectă a normelor legale incidente cauzei.

Împrejurarea că instanţa de fond, în urma analizei situaţiei de fapt precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, s-a oprit la data de 04.01.2021 ca dată la care contravenţia a fost săvârşită, nu poate fi circumscrisă celor trei ipoteze prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau motive străine de natura cauzei. Raţionamentul uzitat de judecător în analiza fiecărei critici de nelegalitate aduse Deciziei nr. 87/25.01.2021 este clar şi concis, reflectând analizarea atentă atât a situaţiei de fapt cât şi a normele de drept incidente cauzei.

În practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Aşadar, instanţa de fond a redat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât ansamblul considerentelor hotărârii nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă converg spre aceeaşi soluţie, putând fi astfel realizat controlul judiciar, fapt pentru care şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Totodată, nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului că există o contradictorialitate în raport de faptul că instanţa de fond a reţinut că recurentul reclamant avea obligaţia legală de a comunica informaţiile solicitate precum şi de a coordona şi supraveghea activitatea întrucât aceste obligaţii rezultă, pe de o parte, din lege, iar pe de altă parte, din calitatea de vicepreşedinte în Consiliul de supraveghere, calitate ce îl obligă pe recurent la supravegherea şi coordonarea activităţii.

Şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Observând actul administrativ atacat, criticile de nelegalitate aduse acestuia de către recurentul-reclamant şi analizând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că problema supusă judecăţii vizează dacă poate fi reţinută în sarcina recurentului reclamant fapta contravenţională prevăzută de dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015.

Plecând de la acest aspect, Înalta Curte va reţine că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei, niciuna din criticile formulate neavând aptitudinea de a duce la reformarea hotărârii atacate.

Printr-o primă critică se susţine faptul că prin adresa email nr. x/10.11.2020 nu a fost menţionat demersul ASF, în sensul de activitate de supraveghere cu justificarea/motivarea aplicabilă situaţiei de excepţie în solicitarea de documente suplimentare sau de activitate de control prin raportare la cadrul formal al controlului.

Critica formulată nu poate fi primită în raport de temeiul de drept în baza căruia intimata pârâtă a solicitat comunicarea informaţiilor.

Potrivit art. 1 pct. 43 din Legea nr. 237/2015 a fost definit procesul de supraveghere ca fiind un proces continuu, flexibil şi iterativ, în care supravegherea prospectivă a societăţilor se bazează pe: a) riscuri; b) cel puţin următoarele principii: (i) proporţionalităţii; (ii) raţionamentului calificat; (iii) documentări", iar ASF fiind autoritatea competentă cu reglementarea, autorizarea şi supravegherea societăţilor.

În vederea realizării procesului de supraveghere, prin dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 237/2015 au fost reglementate informaţiile ce trebuiesc transmise ASF în cadrul procesului de supraveghere.

Astfel, conform art. 37 din Legea nr. 237/2015: "(1) Societăţile transmit A.S.F. informaţiile necesare derulării procesului de supraveghere descris în prezenta secţiune, pe baza cărora aceasta realizează următoarele activităţi: a) evaluarea: (i) sistemului de guvernanţă instituit; (ii) activităţilor desfăşurate; (iii) principiilor de evaluare aplicate cu privire la solvabilitate; (iv) riscurilor şi a sistemului de management al riscului; (v) structurii capitalului, necesităţilor de capital şi managementului capitalului; b) adoptarea deciziilor adecvate, ca rezultat al procesului de supraveghere. (2) Societăţile transmit anual A.S.F. evaluările prevăzute la art. 28 alin. (6), inclusiv un raport ORSA. (…). (9) Fără a aduce atingere prevederilor art. 96, în cazul în care intervalul la care se transmit informaţiile este mai mic de un an, A.S.F. poate limita granularitatea acestora, dacă: a) procesul de transmitere a informaţiilor este oneros, în condiţiile menţionate la alin. (13); b) informaţiile respective sunt incluse în raportarea anuală. (…)."

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 "În plus faţă de informaţiile prevăzute la art. 37, A.S.F. are competenţa de a solicita societăţilor, conform principiului proporţionalităţii, toate documentele şi informaţiile necesare derulării procesului de supraveghere, inclusiv procesele-verbale ale şedinţelor conducerii şi ale comitetelor instituite, şi de a efectua controale la sediul acestora".

Observând adresa email din 10.11.2020 reiese că temeiul de drept în baza căruia au fost solicitate informaţiile l-a reprezentat dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015.

Din conţinutul acestei norme juridice rezultă că intimata pârâtă are competenţa de a solicita societăţilor toate documentele şi informaţiile necesare derulării procesului de supraveghere, iar prin trimiterea din cuprinsul acestei norme, la dispoziţiile art. 37, reiese că informaţiile solicitate în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015 vizează activitatea de supraveghere.

Prin urmare, împrejurarea că intimata pârâtă nu a menţionat calificarea demersului său în sensul de activitate de supraveghere cu justificarea/motivarea aplicabilă situaţiei de excepţie în solicitarea de documente suplimentare sau de activitate de control prin raportare la cadrul formal al controlului, este fără relevanţă juridică câtă vreme temeiul de drept menţionat în cuprinsul adresei email din 10.11.2020 vizează în mod clar procesul de supraveghere.

În condiţiile în care obligaţia de a comunica informaţiile, cum sunt cele prevăzute de art. 37 din Legea nr. 237/2015, sau cele prevăzute de art. 8 alin. (4) din acelaşi act normativ sunt prevăzute în lege, B. avea obligaţia de a da curs solicitării din 10.11.2020. Fiind o obligaţie stabilită prin lege, lipsa unei calificări a demersului iniţiat de intimata pârâtă prin adresa din 10.11.2020 nu produce nici societăţii, şi nici recurentului reclamant nicio vătămare, motivarea temeiului solicitării rezultând în mod clar din conţinutul dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015.

În raport de aceste aspecte şi critica referitoare la faptul că aprecierea instanţei de fond asupra demersului ASF din 10.11.2020 în scop de "proces de supraveghere" prin raportare la clarificările aduse de intimata pârâtă prin adresa din 04.01.2020 este nefondată.

Pe de altă parte, cu referire la această critică, analizând cuprinsul hotărârii recurate se observă că instanţa de fond a reţinut că "în cuprinsul acestei adrese, ASF a menţionat că documentele solicitate sunt necesare pentru efectuarea unei analize a unor operaţiuni privind asigurarea şi reasigurarea, efectuate de către B. S.A. în perioada 01.01.2019- 30.09.2020, autoritatea publică pârâtă făcând în mod explicit trimitere la dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015, potrivit cărora A.S.F. are competenţa de a solicita societăţilor, conform principiului proporţionalităţii, toate documentele şi informaţiile necesare derulării procesului de supraveghere".

Nici critica referitoare la faptul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 prin reţinerea că necomunicarea informaţiilor solicitate reprezintă fapta contravenţională de împiedicare a drepturilor conferite ASF, precum şi de refuz nejustificat nu poate fi primită.

Potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015:

"(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

o) împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de către lege A.S.F., precum şi refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuţiilor care îi revin conform legii".

În raport de conţinutul acestei dispoziţii legale se constată că subiectul activ al contravenţiei poate fi orice persoană care a împiedicat exercitarea drepturilor ASF sau a refuzat, în mod nejustificat, de a răspunde solicitărilor ASF în exercitarea atribuţiilor care îi revin conform legii.

În raport de conţinutul constitutiv al contravenţiei reglementată de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 se constată că în sarcina recurentului reclamant în mod corect a fost reţinută această contravenţie.

Norma art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 nu face distincţie în ceea ce priveşte subiectul activ al contravenţiei, astfel că obligaţia de a proceda la comunicarea informaţiilor solicitate de intimata pârâtă aparţine oricărei persoane – directorat sau consiliu de supraveghere, cu atât mai mult cu cât recurentul reclamant are calitatea de vicepreşdinte al Consiliului de supraveghere al B. S.A..

Prin urmare, susţinerile referitoare la faptul că "B. S.A. avea obligaţia de a comunica informaţiile solicitate, sau că nu există niciun temei de drept sau raţionament juridic care să susţină că răspunderea membrilor Consiliului de Supraveghere este comună, egală sau aceeaşi cu cea a membrilor Directoratului Societăţii, conducere executivă" sunt nefondate şi nu pot fi primite.

S-a criticat hotărârea recurată şi sub aspectul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015 prin raportare la art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015, susţinându-se că pentru necomunicarea informaţiilor solicitate trebuia sancţionată B. S.A..

Nici această critică nu poate fi primită.

Este adevărat, potrivit art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 "(1) Constituie contravenţii următoarele fapte: e) nerespectarea de către societăţi a prevederilor referitoare la transmiterea:

(i) documentelor şi informaţiilor conform art. 8 alin. (4), art. 37, 39, 41, 42 şi 47;

(ii) documentelor şi rapoartelor în conformitate cu prevederile legale;

(iii) refuzului documentat prevăzut la art. 25 alin. (9) şi art. 26 alin. (7)", însă susţinerile recurentului, prin raportare la această dispoziţe legală, sunt nefondate în condiţiile în care acesta apreciază că situaţia de neregulă, respectiv necomunicarea informaţiilor, trebuia pusă de ASF sub incidenţa faptei contravenţionale prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015, respectiv pentru această neregulă trebuia sancţionată B. S.A. şi nu recurentul reclamant.

Fapta reţinută în sarcina recurentului reclamant a fost cea prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015, respectiv împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de către lege A.S.F., precum şi refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuţiilor care îi revin conform legii, prin urmare recurentul reclamant se poate apăra doar în raport de contravenţia reţinută în sarcina sa şi nu prin prisma faptului că sancţiunea trebuia aplicată unei alte persoane.

Împrejurarea că potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 237/2015 răspunde şi societatea pentru fapta de a nu comunica informaţiile solicitate de ASF nu înlătură contravenţia imputată recurentului reclamant.

Înalta Curte va avea în vedere şi faptul că potrivit art. 209 alin. (1) C. civ. "persoana juridică îşi exercită drepturile prin organele sale de administrare", respectiv potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 "conducerii societăţii îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare". Mai mult, art. 15 din Regulamentul A.S.F. nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară prevede că, membrii Consiliului de Supraveghere au responsabilitatea de se asigura că există un cadru adecvat de verificare a informaţiilor transmise către A.S.F., la solicitarea acesteia.

Prin urmare, având în vedere calitatea recurentului reclamant de vicepreşedinte al consiliului de supraveghere, acesta avea obligaţia de a se asigura de transmiterea informaţiilor solicitate de către autoritate, necesare derulării procesului de supraveghere.

O altă critică a recurentului reclamant priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015 susţinând că adresa ASF nr. x/04.01.2021 ar fi putut reprezenta cel mult notificare prealabilă a situaţiei de neregulă existentă la nivelul societăţii, însă în niciun caz nu poate reprezenta constatarea în mod legal şi întemeiat a faptei contravenţionale prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 237/2015, iar ASF nu aluat în considerare răspunsul societăţii transmis în termenul prevăzut de lege pentru obiecţiuni, în 11.01.2021.

Potrivit art. 163 alin. (18)1 şi alin. (18)2 din Legea nr. 237/2015:

"(181)A.S.F. notifică societăţile şi/sau persoanele în cauză asupra nerespectării prevederilor legale, acestea având dreptul ca în termen de 7 zile de la primirea notificării să explice motivul nerespectării sau să formuleze obiecţiuni.

(182)După expirarea termenului prevăzut la alin. (181), A.S.F. poate adopta măsuri adecvate pentru prevenirea sau remedierea oricăror situaţii de nerespectare a dispoziţiilor legale constatate şi/sau poate aplica sancţiuni contravenţionale."

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că ASF notifică societăţile şi/sau persoanele în cauză asupra nerespectării prevederilor legale, acestea având dreptul ca în termen de 7 zile de la primirea notificării să explice motivul nerespectării sau să formuleze obiecţiuni, şi reprezintă un simplu act de constatare care nu produce afectele juridice prin el însuşi, acesta urmând să fie valorificat ulterior, prin emiterea deciziei de sancţionare.

Faptul ca, prin răspunsul din 11.01.2021, formulat in termenul de 7 zile prevăzut de art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015, Societatea de Asigurare şi B. S.A. a precizat că va furniza datele solicitate în cel mai scurt timp posibil, este fără relevanţă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Scopul emiterii notificării prevăzute de art. 163 alin. (18)1 din Legea nr. 237/2015 este comunicarea către societate a unor împrejurări din activitatea sa, în scopul formulării de către aceasta a unor eventuale obiecţiuni/apărări având în vedere că respectivele împrejurări ar putea atrage aplicarea ulterioară a unei sancţiuni contravenţionale.

În condiţiile în care nici după trecerea termenului de 7 zile prevăzut în cuprinsul adresei din 04.01.2021, informaţiile solicitate nu au fost comunicate, se constată că actul de sancţionare emis de intimata pârâtă este legal, în mod corect reţinând judecătorul fondului că recurentul reclamant avea obligatia de a nu împiedica prin nicio modalitate de lucru, exercitarea de către ASF a competenţelor sale de supraveghere, atribuite prin lege, în condiţiile în care pârâta a solicitat documentele menţionate încă din 10.11.2020.

O altă critică a recurentului-reclamant priveşte încălcarea, prin decizia atacată nr. 87/25.01.2021, a dispoziţiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, recurentul invocând o greşită aplicare a acestor dispoziţii de către instanţa de fond în sensul că aplicarea unei amenzi în cuantum de 450.000 RON nu respectă principiul proporţionalităţii.

Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) pct. 39 coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) pct. 55 lit. c) din Legea nr. 237/2015, principiul proporţionalităţii este definit ca fiind principiul care are în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii desfăşurate de societăţi.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 "(11) La stabilirea tipului sancţiunii sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii, pentru faptele prevăzute la alin. (1), (3) şi (5), Consiliul A.S.F. are în vedere principiul proporţionalităţii şi al raţionamentului calificat, precum şi toate circumstanţele relevante ale săvârşirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:

a) natura şi gravitatea faptelor, inclusiv a celor care pot genera risc sistemic, în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic;

b) forma de vinovăţie;

c) situaţia financiară;

d) stabilitatea financiară;

e) cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate, în măsura în care acestea pot fi determinate;

f) prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate;

g) gradul de cooperare cu A.S.F.;

h) încălcările săvârşite anterior."

În raport de aceste dispoziţii legale, realizând o corectă aplicare a principiului proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea abaterii, instanţa de fond a apreciat întemeiat că aplicarea unei amenzi în cuantum de 450.000 RON este pe deplin justificată în raport de natura faptei contravenţionale constatate, respectiv de a comunica informaţiile solicitate cu o întârziere de două luni, faptă cu privire la care s-a apreciat gravitatea ca fiind ridicată.

Nu trebuie omis nici faptul că prin nepunerea la dispoziţie a informaţiilor solicitate prin notificarea transmisă la 10.11.2020 intimata pârâtă a fost împiedicată în exercitarea drepturilor conferite de lege de a verifica şi impune eventuale măsuri, în efectuarea unei analize pe documentaţia solicitată si netransmisă, intimata pârâtă aflându-se în imposibilitate de a identifica/cuantifica prejudiciile cauzate terţilor.

Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere şi o cooperare defectuoasă a societăţii cu A.S.F. generată de întârzieri repetate în furnizarea informaţiilor solicitate, abordarea unei atitudini ostile menite să tergiverseze sau să împiedice transmiterea informaţiilor solicitate.

În raport de aceste susţineri, Înalta Curte va respinge şi critica referitoare la interpretarea eronată a dispoziţiilor Ordinului nr. 113118/2006 în ceea ce priveşte gradualizarea măsurilor sancţionatorii, constatând că în mod corect prima instanţă a reţinut că prevederile acestui ordin nu impun aplicarea iniţială a unor sancţiuni mai blânde, anterior aplicării sancţiunii amenzii, precum şi faptul că la stabilirea cuantumului amenzii s-a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015.

Cu referire la sancţiunea aplicată, nici critica referitoare la faptul că nu trebuia să facă dovada existenţei unor circumstanţe personale sau a unor împrejurări obiective din care să reiasă că acesta ar fi împovărat în mod excesiv nu poate fi primită, alegaţiile acestuia referitoare la un prejudiciu imediat şi viitor, precum şi faptul că amenda aplicată afectează reputaţia acestuia sunt speculative şi nu sunt întemeiate pe nicio probă certă. Revenea, aşadar, recurentului reclamant obligaţia de a dovedi toate aceste susţineri prin aplicarea principiului general statuat prin dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. conform cărora cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Nici critica referitoare la faptul că instanţa de fond nu a aplicat legea mai favorabilă, respectiv Legea nr. 147/2021 în ceea ce priveşte cuantumul amenzii nu poate fi primită, în condiţiile în care recurentul reclamant nu a observat că prin Legea nr. 147/2021 s-au adus modificări O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi nu Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, lege care cuprinde temeiul sancţionator (art. 163 alin. (4) lit. b), (4) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), c), i), o), p) şi r) se sancţionează, după caz, cu amendă de la 10.000 RON la 1000000 RON (...).

Aşadar, Legea nr. 147/2021 nu prevede sancţiunea pentru fapta imputată recurentului, astfel încât, din acest punct de vedere nu poate reprezenta lege contravenţională mai favorabilă.

Sub acest aspect, dispoziţiile art. I pct. 8 din Legea nr. 147/2021 de modificare a O.U.G. nr. 93/2012 dispun:

"8. După articolul 214 se introduce un nou articol, articolul 215, cu următorul cuprins:

"Art. 215

(1) Pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a reglementărilor şi hotărârilor Consiliului A.S.F., în cazurile care nu cad sub incidenţa legislaţiei care reglementează activitatea entităţilor prevăzute la art. 212 alin. (1), Consiliul A.S.F., în conformitate cu regulamentul intern aprobat, poate aplica următoarele sancţiuni:

a) avertisment scris;

b) amendă pentru persoanele fizice cuprinsă între 1.000 RON şi echivalentul în RON a 25% din venitul net anual al persoanei fizice realizat cu angajatorul sau amendă pentru persoanele juridice cuprinsă între 10.000 RON şi echivalentul în RON a 1% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice. Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat;

c) suspendarea parţială sau totală, pe un termen de până la 90 de zile, a autorizaţiei acordate de A.S.F.;

d) retragerea autorizaţiei acordate de A.S.F.

(2) Deciziile adoptate de A.S.F. cu privire la persoanele fizice şi juridice conform prevederilor alin. (1) pot fi contestate în condiţiile prevăzute la art. 213.

Printr-o ultimă critică s-a susţinut interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 237/2015 în sensul că intimata pârâtă nu a intervenit prin nicio măsură preventivă anterior notificării din 04.01.2021, precum şi faptul că nu a intervenit prin nicio măsură corectivă în sensul că ASF nu a răspuns solicitării B. S.A. din 27.112021.

Nici această critică nu poate reforma sentinţa recurată.

Astfel, în condiţiile în care anterior emiterii adresei din 04.01.2021, nu a fost luată nicio măsură sancţionatorie, iar ulterior acestei adrese sancţiunea a fost luată la data de 25.01.2021, rezultă fără tăgadă că rolul adresei emisă de ASF la data de 04.01.2021 a fost unul preventiv.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că obligaţia de comunicare a informaţiilor solicitate este stabilită prin lege, astfel că recurentul reclamant avea obligaţia de a respecta legea.

Nici susţinerea că intimata pârâtă nu a intervenit prin nicio măsură corectivă, nu poate fi primită. Aşa cum s-a arătat motivarea temeiului solicitării rezultând în mod clar din conţinutul dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 237/2015. În plus, prin adresa din 04.01.2021 s-a precizat în mod clar că informaţiile solicitate sunt necesare derulării procesului de supraveghere

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1322 din 01 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2023.