Constitutional challenge and administrative annulment of judicial promotion regulations; inadmissibility of general rights constatement absent concrete individual act under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea de Apel Bucureşti Comisia de evaluare a activităţii si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020, a solicitat următoarele:

- în baza prevederilor art. 9 din Legea 544/2004, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor acte normative:

- Ordonanţa de Urgenţă nr. 7 din 19 februarie 2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în tot şi, în subsidiar, cu referire la art. 13 punctele 1-4;

- Ordonanţa de Urgenţă nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei

- să se dispună, în baza prevederilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi: art. I punctele 59-63, punctul 73 alin. (3)-(5), pct. 101 şi punctul 102 alin. (2) din Legea 242/2018;

- anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019, în forma în vigoare în prezent,

- anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020, în forma în vigoare în prezent;

- anularea Hotărârii nr. 1.347 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor şi a regulamentului anexa la aceasta.

Ca o consecinţă a admiterii capetelor de cerere anterioare, reclamanta a solicitat a se constata că are, la data depunerii acţiunii, dreptul de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii 303/2004 cu modificările ulterioare, ca judecător cu funcţie de execuţie la orice curte de apel din ţară, precum şi faptul că are dreptul de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţa din ţară la care are dreptul să funcţioneze - judecătorie, tribunal şi curte de apel.

La data de 09.02.2021, reclamanta A. a formulat cerere adiţională prin care a completat acţiunea cu noi capete de cerere:

- anularea Hotărârii nr. 1550/17.12.2020 a CSM, secţia de judecători de respingere a contestaţiei formulate de candidatul având codul 1057, împotriva punctajului obţinut la evaluarea activităţii şi conduitei din ultimii 3 ani de activitate;

- anularea raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectiva pe post, în contradictoriu cu Curtea de Apel Bucureşti - Comisia de evaluare a activităţii si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020;

- anularea Hotărârilor 1551/18.12.2020 CSM, secţia de judecători si in parte a Hotărârii 1552/18.12.2020 CSM, secţia de judecători si anularea examenului de promovare efectiva sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel Bucureşti;

- constatarea promovării sale efective la Curtea de Apel Bucureşti, la una din Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 198/23.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia contenmcios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 176 pronunţată la data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de ambii pârâţi, ca nefondată.

A respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă, invocate de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondate.

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcţie de execuţie, la orice curte de apel din ţară şi a dreptului reclamantei de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţă din ţară la care are dreptul să funcţioneze – judecătorie, tribunal şi curte de apel, pe care le-a respins ca inadmisibile.

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M şi a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare, pe care le-a respins ca inadmisibile.

A admis excepţia lipsei de interes în privinţa capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor şi a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secţia pentru judecători şi, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 – decembrie 2020 pentru Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel Bucureşti, una din secţiile de contencios administrativ şi fiscal, pe care le-a respinge ca lipsite de interes.

3. Cererea de recurs

3.1. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond cât şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 22.09.2021 a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea recursului, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 22.09.2021 prin care instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere care vizează constatarea faptului că reclamanta are la data depunerii cererii dreptul de a funcţiona prin delegare, detaşare, transfer ca judecător cu funcţie de execuţie la orice curte de apel şi să se constate că are dreptul de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţă din ţară, la care are dreptul să funcţioneze, respectiv judecătorii, tribunal şi curte de apel, menţionate în cererea introductivă şi a capătului de cerere prin care a solicitat să se constate promovarea sa efectivă la Curtea de Apel Bucureşti, una dintre secţiile de contencios administrativ şi fiscal, rămânând în pronunţare asupra acestor excepţii.

Recurenta susţine în acest sens că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin faptul că instanţa de fond a invocat excepţia inadmisibilităţii din oficiu fără a indica temeiul de fapt şi de drept al acestei inadmisibilităţi, şi fără a pune în discuţia părţilor aceste aspecte. Din acest motiv, susţine recurenta că a fost în imposibilitate de a cunoaşte motivele pentru care s-a invocat excepţia, de a combate şi de a se apăra cu privire la motivul reţinut de prima instanţă. Consideră că i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi reparată decât prin anularea încheierii indicate şi a sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Cu referire la sentinţa recurată, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., criticile formulate vizează nesoluţionarea capătului de cerere întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la sesizarea pentru neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 7/2019 şi O.U.G. nr. 92/2018, şi de asemenea cu privire la faptul că instanţa nu a soluţionat cererea de sesizare a CCR cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Recurenta arată că, o acţiune întemeiată pe art. 9 din Legea 554/2004 este o veritabilă acţiune judiciară şi că singura posibilitate a instanţei investite cu o astfel de acţiune este de admitere sau de respingere a acesteia, însă nu are dreptul de a lăsa nesoluţionată o astfel de acţiune, refuzând să judece. Apreciază că, excepţiile de neconstituţionalitate nu pot fi lăsate nesoluţionate, fiind o obligaţie legală şi profesională a instanţei de fond de soluţionare a acţiunii întemeiate pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, refuzul de a judeca fiind calificat ca o denegare de dreptate. În concluzie, apreciază că, procedând în această manieră, instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, aplicând o soluţie neprevăzută de lege şi erijându-se în legiuitor.

Totodată, înţelege să invoce şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerând că refuzul instanţei de a se pronunţa, nu este fundamentat în fapt sau în drept, fiind nemotivat, şi nu a putut identifica dacă este vorba doar de excepţiile de neconstituţionalitate invocate sau şi de acţiunea pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, precizând faptul că, din redactarea hotărârii nu reies aceste aspect.

Invocă, de asemenea, faptul că motivele sentinţei civile sunt în parte contradictorii, străine de natura pricinii şi în parte absente cu privire la anumite situaţii juridice invocate. Consideră că instanţa de fond a făcut confuzie între admisibilitate şi interes atunci când s-a pronunţat cu privire la excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere care vizează constatarea unor drepturi ale reclamantei.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susţine, în raport şi de criticile menţionate la celelalte motive de casare, că există o contradictorialitate a motivelor reţinute de către prima instanţă prin sentinţa recurată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile legale. În continuare, recurenta invocă dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 precizând că o acţiune în declararea neconstituţionalităţii unei ordonanţe este o acţiune de contencios administrativ, un capăt de cerere accesoriu şi nu un capăt de cerere principal, fiind însoţită de capete de cerere în anularea unor acte administrativ normative şi a unor acte administrative individuale expres indicate. Precizează că, în raport de dispoziţiile art. 123 C. proc. civ., capete de cerere în constatare sunt capete de cerere de drept comun, care trebuie judecate în prezenta cauză, ele neputând fi disjunse, deoarece sunt cereri accesorii.

În raport de aceste aspecte apreciază recurenta că instanţa de contencios administrativ este competentă exclusiv pentru acţiunea întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 (cerere accesorie) şi pentru capetele de cerere în anularea actelor administrativ normative şi individuale (cereri principale). În aceste condiţii cererile de drept comun pot fi analizate de instanţa de contencios, pe fondul cauzei, deoarece sunt cereri accesorii şi instanţa de contencios administrativ este instanţa competentă exclusiv. În concluzie, susţine că în mod greşit a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, motivele invocate fiind străine de natura pricinii, contradictorii, iar prevederile de drept intern fiind aplicate eronat.

Se critică de asemenea şi modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 şi a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, pe motiv că instanţa şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile legale criticate ca neconstituţionale.

Astfel, recurenta invocă greşita soluţionare a excepţiilor şi a cauzei, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ. în ceea ce priveşte ordinea corectă de soluţionare a cererilor, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Mai precizează recurenta că instanţa a schimbat obiectul dedus judecăţii în ceea ce priveşte raportul de evaluare, solicitarea acesteia fiind ca instanţa să constate că acesta a fost întocmit nelegal şi nu să schimbe notele acordate, cum în mod greşit a reţinut instanţa.

O altă critică vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei de interes, precizând recurenta faptul că interesul acesteia în promovarea prezentei acţiuni este concret, direct, personal şi actual, acest drept fiind definit de dispoziţiile art. 40 din Legea 317/2004.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 176 din 19.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul mai sus menţionat a formulat recurs incident intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin care a solicitat admiterea recursului incident formulat, casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1348/17.09.2019 în forma în vigoare în prezent, a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020 în forma în vigoare în prezent şi a Regulamentului privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/17.09.2019 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile sesizării instanţei de judecată şi a respingerii ca inadmisibile a acestor capete de cerere.

În susţinerea recursului incident se invocă ca motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Susţine în acest sens că instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia inadmisibilităţii invocată de către intimat, aplicând greşit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 193 din C. proc. civ., procedura prealabilă fiind obligatorie pentru sesizarea instanţei de judecată.

4. Apărările intimaţilor

Atât intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii cât şi intimata – pârâtă Curtea de Apel Bucureşti au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, s-a susţinut, în raport de fiecare motiv de casare invocat de către recurentă, că acestea sunt nefondate, instanţa de fond nedepăşindu-şi atribuţiile judecătoreşti, soluţia fiind una legală şi temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză. Totodată, hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar acestea nu sunt contradictorii, hotărârea fiind clară, concisă şi în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta reclamantă A. este nefondat, iar recursul incident formulat de recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii este lipsit de interes.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Este nefondat recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 septembrie 2021.

Această hotărâre a fost criticată de către recurenta A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin raportare la acest motiv de casare s-a susţinut faptul că judecătorul fondului a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, prin faptul că instanţa de fond a invocat excepţia inadmisibilităţii din oficiu fără a indica temeiul de fapt şi de drept al acestei excepţii, şi fără a pune în discuţia părţilor aceste aspecte.

Critica formulată este nefondată.

Astfel, în ceea ce priveşte criticile recurentei formulate cu privire la încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, instanţa de control judiciar reţine că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Din verificarea dosarului de fond rezultă că pentru termenul de judecată din data de 22 septembrie 2021, recurenta-reclamantă deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat la acest termen când a fost pusă în discuţie excepţia inadmisibilităţii.

Chiar dacă excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere care vizează constatarea faptului că reclamanta are la data depunerii cererii dreptul de a funcţiona prin delegare, detaşare, transfer ca judecător cu funcţie de execuţie la orice curte de apel şi să se constatate că are dreptul de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţă din ţară, la care are dreptul să funcţioneze, respectiv judecătorie, tribunal şi curte de apel, menţionate în cererea introductivă şi a capătului de cerere prin care a solicitat să se contate promovarea sa efectivă la Curtea de Apel Bucureşti, una din secţiile de contencios administrativ şi fiscal, nu a fost invocată prin întâmpinare, din practicaua încheierii de şedinţă din 22 septembrie 2021, se constată că această excepţie a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa amânând pronunţarea pentru data de 05 octombrie 2021.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 223 C. proc. civ., dispoziţie legală în raport de care instanţa de fond, în lipsa părţilor legale citate, va examina excepţiile invocate de părţi sau ridicate din oficiu. Or în cauză, aşa cum s-a arătat, recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor legale incidente cauzei.

Toate acestea dovedesc că hotărârea instanţei de fond este legală, excepţia inadmisibilităţii fiind pusă în discuţia părţilor, astfel că nu se poate susţine că dreptul la apărare al recurentei reclamante a fost încălcat.

Cât priveşte sentinţa recurată, un prim motiv de casare invocat de recurentă este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prin care a susţinut că instanţa de fond a lăsat nesoluţionat capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la sesizarea pentru neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 7/2019 şi O.U.G. nr. 92/2018, şi de asemenea că nu a soluţionat cererea de sesizare a CCR cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Procedând în această manieră instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, aplicând o soluţie neprevăzută de lege şi erijându-se în legiuitor.

Critica formulată este nefondată, iar motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu este incident in legătură cu aspectele invocate, neputând fi vorba despre depăşirea de către curtea de apel a limitelor atribuţiilor sale, prin soluţionarea cererii de sesizare a CCR cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, din perspectivă teoretică, motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 4 se referă la situaţia în care hotărârea este reformabilă întrucât au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti. Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat sau imixtiunea instanţelor în domenii excluse puterii judecătoreşti, neputându-se identifica cu depăşirea competenţei. Prin excesul de putere se încalcă, aşadar, ordinea constituţională şi interesul public, instanţa judecătorească exercitând funcţiile puterii judecătoreşti peste limitele statornicite prin Constituţie.

Revenind la critica formulată, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită. Împrejurarea că instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere nu poate fi circumscris motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nepronunţarea asupra capătului de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi nesoluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale neechivalând cu încălcarea atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Cu referire la această critică, se reţine că în baza dispoziţiilor art. 445 C. proc. civ. completarea unei hotărâri nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 – 444 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susţine, pe de o parte, că în raport de faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri formulate în cadrul judiciar al litigiului, hotărârea este nemotivată, iar pe de altă parte, că motivele hotărârii judecătoreşti recurate sunt în parte contradictorii, în parte străine de natura cauzei şi în parte absente cu privire la o serie de probleme juridice invocate.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor ".

Motivarea apare ca fiind un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum si o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate si temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, în lumina art. 21 alin. (3) din Constituţia României si art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile si argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte subliniază că obiectul căii de atac nu îl mai constituie pretenţia concretă a părţii, aşa cum se întâmplă cazul cererilor de învestire a primei instanţe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală sau temeinică. Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine obligaţia să verifice raţionamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluţioneze procesul în primă instanţă, iar spre acest rezultat premisele raţionamentului trebuie să fie accesibile din simpla lectură a hotărârii, prin prisma expunerii situaţiei de fapt şi a probelor concrete care o susţin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situaţii factuale stabilite.

Nu există nicio contradicţie în considerentele hotărârii recurate, dimpotrivă Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat pertinent hotărârea recurată, aceasta cuprinzând argumentele ce susţin soluţiile la care instanţa a ajuns, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost motivată în acord cu cerinţele impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, şi făcând o aplicare corectă a normelor legale incidente cauzei.

Totodată, se constată că nu există nicio confuzie între excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcţie de execuţie, la orice curte de apel din ţară şi a dreptului reclamantei de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţă din ţară la care are dreptul să funcţioneze – judecătorie, tribunal şi curte de apel, şi excepţia lipsei de interes.

Sub acest aspect se constată că judecătorul fondului a admis excepţia inadmisibilităţii mai sus menţionată în raport de faptul că aceste capete de cerere nu privesc drepturi concrete a căror negare să se fi produs prin vreun act individual emis de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care să se fi făcut aplicarea actelor administrative normative ce fac obiectul judecăţii, act individual care să fi fost contestat de reclamantă în prezenta procedură, pentru a putea, eventual, subsuma aceste capete ce privesc constatarea, unui capăt de cerere având ca obiect anularea actelor individuale, al căror destinatar să fi fost reclamanta.

În ce priveşte excepţia lipsei de interes se constată că aceasta a vizat capetele de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor şi a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secţia pentru judecători şi, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 – decembrie 2020 pentru Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel Bucureşti, una din secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare nu există nicio confuzie în ceea ce priveşte motivarea excepţiei inadmisibilităţii şi motivarea excepţiei lipsei de interes.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere nu poate fi circumscris motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Aşadar, instanţa de fond a redat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât ansamblul considerentelor hotărârii nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă converg spre aceeaşi soluţie, putând fi astfel realizat controlul judiciar, fapt pentru care şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile formulate vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ. susţinând că instanţa de fond trebuia, mai întâi, să se pronunţe pe acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi pe cererea de sesizare cu excepţiile de neconstituţionalitate conexă, să suspende cauza potrivit art. 9 menţionat, apoi, după pronunţarea Curţii Constituţionale a României să soluţioneze cererile de anulare a actelor administrative normative indicate, să soluţioneze cererile de anulare a actelor administrative individuale indicate, a raportului de evaluare, şi finalmente, să se pronunţe asupra cererilor în constatare.

Dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. au fost corect interpretate şi aplicate în prezenta cauză, instanţa fiind chemată a se pronunţa cu prioritate asupra asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Instanţa de judecată nu se poate pronunţa asupra acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 decât după verificarea condiţiilor ce trebuiesc îndeplinite pentru orice cerere de chemare în judecată, cât şi a condiţiilor ce vizează acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect se reţine că orice acţiune în justiţie trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art. 32 din C. proc. civ., respectiv ca autorul să aibă capacitate procesuală, calitate procesuală, formulează o pretenţie, şi justifică un interes, iar în ce priveşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 acestea trebuie să vizeze existenţa unei cereri principale, specifică contenciosului administrativ, de tip subiectiv (şi anume anularea unui act administrativ care aduce o vătămare concretă a unui drept sau interes legitim, iar actul administrativ este emis sau adoptat în baza ordonanţei guvernului, atacată, în cauză), iar în secundar, textul impune formularea excepţiei de neconstituţionalitate.

Neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 32 C. proc. civ. va paraliza declanşarea sau continuarea acţiunii civile. În cauză, prin sentinţa recurată se constată că cererile formulate în susţinerea existenţei unei vătămări aduse dreptului reclamantei, la carieră, nu îndeplinesc condiţiile generale ale acţiunii civile, astfel cum sunt acestea reglementate de textul art. 32 mai sus citat .

Astfel, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere formulate de reclamanta A. având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcţie de execuţie, la orice curte de apel din ţară şi a dreptului reclamantei de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţă din ţară la care are dreptul să funcţioneze – judecătorie, tribunal şi curte de apel, şi drept consecinţă a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M şi a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare, şi a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

De asemenea, a admis excepţia lipsei de interes în privinţa capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor şi a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secţia pentru judecători şi, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 – decembrie 2020 pentru Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel Bucureşti, una din secţiile de contencios administrativ şi fiscal, şi a respins aceste capete de cerere ca lipsite de interes.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ. coroborate cu art. 32 C. proc. civ., criticile recurentei referitoare la ordinea de soluţionare a petitelor cererii de chemare în judecată aşa cum a fost completată, nu pot fi primite.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. se constată că este nefondat.

Prin intermediul acestui motiv de casare s-a criticat greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 susţinând că cerinţa impusă de această dispoziţie legală este ca acţiunea în neconstituţionalitatea unei ordonanţe să nu fie singurul capăt de cerere şi să nu fie capăt de cerere principal, precum şi faptul că instanţa de fond a refuzat să judece capetele de cerere în anularea unor acte administrativ normative şi a unor acte administrative individuale expres indicate, precum şi capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate promovarea efectivă la Curtea de Apel Bucureşti, una din secţiile de contencios administrativ şi fiscal, deşi era competentă să le soluţioneze.

Incontestabil, în materia acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cerinţa este ca acţiunea în neconstituţionalitatea unei ordonanţe să nu fie singurul capăt de cerere şi să nu fie capăt de cerere principal, însă acest aspect nu a fost contestat.

Împrejurarea că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 impune ca şi cerinţe cele două condiţii anterior enunţate nu înlătură obligaţia instanţei de a verifica şi îndeplinirea condiţiilor generale ale acţiunii civile, astfel cum sunt acestea sunt reglementate de prevederile art. 32 din C. proc. civ., condiţii a căror neîndeplinire paralizează declanşarea sau continuarea acţiunii civile respective.

În cazul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 instanţei de judecată îi revine obligaţia de a verifica atât îndeplinirea cerinţelor legale prevăzute de dispoziţiile art. 32 din C. proc. civ. ce instituie condiţii pentru orice cerere de chemare în judecată, respectiv: are capacitate procesuală în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct, cerinţe cumulative a cător neîndeplinire paralizează declanşarea sau continuarea acţiunii civile, cât şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea excepţiilor inadmisibilităţii şi a excepţiei lipsei de interes nu echivalează cu "un refuz să judece capetele de cerere formulate". Judecătorul fondului a analizat fiecare capăt de cerere formulat şi a constatat că excepţiile invocate, atât prin întâmpinare, cât şi din oficiu, sunt întemeiate, aspect ce a determinat soluţionarea cauzei prin admiterea excepţiilor invocate şi fără a mai proceda la o cercetare pe fondul cauzei.

Pe de altă parte, se constată, totodată, că în mod judicios judecătorul fondului a reţinut că prin modalitatea în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, ulterior modificată, şi faţă de calea procesuală aleasă de recurentă de a se adresa instanţei de contencios administrativ în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, capetele de cerere vizând constatarea drepturilor generale invocate de aceasta sunt inadmisibile, având în vedere că nu privesc drepturi concrete, a căror negare să se fi produs prin vreun act individual emis de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care să se fi făcut aplicarea actelor administrative normative ce fac obiectul judecăţii, act individual care să fi fost contestat de reclamantă în prezenta procedură, pentru a putea, eventual, subsuma aceste capete ce privesc constatarea, unui capăt de cerere având ca obiect anularea actelor individuale, al căror destinatar să fi fost recurenta-reclamantă.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2001, pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorităţii pârâte să îndeplinească un anumit act/o anumită operaţiune din sfera sa de competenţă, iar nu să i constate un drept general, de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcţie de execuţie, la orice curte de apel din ţară şi de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţă din ţară la care are dreptul să funcţioneze, respectiv judecătorie, tribunal, curte de apel.

Contenciosul administrativ subiectiv este acel control judecătoresc al actelor administrative care poate fi promovat numai de persoana al cărei drept a fost lezat prin activitatea ilicită a administraţiei publice, acest tip de contencios fiind fondat pe un drept subiectiv.

Nimic nu împiedică recurenta reclamantă de a participa la orice concurs va dori, însă numai participarea la concurs va deschide dreptul acesteia la acţiune în materia contenciosului administrativ, căci aşa cum s-a arătat obiectul acţiunii în contencios administrativ este reprezentat de protecţia drepturilor concrete, precum şi a intereselor legitime ale persoanelor care au fost vătămate printr-un act administrativ ori prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, şi nu constatarea unor drepturi invocate la nivel general.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond în mod corect, în raport de prevederile art. 462-50 din Legea nr. 303/2004, a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare.

Este adevărat că raportul de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţie de execuţie poate fi contestat la secţia de judecători care se pronunţă prin hotărâre definitivă, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi promovare a judecătorilor, CSM secţia pentru judecători a emis Hotărârea nr. 1348/2019.

Această hotărâre emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători poate fi atacată în contencios administrativ în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazul vătămării unui drept subiectiv sau al unui interes legitim al candidatului.

În consecinţă, orice persoană poate contesta un concurs sau examen în ceea ce priveşte legalitatea procedurii de desfăşurare a acestuia, dar instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui examinatorilor în ceea ce priveşte evaluările făcute de aceştia şi nu le poate înlocui cu evaluări proprii a judecătorilor, astfel cum rezultă din considerentele deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 480/2010 şi a jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii contra Belgiei şi prin decizia de inadmisibililate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan contra Franţei.

Conform acestei jurisprudenţe, comisiile de evaluare au o marjă de apreciere, însă acest drept de apreciere neputând fi exercitat cu exces de putere, respectiv prin încălcarea competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale candidatului.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că reclamanta nu a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 pentru motive de nelegalitate a procedurii de desfăşurare a concursului de promovare în funcţii de execuţie, fiind în realitate nemulţumită de punctajul acordat prin raportul de evaluare.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că recurenta reclamantă nu a invocat încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept viitor şi previzibil, prefigurat, ci a solicitat reeavaluarea activităţii sale de către instanţa de contencios administrativ.

S-a mai criticat hotărârea recurată şi sub aspectul greşitei admiteri a excepţiei lipsei de interes, susţinând, pe de o parte, că raportul de evaluare întocmit la concursul de promovare sesiunea august – decembrie 2020 constituie un act ce se va păstra în mapa profesională putând fi consultat de toate comisiile de concurs ce vor analiza vreo cerere de promovare efectivă formulată, iar acest înscris provoacă recurentei un permanent prejudiciu profesional, iar pe de altă parte, că recurenta avea interes în formularea unei cereri de transfer chiar dacă pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a suspendat procedurile de transfer.

Nici aceste critici nu pot fi primite. Înalta Curte constată că raportul de evaluare nu a cauzat recurentei niciun prejudiciu, câtă vreme recurenta reclamantă a promovat efectiv la Curtea de Apel Bucureşti în urma concursului de promovare efectivă în funcţii de execuţie a judecătorilor organizat în sesiunea aprilie – august 2021. Totodată, în raport de acest aspect, corect a reţinut instanţa de fond că nu mai prezintă niciun folos practic soluţionarea capătului de cerere prin care aceasta a solicitat anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, acte normative care, de altfel, au stat chiar la baza organizării examenului pe care l-a promovat.

Corect a fost respinsă excepţia lipsei de interes şi în ceea ce priveşte anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor şi a regulamentului anexat, în condiţiile în care la data formulării cererii de chemare în judecată reclamanta nu se afla în niciuna dintre aceste proceduri, vizate de actele normative menţionate.

Şi în ce priveşte anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor şi a regulamentului anexat, corect a reţinut judecătorul fondului că, în raport de Decizia nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale a României, procedura de transferuri a fost suspendată de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. Prin umare, Hotărârea nr. 1347/2019 nu este aplicată de către pârât şi nu a stat la baza emiterii vreunui act ca urmare a unei cereri de transfer formulată de recurenta reclamantă.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenta reclamantă sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva sentinţei nr. 176 din 19 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de ambii pârâţi, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acesta este lipsit de interes.

Se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acţiona trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

Or, din acest punct de vedere nu se poate reţine că recurentul-pârât justifică vreun interes, în condiţiile în care, deşi excepţiile au fost respinse, pretenţiile ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată au fost, de asemenea, respinse, soluţie care profită recurentului – pârât.

În acest sens, recurentul-pârât nu a arătat în concret care este interesul, respectiv folosul practic pe care l-ar obţine prin schimbarea soluţiei pronunţate cu privire la excepţiile inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabil, câtă vreme acţiunea a fost respinsă.

Prin urmare, întrucât scopul urmărit prin promovarea recursului nu a fost arătat de către recurentul-pârât, se constată că, în privinţa recursului incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, formulat cu privire la sentinţa nr. 176 din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă A. ca nefondat, iar recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii va fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recursului incident formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 176 din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal ca lipsit de interes.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 176 din 19 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2023.