Invalidity of administrative acts implementing a norm subsequently declared unconstitutional

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 12.10.2015 reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Biblioteca Naţională a României şi Ministerul Culturii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

1. să se constate nulitatea absolută parţială/să se dispună anularea în parte a Ordinului nr. 2414/14.08.2013 emis de pârâtul Ministerul Culturii, prin care s-a aprobat noul stat de funcţii al Bibliotecii Naţionale a României, ca fiind emis în baza unui act normativ fără efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013 declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/05.02.2014 şi respinsă prin Legea nr. 92/01.07.2014;

2. să se constate nulitatea absolută parţială/să se dispună anularea în parte a Ordinului nr. 2614/20.11.2013 emis de pârâtul Ministerul Culturii, prin care s-a aprobat Organigrama Bibliotecii Naţionale a României, ca fiind emis în baza unui act normativ fără efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013 declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/05.02.2014 şi respinsă prin Legea nr. 92/01.07.2014;

3. ca efect al admiterii primelor două petite mai sus menţionate să se dispună anularea Deciziei nr. 144/31.07.2013 şi a actului adiţional nr. x/01.08.2013, emise de pârâta Biblioteca Naţională a României, prin care s-a dispus retrogradarea sa din postul de Sef Serviciu gradul II, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 83 în cadrul serviciului filiala Omnia Craiova, în funcţia de execuţie Bibliotecar S IA, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 75, în cadrul Compartimentului Omnia Craiova, ca fiind emisă ilegal, anterior modificării Organigramei instituţiei, şi menţinută ilegal, în baza unui act normativ fără efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 77/2013;

4. să se dispună obligarea pârâtelor în solidar să emită un nou stat de funcţii şi o nouă organigramă în care să fie cuprinsă funcţia sa de conducere avută anterior emiterii acestor acte, respectiv postul de Sef Serviciu gradul II, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 83 în cadrul serviciului filiala Omnia Craiova;

5. să se dispună revenirea mea la funcţia de conducere avută anterior emiterii acestor acte, respectiv pe postul de Sef Serviciu gradul II, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 83 în cadrul serviciului Filiala Omnia Craiova;

6. să se dispună obligarea pârâţilor la plata în solidar a unor despăgubiri reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit (aferente funcţiei de conducere de Sef Serviciu gradul II, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 83 în cadrul serviciului filiala Omnia Craiova) şi drepturile salariale efectiv încasate (aferente funcţiei de execuţie Bibliotecar S IA, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 75, în care am fost numit ca efect al actelor administrative contestate), drepturi salariale majorate şi indexate calculate de la data de 31.07.2013 până la data reîncadrării efective pe funcţia de conducere deţinută anterior, aceea de Sef Serviciu gradul II, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 83.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 382 din data de 21 octomrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a anulat ordinele nr. 2414/14.08.2013 şi nr. 2614/20.11.2013 emise de pârâtul Ministerul Culturii.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 382 din data de 21 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Biblioteca Naţională a României şi Ministerul Culturii.

În motivarea căii de atac întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta – pârâtă Biblioteca Naţională a României a arătat că nu se poate retine afirmaţia că emiterea Decizie nr. 144/31.07.2013 s-a realizat fără temei legal.

Declararea ulterior a O.U.G. nr. 77/2013 ca neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/05.02.2014 şi respinsă prin Legea nr. 92101.07.2014 nu poate fi pusă în sarcina Bibliotecii Naţionale a României, aşa cum se încearcă prin cererea de chemare în judecată.

Biblioteca Naţională a României nu a făcut nimic altceva decât să pună în aplicare actele normative aflate în vigoare la acea dată, emise de Guvernul României şi publicate în Monitorul Oficial. Aşa cum se prevede şi în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Guvernul României avea obligaţia de a emite un act normativ pentru punerea în concordantă cu dispoziţiile Curţii Constituţionale, nu Biblioteca Naţională a României.

De asemenea, nici susţinerea reclamantei "fată de data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 55/2014, respectiv art. 147 alin. (1) din Constituţia Românie, am înţeles initial, ca expresie a bunei credinţe, să aştept expirarea termenului de 45 de zile", nu poate fi luată în considerare în condiţiile în care primul act de ieşire din pasivitate a reclamantei a fost adresa nr. x/01.09.2014, la un an şi o lună de la emiterea deciziei contestate, ulterior a intrat din nou în pasivitate următorul demers fiind prezenta cerere înregistrată la Tribunalul Dolj în data de 12.10.2015, totalizând o durată de 2 ani şi trei luni de la data emiterii deciziei, O perioadă mult peste termenele imperative prevăzute de legiuitor atât pe art. 7 din Legea nr. 285/2010 — competenta de soluţionare fiind pe conflicte de muncă pentru anularea Deciziei nr. 144/31.07.2013 emisă de Biblioteca Naţională a României, cât şi termenul imperativ prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea 554/2004 — competenţa de soluţionare fiind pe contencios administrativ fiscal pentru anularea Ordinelor emise de Ministrul Culturii, astfel în mod greşit instanţa de fond nu a analizat şi soluţionat excepţia tardivităţi introducerii cereri de chemare în judecată, conform art. 420 din noul C. proc. civ.

Recurenta – pârâtă a menţionat că, în prezent, Decizia nr. 144/31.07.2013, emisă de Biblioteca Naţională a României, Ordinul nr. 2414/14.08.2013 şi Ordinul nr. 2614/20.11.2013 emise de pârâtul Ministerul Culturii nu mai sunt în vigoare şi în consecinţă nu mai produc efecte juridice.

În ceea ce priveşte eficienţa măsurii de reorganizare a instituţiei cu consecinţa firească a încadrării reclamantei pe o funcţie de execuţie, a considerat că singura persoană îndreptăţita să aprecieze asupra oportunităţii luării măsurii de organizare, în raport cu dificultăţile instituţionale şi economice sau reorganizarea activităţii este Biblioteca Naţională a României — angajator.

De asemenea, a apreciat că angajatorul este singurul în măsura să aprecieze dacă se impune o reorganizare a activităţii sale fie datorită unor dificultăţi economice, fie că sunt necesare transformări tehnologice, el fiind cel care va suporta consecinţele în cazul în care măsurile luate nu au drept efect eficientizarea activităţii sau redresarea economică, după caz, acesta fiind un risc ale cărui consecinţe vor fi suportate doar de către angajator, si pe care, în opinia sa, instanţa nu este în măsură a-l cenzura.

Recurenta – pârâtă a susţinut că, în speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Motivarea hotărârii instanţei de fond este una sumară ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii judecătoreşti. Instanta de fond nu arată în motivare de ce a respins toate argumentele invocate de Banca Naţională a României.

Totodată, a arătat că, capetele de cerere unu, doi şi trei sunt fără obiect întrucât aceste acte nu mai sunt în vigoare şi nu mai produc efecte juridice, pe cale de consecinţă ele numai pot fi anulate, întrucât nu mai sunt aplicabile.

În motivarea cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Culturii a arătat că la momentul declarării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 77/2013, pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea Guvernului, Curtea Constituţională s-a pronunrat asupra excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma limitelor învestirii stabilite de art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, neputând fi extinse efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 77/2013 şi la alte acte administrative cum este cazul ordinelor in discutie.

Astfel, se poate constata că Ia momentul la care a fost înaintată adresa nr. x/17.09.2014 a intimatei către B.N.R., cete două ordine erau în vigoare şi produceau efecte juridice, nefiind afectate de excepţia de neconstituţionalitate. O opinie contrară ar duce la concluzia existenţei unui vid legislativ.

Recurentul – reclamant a precizat că nu există o legătură de cauzalitate între decizia de retrogradare a intimatei şi consecinţele juridice ale intrării în vigoare a celor două ordine, decizia de retrogradare având un alt temei juridic, decizia fiind anterioară intrării în vigoare a celor două ordine.

De asemenea, a considerat însă că există totuşi o relaţie de cauzalitate între cele două ordine şi răspunsul primit de către intimată ca urmare a adresei nr. x/17.09.2014, fiind imposibilă repunerea intimatei în funcţia anterior deţinută, ca urmare a desfiinţării postului acesteia, o astfel de acţiune fiind contrară legii în vigoare la acel moment, iar dacă prin absurd am afirma că şi cete două ordine nu ar fi fost în vigoare la acel moment, nu ar fi existat un act normativ care să reglementeze numărut de funcţii, iar o restituire a vechii poziţii ar fi fost lipsită de temei juridic, neexistând nicio reglementare în acest sens.

Un alt motiv care să stea la baza admiterii recursului il constituie faptul că potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "(...)Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", actul normativ precitat stabilind la art. 31 alin. (3) faptul că deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii din cadrul unor legi sau ordonaţe îşi produc efectele abia de la pubticarea în Monitorul Oficial al României. Astfel, din coroborarea celor două texte de lege, se poate constata că la momentul emiterii deciziei de retrogradare, O.U.G. nr. 77/2013 era în vigoare producând efecte juridice până ta momentul publicării hotărârii prin care s-a constatat neconstituţionatitatea acestui act normativ.

Astfel, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, interzice aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale retroactiv, aspect evidenţiat şi printr-o practică îndelungată a Curţii Constituţionale, sens în care invocă Decizia nr. 847/2008 a Curţii Constituţionale. De asemenea, a arătat că prin Decizia nr. 766/2011, Curtea Constituţinonală a statuat următoarele: decizia Curţii prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor în toate situaţiile juridice în care norma care nu mai este în vigoare continuă să-şi producă efectele.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta – pârâtă Biblioteca Naţională a României a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii, prin care a arătat că achiesează la acesta.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate recursurile declarate în cauză.

În fapt, prin Deciziei nr. 144/31.07.2013 emisă de pârâta Biblioteca Naţională a României, s-a dispus retrogradarea reclamantei din postul de Sef Serviciu gradul II, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 83 în cadrul serviciului filiala Omnia Craiova, în funcţia de execuţie Bibliotecar S IA, gradaţia 5 vechime, clasa de salarizare 75, în cadrul Compartimentului Omnia Craiova.

Decizia nr. 144/31.07.2013 a BNR a fost emisă anterior Ordinului Ministerului Culturii nr. 2414/14.08.2013, prin care s-a aprobat numărul de posturi al Bibliotecii Naţionale a României, şi a Ordinul Ministerului Culturii nr. 2614/20.11.2013 pentru aprobarea Organigramei Bibliotecii Naţionale a României, prin care s-au pus în aplicare prevederile O.U.G. nr. 77/2013 de către Ministerul Culturii.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Deciziei nr. 144/31.07.2013 emisă de pârâta Biblioteca Naţională şi a Ordinelor nr. 2414/14.08.2013 şi nr. 2614/20.11.2013 emise de Ministerul Culturii, solicitând, totodată, repunerea în funcţia anterioră şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri.

Prin sentinţa nr. 240 din 30 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016 s-a disjuns soluţionarea capetelor 1 şi 2 din acţiune şi s-a acordat termen la data de 27.06.2016.

A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Biblioteca Naţională a României şi Ministerul Culturii, cu privire la capetele nr. 3-7 din acţiune în favoarea Tribunalului Dolj, secţia Conflicte de Muncă.

În primul ciclu procesual, prin sentinţa nr. 445 din 17.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă acţiunea ca lipsită de interes.

Prin decizia nr. 2985 din 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016 a fost a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 445 din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, prin sentinţa recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea şi a dispus anularea Ordinelor nr. 2414/14.08.2013 şi nr. 2614/20.11.2013 emise de Ministerul Culturii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Biblioteca Naţională a României şi Ministerul Culturii.

Prin recursul formulat, recurenta Biblioteca Naţională a României a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că motivarea hotărârii recurate este una sumară ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii judecătoreşti.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Susţinerea recurentei – pârâte referitoare la insuficienta motivare a hotărârii de fond este nefondată, Înalta Curte considerând că se impune a se aminti că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările acestora şi tuturor nuanţelor invocate în referire la textele pe care şi-au întemeiat cererile, fiind o chestiune de conţinut şi nu de volum.

Însă, chiar şi din perspectiva reliefată, lecturând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o judicioasă analiză a cauzei, un examen riguros al susţinerilor reclamantei prin raportare la contextul normativ reţinut în speţă, expunându-şi raţionamentul ce a fundamentat soluţia şi argumentând punctual care sunt motivele pentru care a considerat că sunt nelegale actele contestate în cauză.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe neputând conduce la incidenţa motivului de casare referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la necuprinderea motivelor pe care se întemeiază, ipoteză care, aşa cum s-a arătat, nu se verifică în speţă.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, de asemenea, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Referitor la susţinerile recurentei – pârâte cu privire la excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că acestă excepţie a fost invocată de către pârâta Biblioteca Naţională a României prin întâmpinarea formulată în dosarul iniţial(nr. x/2015) şi constată că, în primul ciclu procesual, instanţa de fond, prin sentinţa nr. 445/17.06.2016 a reţinut că excepţia tardivităţii vizează capătul de cerere privind anularea deciziei 144 din 31.07.2013 emisă de Biblioteca Naţională a României, cu privire la care s-a dispus disjungerea si declinarea în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra interesului reclamantei în promovarea acţiunii în anularea celor două ordine emise Ministerul Culturii, nefiind pusă în discuţie tardivitatea formulării acţiunii.

Instanţa de control judiciar constată că, în rejudecare, recurenta – pârâtă Biblioteca Naţională a României nu a reiterat acestă excepţie, motiv pentru care criticile invocate prin cererea de recurs cu privire la nesoluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei tardivităţii sunt nefondate.

Instanţa de control judiciar constată că atât Biblioteca Naţională a României, cât şi Ministerul Culturii, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., au invocat critici cu privire la efectele declarării ca neconstituţională a O.U.G. nr. 77/2013, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 77/2013 a fost declarată neconstituţională prin Decizia 55/2014.

Curtea Constituţională a constatat că Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 este neconstituţională în ansamblul său, iar constatarea neconstituţionalităţii unei legi de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului include şi ordonanţa la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice în conformitate cu disp. art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Prin art. 2 şi 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2013 se prevedea faptul că " Numărul total al posturilor ocupate, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se reduce potrivit anexei nr. 2, cu respectarea prevederilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal.

(1) Instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) au obligaţia să îşi modifice structurile funcţionale, astfel încât numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice care are în aparatul propriu/de specialitate şi personal contractual ori, după caz, numai personal contractual să fie de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate. Pentru determinarea numărului total al funcţiilor de conducere prin aplicarea cotei de 12%, se procedează după cum urmează:"

Cu privire la aceste prevederi, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: " În primul rând, într-o bună tehnică legislativă, cuantumul procentual al reducerii şi autorităţile publice vizate de reducere trebuiau prevăzute în cuprinsul ipotezei normative a art. 2 din ordonanţa de urgenţă. .

În al doilea rând, nu se definesc criterii pentru a opera această reducere - nota finală de la anexa nr. 2 la ordonanţa de urgenţă menţionând, lapidar, că "ordonatorii principali de credite ai instituţiilor prevăzute în prezenta anexă stabilesc numărul de posturi care se reduc în aparatul propriu şi/sau în instituţiile şi autorităţile din subordine, sub autoritate, în coordonare sau finanţate prin bugetul acestora, în conformitate cu analizele proprii, astfel încât să reflecte reducerea cu 4% a numărului total de posturi ocupate". Aşadar, ordonatorii principali de credite, în mod discreţionar, pot desfiinţa posturi ocupate, din moment ce actul normativ criticat nu prevede criterii/condiţii în acest sens.

În al treilea rând, o atare reducere este de natură să afecteze capacitatea administrativă şi funcţionarea autorităţilor publice şi prin elementul discreţionar care intervine în luarea deciziei de desfiinţare a anumitor posturi. De asemenea, în mod evident, sunt afectate structura organizatorică şi numărul personalului în funcţie ale acestor instituţii fundamentale ale statului.

Curtea mai reţine că ori de câte ori au fost operate măsuri de reducere a personalului aflat în funcţie, aceasta s-a făcut prin lege ."

Or, aprobarea structurii organizatorice a Bibliotecii Naţionale a României şi aprobarea statului de funcţii s-a realizat ca urmare a desfiinţării unor funcţii impuse în mod neconstituţional de O.U.G. nr. 77/2013. Prin cele două acte s-a procedat la desfiinţarea unor funcţii şi la reducerea personalului instituţiei fără a exista criterii clare în acest sens, prevăzute printr-o lege.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că toate viciile de constituţionalitate reţinute în cazul O.U.G. nr. 77/2013 afectează şi cele două ordine întrucât aceste acte administrative nu au făcut altceva decât să pună în executare prevederile ordonanţei.

Recurenţii -pârâţi afirmă că la data la care au fost emise cele două ordine ele au respectat legislaţia în vigoare, decizia privind neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 77/2013 intervenind ulterior.

Cu privire la aceste afirmaţii, Înalta Curte constată că efectele deciziei Curţii Constituţionale se impun în orice litigiu derulat ulterior publicării ei în Monitorul Oficial al României, singura limitare fiind în privinţa litigiilor soluţionate definitiv la respectiva dată.

În consecinţă, în prezentul litigiu nu se poate face abstracţie de Decizia 55/2014 a Curţii Constituţionale. Viciul de constituţionalitate exista încă de la data adoptării celor două ordine atacate şi păstrarea lor în fiinţă ar lipsi de eficienţă controlul realizat de instanţa constituţională conservând efectele neconstituţionale ale unui act declarat ca atare de Curtea Constituţională.

De altfel, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 55/2014 a reamintit jurisprudenţa sa anterioară, derivată din controlul de constituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 şi nr. 105/2009, cu privire la care şi Înalta Curte are o bogată jurisprudenţă prin care s-a statuat asupra nelegalităţii actelor administrative emise în temeiul ordonanţelor de urgenţă, ulterior declarate neconstituţionale.

Recurentul – pârât Ministerul Culturii a susţinut că nu există o legătură de cauzalitate între decizia de retrogradare a intimatei şi consecinţele juridice ale intrării în vigoare a celor două ordine, decizia fiind anterioară intrării în vigoare a celor două ordine.

Înalta Curte constată că acest aspect a fost tranşat în primul ciclu procesual, prin decizia de casare reţinându-se că toate aceste acte au fost fundemantate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea Guvernului.

În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea acestor acte administrative, reţinând că cele două ordine au fost emise cu încălcarea prevederilor constituţionale şi fără a avea un temei de drept valabil.

Faţă de acestea, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Biblioteca Naţională a României şi de pârâtul Ministerul Culturii împotriva sentinţei nr. 382/2019 din 21 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.