Inadmissibility of unconstitutionality exceptions against parliamentary resolutions and lack of relevance in challenging administrative procedure law during a state of emergency

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistră pe rolul Curţii de Apel Cluj- Napoca – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne, Parlamentul României prin Camera Deputaţilor, Parlamentul României prin Senat, Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului şi prin Cancelaria Primului-Ministru, anularea Decretului nr. 195/2020 Anexa nr. 2 pct. 1, Hotărârii nr. 3/2020 şi 4/2020, a Ordonanţei Militară nr. 1/2020 art. 2 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) şi în forma completată de Ordonanţa militară nr. 2/2020.

La data de 30 octombrie 2020, reclamantul A. a formulat cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu mai multe excepţii de neconstituţionalitate, respectiv:

- excepţia privind dispoziţiile Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României şi ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, în limita încuviinţării măsurilor prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 şi la art. 1 alin. (1) lit. a), în măsura în care se referă la orice fel de întruniri religioase, alin. (1) lit. b) cuvântul "religioase" şi alin. (2) din anexa nr. 1 şi la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020.

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k) si n) si la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii decretelor Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul;

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) si n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii hotărârilor Parlamentului de încuviinţare a măsurilor conţinute în decretele Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului, pe motivul că nu sunt acte administrative,

- excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii hotărârilor Parlamentului de încuviinţare a măsurilor conţinute în decretele Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă, pe motivul ca sunt supuse exclusiv controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.

2. Hotărârea/Incheierea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 4 decembrie 2020, Curtea de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, invocată de pârâţii Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială şi Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului şi prin Cancelaria Primului-Ministru, a admis excepţia inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt de cerere, invocată de pârâtul Parlamentul României prin Senat şi prin Camera Deputaţilor, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere, invocată de pârâtul Parlamentul României prin Camera Deputaţilor şi a respins excepţia lipsei de obiect a capătului 3 de cerere, invocată de pârâtul Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului şi prin Cancelaria Primului-Ministru.

Totodată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de acelaşi pârât, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primului-Ministru al Guvernului României în privinţa capătului 3 de cerere, invocată de acesta prin Secretariatul General al Guvernului şi prin Cancelaria Primului-Ministru, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne, invocată de acesta cu privire la petitul 3 al cererii precum şi excepţia lipsei de interes în susţinerea acestui petit, invocată de pârâţii Ministrul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, a admis, în parte, solicitarea formulată de reclamantul A. şi dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât nu permite sesizarea Curţii Constituţionale pentru exercitarea controlului constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului de încuviinţare a măsurilor conţinute în decretele Preşedintelui Romanei de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului, de instanţele judecătoreşti cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de una dintre părţile procesului.

A respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la următoarele excepţii de neconstituţionalitate:

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României şi ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, în limita încuviinţării măsurilor prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 şi la art. 1 alin. (1) lit. a), în măsura în care se referă la orice fel de întruniri religioase, alin. (1) lit. b) cuvântul "religioase" şi alin. (2) din anexa nr. 1 şi la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020;

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k) si n) si la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii decretelor Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul;

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), l) şi n) si la art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii ordonanţelor militare care violează drepturile omului, pe motivul că sunt acte administrative de comandament cu caracter militar;

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) si n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii hotărârilor Parlamentului de încuviinţare a măsurilor conţinute în decretele Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului, pe motivul că nu sunt acte administrative;

- excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii hotărârilor Parlamentului de încuviinţare a măsurilor conţinute în decretele Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă, pe motivul ca sunt supuse exclusiv controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.

3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva încheierii de şedinţă din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj Napoca – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs recurentul-reclamant A. numai sub aspectul nesesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile ridicate de reclamant, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României şi ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, în limita încuviinţării măsurilor prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 şi la art. 1 alin. (1) lit. a), în măsura în care se referă la orice fel de întruniri religioase, alin. (1) lit. b) cuvântul "religioase" şi alin. (2) din anexa nr. 1 şi la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020 şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k) şi n) şi la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii decretelor Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată, în principal, că încheierea recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), iar, în subsidiar, prin încheierea recurată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Recurentul precizează expres că este vorba despre un singur motiv de nelegalitate, deci de casare a încheierii recurate, iar nu de două, existând doar problema calificării alternative a acestui motiv unic de casare.

Recurentul apreciază că motivul de casare este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., adică încheierea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. În concret, este vorba de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, vizând condiţiile de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate.

Cu titlu subsidiar, deci numai dacă instanţa de recurs apreciază că aceste norme, în concret, sunt norme de procedură, atunci recurentul invocă drept motiv de casare faptul că, prin încheierea recurată, prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Supremaţia Constituţiei este consacrată de art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar instituţia controlului de constituţionalitate realizat de Curtea Constituţională pe calea excepţie de neconstituţionalitate ridicate în faţa unei instanţe judecătoreşti este reglementată de art. 146 lit. d) din Constituţie, fiind vorba de o chestiune de interes public, deci nulitatea este absolută, conform art. 174 alin. (2) C. proc. civ. Imposibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate subminează atât supremaţia Constituţiei, cât şi rolul constituţional al Curţii Constituţionale, deci nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

Cu privire la nelegalitatea respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a Hotărârilor Parlamentului nr. 3/2020 şi nr. 4/2020, se arată că singura condiţie de admisibilitate care nu este îndeplinită este cea stabilită de art. 27 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, şi anume subiectele cu drept de sezină. Dispoziţia legislativă limitează, pentru hotărârile Parlamentului, subiectele cu drept de sezină la preşedinţii Camerelor Parlamentului, la grupurile parlamentare sau la un număr de cel puţin 25 de senatori sau de 50 de deputaţi. Sub acest aspect, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a ridicat distinct, în faţa primei instanţe, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, iar prima instanţă a dispus sesizarea Curţii Constituţionale.

Respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a hotărârilor Parlamentului de încuviinţare a instituirii sau prelungirii stării de urgenţă (împreună cu respingerea ca inadmisibilă, de prima instanţă, a capătului de cerere privind acţiunea directă în anularea respectivelor hotărâri ale Parlamentului) înseamnă că persoana vătămată în drepturile sale nu dispune de nicio cale procedurală pentru a obţine verificarea validităţii (legalităţii sau constituţionalităţii) respectivelor acte vătămătoare de o instanţă independentă şi imparţială (fie ea judecătorească sau constituţională). Acest lucru încalcă dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, respectiv dreptul de acces la o instanţă şi dreptul la un remediu efectiv în caz de violare a drepturilor omului, garantate de art. 6 şi art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, norme constituţionale şi convenţionale încălcate de prima instanţă.

2. Cu privire la nelegalitatea respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k), I) şi n) şi la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

Recurentul apreciază că această excepţie de neconstituţionalitate îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 146 lit. d) din Constituţie, de art. 10 alin. (2) şi art. 29 din Legea nr-. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale - pe care prima instanţă le-a încălcat şi aplicat greşit.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne, Parlamentul României prin Camera Deputaţilor, Parlamentul României prin Senat, Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului şi prin Cancelaria Primului-Ministru şi Ministerul Afacerilor Interne, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat un răspuns comun la întâmpinările formulate de intimaţi.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluţionare a cererilor privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ridicare in fata primei instanţe şi respinse ca inadmisibile, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile expuse în cererea de recurs pentru considerentele în continuare prezentate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată iniţială, reclamantul în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne, Parlamentul României prin Camera Deputaţilor, Parlamentul României prin Senat, Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului şi prin Cancelaria Primului-Ministru, a solicitat anularea Decretului nr. 195/2020 Anexa nr. 2 pct. 1, Hotărârii nr. 3/2020 şi 4/2020, a Ordonanţei Militară nr. 1/2020 art. 2 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) şi în forma completată de Ordonanţa militară nr. 2/2020.

Ulterior, reclamantul A. a formulat cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu mai multe excepţii de neconstituţionalitate, respectiv:

- excepţia privind dispoziţiile Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României şi ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, în limita încuviinţării măsurilor prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 şi la art. 1 alin. (1) lit. a), în măsura în care se referă la orice fel de întruniri religioase, alin. (1) lit. b) cuvântul "religioase" şi alin. (2) din anexa nr. 1 şi la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020.

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k) si n) si la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii decretelor Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul;

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) si n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii hotărârilor Parlamentului de încuviinţare a măsurilor conţinute în decretele Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului, pe motivul că nu sunt acte administrative,

- excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii hotărârilor Parlamentului de încuviinţare a măsurilor conţinute în decretele Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă, pe motivul ca sunt supuse exclusiv controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuie să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa de fond motivat şi argumentat a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

Dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, s-a constatat de către instanţa de fond că acţiunea este în totalitate lipsită de interes, reclamanta nejustificând niciun interes în contestarea unor astfel de dispoziţii normative.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus respingerea cererii privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 şi ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 apreciind că este inadmisibilă deoarece, pe de o parte, excepţia nu priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă (cum reglementează, în mod expres art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată) şi, pe de altă parte, subiectele cu drept de sezină, pentru hotărârile Parlamentului, sunt limitate la preşedinţii Camerelor Parlamentului, la grupurile parlamentare sau la un număr de cel puţin 25 de senatori sau de 50 de deputaţi, după cum reglementează art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Controlul de constituţionalitate în acest caz nu intră în competenţa Curţii Constituţionale în sensul art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate (în prezenta cauză fiind invocată excepţia de neconstituţionalitate a unei hotărâri a Parlamentului).

Înalta Curte apreciază că în mod corect au fost respinse de instanţă şi cererile privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), l) şi n) şi la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanţelor de contencios administrativ controlul legalităţii decretelor Preşedintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgenţă care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul;

Aceste cereri au fost respinse de instanţă, întrucât nu au respectat cerinţa de motivare impusă de art. 29 şi art. 10 alin. (2) (Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin conţinutul lor, criticile de neconstituţionalitate, nu sunt motivate sub aspectul pretinsului raport de contrarietate dintre textele legale criticate şi normele constituţionale invocate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora sesizările trebuie făcute informa scrisă şi motivate.

Autorul cererilor se limitează doar la critica privind motivarea cuprinsă în Decizia Curţii Constituţionale nr. 152/2020, contestând calificarea Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020, drept acte privind raporturile cu Parlamentul şi natura juridică a hotărârilor Parlamentului.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o încheiere temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj Napoca – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.