Grant rejection annulled and funding contract ordered after appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, la data de 17.10.2020, pe rolul Tribunalul Teleorman – secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea Decizei de respingere a cererii de finanţare nerambursabilă publicate pe site în data de 11.06.2020, cu numărul x, având număr de înregistrare x, precum şi a deciziei de respingere a contestaţiei publicate cu nr. 20/12.08.2020, cu consecinţa aprobării cererii de finanţare şi a obligării pârâtei la încheierea contractului de finanţare nerambursabilă conform art. 25 din Ordinul 1287/2018 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 121 din 10 martie 2021, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoare Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.04.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 10 noiembrie 2021, Curtea a admis cererea formulată de reclamantă şi a anulat actele atacate şi a obligat pârâta să încheie cu reclamanta cu reclamanta contractul de finanţare nerambursabilă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A obligat pârâta să plătească reclamantei 75 de RON cheltuieli de judecată taxe judiciare de timbru şi 1.500 RON onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea integrală a cererii de chemare în judecată.

Referitor la motivul prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurenta, făcând trimitere la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi la jurisprudenţa CEDO, că hotărârea instanţei nu cuprinde niciun element care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii şi că instanţa de fond s-a mărginit doar la prezentarea susţinerilor părţilor, fără a analiza problemele deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurenta că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Ghidului de finanţare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1287/2018.

Este nelegală soluţia instanţei privind obligarea sa la încheierea contractului de finanţare nerambursabilă, pentru că se impunea a fi respins, ca inadmisibil, acest capăt de cerere.

A continuat recurenta-pârâtă că instanţa a interpretat greşit prevederile Ghidului referitoare la data înscrierii în aplicaţia informatică a cererilor de finanţare şi a documentelor anexate, confuzia fiind evidentă, atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speţă, dar şi cu privire la semnificaţia unor termeni.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 21 lit. e) din Ghidul de finanţare, legiuitorul a stabilit în mod expres care sunt documentele necesare solicitantului în vederea înscrierii, precizând în acest sens că "Documentele pe care le depune solicitantul la instalatorul cu care Autoritatea a încheiat contract de participare sunt: (....); e) extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile de la data înscrierii, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul, în original; (...)".

În acelaşi sens a invocat şi art. 18 alin. (3) din Ghidul de finanţare, care stabileşte, în economia prevederilor Ghidului, data la care se realizează înscrierea solicitantului în program, spre deosebire de norma cuprinsă la art. 18 alin. (1) din acelaşi Ghid, care statuează că "Înscrierea solicitantului se face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu Autoritatea, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul", indicând, prin urmare, doar locul unde se face înscrierea în program, nu şi data când se face înscrierea Această dată rezultă din prevederile art. 18 alin. (3) şi se identifică cu momentul introducerii în aplicaţia informatică a documentelor depuse în dosarul de finanţare, prevăzute la art. 21 din Ghid.

Or, la data de 06.11.2019, când dosarul intimatei-reclamante a fost introdus în aplicaţia informatică de către instalatorul validat, Extrasele de carte funciară şi Certificatele de atestare fiscală aveau o vechime mai mare de 30 de zile, fiind astfel justificată soluţia de respingere a cererii de finanţare.

În continuare, recurenta-pârâtă a criticat argumentele instanţei de fond potrivit cărora valabilitatea documentelor din dosarul de finanţare ar trebui analizată la momentul depunerii acestora la instalatorul validat, faţă de prevederile exprese ale art. 21 lit. e) din Ghid, care stabilesc termenul de 30 de zile de valabilitate a extrasului de carte funciară prin raportare la momentul înscrierii solicitantului în program, identificat de legiuitor ca fiind data introducerii în aplicaţia informatică a cererii de finanţare şi a actelor anexă.

În opinia sa, împrejurarea că art. 18 din Ghid stabileşte în sarcina instalatorului validat obligaţia de a analiza conformitatea documentelor prezentate cu condiţiile impuse de Ghid nu poate conduce la concluzia susţinută de prima instanţă, în sensul că analiza valabilităţii actelor ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanţare la instalator, deoarece în această ipoteză nu s-ar mai justifica dispoziţia normativă potrivit căreia, după verificarea conformităţii documentelor, instalatorul validat are obligaţia de a le introduce scanate, în aplicaţia informatică, conform art. 18 alin. (3) lit. c) din Ghid, o atare măsură fiind reglementată tocmai pentru a permite verificarea de către Comisia de analiză a criteriilor de eligibilitate, astfel cum rezultă acestea din documente.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut atribuţii distincte în sarcina instalatorului validat şi a Comisiei de analiză, stabilind în privinţa acesteia din urmă obligaţia de a analiza criteriile de eligibilitate, fără a exclude, însă, dreptul acesteia de a analiza şi conformitatea documentelor, în aplicarea principiului qui potius major, potius minor.

A mai precizat reclamanta că, în ceea ce priveşte funcţionarea aplicaţiei în perioada depunerii cererii reclamantei, a suspendat accesul în aplicaţie şi chiar a sesizat DIICOT cu privire la aceste aspecte. Accesul în aplicaţie a fost reluat după aproximativ 2 luni, ancheta DIICOT nefiind finalizată cu deschiderea vreunui dosar penal.

Prima instanţă a asimilat noţiunea de "suspendare" a procedurii de înscriere cu noţiunea de "indisponibilitate" a aplicaţiei informatice la care face trimitere art. 33 alin. (7) din Ghidul de finanţare.

Dacă indisponibilitatea aplicaţiei are în vedere anumite probleme de ordin tehnic, suspendarea procedurii de înscriere reprezintă o măsură unilaterală dispusă de autoritate, dictată de circumstanţe obiective.

Astfel, în mod corect s-a raportat în analizarea documentelor la data înregistrării lor în sistemul informatic de către instalatorul validat, şi nu la data depunerii documentelor la instalatorul validat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, constând în onorariu de avocat. Anexat întâmpinării, a depus şi dovada cheltuielilor de judecată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., şi de argumentele formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

5.1. Referitor la criticile recurentei-pârâte circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat cauza prin prisma apărărilor formulate de părţi, în contextul factual stabilit, expunându-şi în mod concis argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, considerentele sentinţei recurate îndeplinind astfel exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, judecătorul fondului a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, validând astfel raţionamentul logico-juridic expus, în temeiul căruia a ajuns la concluzia admiterii acţiunii reclamantei. Cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

De altfel, după cum se va arăta în continuare, instanţa de control judiciar validează soluţia primei instanţe.

5.2. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată de către instanţa de fond cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în raport de care a fost respins dosarul de finanţare al reclamantului, criticând modalitatea de interpretare dată de prima instanţă prevederilor Ghidului de finanţare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1287/2018, referitoare la data înscrierii în aplicaţia informatică a cererilor de finanţare şi a documentelor anexate, în opinia sa confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speţă, dar şi cu privire la semnificaţia unor termeni.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a criticat argumentele instanţei de fond potrivit cărora valabilitatea documentelor din dosarul de finanţare ar trebui analizată la momentul depunerii acestora la instalatorul validat, faţă de prevederile exprese ale art. 21 lit. e) din Ghid, care stabilesc termenul de 30 de zile de valabilitate a extrasului de carte funciară prin raportare la momentul înscrierii solicitantului în program, identificat de legiuitor ca fiind data introducerii în aplicaţia informatică a cererii de finanţare şi a actelor anexe.

În opinia recurentei-pârâte, împrejurarea că art. 18 din Ghid stabileşte în sarcina instalatorului validat obligaţia de a analiza conformitatea documentelor prezentate cu condiţiile impuse de Ghid nu poate conduce la concluzia susţinută de prima instanţă, în sensul că analiza valabilităţii actelor ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanţare la instalator, deoarece în această ipoteză nu s-ar mai justifica dispoziţia normativă potrivit căreia, după verificarea conformităţii documentelor, instalatorul validat are obligaţia de a le introduce scanate, în aplicaţia informatică, conform art. 18 alin. (3) lit. c) din Ghid.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente situaţiei deduse judecăţii.

În esenţă, chestiunea supusă analizei şi asupra căreia părţile au opinii contrare, vizează data înscrierii în aplicaţia informatică a cererilor de finanţare şi a documentelor anexate.

În opinia recurentei-pârâte, analiza valabilităţii documentelor aferente cererii de finanţare nu ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanţare la instalator, ci în raport de data la care dosarul intimatei-reclamante a fost introdus în aplicaţia informatică de către instalatorul validat.

Intimata-reclamantă a solicitat să se constate că, în raport de data de 09.09.2019, când a înregistrat cererea de finanţare la instalatorul validat, documentele aferente cererii de finanţare, solicitate prin Ghid, se aflau în termenul de valabilitate, iar faptul că, deşi au fost scanate şi pregătite pentru a fi încărcate în aplicaţia informatică, această înregistrare nu a fost realizată ca urmare a unei disfuncţionalităţi în accesarea acesteia şi, ulterior, ca urmare a suspendării înscrierilor, nu poate avea drept consecinţă respingerea cererii sale de finanţare.

Înalta Curte validează raţionamentul primei instanţe, care a apreciat întemeiată acţiunea. Astfel, potrivit art. 8 din Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul nr. 1287/2018, etapele programului sunt următoarele: a) publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a informaţiilor necesare demarării programului; b) validarea, încheierea contractelor cu instalatorii şi publicarea listei acestora; c) înscrierea solicitanţilor, rezervarea sumelor aferente finanţării şi aprobarea solicitanţilor; d) obţinerea ATR (n.r. aviz tehnic de racordare) şi încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă; e) implementarea proiectului; f) decontarea şi plata sumelor solicitate de către instalatorii validaţi; g) monitorizarea beneficiarilor final.

Art. 18 din acelaşi Ghid prevede că, "(1) Înscrierea solicitantului se face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu Autoritatea, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul. (2) Instalatorul validat care a încheiat contractul de participare efectuează înscrierea solicitantului cu condiţia depunerii de către acesta a tuturor documentelor prevăzute în ghid. (3) Înscrierea solicitantului în cadrul programului constă în:

a) identificarea solicitantului şi analiza conformităţii documentelor prezentate cu condiţiile impuse prin ghid; b) introducerea în aplicaţia informatică a următoarelor date...; c) scanarea de către instalator a documentelor prevăzute la art. 21 şi introducerea lor în aplicaţia informatică în format pdf, ulterior stabilirii conformităţii acestora; d) rezervarea sumelor aferente finanţării fiecărui solicitant care întruneşte condiţiile referitoare la conformitatea documentelor."

Reclamanta a respectat paşii procedurali impuşi de normele legale incidente, acesta depunând cererea de finanţare la instalatorul validat cu o zi înainte de declanşarea procedurii, şi anume 09.09.2019, urmând ca procedura de înscriere în sistem să fie realizată, potrivit art. 18 alin. (1) şi alin. (2) anterior citate, de către instalatorul autorizat.

Însă, procedura concretă de înscriere nu a putut fi finalizată prin introducerea de către instalator a datelor în aplicaţia informatică potrivit art. 18 alin. (3) pct. c), întrucât, chiar din prima zi de utilizare, platforma informatică nu a mai putut fi accesată, fiind suspendate înscrierile şi reluate la data de 06.11.2019, care este şi data finalizării înscrierii cererii reclamantei în sistem, aspecte necontestate în cauză.

Cum intimata-reclamantă a înregistrat la instalatorul validat cererea sa de finanţare, împreună cu documentele aferente solicitate de Ghidul de finanţare, nu se poate susţine cu suficient temei că nu au fost respectate termenele privind valabilitatea documentelor, împrejurările de fapt şi de drept invocate de reclamantă susţinând conformitatea procedurii urmate în concret şi lipsa oricărei culpe în depunerea documentaţiei în condiţiile date.

Art. 7 alin. (1) lit. c) din Ghidul de finanţare din data de 05.12.2018, aprobat prin Ordinul nr. 1287 din 05.12.2018 emis de Ministerul Mediului, defineşte "aplicaţia informatică" ca fiind un "software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către Autoritate, având dublu rol, de gestionare a bugetului alocat programului şi de stocare şi verificare a informaţiilor privind beneficiarii finali înscrişi".

Aşa cum rezultă din aceste prevederi, aplicaţia informatică în care trebuie încărcate cererile de finanţare şi documentele aferente, de către instalatorul validat, este pusă la dispoziţie gratuit, fiind administrată de către Autoritate, în speţă Administraţia Fondului pentru Mediu, astfel că deficienţele de funcţionalitate a acestei aplicaţii şi imposibilitatea accesării ca urmare a suspendării înscrierilor în Programul în discuţie, care au generat, implicit, imposibilitatea încărcării efective a documentelor în sistem, nu-i pot fi imputate intimatei-reclamante, care şi-a îndeplinit obligaţia de a depune cererea de finanţare şi documentele aferente cu respectarea termenului legal.

În acest sens Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 39 din Ghid, potrivit cărora "Dacă din motive legate strict de Autoritate (de exemplu, dar fără a se limita, la disfuncţionalităţi ale aplicaţiei informatice) terţii se află în imposibilitatea obiectivă de a-şi respecta termenele impuse prin prezentul ghid, atunci respectivele termene se vor prelungi cu perioada aferentă întârzierii. Aceste decalări nu exonerează AFM de îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de terţi prin alte acte de natură juridică."

În consecinţă, nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte în sensul că valabilitatea documentelor din dosarul de finanţare ar trebui analizată la momentul înscrierii solicitantului în program, respectiv data introducerii în aplicaţia informatică a cererii de finanţare şi a actelor anexe, câtă vreme din cuprinsul prevederilor legale incidente nu rezultă în mod neîndoielnic că aceasta este voinţa legiuitorului.

Dimpotrivă, prevederile legale citate anterior reflectă fără putinţă de tăgadă faptul că legiuitorul a prevăzut obligativitatea prelungirii termenelor impuse prin Ghid, tocmai pentru a reglementa situaţia imposibilităţii obiective de respectare a acestora, enunţând cu caracter exemplificativ ipoteza disfuncţionalităţii aplicaţiei informatice.

Aşadar, instanţa de control judiciar nu poate valida alegaţia recurentei-pârâte potrivit căreia data înscrierii în program se identifică cu momentul introducerii în aplicaţia informatică a documentelor depuse în dosarul de finanţare şi că, în raport de data reluării procedurii de înscriere şi înscrierii dosarului intimatei-reclamante, din 06.11.2019, Extrasele de carte funciară şi Certificatele de atestare fiscală nu mai erau în termenul de valabilitate de 30 de zile, deoarece reflectă propriul demers interpretativ al cadrului normativ aplicabil în speţă, în vederea obţinerii soluţiei favorabile pretinse, fără a susţine însă motivul de nelegalitate invocat.

Nici critica ce vizează soluţia instanţei de fond de obligare a pârâtei la încheierea contractului de finanţare nerambursabilă nu poate fi avută în vedere de către instanţa de control judiciar.

Legea nr. 554/2004, prin art. 18 ce reglementează şi enumeră soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, consacră, astfel cum în mod constant s-a reţinut şi în doctrină, caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ, în sensul că instanţa care soluţionează acţiunea poate să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, să se pronunţe asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului dedus judecăţii şi care nu pot fi atacate separat, conform art. 8 alin. (1) din lege.

Aşadar, instanţa de contencios administrativ poate să dispună măsuri pentru recunoaşterea dreptului sau a interesului legitim vătămat constând chiar în reformarea unei decizii administrative şi pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei. Cum pârâta a respins cererea acesteia pe motiv că Certificatele de atestare fiscală şi Extrasele de carte funciară sunt mai vechi de 30 de zile, iar instanţa de fond a constatat că această condiţie a fost îndeplinită de actele depuse de reclamantă, în mod corect, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a obligat recurenta-pârâtă la încheierea contractului de finanţare, reţinând că eventuala obligare a autorităţii la reevaluarea cererii ar avea caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească.

Procedând astfel, instanţa de primă jurisdicţie s-a pronunţat în limitele conferite de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 care trasează coordonatele generale ale conţinutului hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, fără a trata în mod diferenţiat contenciosul obiectiv (de anulare) şi contenciosul subiectiv, caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv fiind consacrat de alin. (1) şi (2) ale acestui text de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile recurentei sunt nefondate, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente speţei.

Având în vedere cererea intimatei-reclamante A. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial aferent recursului, Înalta Curte, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte Administraţia Fondului pentru Mediu, în raport cu dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ., o va obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată, în cuantum de 2.000 RON, conform chitanţei depuse la dosar.

5.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat, şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 1614 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.