Guarantee Fund's limited compensation quashed; additional 38,396 RON material and 50,000 RON moral damages awarded.

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 16.05.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 19722/10.04.2019 emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum de 38.936 RON şi a daunelor morale în cuantum de 50.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 982 din 19 octombrie 2020, Curtea a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau, în subsidiar, casarea hotărârii atacate şi, reţinând cauza spre rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 19722/10.04.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat în esenţă următoarele:

Având în vedere solicitarea recurentului de a i se majora despăgubirile materiale până la data de 17.02.2021, astfel cum sunt actele doveditoare depuse la dosarul de daună constituit de pârâtă, instanţa Curţii de Apel Bucureşti consideră că ar fi trebuit să formuleze către Fondul de Garantare o nouă solicitare, neobservând instanţa că, în fapt, o dată cu înaintarea pretenţiilor de despăgubire a menţionat acest aspect.

Nimic nu a împiedicat pârâta să extindă acordarea despăgubirilor inclusiv pe perioada 26.02.2019-17.02.2021, adică până la data reexaminării capacităţii de muncă, ţinând cont astfel de Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. 566 din data de 26.02.2019.

Acest fapt nu a fost sancţionat de către instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care s-a mărginit a face constatarea că, recurentul ar fi putut face o nouă solicitare pârâtei în acest sens.

Consideră că modul în care instanţa Curţii de Apel Bucureşti a tratat solicitarea recurentului intră în contradicţie cu dispoziţiile legale ale art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit căruia: "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", respectiv ale alin. (2) al aceluiaşi articol care prevede că: "Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică".

În mod cert instanţa Curţii de Apel Bucureşti nu a ţinut cont de aceste dispoziţii, deşi le aminteşte în considerentele sentinţei, pronunţând o hotărâre care intră în contradicţie cu prevederile art. 1385 din C. civ.

Este evident că prejudiciul este unul cert şi neîndoielnic, cel puţin până la data de 17.02.2021, data reexaminării capacităţii sale de muncă, astfel că aceste prevederi sunt incidente speţei de faţă şi ar fi trebuit aplicate cu stricteţe, mai ales că, recurentul prin diminuarea capacităţii de muncă suferă un prejudiciu material, important.

Consideră că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor legale care impun repararea integrală a prejudiciului creat prin accidentul de circulaţie în care a fost implicat fără voia sa, astfel că din acest punct de vedere este necesară reformarea sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte respingerea acordării daunelor morale solicitate, de asemenea, consideră că sentinţa instanţei Curţii de Apel Bucureşti, cel puţin din prisma considerentelor reţinute, intră în contradicţie cu dispoziţiile legale incidente.

Pentru a motiva respingerea solicitării sale de majorare a daunelor morale, Curtea de Apel Bucureşti reţine că, în speţă au fost aplicate dispoziţiile privind "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese"- procedură administrativă internă a FGA.

Consideră că era de datoria instanţei Curţii de Apel Bucureşti să verifice legalitatea aplicării unei proceduri interne, unilaterale, care nu este adusă la cunoştinţa terţilor, ţinând cont, eventual, de dispoziţiile art. 30 şi 31 din Legea nr. 213/2015.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti se mărgineşte să constate aplicarea acestei proceduri interne, constatând totodată că această procedură este una care reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului.

În afară de faptul că instanţa de judecată a Curţii de Apel Bucureşti se mărgineşte să insiste pe caracterul obiectiv şi corect al Procedurii, normă cu caracter internă, netransparentă şi inaccesibilă creditorilor de asigurare, nu face o analiză efectivă a solicitărilor recurentului, nu realizează o cercetare efectivă a cererii cu care a fost sesizată, cu alte cuvinte nu-şi îndeplineşte rolul de instanţă judecătorească.

Acest aspect este cu atât mai nefiresc cu cât în cazul altui Ghid de aceeaşi natură cu Procedura "internă" a FGA, dar folosit de Fondul de protecţie a victimelor străzii, tot pentru cuantificarea artificială a cuantumului daunelor morale acordate victimelor accidentelor de circulaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 130/23.01.2019 a decis că un astfel de Ghid nu reprezintă un criteriu legal de evaluare a prejudiciului moral, fiind doar un instrument administrativ şi neavând caracterul şi puterea unui act normativ.

Este evident faptul că procedura de care s-a folosit F.G.A. atunci când a emis pe seama recurentului Decizia nr. 19722/10.04.2019, contestată în prezentul dosar, este una care nu are un caracter normativ, ci unul strict intern, fapt care ar fi trebuit sesizat de instanţa Curţii de Apel Bucureşti şi cenzurat ca atare, nu luat act că s-a ţinut cont de această Procedură.

Revenind la susţinerea potrivit căreia instanţa Curţii de Apel Bucureşti nu a făcut o cercetare judecătorească efectivă, consideră că Procedura de care se prevalează FGA în soluţionarea unor cereri de natura celei de faţă, nu poate constitui criteriu de evaluare judiciară a daunelor morale şi nu poate avea caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată. Din acest punct de vedere instanţa de judecată avea obligaţia să verifice efectiv solicitarea sa şi să stabilească ea însăşi, în temeiul practicii şi doctrinei judiciare caracterul fondat sau nu al solicitărilor sale. O procedură internă care nu este altceva decât o culegere de date statistice privind despăgubirile acordate în timp de instanţele judecătoreşti, privită ca o medie aritmetică, nu poate să ţină, în niciun caz locul cercetării judecătoreşti. Cu atât mai puţin poate să înlocuiască legislaţia şi jurisprudenţa în materie.

Consideră că o analiză realizată efectiv de o instanţă judecătorească nu se poate rezuma doar la aprecierea ca fiind corecte dispoziţiile unei proceduri interne, administrative, total netransparente şi fără valoare normativă, ci ar fi trebuit dezvoltate în motivarea hotărârii judecătoreşti criteriile de analiză a prejudiciului moral, raportate la valorile lezate, la principiile echităţii şi proporţionalităţii, în raport cu jurisprudenţa internă şi cea a CEDO, astfel ca investirea unei instanţe cu o pricină să nu aibe doar caracter iluzoriu în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, justiţiabilul având aşteptarea rezonabilă cu privire Ia actul de justiţie, că i se va cerceta cu atenţie solicitarea.

Doctrina de specialitate a mai arătat de asemenea că motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, nefiind o chestiune de volum, ci de conţinut. O motivare corectă presupune răspunsuri precise la toate capetele de cerere, pe baza probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, referirea la realitatea faptelor şi la judecăţi verificate în concret la speţa de faţă, prin evitarea motivărilor sprijinite pe formulări generale, abstracte.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. .

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, pe motiv că nu este motivat, apreciind că argumentele recurentului sunt identice cu cele invocate în acţiune. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant consideră în mod eronat faptul că, intimatul putea să extindă acordarea despăgubirilor inclusive pentru perioada 26.02.2019-17.02.2021, având în vedere că, nu se poate calcula venitul nerealizat decât pana la data la care dosarul a fost supus analizei Comisiei speciale a FGA, pentru orice alte venituri nerealizate ulterioare acestei date, recurentul-reclamant având posibilitatea de a se adresa în termenul legal cu o nouă cerere către instituţia intimată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 471 alin. (5) coroborat cu art. 205 din C. proc. civ., Legea nr. 213/2015, Legea nr. 85/2014, Legea nr. 503/2004, Legea nr. 136/1995, Normă1 ASF nr. 23/2014, C. civ., C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Preliminar, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte urmează a o respinge, apreciind că susţinerile recurentului-reclamant pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. .

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentului-reclamant, cât şi pe cele ale intimatului, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond nu a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel". Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că "Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică".

Constată instanţa de control judiciar că, la data de 31.05.2017, recurentul a înregistrat o cerere de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat să fie despăgubit cu suma de 662 RON/lună constând în diferenţa de venit începând cu data de 12.04.2016 până la încetarea stării de invaliditate, dacă va fi cazul şi cu suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.

Analizând dispoziţiile legale prin raportare la starea de fapt din cauză, apreciază că în mod nelegal şi netemeinic intimata-pârâtă nu a acordat despăgubiri reprezentând nerealizarea câştigului din muncă, în condiţiile în care prin acte medicale oficiale se dovedeşte că starea de invaliditate a recurentului-reclamant va persista până cel puţin la data de 17.02.2021, dosar.

Aşadar, în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 38396 RON, reprezentând diferenţa de venit, între pensia de asigurări sociale de care beneficia recurentul-reclamant, la data cererii adresate FGA, şi salariul minim net pe economie de 925 RON.

Sunt întemeiate şi criticile recurentului referitoare la respingerea daunelor morale solicitate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi în consecinţă, angajarea răspunderii societăţii asigurătoare, una dintre condiţii se referă la existenţa prejudiciului.

Pentru ca un prejudiciu patrimonial să dea dreptul victimei de a cere repararea lui este necesar să aibă caracter cert şi să nu fi fost reparat încă.

Un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este sigură, neîndoielnică şi totodată poate fi evaluat în prezent. Sunt certe prejudiciile actuale şi prejudiciile viitoare şi sigure.

Prin prejudiciu actual se înţelege acela care s-a produs în totalitate până la data la care se cere repararea lui.

Prejudiciile viitoare şi sigure sunt acele prejudicii care deşi nu s-au produs, este sigur că se vor produce, putând fi evaluate în prezent.

În cauză, din actele medicale a reieşit că, recurentul-reclamant a suferit o fracturare a vertebrelor T11 şi T12, durerile suportate fiind de o intensitate şi durată majore. Referitor la durerile fizice, o componentă a acestora o reprezintă şi cele încercate ca urmare a fizioterapiei necesare recuperării medicale ulterioare fracturării coloanei vertebrale şi înlăturării celorlalte efecte secundare derivate din aceasta (scolioza etc).

Totodată, consecinţele acestei vătămări se manifestă în continuare, fiindu-i restricţionată libertatea locomotorie, întrucât trebuie să evite orice mişcări bruşte, ridicarea de greutăţi şi orice activitate care depăşeşte o activitate de intensitate mică.

Toate aceste împrejurări conduc la concluzia existenţei unui prejudiciu moral suferit de recurentul-reclamant, care trebuie acoperit de intimat conform Legii 123/2015, art. 1387-1388 C. civ., ale Normelor ASF.

Cât despre întinderea acestui prejudiciu şi daunele morale ce se cuvin recurentului, Înalta Curte notează că, la nivel legislativ şi de principiu, nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele se "ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz.

Daunele morale constituie consecinţe dăunătoare cu un conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale şi se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc.

În orice caz, trebuie adăugată şi exigenţa unei limite naturale: daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simţul măsurii, să nu devină astfel nelegitime.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

În cauză, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a suferit, în mod clar, un prejudiciu moral decurgând din durerile fizice şi psihice cauzate prin accident, astfel că, în raport de prevederile Legii 123/2015, cele ale art. 1387-1388 C. civ., ale Normelor ASF, reiese că, este nelegală soluţia de respingere a capătului de cerere privind daunele morale.

Totuşi, în concret, suma solicitată prin acţiune, de 50000 euro, este mult prea mare faţă de prejudicial suferit, astfel că, instanţa de control apreciază că, suma de 50000 RON, în plus faţă de sumele acordate de intimatul-pârât, sunt de natură să acopere contravaloarea prejudiciului suferit de recurent.

Prin urmare, aceste din urmă aspecte invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul.

Va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Va admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Va anula în parte Decizia nr. 19722/10.04.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că va admite cererea de plată şi pentru suma de 38.396 RON, daune materiale, şi pentru suma de 50.000 RON daune morale, în plus faţă de sumele acordate de către pârât.

În conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ. va obliga intimatul-pârât la plata sumei de 200 RON către recurentul-reclamant A., reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 982 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează în parte Decizia nr. 19722/10.04.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că admite cererea de plată şi pentru suma de 38.396 RON, daune materiale, şi pentru suma de 50.000 RON daune morale, în plus faţă de sumele acordate de către pârât.

Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 200 RON către recurentul-reclamant A., reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.