Detention center wins appeal; housing-benefit discrimination ruling quashed and remanded for failure to address missing-party argument.

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Brăila la data de 16.02.2021 sub nr. x/2021, reclamantul CENTRUL DE DETENŢIE BRĂILA - TICHILEŞTI, în contradictoriu cu pârâţii A., B., şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând instanţei de judecată anularea Hotărârii nr. 884/16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Naţional Pentru Combaterea Discriminării dată în dosarele conexate nr. x/220 şi 359/2020.

Prin sentinţa nr. 171/Fca/2021 din data de 01 aprilie 2021 Tribunalul Brăila –Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu de instanţă, declinând competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Centrul de Detenţie Brăila –Tichileşti în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, raportat la rangul emitentului actului administrativ ce face obiectul judecăţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, de autoritate publică centrală.

Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 13.04.2021 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr unic de dosar, respectiv nr. x/2021

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 130/2021 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantul Centrul de Detenţie Brăila-Tichileşti, împotriva Hotărârii nr. 884/16.12.2020, a Colegiului Director din cadrul C.N.C.D., în contradictoriu cu pârâţii: A., B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei anterior menţionate a exercitat calea de atac a recursului reclamantul Centrul de Detenţie Brăila-Tichileşti, care, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate, admiterea contestaţiei şi desfiinţarea Hotărârii nr. 884/16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţată în dosarele conexate nr. x/2020 şi nr. y/2020.

În dezvoltarea criticilor sale, a susţinut recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 195 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, fără citarea părţilor în contradictoriu cu care se pretinde a fi fost luată şi cărora trebuie să le fie opozabilă. Dispunând recomandarea către Ministerul Justiţiei de demarare a procedurii de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte, C.N.C.D. trebuia să introducă în cauză şi să citeze at Ministerul Justiţiei dar si Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dând posibilitatea părţilor de a face opoziţie, de a formula si susţine apărări în conformitate cu dispoziţiile legale.

Consideră că dispoziţiile Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare nu conţin dispoziţii discriminatorii în raport cu cele ale Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Consideram ca in mod greşit instanţa de fond a apreciat ca s-a stabilit corect cadn procesual in faţa organului administrativ cu atribuţii jurisdicţionale deoarece avan personalitate juridica! avem si capacitate procesuala activa.

In motivele contestaţiei nu am invocat lipsa capacităţii procesuale active a unităţii motiva de faptul ca nu am avea personalitate juridica fapt care ar fi impus introducerea in cauza Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor si Ministerului Justiiei.

Am arătat faptul ca au fost încălcate prevederile art. 195 alin. (4) din O.G. 137/200 deoarece dispunind recomandarea către Ministerul Justititei de demarare a procedurii d modificare/armonizare a prevederilor legale in sensul celor hotărâte, recomandartea s-emis către o persoana care nu a fost parte in cauza, nefiind stabilit cadrul procesual în faţa organului administrativ cu atribuţii jurisdicţionale.

Procedandu-se in acest mod atât Ministerul Justiţiei dar si Administraţia Naţionala Penitenciarelor au fost lispite de posibilitatea de a face opoziţie, de a formula si susţin apărări in conformitate cu dispoziţiile legale deşi in sarcina acestora s-a impus o obligaţie

Considera recurentul că, în mod greşit instanţa de fond apreciază că "suntem în prezenţa unei inechităţi în ceea ce priveşte acordarea unui beneficiu în domeniul exercitării profesiei, pentru aceeaşi categorie de angajaţi, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, se află în situaţii identice, dar care nu pot beneficia de acesta întrucât nu sunt prevăzute dispoziţii care să reglementeze situaţia acestora."

Apreciază că dispoziţiile Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare nu conţin dispoziţii discriminatorii în raport cu cele ale Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

În perioada cât Legea 293/2004 a fost în vigoare reclamaţii au beneficiat de prevederile acesteia şi şi-au exercitat drepturile instituite de aceasta.

Astfel reclamanţii si-au achiziţionat locuinţe în Municipiul Brăila cunoscând faptul ca nu vor beneficia de prevederile art. 38 din lege deoarece unitatea are sediul în comuna Tichilesti, Judeţul Brăila, iar locuinţele achiziţionate nu sunt situate in localitatea in care îşi are sediul unitatea.

Apreciază că dispoziţiile art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 si OMJ 482/C/2020 privind stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei.locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei nu sunt discriminatorii si prin urmare nu este necesara armonizarea acestor acte normative deoarece acestea nu contravin principiului nediscriminarii.

Armonizarea prevederilor Legii nr. 145/2019 prin raportarea la situaţia juridică creata ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 293/2004 implica încălcarea principiului neretroactivităţii legii si al stabilităţii raporturilor juridice (securităţii juridice).

Aplicarea retroactiva a normelor juridice la situaţii juridice trecute si total realizate este interzisa deoarece încalcă principiul legalităţii normelor juridice precum si principiul stabilităţii raporturilor juridice (securităţii juridice) fapt care ar duce la insecuritate si instabilitate juridica.

Mai mult nefiind o identitate între drepturile prevăzute de cele doua legi nu se impune armonizarea dispoziţiilor Legii nr. 145/2019.

Legea nr. 293/2004 a prevăzut doua drepturi distincte:

1) Dreptul la compensarea lunara a chiriei pentru imobilul închiriat - art. 40

2) Dreptul la sprijin în achizitionarea unei locuinţe, daca aceasta este achiziţionată în localitatea unde îşi are sediul unitatea penitenciară - art. 38.

Legea nr. 145/2019 prevede un singur drept

1) dreptul la compensaţia lunară pentru chirie,

a) fie pe durata contractului de închiriere

b) fie pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

De asemenea consiliul este in eroare, petentii sau alţi angajaţi aflaţi în situaţii similare celor doi, nu au renunţat anterior modificărilor legii la beneficiul compensaţiei chiriei în scopul contractării unui credit ipotecar în localitatea în care îşi desfăşoară serviciul şi astfel nu au mai putut beneficia de aceste facilităţi, întrucât de la momentul intrării în vigoare a noilor prevederi, se consideră că au o proprietate în această localitate.

Pe de alta parte, mai susţine recurentul că, pentru a putea beneficia de dreptul prevăzut de art. 111 alin. (9), Legea nr. 145/2019 instituie condiţia ca angajatul să nu deţină în proprietate o locuinţă situată în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, în localitatea în care solicită acordarea compensaţiei lunare a chiriei sau într-o localitate situată mai aproape de locul de muncă.

Consiliul în mod greşit apreciază că Legea nr. 145/2019 cuprinde dispoziţii discriminatorii deoarece " aceeaşi categorie de angajaţi, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate se află în situaţii identice dar care nu pot beneficia de acesta, întrucât nu sunt prevăzute prevederi care să reglementeze situaţia acestora."

Recurentul arată că toţi angajaţii din sistemul administraţiei penitenciare pe perioada cât Legea nr. 293/2004 a fost in vigoare au avut posibilitatea de a alege între compensarea lunară a chiriei sau dreptul la sprijin în achiziţionarea unei locuinţe în localitatea unde îşi are sediul unitatea penitenciară.

Faptul ca ulterior dispoziţiile legale în materie s-au schimbat şi legiuitorui a inţeles să reglementeze în alt mod şi alte condiţii acest drept, nu presupune a crea o inechitate între beneficiarii vechilor dispoziţii şi cei ai noilor dispoziţii. Pentru aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii nr. 884/16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului National pentru Combaterea Discriminării pronunţată in dosarele nr. x/2020 si nr. y/2020 conexate.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul Centrul de Detenţie Brăila –Tichileşti au formulat întâmpinări intimaţii – pârâţi A. şi B..

În cadrul întâmpinării sale, intimatul – pârât A. a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea Hotărârii nr. 884 din 16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţată în dosarele conexate nr. x/2020 şi y/2020.

Susţine că Centrul de Detenţie Brăila –Tichileşti a abordat solicitările sale într-un mod cel puţin superficial, oferind răspunsuri evazive şi contradictorii, aplicând discreţionar prevederile legale, creând astfel inechităţi şi disciminări în rândul angajaţilor, după cum şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări a constatat.

La rândul său, intimatul – pârât B. a solicitat, în cadrul întâmpinării, respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind că sentinţa de fond este motivată şi nu există motive contradictorii, iar motivele reţinute au legătură cu pricina şi nu a fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.

Răspunsul la întâmpinări

Recurentul – reclamant Centrul de Detenţie Brăila –Tichileşti a formulat Răspuns doar la întâmpinarea depusă de intimatul B., reluând o parte din criticile formulate în cadrul cererii de recurs.

A solicitat respingerea apărărilor intimatului B. şi admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi admiterea contestaţiei, desfiinţarea Hotărârii nr. 884/16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţată în dosarele conexate nr. x/2020 şi nr. y/2020.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 17.09.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul Centrul de Detenţie Brăila-Tichileşti este fondat, însă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul Centrul de Detenţie Brăila –Tichileşti, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva Hotărârii nr. 884/16.12.2020 emisă de Colegiul Director din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea acesteia, ca nelegală şi netemeinică.

În cadrul contestaţiei adresate instanţei, reclamantul a invocat, ca şi motiv de nelegalitate a Hotărârii nr. 884/16.12.2020 emisă de Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, nelegala citare în cauză a Ministerului Justiţiei, dar şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru opozabilitate şi pentru pentru a formula apărări, mai ales că, în cadrul hotărârii contestate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a recomandat Ministerului Justiţiei să demareze procedura de modificare/armonizare a prevederilor legale " în sensul ca acestea să nu mai contravină principiului discriminării şi găsirea unei soluţii..."

În cadrul primei critici de nelegalitate a hotărârii, reclamantul a susţinut că "hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 195 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, fără citarea părţilor în contradictoriu cu care se pretinde a fi fost luată şi cărora trebuia să le fie opozabilă." A aratat reclamantul că, dispunând recomandarea către Ministerul Justiţiei de demarare a procedurii de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte, CNCD trebuia să introducă în cauză şi să citeze atât Ministerul Justiţiei, dar şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dând posibilitatea părţilor de a face opoziţie, de a formula şi susţine apărări în conformitate cu dispoziţiile legale.

Examinând considerentele sentinţei instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, Înalta Curte constată că, în partea finală a considerentelor hotărârii, instanţa de fond s-a limitat a menţiona doar că " referitor la chestiunile de ordin procedural invocate de reclamant, instanţa reţine că reclamantul Centrul de Detenţie Brăila-Tichileşti este unitate subordonată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi are personalitate juridică, este emitentul tuturor adreselor de răspuns la solicitările pârâţilor din prezenta cauză şi are calitate procesuală atât în faţa CNCD, cât şi a instanţei de judecată, astfel încât în mod corect a fost stabilit cadrul procesual în faţa organului administrativ cu atribuţii jurisdicţionale".

Înalta Curte admite faptul că instanţa nu trebuie, în mod evident, să răspundă fiecărei susţineri, însă este obligată să examineze în mod real şi efectiv problemele supuse judecăţii, motivele decisive pentru soluţionarea cauzei invocate prin cererea de chemare în judecată, şi să arate considerentele pentru care a acceptat sau a înlăturat susţinerile părţilor, în baza probelor administrate şi raportat la dispoziţiile legale incidente.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că, fără a impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea presupune, totuşi, ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive pentru soluţionarea procedurii în cauză (Hotărârea Albina împotriva României din 28 aprilie 2005, paragraful 33, Hotărârea Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României din 8 iunie 2006, paragraful 39, cu trimitere la Hotărârea Ruiz Torija şi Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994).

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Perez c Franţa, par. 80 şi Van de Hurk c.Olandei, par. 59).

Ori, raportat la critica reclamantului din cadrul contestaţiei adresate instanţei, ce a invocat nelegalitatea hotărârii emisă de CNCD pentru necitarea în cadrul procedurii şi a Ministerului Justiţiei, dar şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a formula şi susţine apărări, Înalta Curte constată că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sentinţa de fond fiind nemotivată, judecătorul de primă jurisdicţie soluţionând cauza fără a răspunde acestei critici.

Cum prin contestaţia adresată instanţei reclamantul a invocat necitarea de către CNCD şi a părţilor în contradictoriu cu care se pretinde a fi fost emisă hotărârea CNCD, în condiţiile în care Ministerului Justiţiei i-a fost emisă recomandarea de demarare a procedurii de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte de CNCD, Înalta Curte constată că, prin considerentele referitoare la calitatea procesuală activă a Centrului de Detenţie Brăila –Tichileşti, instanţa nu a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nerăspunzând întocmai criticilor reclamantei ce vizau cadrul procesual din etapa administrativ–jurisdicţională desfăşurată în faţa CNCD-ului. Fiind, aşadar, invocată o neregularitate de ordin procedural, se impunea ca aceasta să fie analizată cu prioritate, înainte de analiza celorlalte critici ce vizează netemeinicia hotărârii CNCD nr. 884/16.12.2020.

Ori, în condiţiile în care reclamantul a invocat necitarea Ministerului Justiţiei, dar şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de către CNCD, în cadrul procedurii derulate în faţa sa, iar instanţa s-a rezumat a analiza calitatea procesuală a reclamantului Centrul de Detenţie Brăila-Tichileşti, fără a răspunde în concret criticilor acestuia, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului certitudinea că susţinerile formulate în cadrul contestaţiei sale au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei, din considerentele hotărârii nerezultând că prima instanţa s-ar fi pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluţia judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia din părţile cauzei, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar instanţa de judecată nu poate ignora obligaţia de motivare a hotărârii.

Prin urmare, ţinând seama de cerinţele dreptului la un proces echitabil, dar şi de prevederile art. 22 şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte reţine motivarea incompletă şi lipsită de consistenţă a hotărârii primei instanţe, împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Faţă de cele menţionate anterior, instanţa de control judiciar constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de ambele părţi, întrucât nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu ar fi temeinice, raportat la apărările formulate de pârât şi la dispoziţiile legale incidente în cauză.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

Prin urmare, lipsa unei motivări care să susţină soluţia cuprinsă în dispozitiv echivalează cu o necercetare a fondului şi determină soluţia casării cu trimitere, asigurând astfel părţilor beneficiul dublului grad de jurisdicţie.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamant şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond, în rejudecare.

În fond după casare, instanţa de primă jurisdicţie va judeca din nou litigiul, urmând să examineze toate aspectele de fapt şi de drept invocate de părţi, să administreze toate probele necesare pentru o completă cercetare a fondului cauzei şi pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează să analizeze şi dacă se impune, raportat la dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a Ministerului Justiţiei, având în vedere şi conţinutul hotărârii ce face obiectul judecăţii, această hotărâre fiindu-i, de altfel, şi comunicată acestuia, cu recomandarea de a demara "procedura de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte".

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Centrul de Detenţie Brăila – Tichileşti împotriva sentinţei nr. 130/2021 din 22 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.