Judicial Inspection disciplinary resolutions against magistrates upheld after appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia formulată la data de 25.05.2021, înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară admiterea contestaţiei, desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului-şef din 26.04.2021 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 3414/A din 2.11.2020 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 197/CA din 11 octombrie 2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi. în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se poate constata cu uşurinţă, hotărârea primei instanţe fiind motivată superficial, fără o expunere a situaţiei de fapt prin raportare la probele administrate şi fără a examina în concret toate motivele invocate prin acţiune şi problemele care i-au fost deduse spre analiză, nefiind respectate aşadar prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ.

Incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. derivă din interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material reţinute în considerentele hotărârii.

În primul rând, judecătorul cauzei nu a analizat deloc argumentele sale privind unele fapte săvârşite cu intenţie, care constituie abateri disciplinare şi care pot fi reţinute în sarcina preşedintelui secţiei a VIII-a, mai precis abaterile care se încadrează în prevederile art. 99 lit. f), m), o) şi t) din Legea nr. 303/2004. Astfel, desemnarea sa să intre într-o şedinţă de fonduri la data de 2.07.2019 a fost nelegală. De asemenea, în ce priveşte respectarea dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor de către preşedintele secţiei a VIII-a şi care a fost preşedintele secţiei a VIII-a Veche, a indicat situaţia dosarului nr. x/2014, dosar ce aparţinea unui complet desfiinţat din secţia a VIII-a Veche şi care a fost repartizat ciclic doar între cei care aveau complete pe secţia a VIII-a Veche şi nu a fost repartizat tuturor completelor de fonduri existente în cadrul celor două secţii, inclusiv celor nou înfiinţate de la data înfiinţării acestora, fiind încălcate prevederile art. 104 alin. (1) din Regulament care se referă la toate completele de judecată competente, fără nicio excepţie.

Prima instanţă nu a analizat deloc aspectele semnalate prin acţiune şi detaliate prin sesizare cu privire la considerentele pentru care a apreciat că au fost încălcate de doamna preşedinte dispoziţiile privind repartizarea aleatorie a cauzelor cu ocazia repartizării dosarului nr. x/2019 Pe de altă parte, profund eronat s-a reţinut de către judecătorul fondului faptul că majoritatea criticilor sale cu privire la operaţiunile de repartizare ciclică sau aleatorie a dosarelor trimise spre rejudecare din căile de atac au făcut obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Argeş, în condiţiile în care respectivul dosar avea ca obiect anularea pct. 1. 2 şi 3 din Hotărarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 216/30.07.2019 prin care se soluţionaseră solicitările sale vizând aspecte fără nicio legătură cu repartizarea dosarelor nr. x/2014 şi nr. y/2019 Toate aceste critici pe care le-a formulat cu privire la rezoluţiile contestate, nu au primit niciun răspuns din partea judecătorului fondului.

Cu privire la sesizarea doamnei preşedinte a Curţii de Apel Bucureşti s-au pronunţat trei rezoluţii de clasare, toate concluzionând în sensul inexistenţei unei abateri disciplinare în ceea ce o priveşte. Prin cea de-a patra rezoluţie, Rezoluţia nr. 2796/8.10.2021 (lucrarea nr. 20-3379/al). în temeiul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea 317/2004. a fost respinsă sesizarea preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti şi s-a dispus comunicarea acestei rezoluţii către conducerea Curţii de Apel Bucureşti, pentru a fi avută în vedere de către Comisia de evaluare, la evaluarea sa profesională. Totodată, prin această rezoluţie, deşi a fost respinsă sesizarea preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, în considerente, s-a reţinut într-un mod paradoxal şi în afara oricărui cadru legal existenţa unor abateri disciplinare.

In aceeaşi ordine de idei, prima instanţă a înţeles să se raporteze la o singură afirmaţie a domnului preşedinte, din ansamblul afirmaţiilor acestuia din cadrul discuţiilor purtate pe WhatsApp ca urmare a publicării de către doamna preşedinte a secţiei a IX-a a cererii sale de acordare zile libere pentru supraveghere copil, pe care a analizat-o doar din perspectiva unei singure abateri disciplinare. Or, ansamblul afirmaţiilor acestuia pe care le-a indicat se impunea a fi analizat din perspectiva tuturor abaterilor sesizate, scoaterea din context a unei singure afirmaţii fiind de natură să conducă la o greşită înţelegere a sensului acestor afirmaţii şi la imposibilitatea de a observa legătura dintre acestea şi abaterile sesizate.

Recurenta a reluat pe larg aspecte de fapt cuprinse în sesizarea sa şi a arătat că se poate constata cu uşurinţă faptul că prima instanţă nu a analizat toate abaterile disciplinare pe care le-a sesizat şi a aplicat greşit art. 99 lit. 1 din lege prin raportare la situaţia de fapt, sugestia doamnei vicepreşedinte de aplicare a principiului continuităţii privind în realitate cazul său concret şi reprezentând o activitate ilicită de natură să afecteze activitatea de judecată şi nefiind o invocare a unui principiu general al procesului civil. Deşi prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare a solicitat să se facă verificări în legătură cu posibilitatea publicării cererii sale de acordare de zile libere şi pe pagina de WhatsApp a secţiei a 9-a, nefiind înscrisă în acel grup, inclusiv cu privire la comentariile postate acolo, pentru a se avea o imagine completă, atât Inspecţia Judiciară cât şi instanţa de fond au omis să analizeze şi să se pronunţe asupra acestei solicitări.

Prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, atunci când a analizat modul de soluţionare a cererilor de concediu de odihnă pe care le-a formulat în anul 2020. Prima instanţă a interpretat în mod vădit eronat conţinutul art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, deoarece simpla indicare de către doamna preşedinte a unor aşa-zise motive nu exclude reţinerea acestei abateri disciplinare, chiar şi în aceste condiţii refuzul rămânând nejustificat. Prima instanţă a făcut o confuzie în ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al acestei abateri disciplinare, întrucât Legea nr. 303/2004 nu face vorbire despre refuzul nemotivat, ci despre un refuz nejustificat, ceea ce înseamnă că respingerea cererilor sale de concediu poate fi total nejustificată chiar şi în condiţiile în care se invocă anumite motive, câtă vreme chiar motivele invocate sunt ele însele nejustificate.

Prin acţiunea formulată, cât şi prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, a prezentat pe larg motivele pentru care consideră că respingerea repetată a cererii sale de acordare a concediului de odihnă este abuzivă şi nejustificată legal; planificarea sa la permanenţă trei săptămâni in luna august, prima în fiecare săptămână (iniţial în toate săptămânile din luna august) în condiţiile în care nu a mai fost planificat niciun coleg în acest fel, desemnarea sa în două complete de judecată ce s-au constituit şi au funcţionat în perioada vacanţei în cadrul secţiei a IX-a ca urmare a intrării in vigoare a Legii 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic, desemnarea sa nelegală pentru a intra într-o şedinţă la permanenţă, motivat de concediul de odihnă ce ar fi fost acordat unei colege exclusiv în ziua şedinţei, au reprezentat măsuri excesive prin care s-a adus o atingere gravă nu doar demnităţii sale, ci chiar dreptului la viaţă, dreptului la viaţa de familie, la ocrotirea sănătăţii (art. 99 lit. c). f. m şi t din Legea nr. 303/2004). Or, nici unul dintre aceste aspecte nu a fost analizat de prima instanţă, argumentele sale fiind omise cu desăvârşire, hotărârea fiind nemotivată şi din acest punct de vedere. Ca o consecinţă a acţiunii ilicite a doamnei preşedinte concretizată prin respingerea repetată a cererilor de concediu de odihnă, nu a mai putut beneficia de 14 zile din concediul de odihnă aferent anului 2019, cu privire la care s-a apreciat că a intervenit prescripţia.

O interpretare greşită a primei instanţe se poate reţine şi în ceea ce priveşte analiza abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004, deoarece prima instanţă de judecată a reţinut inexistenţa acestei abateri doar prin raportare la faptul că prin Rezoluţia nr. 606/21.02.2020 s-a dispus clasarea sesizării formulate împotriva sa, însă existenţa sau inexistenţa acestei abateri în persoana doamnei preşedinte nu are cum să depindă de un eveniment exterior şi ulterior conduitei acesteia şi anume de faptul că Inspecţia Judiciară clasează sau nu o anumită sesizare.

Abaterea disciplinară constă în conduita culpabilă a doamnei preşedinte şi care s-a consumat la momentul la care a comunicat în mod eronat Inspecţiei Judiciare anumite date şi informaţii privind şedinţele de care a fost degrevată. Abaterea disciplinară există începând cu momentul respectiv şi nu poate fi acoperită prin atitudini ulterioare, nici dacă ar aparţine aceleiaşi persoane, cu atât mai puţin atunci când conduita la care se face referire aparţine unei alte persoane, mai precis inspectorului judiciar care a pronunţat soluţia de clasare.

Prima instanţă de judecată nu a motivat existenţa sau inexistenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, prin raportare la aceeaşi faptă. Tot cu privire la conduita doamnei preşedinte, prima instanţă nu a analizat deloc aspectele pe care le-a învederat prin sesizare cu privire la comunicarea cu intenţie către Colegiul de conducere a unei situaţii incomplete a activităţii sale (situaţie ce a fost comunicată ulterior de preşedintele instanţei în numele Colegiului şi în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2020) şi omisiunea cu rea-credinţă de a informa Colegiul cu privire la blocarea completului C1 Recurs, informarea eronată cu privire la şedinţele de care a fost degrevată, tocmai în scopul de a prezenta o situaţie falsă a activităţii sale care să conducă la respingerea cererii de degrevare (art. 99 lit. a), 1 şi t din Legea 303/2004).

In ceea ce priveşte existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, prin raportare la publicarea cererii sale de acordare zile libere pentru supraveghere copil pe grupul de WhatsApp Info jurisprudenţa, precum şi comentariile generate de această publicare, instanţa de fond, fără a reţine o situaţie de fapt şi fără a analiza dispoziţiile legale în temeiul cărora a formulat această cerere, a exprimat nişte simple păreri, cu un profund caracter de generalitate. Practic, au fost preluate, fară o analiză corespunzătoare a materialului probator, opiniile inspectorilor judiciari cuprinse în rezoluţiile atacate, fără a se motiva în vreun fel respingerea argumentelor sale. Simpla preluare a ideilor inspectorilor judiciari şi concluzia că argumentele sale nu sunt întemeiate nu reprezintă o veritabilă motivare a soluţiei instanţei. Referirile instanţei la argumentele sale au un caracter general, fără a se antama în concret problemele pe care le-a supus atenţiei instanţei.

Astfel, în mod greşit s-a reţinut că acest grup ar fi unul privat şi că accesul ar fi unul limitat. De altfel, chiar doamna inspector reţinuse în cuprinsul rezoluţiei de clasare faptul că pe acest grup sunt înscrişi un număr de 57 de judecători de pe cele două secţii de contencios administrativ. Prin chiar faptul postării unui mesaj pe acest grup. mesajul devine cunoscut unui grup larg de persoane, chiar dacă toţi sunt judecători din cadrul aceleiaşi instanţe. In plus, s-a constatat faptul că alte discuţii care au avut loc în cadrul aceluiaşi grup de WhatsApp au ajuns în presă. Or, prima instanţă de judecată a reţinut în mod greşit că afirmaţia sa este o simplă presupunere fără suport probator, şi chiar dacă unele comentarii ar ajunge în presă aceasta nu înlătură caracterul privat al grupului.

In altă ordine de idei, cererea sa cuprindea o serie de informaţii privind situaţia sa familială, acestea având un veritabil caracter privat. Or, inspectorii judiciari au făcut referire doar la trei dintre acestea şi au apreciat că acestea reflectă realităţi obiective, cel mai probabil deja cunoscute în colectiv, omiţând însă cu desăvârşire să observe împrejurarea că în motivarea cererii sale a făcut referire la mult mai multe aspecte decât acestea trei, aspecte care nu sunt cunoscute în colectiv şi pe care nici nu intenţiona să le facă cunoscute în cadrul acestuia. Pe de altă parte, s-a reţinut în mod eronat faptul că publicarea cererii sale a fost făcută în scopul informării colegilor judecători şi al găsirii unor soluţii eficiente, atâta vreme cât din ansamblul discuţiilor purtate şi a felului în care doamna preşedinte a prezentat situaţia în prima sa postare, se poate observa cu uşurinţă faptul că intenţia publicării a fost aceea de a o discredita şi de a atrage dezaprobarea colegilor cu privire la faptul că a formulat o astfel de cerere.

Prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile Legii 19/2020 - care îi acorda dreptul de a formula necondiţionat o astfel de cerere şi a raportat-o la o iluzorie afectare a activităţii instanţei. Pe de o parte, tocmai această presupusă afectare a activităţii instanţei nu a fost dovedită în nici un fel, nici de Inspecţia Judiciară şi nici de către prima instanţă; iar pe de altă parte, cererea sa se întemeia în întregime pe dispoziţiile legii, neputând fiind condiţionată de alte circumstanţe sau împrejurări exterioare şi neprevăzute de actul normativ indiciat. Întregul raţionament al primei instanţe de judecată este viciat ca urmare a faptului că a plecat tocmai de la această premisă greşită, şi anume că cererea sa ar fi afectat în mod direct activitatea secţiei sau a instanţei.

Prima instanţă a aplicat greşit şi prevederile art. 99 lit. c) din Legea 303/2004. apreciind că nu poate reprezenta o atitudine nedemnă discutarea şi încercarea de a identifica soluţii într-o situaţie care afectează activitatea întregii secţii. Or, şi aici eroarea de raţionament constă în întemeierea pe aceeaşi premisă greşită menţionată mai sus, şi anume că cererea sa ar fi afectat în mod direct activitatea secţiei sau a instanţei, ceea ce nu prezintă relevanţă şi nu este real.

Nu au fost analizate de către instanţa de fond comentariile postate de către doamna judecător B., nici ale doamnei judecător C. şi nici ale domnului judecător D.. In privinţa colegilor judecători cu funcţii de conducere, nu au fost analizate comentariile acestora din care rezulta cu claritate intenţia acestora de defăimare, de intimidare şi ameninţare, fiind aşadar o acţiune coroborată, prin care s-a adus atingere onoarei, demnităţii, vieţii de familie şi reputaţiei sale profesionale şi. deosebit de important, dreptului la imagine a copilului său, creându-se totodată posibilitatea reală ca şi alte persoane necunoscute să ajungă să afle aceste discuţii, să intre în posesia unor informaţii cu caracter privat, să îşi formeze o impresie greşită şi neconformă realităţii.

În mod greşit s-a interpretat de către prima instanţă de judecată faptul că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea 303/2004 nu ar exista, deoarece după ce a precizat că nu a permis să se publice cererea sa prin care solicitase zile libere conform Legii nr. 19/2020 şi care conţinea strict aspecte de ordin familial, această postare a cererii a fost ştearsă de doamna preşedinte de pe forum. Existenţa acestei abateri se constată de îndată ce respectiva cerere a fost postată, iar caracterul de abatere disciplinară nu poate fi înlăturat de o altă conduită, ulterioară şi de sens contrar, a autorului abaterii. În plus, până la ştergerea postării respective a trecut un timp suficient în care participanţii la acest grup să lectureze cererea, după cum se poate observa din ampla dezbatere ce a avut loc ulterior cu privire la aceasta.

Afirmaţiile au avut un conţinut profund defăimător şi denigrator şi au fost distribuite în mediul on-line. In situaţia de faţă, acţiunea ilicită a doamnei preşedinte a secţiei a IX-a, susţinută de doamna vicepreşedinte şi de domnul preşedinte al secţiei a VIII-a, discuţiile la care a dat naştere această acţiune, sunt cu atât mai grave cu cât s-au desfăşurat prin intermediul unui mijloc de informare cu privire la activitatea profesională, folosit şi urmărit aproape permanent între colegii de serviciu, astfel că este exclus ca vreunul dintre membrii acestui grup să nu fi luat la cunoştinţă de conţinutul discuţiilor respective. Toate aceste acţiuni au fost de natură să provoace, ca efect, afectarea reputaţiei sale profesionale, precum şi dezinformarea sau influenţarea negativă a opiniei colegilor cu privire la integritatea sa, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate au fost mai întâi dezbătute fără ca recurenta sau vreunul dintre membrii grupului să fi cunoscut dacă cererea a fost soluţionată. In acest context, opiniile enunţate nu cuprind o relatare obiectivă şi echilibrată a unor fapte şi activităţi de interes general şi se răsfrâng negativ asupra sa, fiind de natură să o discrediteze. Dreptul la reputaţie constituie unul dintre drepturile garantate de art. 8 din CEDO, ca element esenţial al dreptului la respectarea vieţii private.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata INSPECŢIA JUDICIARĂ a formulat întâmpinare faţă de recurs, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Faţă de motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că acest motiv nu se confirmă, hotărârea putând fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât şi atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speţa.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă ca acţiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situaţia de fapt astfel încât instanţa de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată. Or, rezultă cu evidenţă că niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând coerent şi amplu soluţia dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în cererea introductivă a reclamanţilor.

În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată. Se observă astfel că hotărârea este transparentă şi justifică dispozitivul, permiţând realizarea controlului judiciar.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Pentru a ajunge la această concluzie instanţa de fond a reţinut, în mod judicios, că intimata a stabilit corect starea de fapt care a determinat petiţionara să sesizeze Inspecţia Judiciară. Faptul că soluţia criticată nu coincide însă cu modul în care petiţionara reclamantă şi-a structurat plângerea şi propriile convingeri, aşa cum rezultă din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile invocate prin plângere, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 3414 din 2 noiembrie 2020 şi a rezoluţiei Inspectorului-şef prin care a fost menţinută această măsură.

De asemenea, în mod întemeiat a constatat instanţa de fond că faptele imputate colegilor şi organelor de conducere nu pot fi apreciate ca având gravitatea unor fapte ilicite. Faţă de conţinutul afirmaţiilor vizate şi spaţiul în care au fost transmise, grupul de WhatsApp al secţiei, nu se poate reţine că acestea au atins un nivel de gravitate de natură să imprime un caracter ilicit pentru a se constitui în element material al abaterilor invocate.

În acest sens, s-a arătat că potrivit art. 70 C. civ. orice persoană are dreptul la liberă exprimare, exercitarea acestui drept urmând a fi restrânsă numai în cazurile şi limitele prevăzute de art. 75, în condiţiile în care dreptul la liberă exprimare nu este exercitat cu bună credinţă, aducând atingere drepturilor altor persoane.

Obligaţia de rezervă impusă judecătorilor, specifică statutului de magistrat, nu echivalează cu privarea magistraţilor de dreptul la liberă exprimare. Deşi magistraţii trebuie să accepte anumite restrângeri ale exerciţiului dreptului la liberă exprimare în virtutea funcţiei pe care o ocupă în sistemul judiciar, aceştia nu pot fi excluşi de la orice dezbatere care vizează chiar domeniul în care activează. S-a precizat, de asemenea, în mod întemeiat, că din înscrisurile depuse în probatoriu, respectiv capturi ecran din grupul WhatsApp numit INFO Jurisprudenţa din 21.05.2020 rezultă că, contrar aprecierii reclamantei, conţinutul postărilor de care se prevalează reclamanta nu reflectă opinia colegilor cu privire la calităţi profesionale, morale şi personale ale reclamantei. Or, atingerea adusă reputaţiei trebuie să se reflecte obiectiv într-o modificare la nivelul percepţiei comunităţii asupra persoanei vizate, ceea ce nu s-a dovedit în speţă.

Cu privire la îndoiala legitimă privind analiza obiectivă şi imparţială, instanţa a reţinut, în mod corespunzător, că reclamanta nu a arătat elementele obiective din care să rezulte îndoiala legitimă sau dubiul.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, s-a constatat ca Inspecţia Judiciară a analizat comentariile invocate de reclamantă în ansamblu, neimpunându-se ca analiza să fie efectuată în raport de fiecare judecător.

Referitor la afirmaţia reclamantei că unele comentarii din cadrul grupului pot ajunge în presă, s-a arătat că, pe de o parte, nu înlătura caracterul privat al grupului al grupului de WhatsApp, iar pe de altă parte, că e o simpla presupunere fără suport probator. S-a apreciat, de asemenea în mod temeinic şi legal, că informaţiile privind situaţia familială din cuprinsul cererii de acordare a zilelor libere în temeiul Legii nr. 19/2020 cu privire la care recurenta reclamantă susţine că nu au fost analizate integral de Inspecţia Judiciară, nu au valenţa probatorie pe care o sugerează. Faptul că un copil minor primeşte teme la şcoală iar acestea se fac sub supravegherea părinţilor nu constituie chestiuni de viaţă privată atinse prin postarea cererii pe grupul de WhatsApp de către preşedintele de secţie.

Afirmaţiile colegilor judecători cu ocazia discutării problemelor de natură organizatorică determinate de cererea reclamantei întemeiată pe Legea nr. 19/2020 nu pot fi apreciate ca fiind depăşiri ale limitelor de exprimare şi nu se circumscriu actelor ilicite care intra în conţinutul constitutiv al abaterilor disciplinare invocate de reclamantă. Percepţia subiectivă a recurentei reclamante desprinsă din conţinutul afirmaţiilor colegilor nu este suficientă şi concludentă pentru a se reţine o încălcare a normelor deontologice din parte colegilor de secţie.

Contrar aprecierii sale, s-a constatat de către prima instanţă că faptele reclamate prin plângerea formulată au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere toate circumstanţele cauzei.

S-a constatat, astfel, că soluţia intimatei nu este criticabilă, Inspecţia Judiciară deducând în mod corect, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, inexistenţa abaterilor disciplinare. În plus, angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor cere întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare analizate, respectiv obiect, latură obiectivă cu referire la fapta care înfrânge o obligaţie specifică, latura subiectivă constând în vinovăţie în oricare din formele sale şi legătura de cauzalitate. În acest sens, comentariile colegilor de secţie cu referire la cererea privind acordarea zilelor libere in temeiul Legii nr. 19/2020, nu au fost exprimate într-un limbaj care să depăşească limitele decenţei şi limitele impuse de statutul funcţiei, cu atât mai mult cu cât cererea sa afecta în mod direct activitatea secţiei.

În exprimarea opiniei colegilor de secţie, permisă tocmai în considerarea libertăţii de exprimare şi cu expunerea unor argumente rezonabile, bazate pe aspecte concrete, factuale, în circumstanţele cauzei, nu a fost depăşită limita acestei libertăţi, întrucât colegii reclamantei nu au adus veritabile critici acesteia, ci şi-au exprimat opinia cu privire la situaţia invocată prin cerere, situaţie care o aveau şi ei. S-a apreciat de prima instanţă că şi în situaţia în care s-ar fi folosit unui ton ironic la adresa reclamantei, acest lucru nu conduce la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), întrucât fapta nu a ajuns la cunoştinţa publicului.

Din probele administrate în cursul cercetării nu rezultă că atitudinea şi limbajul judecătorilor colegi la adresa reclamantei se circumscriu unui comportament nedemn în sensul prevăzut de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004. Nu poate reprezenta o atitudine nedemnă discutarea şi încercarea de a identifica soluţii într-o situaţie care afectează activitatea întregii secţii.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a arătat, în mod judicios, că este necesar să se constate, pe de o parte, existenţa unor informaţii de care magistratul a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi pe de altă parte, nerespectarea caracterului secret sau confidenţial al acestor informaţii. S-a constatat că deşi este real că preşedintele secţiei a postat cererea reclamantei, aceasta a fost ştearsă imediat ce aceasta şi-a exprimat dezacordul, astfel că nu se poate reţine existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, se impută nerespectarea dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

S-a constatat că această abatere disciplinară a fost invocată de către reclamantă cu referire la afirmaţia preşedintelui secţiei a VIII-a, judecător E., în cadrul discuţiilor pe WbatsApp, prin care, la propunerea doamnei judecător B. ca reclamanta, la revenirea în activitate, să o înlocuiască, a răspuns că se poate rezolva cumva. S-a constatat însă că, în contradictoriu cu aprecierea reclamantei, această discuţie a avut un caracter pur colegial şi nicidecum un act administrativ de conducere prin care s-a dispus o măsură prin care reclamanta să fi suferit o vătămare.

Instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal ca în mod corect s-a reţinut de către intimata că afirmaţia doamnei judecător F. în cadrul discuţiilor de pe grup, cu referire la Legea nr. 19/2020, în sensul că trebuie să se aibă în vedere şî respectarea principiului continuităţii în dosare, nu poate constitui abaterea disciplinară constând în imixiunea în activitatea altui judecător prevăzută de art. 99 lit. I) din Legea nr. 303/2004. Imixtiunea reprezintă o activitate ilicită de natură să afecteze activitatea de judecată, or invocarea unui principiu al procesului civil prevăzut de art. 19 din C. proc. civ. nu poate constitui o imixtiune în activitatea de judecată. împrejurarea că recurenta reclamantă a calificat drept imixtiune o astfel de afirmaţie nu are niciun suport legal.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară constând în obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace, s-a arătat de către instanţa de fond că în mod corect s-a reţinut de către intimata că petiţionara nu justifica nicio vătămare, atâta vreme cât prin rezoluţia nr. 606 din 21 februarie 2020 s-a dispus clasarea sesizării formulate împotriva sa.

Cu privire la soluţionarea cererilor de concediu motivate de împrejurarea ca reclamanta era planificată de permanenţă în trei săptămâni din luna august, în condiţiile în care în anul 2020 vacanţa judecătorească a fost redusă la o lună, instanţa a reţinut, în acord cu cele menţionate în cuprinsul rezoluţiilor contestate, că acestea au fost motivate, astfel că respingerea cererii de concediu de către preşedintele secţiei nu are natura unui refuz de a îndeplini o îndatorire de serviciu, conform art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, s-a apreciat, în mod justificat, că nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei reclamante cu privire la operaţiunile de repartizare ciclică sau aleatorie a dosarelor trimise spre rejudecare din căile de atac, întrucât Inspecţia Judiciară a reţinut că majoritatea criticilor petentei au făcut obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Cu privire la măsurile administrative luate odată cu înfiinţarea secţiei a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat de către instanţa de fond că nemulţumirile petiţionarei reclamante au fost analizate detaliat de către Inspecţia Judiciară, iar faptul că aceasta nu este de acord cu soluţia propusă, nu conferă caracter de nelegalitate rezoluţiilor contestate în cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 490 alin. (2) raportate la cele ale art. 205 alin. (2) din C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 5.09.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Recurenta A. a depus note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în totalitate a hotărârii recurate şi în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât hotărârea pronunţată nu cuprinde o expunere completă a situaţiei de fapt prin raportare la toate probele administrate şi nu conţine o examinare în concret a tuturor motivelor invocate prin acţiune şi a problemelor care au fost deduse spre analiză, aspecte care echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului cauzei; în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, procedând în consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

6.1. Elemente de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Prin plângerea înregistrată pe rolul Inspecţiei Judiciare la data de 3 august 2020 reclamanta A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a solicitat cercetarea disciplinară şi exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorului G. pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), f), l), m), o), p) şi t) din Legea nr. 304/2004, împotriva judecătorului E. pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), f), m), n), o) şi t) din Legea nr. 303/2004, împotriva judecătorului F. pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), l), m) şi t) din Legea nr. 303/2004 şi împotriva judecătorilor B., C. şi D., pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Prin Rezoluţia nr. 3414 A/2.11.2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în lucrarea nr. 20-2853 a dispus clasarea sesizării formulate de petiţionară, întrucât a constatat că aspectele criticate în cadrul memoriului nu conturează indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistraţilor reclamaţi.

Împotriva acesteia, reclamanta a formulat plângere, care a fost respinsă prin Rezoluţia Inspectorului Şef din 26.04.2021 în lucrarea nr. C21-643, reţinându-se că rezoluţia contestată este motivată, răspunzându-se tuturor aspectelor invocate în sesizare, în limitele de competenţă prevăzute de lege, precum şi faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare.

6.2Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă şi a apărărilor intimatei-pârâte

6.2.1În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că sentinţa atacată este motivată superficial, fără o expunere a situaţiei de fapt prin raportare la probele administrate şi fără a examina în concret toate motivele invocate prin acţiune şi problemele care i-au fost deduse spre analiză, nefiind respectate aşadar prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, s-au invocat ca fiind nemotivate/neanalizate de către prima instanţă: argumentele privind unele fapte săvârşite cu intenţie, care constituie abateri disciplinare şi care pot fi reţinute în sarcina preşedintelui secţiei a VIII-a, mai precis abaterile care se încadrează în prevederile art. 99 lit. f), m), o) şi t) din Legea nr. 303/2004; aspectele semnalate prin acţiune şi detaliate prin sesizare cu privire la considerentele pentru care a apreciat că au fost încălcate de doamna preşedinte dispoziţiile privind repartizarea aleatorie a cauzelor cu ocazia repartizării dosarului nr. x/2019; criticile cu privire la rezoluţiile contestate nu au primit niciun răspuns din partea judecătorului fondului; prima instanţă a înţeles să se raporteze la o singură afirmaţie a domnului preşedinte, din ansamblul afirmaţiilor acestuia din cadrul discuţiilor purtate pe WhatsApp; prima instanţă de judecată nu a motivat absolut deloc nici existenţa sau inexistenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, prin raportare la aceeaşi faptă; în ceea ce priveşte existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, au fost preluate, fară o analiză corespunzătoare a materialului probator, opiniile inspectorilor judiciari cuprinse în rezoluţiile atacate, fără a se motiva în vreun fel respingerea argumentelor sale; simpla preluare a ideilor inspectorilor judiciari şi concluzia că argumentele sale nu sunt întemeiate nu reprezintă o veritabilă motivare a soluţiei instanţei; referirile instanţei la argumentele sale au un caracter general, fără a se antama în concret problemele pe care le-a supus atenţiei instanţei; nu au fost analizate de către instanţa de fond comentariile postate de către trei judecători.

Analizând sentinţa recurată în aceste repere, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurentă, este nefondat.

Potrivit art. 425 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că noţiunea de proces echitabil, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, considerentele acestea nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate, fiind astfel respectate cerinţele unui proces echitabil.

Prima instanţă a analizat toate abaterile invocate de către reclamantă, chiar dacă nu a indicat în toate cazurile încadrarea în litera corespunzătoare de la art. 99 din lege, însă aspectele de fapt şi de drept aferente acestora au făcut obiectul analizei instanţei.

De altfel, se constată că argumentele aduse de recurentă pe această cale, sunt comune cu cele invocate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6.2.2. Motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Ca o primă precizare, Înalta Curte are în vedere faptul că pe calea unei sesizări a Inspecţiei Judiciare, petentul poate invoca anumite împrejurări de fapt sau elemente de drept în legătură cu diferite abateri disciplinare, dar organul administrativ de inspecţie judiciară nu este ţinut de încadrarea în drept făcută de petent, urmând a face propria încadrare în conformitate cu normele legale şi cu practica administrativă şi judiciară aferentă.

-abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu").

Aspectele sesizate de petentă şi subsumate elementului material al acestei abateri sunt cele referitoare la publicarea cererii petentei de acordare a zilelor libere pe grupul de whatsapp Info jurisprudenţă şi comentariile făcute pe marginea acesteia de către membrii grupului, în special de către judecătorii indicaţi în cuprinsul sesizării, într-un registru verbal pretins a fi contrar deontologiei profesionale.

Dincolo de criticile referitoare la nemotivarea sentinţei cu privire la această abatere disciplinară, critici ce au fost respinse în cadrul punctului anterior din prezentele considerente, Înalta Curte constată că nu se poate reţine greşita aplicare a legii de către prima instanţă în raport de calificarea grupului ca fiind unul privat cu acces limitat.

Afirmaţia recurentei în sensul că unele comentarii din cadrul grupului pot ajunge în presă nu înlătura caracterul privat al grupului al grupului de WharsApp; chiar şi aşa, dacă ar fi ajuns în presă, nu grupul whatsapp avea caracterul public, ci modalitatea de publicare respectivă.

În mod corect a reţinut prima instanţă faptul că informaţiile privind situaţia familială din cuprinsul cererii de acordare a zilelor libere în temeiul legii nr. 19/2020 nu constituie chestiuni de viaţă privată atinse prin postarea cererii pe grupul de WhatsApp de către preşedintele de secţie, iar afirmaţiile colegilor judecători cu ocazia discutării problemelor de natură organizatorică determinate de cererea reclamantei întemeiată pe Legea nr. 19/2020 nu pot fi apreciate ca fiind depăşiri ale limitelor de exprimare şi nu se circumscriu actelor ilicite care intră în conţinutul constitutiv al abaterilor disciplinare invocate de reclamantă.

De asemenea, nu se impunea o analiză exhaustivă a fiecărei afirmaţii făcute de fiecare judecător în parte; comentariile colegilor de secţie cu referire la cererea privind acordarea zilelor libere in temeiul legii 19/2020 nu au fost exprimate într- un limbaj care să depăşească limitele decenţei şi limitele impuse de statutul funcţiei, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantei afecta în mod direct activitatea secţiei; se are în vedere şi cadrul oarecum informal al contextului exprimării, standardul de conduită aferent exprimării în cadrul unui grup whatsapp, deşi nu trebuie să deroge de la regulile decenţei profesionale, nefiind similar celui impus participării la o şedinţă de judecată; de aceea, folosirea unui ton ironic la adresa reclamantei, dar în limitele unei decenţe profesionale, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) întrucât fapta nu a ajuns la cunoştinţa publicului şi nu acesta este scopul incriminării respectivei abateri discipinare.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii").

Înalta Curte constată că prin rezoluţia atacată în prezenta cauză, intimata a statuat că, faţă de atributul exclusiv al inspectorului judiciar de a stabili încadrarea juridică a faptelor, în vederea argumentării soluţiei date, din conţinutul sesizării inspecţia a încadrat plângerea petentei pe abaterile disciplinare de la punctele a, f, j, l, m, o şi p ale art. 99 din lege, fără a menţiona lit. c).

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu rezultă încadrarea atitudinii şi a limbajului judecătorilor colegi la adresa reclamantei unui comportament nedemn în sensul prevăzut de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, deoarece nu poate reprezenta o atitudine nedemnă discutarea şi încercarea de a identifica soluţii într-o situaţie care afectează activitatea întregii secţii.

Afectarea ca atare sau potenţialitatea unei asemenea afectări nu reprezintă un argument care să răstoarne concluzia de mai sus, deoarece analiza trebuie făcută prin raportare la ansamblul discuţiei incriminate, pentru a putea evalua obiectiv existenţa sau nu a unui comportament nedemn; în principiu, o asemenea dezbatere face parte din activitatea subsecventă a funcţiei de magistrat şi nu au fost dovedite atitudini extreme care să depăşească cadrul rezonabil al unor discuţii de colectiv.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu").

Cu privire la soluţionarea cererilor de concediu motivate de împrejurarea că reclamanta era planificată de permanenţă în trei săptămâni din luna august, în condiţiile în care în anul 2020 vacanţa judecătorească a fost redusă la o lună, prima instanţa a reţinut, în acord cu pârâta, că acestea au fost motivate astfel că, respingerea cererii de concediu de către preşedintele secţiei nu are natura unui refuz de a îndeplini o îndatorire de serviciu, conform art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004.

Recurenta a criticat aceste considerente, susţinând că nu orice motivare a respingerii înseamnă o respingere legală şi corectă şi că ceea ce a invocat a fost un refuz nejustificat, iar nu unul nemotivat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că, în afara unei respingeri complet nemotivate care ar purta o prezumţie simplă de caracter abuziv, cât timp preşedintele de secţie a motivat respingerea cererii de efectuare a concediului de odihnă în mod coerent, verificarea ca atare a realităţii sau justeţei acestor motive ar reprezenta verificarea unor aspecte de oportunitate specifice funcţiei de preşedinte de secţie; or, verificarea modalităţii de îndeplinire a funcţiilor manageriale nu intră în sfera de aplicare a acestei abateri disciplinare, ci doar refuzul de îndeplinire (cum ar fi fost în ipoteza nesoluţionării cererii sau refuzului explicit de nesoluţionare a cererii).

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune").

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul elementului material al laturii obiective, este necesar să se constate, pe de o parte, existenţa unor informaţii de care magistratul a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi, pe de altă parte, nerespectarea caracterului secret sau confidenţial al acestor informaţii.

Înalta Curte constată că publicarea de către preşedintele secţiei a cererii petentei de acordare a zilelor pentru îngrijirea copilului minor nu a reprezintă o acţiune de devoalare a unor informaţii cu caracter secret sau confidenţial, împrejurarea că reclamanta este căsătorită, are un copil minor şi că soţul este tot judecător fiind informaţie cunoscută şi publică, iar celelalte asepcte invocate de petentă prin cererea formulată reprezentau motivaţia acestei cereri, nu informaţii confidenţiale.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror").

Înalta Curte constată că prima isntanţă a făcut o corectă aplicare a legii, reţinând că semnalarea necesităţii respectării obligaţiilor legale şi regulamentare de către judecători reprezintă o obligaţie a vicepreşedintelui curţii de apel şi exercitarea unei atribuţii legale nu poate constitui abaterea disciplinară constând în imixiunea în activitatea altui judecător prevăzută de art. 99 lit. 1 din Legea nr. 303/2004. Imixtiunea reprezintă o activitate ilicită de natură să afecteze activitatea de judecată, or, invocarea unui principiu al procesului civil prevăzut de art. 19 din C. proc. civ. nu poate constitui o imixtiune în activitatea de judecată; împrejurarea că reclamanta califică drept imixtiune o astfel de afirmaţie nu are suport legal.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente").

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, se impută nerespectarea dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Această abatere disciplinară a fost invocată de către reclamantă cu referire la afirmaţia preşedintelui secţiei a VIII-a judecător în cadrul discuţiilor pe WhatsApp, prin care, la propunerea unei doamnei judecător ca reclamanta, la revenirea în activitate să o înlocuiască, a răspuns " se poate rezolva cumva".

Contrar aprecierii reclamantei şi astfel cum s-a reţinut şi prin Rezoluţia Inspectorului Şef, această discuţie a avut un caracter pur colegial şi nicidecum nu a fost emis un act administrativ de conducere prin care s-a dispus o măsură prin care reclamanta să fi suferit o vătămare.

În ceea ce priveşte susţinerea legată de desemnarea sa nelegală să intre într-o şedinţă de fonduri la data de 2.07.2019, subsumată aceleiaşi abateri disciplinare, se constată că inspectorul judiciar a considerat argumentat că această desemnare nu era nici abuzivă şi nici solitară în cadrul activităţii încărcate a secţiei din care face parte reclamanta, nefiind identificate elemente nici de încălcare a prevederilor legale şi nici de comportament abuziv sau hărţuitor la adresa acesteia.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.")

Înalta Curte a reţinut deja, în cadrul punctului 6.2.2. din prezentele considerente, faptul că pe calea unei sesizări a Inspecţiei Judiciare, petentul poate invoca anumite împrejurări de fapt sau elemente de drept în legătură cu diferite abateri disciplinare, dar organul administrativ de inspecţie judiciară nu este ţinut de încadrarea în drept făcută de petent, urmând a face propria încadrare în conformitate cu normele legale şi cu practica administrativă şi judiciară aferentă.

Or, recurenta nu a demonstrat, contrar reţinerilor intimatei, care din faptele pretinse a fi fost săvârşite de către cei reclamaţi se încadrează în abaterea disciplinară mai sus menţionată.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("o) nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor").

Înalta Curte constată că în mod corect a statuat prima instanţă faptul că majoritatea criticilor petentei au făcut obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, recurenta a invocat faptul că dosarul nr. x/2014, dosar ce aparţinea unui complet desfiinţat din secţia a VIII-a Veche, a fost repartizat ciclic doar între cei care aveau complete pe secţia a VIII-a Veche şi nu a fost repartizat tuturor completelor de fonduri existente în cadrul celor două secţii, inclusiv celor nou înfiinţate de la data înfiinţării acestora, fiind încălcate prevederile art. 104 alin. (1) din Regulament care se referă la toate completele de judecată competente, fără nicio excepţie.

Cu privire la dosarul nr. x/2019, recurenta a invocat faptul că prima instanţă nu a analizat deloc aspectele semnalate prin acţiune şi detaliate prin sesizare cu privire la considerentele pentru care a apreciat că au fost încălcate de doamna preşedinte dispoziţiile privind repartizarea aleatorie a cauzelor.

Cercetând obiectul cauzei din dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Argeş, secţia Civilă, se constată că în cadrul acelui dosar, petenta a solicitat anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 216/30.07.2019, în privinţa soluţiei date punctelor 1, 2 şi 3 din cererea pe care a adresat-o colegiului la data de 27.06.2019. In motivarea actiunii, reclamanta a arătat ca prin partea de hotărâre pe care o contesta s-a decis, conform considerentelor, contrar prevederilor neechivoce ale ROI, luarea măsurii atribuirii tuturor categoriilor de cauze enumerate la pct. 1, 2 şi 3 către aceasta, dispoziţia fiind una nouă, cu efecte asupra cauzelor pendinte.

Considera reclamanta ca o serie de cauze, respectiv cauzele care sunt trimise spre rejudecare completului C22 Fond, cauzele care revin spre soluţionare completului C22 Fond în urma soluţionării de către ÎCCJ a conflictelor de competenţă si cauzele suspendate de pe completul C22 Fond pentru verificare, repunere pe rol sau perimare trebuie sa fie trimise judecătorului învestit iniţial cu soluţionarea acestora - respectiv, domnului judecător H. - care funcţionează în cadrul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (nouă) şi căruia i s-a înfiinţat, începând cu data de 6.05.2019, completul C25 Fond.

Considera reclamanta aceste măsuri nu fac decât să confirme degrevarea excesivă, disproporţionată a unui număr de 15 judecători (care au intrat în compunerea completelor de achiziţii publice), fară însă a putea acoperi nelegala preluare de către alţi judecători a completelor de fond ale acestora, cu tot ce implică o astfel de operaţiune: stocul de dosare existent pe rol la acel moment; cauzele trimise spre rejudecare; cauzele suspendate; cauzele trimise după soluţionarea conflictului de competenţă. Totodată, celor care au preluat aceste complete de fonduri, le-au fost trimise prin repartizare ciclică şi cauzele mai multor complete ce au fost desfiinţate de pe vechea secţie a VIII-a, inclusiv cauzele trimise acestora spre rejudecare.

In urma acestor măsuri, până în prezent, reclamanta a primit de la completul 22 Fond un număr total de 25 de cauze trimise spre rejudecare (20 dintre acestea fiind soluţionate în primă instanţă de domnul judecător H.). In drept, s-au invocat disp. art. 19 alin. (1), art. 111 alin. (13), art. 101 alin. (4) si 5 din Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 10, art. 53 alin. (1) si 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 6, 19, 488 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ.

Or, aceste aspecte de fapt sunt cele care au determinat şi plângerile reclamantei referitoare la repartizarea aleatorie a celor două cauze nominalizate expres prin cererea de recurs; cu privire la măsurile administrative luate odată cu înfiinţarea secţiei a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, criticile reclamantei au fost analizate detaliat de către Inspecţia Judiciară, iar faptul că reclamanta nu este de acord cu soluţia propusă, nu conferă caracter de nelegalitate rezoluţiilor contestate în cauză.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace").

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară constând în obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace, câtă vreme prin Rezoluţia nr. 606/21.02.2020 s-a dispus clasarea sesizării formulate împotriva reclamantei, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că aceasta nu justifică nicio vătămare.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ("t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală").

Conform prev. art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1)Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2)Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din legea nr. 303/2004 că acestea: "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

De asemenea, relevante sunt şi considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de ICCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 şi referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurenta – reclamantă nu vizează reaua – credinţă sau grava-neglijenţă a magistraţilor, care sub aspectul laturii subiective, se realizează printr-o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii. Spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei, apără interesele legitime ale părţilor, îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi, elemente care însă nu au fost probate în cauză.

Înalta Curte aminteşte că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

În concluzie, reiterarea în mod exhaustiv a criticilor formulate în faţa inspectorului judiciar, nu se încadrează în acest caz de casare.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară poate doar să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării.

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 197/CA din 11 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.