Challenge to property retrocession decision quashed and case dismissed as without object following successful parallel claim for compensation

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 30 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7241/24.08.2017 emisă de pârâtă, constatarea calităţii reclamantei de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul, situat în Municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 17 pronunţată în data de 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România Bucureşti, ca nefondată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., reclamanta A..

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, în principal, casarea hotarârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond; în subsidiar, casarea hotărârii si, rejudecand cauza în fond, solicită anularea Deciziei nr. 7241/24.08.2017 emisa de intimata-pârâtă, constatarea calităţii reclamantei, A., de persoana îndreptăţită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru Imobilul (fosta Sinagoga). situat in Municipiul Botosani str. x Jud. Botosani compus din teren in suprafata de 232 mp, fosta proprietate comunitară evreieasca preluată abuziv de către Statul Roman şi acordarea de despăgubiri pentru acest Imobil.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii recurate în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta susţine în esenţă că, în fata primei instante, a solicitat suspendarea judecăţii prezentei cauze până la solutionarea definitiva a dosarului nr. x/2017, înregistrat anterior pe rolul Curtii de Apel Suceava. respectiv la data de 28.09.2017, acest dosar având ca obiect contestatia promovata împotriva Deciziei nr. 821/21.07.2017, emisa de Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania, in temeiul O.U.G. nr. 83/1999, în legătură cu acelasi imobil, respectiv imobilul situat in Mun. Botosani, str. x, Jud. Botosani.

Desi a invederat instantei, prin cererea de suspendare formulată, împrejurarea că, prin prisma legaturii dintre cele doua dosare se impunea suspendarea acestei pricini, totusi, prima instanta a apreciat ca "nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 413 afin. 1 C. proc. civ. deoarece dezlegarea data pe fondu/chestiunii litigioase nu depinde de existenta sau inexistenta dreptului ce face obiectul litigiului din dosarul nr. x/2017".

Cu toate acestea, recurenta susţine că, prin Sentinta nr. 9/16.01.2018 pronuntata de Curtea de Apel Suceava in dosarul nr. x/2017, instanta a reţinut că A. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat in Mun. Botosani, str. x, fără însă a fi dovedită şi preluarea abuziva a acestuia de către Statul Roman, în timp ce, prin sentinţa recurată instanta a retinut ca nu ar fi facut nici dovada proprietatii asupra imobilului, nici dovada preluării abuzive de către Statul Roman.

ln raport de cele de mai sus, solicită a se constata incidenţa motivului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv "cand s-a încalcat autoritatea de lucrujudecat", faţă de împrejurarea ca instanta s-a pronuntat asupra unei chestiuni litiqioase deja transate într-un alt litigiu, respectiv aspectul litiaios privind dreptul de proprietate al subscrisei asupra imobilului anterior mentionat.

Or, în dosarul nr. x/2017, instanta a constatat, pe baza inscrisurilor depuse la dosar, ca "reclamanta face dovada primelor două condiţii prevazute de lege pentru a putea beneficia de restituire, respectiv a calitatii de persoana indreptatită şi a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in municipiul Botosani, judetul Botosani", de unde rezultă ca această chestiune litigioasă a fost tranşată de iudecator in urma dezbaterilor din cauza respectivă, având autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, solicită a se retine nelegalitatea hotararii recurate, pe de o parte, în raport de incidenta art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv încălcarea autoritatii de lucru judecat, iar pe de altă parte, incidenta art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanta de fond în mod greşit apreciind că, faţă de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu se impunea admiterea cererii de suspendare a judecatii cauzei formulate de subscrisa.

Într-o altă critică recurenta invocă şi nemotivarea hotărârii recurate, fapt ce atrage incidenţa cazului de casare prevazut la art. 488 al-in. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Arată astfel că, în faţa primei instante a solicitat, cu respectarea dispozitiilor procedurale aplicabile, administrarea probei cu expertiză în specialitatea topografie si cadastru. având ca obiectiv identificarea imobilului din Mun. Botosani, str. x iud. Botosani, această probă fiind, în mod evident, utila solutionarii cauzei, fiind de natura a conduce la stabilirea unei corecte situatii de fapt, însă prima instanţă a înţeles sa respinga cererea, fără însă a motiva în vreun fel aceasta soluţie, singurele mentiuni cu privire la solutia de respingere a probei solicitate regăsindu-se intr-un singur paragraf, respectiv:"ln temeiul dispozitiilor art. 258 coroborate cu dispozitiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., instanta a incuviintat probele cu inscrisurile solicitate de ambele parti apreciind ca aceasta proba este utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei, iar in ceea ce priveste proba cu expertiza tehnica instanta a respins-o apreciind ca este neconcludenta solutionarii cauzei" (subl. ns.).

Solicită astfel a se constata că motivarea primei instante este atat de lacunară, încât nu se pot identifica, nici macar prin analogie, motivele care au condus la soluţia de respingere a probei solicitate de parte şi, urmare a respingerii acestei probe esentiale, respectiv expertiza în specialitatea topografie si cadastru, situatia de fapt nu a fost pe deplin clarificată, ceea ce a condus la o solutie vădit nelegală.

Solicită astfel a se constata că hotarârea recurată este nemotivată, împrejurare în raport de care se impune admiterea prezentei căi de atac, casarea hotărarii recurate si trimiterea cauzei spre reiudecare la instanta de fond.

Deopotrivă, recurenta invocă încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii - caz de casare prevazut la art. 488 al-in. 1 pct. 5 C. proc. civ.., mai exact încălcarea dreptului la aparare al A.

Sub acest aspect, solicită a se avea în vedere că, în faţa primei instante aceasta a solicitat, pe de o parte, administrarea unei expertize tehnice iar, pe de altă parte, emiterea unei adrese catre Primaria Botosani. prin care sa fie solicitate informatii cu privire la imobilul in discutie, informatii de natura a clarifica situatia juridică a acestuia. Astfel cum a aratat anterior, prima instanta a respins, nemotivat, cererea de incuviintare a probei cu expertiză iar, în ceea ce priveşte solicitarea de emitere a unei adrese catre Primaria Mun. Botosani pentru a stabili situaţia juridică a imobilului revendicat, dupa cum rezulta din Notele de probe formulate şi inregistrate sub nr. x/14.11.2017, prima instanta a ignorat aceasta solicitare, constatând că au fost lămurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept.

Or, solicită a se constata că, respingand proba cu expertiză solicită şi trecand peste necesitatea clarificarii situatiei juridice a imobilului în litigiu prin solicitarea de relatii autoritatilor competente, prima instanta a incalcat dreptul său la aparare, drept procedural prevazut de dispozitiile art. 13 C.eroc.civ.

Or, în măsura in care prima instanta ar fi respectat dreptul său la aparare, sub aspectul propunerii şi administrării de probe, dar şi în măsura în care prima instanţă ar fi aplicat corect dispozitiile legale speciale incidente in cauza cu care a fost investita, atunci aceasta ar fi trebuit sa observe ca, pentru solutionarea cauzei, era necesara, pe de o parte, efectuarea expertizei tehnice in sensul celor solicitate, iar, pe de altă parte, obtinerea de noi informatii de la autoritati cu privire la situatia juridică a imobilului, informaţii pe care recurenta nu le putea obţine în mod independent.

Neprocedand astfel, ci, dimpotrivă, refuzând practic cererea sa de administrare a unor probe prin care fie lamurite o serie de aspecte de ordin tehnic, care exced evident competentelor instantei si ale partilor, prima instanta a încalcat dreptul la aparare al subscrisei. consfintit atat de prevederne art. 13 C. proc. civ. cat si de art. 24 din Constitutie.

Pentru toate aceste considerente solicită a se admite recursul, a se casa Incheierea şi sentinţa recurată constatand ca este necesară administrarea de robe noi în dovedirea temeiniciei actiunii, senas în care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

Într-o altă critică recurenta invocă şi încalcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fapt ce atrage incidenta cazului de casare prevazut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., respectiv încalcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind orqanizarea si functionarea Comisiei Speciale de Retrocedare.

Sub acest aspect solicită a se constata că este fundamental greşită concluzia primei instanţe, in conditiile în care, asigurarea dreptului său de a sustine cererea de retrocedare este o conditie extrinseca a actului emis de Comisia speciala de retrocedare, iar încalcarea dreptului său de a sustine cererea de retrocedare, reprezintă, în realitate, o încalcare a dreptului său la aparare.

Deopotrivă, invocă şi încalcarea de catre prima instanţă a dispozitiilor art. 1 alim 1 din O.U.G. nr. 94/2000 arătând că, contrar celor retinute de către prima instanţă, a dovedit îndeplinirea tuturor conditiilor impuse de normele legale anterior citate, respectiv: calitatea de proprietar a Comunitatii Evreilor din Botosani, în perioada de referinta a O.U.G. nr. 94/2000 şi preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Roman.

Referitor la dovada calitatii de proprietar a Comunitatii Evreilor din Botosani, in perioada de referinta a O.U.G. nr. 94/2000 ln ce priveste dovada calitatii de proprietar a Comunitatii Evreilor din Botosani asupra imobilului revendicat, arată că a depus la dosarul cauzei Matricola nr. 1534/543 aferenta imobilelor detinute de Comunitatea Evreilor din Botosani, pentru anii 1966-1970 si 1981-1985, unde se regaseste Imobilul Sinagoga din Botosani, str. x, compus din teren in suprafata de 232 mp.

Prin urmare, din inscrisul anterior mentionat rezultă fără putinţă de tăgadă împrejurarea că, la nivelul anilor 1966-1985, Imobilul Sinagoga, situat in Botosani, str. x, s-a aflat în proprietatea Comunitatii Evreilor din Botosani, preluarea abuziva fiind realizată prin expropriere.

Astfel, nu poate fi contestată imprejurarea că acest imobil s-a aflat in proprietatea Comunitatii Evreilor din Botosani, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, pana la data preluarii abuzive de catre Statul Roman.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Suceava a stabilit, cu putere de lucru judecat, în dosarul nr. x/2017, împrejurarea că a facut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului, solutia contrară pronunţată în cadrul prezentului dosar fiind una nelegală.

ln aceasta privinta, solicită a se reţine gresita interpretare si aplicare a prevederilor pct. 13 din Normele metodologice corespunzatoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificarile si completarile ulterioare, instanţa în mod greşit apreciind că, deşi norma de la pct. 13 lit. a) nu cuprinde o enumerare limitativă a înscrisurilor cu care ar putea fi dovedit dreptul de proprietate, "mijloacele probatorii ale dreptului de proprietate nu pot excede celor consacrate de normele de drept civil, iar matricola depusa de reclamanta nu se incadreaza in aceasta categorie".

ln concret, instanta de fond a apreciat că inscrisul anterior mentionat, trecand peste faptul că nu mentionează existenţa unei sinagogi pe suprafata de 232 mp, are doar un rol declarativ si se impunea a fi coroborat cu alte mijloace de proba.

Or, arată că, desi prima instanţă a apreciat ca nu se impune efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea cu exactitate a imobilului revendicat, ignorand totodată solicitarea părţii privind emiterea unei adrese către Primaria Mun. Botosani pentru suplimentarea probatoriului cu înscrisuri relevante suplimentare, concluzioneaza în cele din urmă că, în privinta dovezii calitatii de proprietar, se impunea coroborarea inscrisurilor prezentate cu alte mijloace de probă.

Pe de alta parte, tot în privinta dovezii calităţii de proprietar, recurenta solicită a se reţine că la dosarul cauzei se regăseau şi alte înscrisuri relevante, pe langa matricola anterior mentionata, si anume Tabelul cu terenurile proprietatea Comunitatilor Evreiesti, precum si Declaratia data in forma autentica de catre martorul B. care declara in mod expres ca "imobilul situat in municipiul Botosani, strada x nr. 27, judetul Botosani, a fost proprietatea Comunitatii Evreilor din municipiu/Botosani".

Or, din motivarea retinută de către instanta de fond, se constată că singurul înscris avut în vedere în ce priveste dovada calitatii de reprezentant este reprezentat de catre Matricola nr. 1534/543 aferenta imobilelor detinute de Comunitatea Evreilor din Botosani, pentru anii 1966-1970 si 1981-1985, cu ignorarea celorlalte inscrisuri anterior mentionate.

In raport de ansamblul argumentelor de mai sus, solicită a se constata că soluţia primei instante este întu-totul gresită şi nelegală, recurenta făcând dovada calitătii de propriatar a Comunitatii Evreilor din Botosani asupra imobilului revendicat.

Suplimentar fata de inscrisurile anterior mentionate, invocă şi Procesul-verbal din 7 mai 1965 intocmit de un functionar al administratiei financiare Botosani, declaratia data in forma autentica de martorul B. in data de 18.04.2016, precum si o copie a Matricolei nr. 1534/543 inaintata de Directia Impozite si Taxe Comisiei Speciale de Retrocedare, înscrisuri care au fost depuse în dosarul nr. x/2017, soluţionat în data de 16.01.2018.

În acest dosar, instanta a reţinut că, prin Procesul-verbal din 7 mai 1965 a constatat ca imobilul in cauza este un bun parasit, întrucât foştii proprietari sunt plecaţi în statul Israel, astfel încât bunul se încadreaza in prevederile Decretului nr. 1 11/1951.

Totodata, instanta a retinut ca, potrivit matricolei nr. 543 pentru perioada 1966-1970, transmisa de Directia Impozite si Taxe Botosani, imobilul situat in municipiul Botosani, judetul Botosani, a fost proprietatea Comunitatii Evreilor din Botosani.

ln plus, Curtea de Apel Suceava a retinut ca si din Declaratia dlui. B., autentificata prin incheierea nr. 1154 din 18 aprilie 2016 rezulta ca imobilul situat in Municipiul Botosani, judetul Botosani, a fost proprietatea Comunitatii Evreilor din Botosani.

Referitor la conditia preluarii abuzive, solicită a se constata că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 13 lit. b) din Normele metodologice corespunzatoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, ignorand împrejurarea că, în speţă, operează o prezumţie de preluare abuzivă avand în vedere că incontestabil, la acest moment imobilul se afla in patrimoniul statului, fiind preluat în mod abuziv de la Comunitatea Evreilor din Botosani.

Deşi instanţa a mentionat în mod expres că dovada preluării abuzive a imobilului putea fi făcută cu declaraţii, iar, in speţă, recurenta a prezentat Declaratia data in forma autentica de catre martorul B. care afirmă că imobilul, fosta proprietate a Cornunitatii Evreilor din Botosani, a fost preluat de catre Statul Roman, totusi retine ca "reclamantii nu au produs nici o proba in acest sens", ignorand intru totul aceasta declaratie, astfel că interpretarea primei instante este greşită, în speţă operând o prezumţie de preluare abuzivă, având in vedere că, incontestabil, la acel moment imobilul se afla in patrimoniul statului.

In această situatie, constatând ca nu se poate face dovada formală a preluarii abuzive - decizia administrativa nu este gasită, iar imobilul situat in Botosani, str. x, se regaseste în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluarii bunului — prima instanta ar fi trebuit să reţină aceasta împrejurare ca si prezumţie de preluare abuzivă şi să soluţioneze contestatia sa în raport de acest element.

In conditiile inexistentei unui act administrativ de preluare pentru un imobil care se regaseste în patrimoniul statului, operează prezumtia relativă de preluare abuzivă, persoanele îndreptaţite fiind in imposibilitatea evidentă de a face dovada unui fapt negativ.

Prin urmare, consideră că această concluzie a primei instanţe, în sensul că nu a dovedit preluarea abuzivă, este una vadit nelegală, în conditiile în care este necontestat faptul că imobilul se află in patrimoniul statului, fiind preluat în perioada comunistă, fără plata unor despagubiri juste si echitabile, în speţă operând o prezumtie de preluare abuzivă, în condiţiile în care, din motive obiective, nu se poate face dovada formală a preluării însă imobilul se află la acest moment în patrimoniul statului.

Deopotrivă, nu in ultimul rând, solicită a se avea în vedere că, în cuprinsul matricolei nr. 1534/543, transmisă de catre Directia de taxe si impozite a Municipiului Botosani, se precizează în mod expres că imobilul a fost expropriat, aspect de natură, pe de o parte, a demonstra preluarea abuzivă, iar, pe de alta parte, de natură a demonstra, o dată in plus, că imobilul s-a aflat in proprietatea Cumunitatii Evreilor din Botosani la momentul preluarii abuzive.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului si, pe cale de consecinţă, în principal să se caseze hotărârea recurată şi să se trimită cauza spre rejudecare la instanta de fond, iar în subsidiar, să se caseze hotărârea şi rejudecându-se cauza în fond, să se anuleze Decizia nr. 7241/24.08.2017 emisa de intimata-pârâtă, să se constate calitatea sa de persoana indreptăţită sa beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru Imobilul (fosta Sinagoga) situat in Municipiul Botosani str. x Jud. Botosani compus din teren in suprafata de 232 mp, fosta proprietate comunitara evreiească preluată abuziv de catre Statul Roman şi să se dispună acordarea despagubiri pentru acest imobil.

Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a combătut fiecare motiv de recurs invocat de recurenta – reclamantă, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat, inclusiv a solicitării de plată a cheltuielilor de judecată.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 15 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care judecata recursului a fost amânată pentru data de 09 februarie 2021, la cererea apărătorului recurentei – reclamante, pentru soluţionarea dosarului nr. x/2017

La termenul de judecată din data de 09 februarie 2021, Înalta Curte, admiţând cererea formulată de recurenta – reclamantă, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017

La acest termen de judecată din data de 14.02.2023 Înalta Curte, admiţând cererea recurentei – reclamante, a repus cauza pe rol, urmare a soluţionării definitive a dosarului nr. x/2017, prin Decizia nr. 4114/21.09.2022, reţinând cauza pentru a o soluţiona, urmând a aprecia mai întâi dacă acţiunea ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăţi mai are obiect, raportat la dosarul nr. x/2017, ce vizează acelaşi imobil teren ce face şi obiectul prezentei judecăţi, faţă de Notele de şedinţă depuse la dosar de către intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, în cadrul cărora a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii promovate de reclamantă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate şi cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii, ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Obiectul prezentei judecăţi îl constituie contestaţia formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 7241/24.08.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, aceasta solicitând anularea deciziei şi constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Municipiul Botoşani, judeţ Botoşani, fosta proprietate evreiască preluată abuziv de Statul Român, precum şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Prin Decizia nr. 7241 din 24.08.2017 Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003 depusă de A. cu privire la retrocedarea imobilului situat în Municipiul Botoşani, judeţ Botoşani, întrucât solicitanta nu a depus acte din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat.

Instanţa de fond – Curtea de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa ce face obiectul prezentei judecăţi, pronunţată la data de 17 ianuarie 2018 a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut culterior religioase din România, reţinând legalitatea deciziei emise de aceasta.

Aşadar, obiectul prezentei judecăţi îl constituie retrocedarea imobilului teren în suprafaţă de 232 mp. situat în Municipiul Botoşani, judeţ Botoşani, retrocedare formulată de recurenta – reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Din Notele de şedinţă depuse la dosar pentru termenul de faţă de către intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, dar şi din cererea de recurs, se constată că pentru acelaşi imobil teren recurenta – reclamantă a mai formulat anterior o cerere de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, înregistrată sub nr. x/14.09.2004, respinsă, de asemenea, de Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 821/21.07.2017, această decizie fiind contestată de recurenta -reclamantă A., cauza formând obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de Contencios Adminstrativ şi Fiscal sub nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de petenta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca nefondată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 5654 din data de 03.11.2020 a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 decembrie 2017 şi împotriva sentinţei nr. 9 din data de 16 ianuarie 2018, a casat atât încheierea cât şi sentinţa recurate, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţei, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017*.

Prin sentinţa nr. 95 din data de 23 noiembrie 2021 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, a admis contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România, a anulat Decizia nr. 821 din data de 21.07.2017 emisă de pârâtă, obligând pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească despăgubiri pentru suprafaţa de 232 mp teren situat în Municipiul Botoşani, str. x, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei şi cheltuieli de judecată în sumă de 6.230 RON.

Împotriva acestei sentinţe şi doar în ceea ce priveşte partea din dispozitiv privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Prin Decizia nr. 4114 din data de 21 septembrie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România împotriva sentinţei nr. 95 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, aceasta căpătând astfel caracter definitiv.

Faţă de soluţia dată de instanţă prin sentinţa civilă nr. 95/23.11.2021, intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a emis Decizia nr. 1395 din data de 16.12.2021, prin care a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a A. pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a propus acordarea de măsuri compensatorii solicitantei pentru terenul în suprafaţă de 232 mp. situat în Municipiul Botoşani, judeţ Botoşani şi emiterea deciziei de compensare a imobilului.

Ori, raportat la emiterea acestei decizii de către intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri recurentei – reclamante din prezenta cauză pentru acelaşi imobil teren ce face obiectul prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că pretenţiile recurentei din dosarul ce face obiectul prezentei judecăţi au rămas fără obiect.

Astfel, Înalta Curte, înainte de a proceda la analiza legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă prin raportare la criticile formulate de către recurenta-reclamantă, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii privind obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România la acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 232 mp. situat în Municipiul Botoşani, judeţ Botoşani a fost îndeplinită la data promovării acţiunii (30.10.2017) la acest moment, ca urmare a emiterii de către pârâtă a Deciziei nr. 1395 din 16.12.2021, dată în executarea sentinţei civile nr. 95/23.11.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4114 din 21.09.2022, prin care i s-au acordat reclamantei despăgubiri pentru terenul anterior menţionat, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că, prin emiterea Deciziei nr. 1395 din 16.12.2021 de către intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, motiv pentru care demersul judiciar formulat de reclamantă privind constatarea calităţii sale, de persoană îndreptăţită să beneficieze de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Botoşani, judeţ Botoşani, este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins, ca atare.

În pronunţarea acestei soluţii Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, precum şi cele ale art. 32 din acelaşi cod, care reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenţii.

Aşadar, se reţine că, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantei, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi în exercitarea căilor de atac.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea calităţii recurentei -reclamante A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Botoşani, str. x, iar această cerere a fost soluţionată de intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 1395/16.12.2021, emisă după promovarea recursului, Înalta Curte reţine că pretenţia reclamantei a fost satisfăcută şi, în consecinţă, acţiunea formulată de aceasta a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă, ca atare.

Ca urmare a constatării faptului că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, este de prisos a fi analizate în concret criticile recurentei subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 din C. proc. civ., pentru a se aprecia cu privire la legalitatea hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei – reclamante A., de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea cauzei, constând în onorariul aferent serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare în dosarul de faţă, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi soluţia de admitere a recursului declarat de recurenta-reclamantă A., constată că aceasta este îndreptăţită la recuperarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces de la intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, ce a pierdut procesul.

În ceea ce priveşte însă cuantumul acestor cheltuieli, constând în onorariu de avocat, din Extrasul de cont şi factura anexate la filele x bis din dosarul de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt în sumă de 5.552,42 RON.

Potrivit prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei..."

Aplicând criteriile prevăzute de textul legal citat, Înalta Curtea apreciază că un onorariu de 5.552,42 RON este disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei, astfel încât va reduce cuantumul acestuia la 2500 RON, în considerarea faptului că prezenta cauză nu prezintă o complexitate deosebită, ceea ce nu a implicat administrarea unui probatoriu complex sau o muncă de documentare deosebită, în vederea pregătirii recursului.

În concluzie, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1), va admite cererea şi va obliga intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România la plata sumei de 2500 RON RON, onorariu de avocat, în favoarea recurentei –reclamante A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza pe fond, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca rămasă fără obiect.

Totodată, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi la soluţia ce se preconizează, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligată intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca " parte care pierde procesul", la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea recurentei-reclamante A., constând în onorariu de avocat, conform Facturii seria x nr. x din data de 23.03.2018 şi Extrasului de cont nr. 57 din data de 30.03.2018, ataşate în copie certificată pentru conformitate la filele x bis din dosar, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 17 din 17 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca rămasă fără obiect.

Obligă intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România la plata sumei de 2500 RON RON, onorariu de avocat, în favoarea recurentei –reclamante A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.