Appeal admitted; asset-verification dismissal order annulled and remanded for sub-period wealth assessment.

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, A. şi B. anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 8/06.05.2016 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind averea doamnei A., constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1373 din 10 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea promovată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, A. şi B., ca neîntemeiată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Recursul principal formulat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate

Pârâta AGENŢIA NAŢIONALA DE INTEGRITATE a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat casarea sentinţei şi, ca urmare a rejudecării, să se constate că suma de 153,241.18 EURO reprezintă diferenţă semnificativă în sensul art. 18 din Legea nr. 115/1996 şi să se dispună confiscarea acesteia.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a respins acţiunea Agenţiei Naţionale de Integritate apreciind că nu există diferenţe semnificative între modificările intervenite în averea pârâţilor pe durata exercitării funcţiilor publice şi veniturile realizate în această perioadă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că realizarea balanţei de venituri şi cheltuieli nu trebuie făcută pentru fiecare an calendaristic în parte, aşa cum s-a procedat prin raportul de evaluare, ci trebuie făcută pentru toată perioada evaluată, în ansamblu. De asemenea, instanţa de fond a achiesat la concluziile Comisiei de cercetare a averilor şi a reţinut că retragerile din conturile bancare nu reprezintă cheltuieli, fiind lipsită de importanţă împrejurarea că banii se află depuşi în bancă sau se află în posesia titularului contului respectiv.

Soluţia instanţei de fond este nelegală, bazându-se pe un calcul eronat al balanţei de mituri şi cheltuieli. De asemenea, instanţa de fond a inclus la capitolul venituri sumele de bani provenind din retragerile de numerar din conturile bancare reţinând exclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat la Comisie, chiar dacă la dosar nu existau probe care să demonstreze că persoanele cercetate aveau posibilitatea reala, de a efectua economii, care ulterior erau depuse în conturile bancare.

In primul rând, recurenta a invocat faptul că modalitatea de calcul a balanţei de venituri şi cheltuieli este una eronată, întrucât stabilirea acesteia trebuie să se realizeze pe subperioade şi nu global, aşa cum au procedat atât Comisia cât si instanţa de fond.

Pentru a se putea stabili cu exactitate dacă o persoană are posibilitatea financiară de a efectua anumite cheltuieli, trebuie să se stabilească dacă anterior exista un sold pozitiv, dacă respectivele cheltuieli pot fi justificate cu venituri anterioare, nefiind legal a se justifica cheltuieli cu venituri ulterioare, care nu existau la momentul efectuării cheltuielii. Prin modul de calcul al instanţei de fond se ajunge ca parte din cheltuielile dintr-un an să fie justificate cu venituri din anul următor fără a exista nicio dovadă, nicio probă, că persoana cercetată dispunea de economii care să îi permită respectivele cheltuieli. Astfel, instanţa de fond ar fi trebuit să împartă perioada evaluată pe subperioade şi să stabilească pe baza probelor administrate care sunt economiile persoanei evaluate, care sunt veniturile şi care sunt cheltuielile în perioada respectivă şi dacă există sau nu diferente semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Din analiza şi din calculul făcut prin cererea de recurs, rezultă că între modificările intervenite între averea dobândită de A. în timpul exercitării funcţiei de judecător, în perioada octombrie 1996-2012 şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, există o diferenţă semnificativă astfel: pentru anul 2006 - diferenţă nejustificată 98,025 Euro; pentru anul 2007- diferenţă nejustificată 47,328.75 Euro; pentru anul 2008 - diferenţă nejustificată 7,887.43 Euro; total diferenţă nejustificată 153,241.18 Euro. După cum se poate observa, acest mod de calcul ia în considerare inclusiv economiile din anii precedenţi. Aşa cum a arătat şi prin obiecţiunile sale, expertiza contabilă efectuată în cauză nu reflectă realitatea şi nici nu explică diferenţele identificate între cele reţinute de către inspectorul de integritate şi expert, iar în mod greşit, atât Comisia de Cercetare a Averilor cât şi instanţa de fond au preluat, în totalitate, fără a se mai apleca asupra probelor administrate în dosar, concluziile expertului.

În al doilea rând, la dosarul cauzei nu există nicio proba care să ateste că, anterior retragerilor din conturi, persoanele cercetate deţineau aceste sume de bani provenind din venituri licite, aşa cum legiuitorul o cere prin dispoziţiile Legii nr. 176/2010 coroborate cu cele ale Legii nr. 115/1996. Astfel, consideră recurenta că în mod eronat instanţa de fond a inclus la capitolul venituri sumele de bani provenind din retragerile de numerar din conturile bancare reţinând exclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, chiar dacă la dosar nu existau probe care să demonstreze că persoanele cercetate aveau posibilitatea reală, de a efectua economii, care ulterior erau depuse în conturile bancare.

Potrivit expertizei efectuată în prezenta cauză, ridicările de numerar din instituţiile bancare au fost considerate economii, în numerar, ale persoanelor cercetate, expertul motivând această reţinere doar prin faptul că nu au fost identificate documente din care să rezulte cheltuielile efectuate la nivelul cuantumului total al retragerilor. Aşa cum a arătat în faţa Comisiei, în cadrul Anexei 4 la Raportul de expertiză, expertul desemnat a prezentat diferenţele între expertiza întocmita şi Raportul de evaluare întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate. Se poate observa cu uşurinţă sursa diferenţelor de rezultate între cele două rapoarte, astfel: la ambele categorii - venituri şi cheltuieli - expertul desemnat a prezentat sume în plus, neoperate de Agenţie, rezultate din documente procurate ulterior întocmirii Raportului de Evaluare, pe perioada efectuării expertizei, respectiv extrase de cont cu incasări de la diverse entităţi si adeverinţe de venit; toate retragerile de numerar din bănci sunt considerate de către expertul desemnat drept "economii" si nu "cheltuieli", în acest fel, diferenţa între venituri, care cuprind cuantumul acestor retrageri pe intreaga perioada 1996 - 2012 si cheltuieli nefiind una reală.

Chiar dacă o retragere din cont nu reprezintă întotdeauna o cheltuială, pentru a o cataloga drept economie trebuie să existe un minim de probe care să demonstreze că sumele nu au fost cheltuite şi economisite într-o altă modalitate, nefiind plauzibilă situaţia în care o persoană retrage sume de bani din bancă şi le depozitează în casă renunţând astfel la dobânda primită şi la siguranţa sumelor respective. Or, din probatoriul administrat nu rezultă că sumele retrase au fost economisite într-o altă modalitate, ceea ce nu poate duce decât la concluzia că acestea au fost cheltuite pe diferite bunuri sau servicii, acesta fiind de fapt scopul retragerilor.

Conform expertizei întocmite în cauză, la capitolul venituri au fost incluse: diferenţele pozitive provenind din perioadele anterioare, acestea fiind considerate economii efectuate de persoanele cercetate; au fost luate în calcul depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârşitul fiecărui an în parte; au fost luate în calcul retragerile de numerar din conturile bancare.

Chiar dacă prin raportul de expertiză se reţin aceste sume, acesta nu constituie o probă certă şi utilă în privinţa existenţei unor economii realizate de persoanele cercetate, în numerar, şi astfel instanţa de fond ar fi trebuit să coroboreze aceste reţineri din raportul de expertiză cu alte probe din care să reiasă existenţa în fapt a acestor economii.

Din analiza probelor administrate în prezenta cauză nu poate fi confirmată depunerea unor economii în numerar anterior retragerilor, astfel încât sumele de bani retrase din conturile bancare ar fi trebuit sa fie considerate şi calculate de către instanţa la capitolul cheltuieli, întrucât acestea au ieşit din patrimoniul persoanelor cercetate.

Cu privire la probele administrate, aşa cum s-a arătat şi de către reprezentantul parchetului în cadrul procedurii in faţa Comisiei, nu este demonstrată existenţa vreunor sume de bani, reprezentând economii efectuate de persoanele cercetate. Din analiza declaraţiilor de avere întocmite de persoana cercetată A. în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 176/2010, nu se regăseşte deţinerea vreunei alte sume de bani în afara celor depuse în conturi bancare. În cursul anului 2011, între persoanele cercetate a intervenit divorţul, fapt ce a dus la efectuarea partajului între soţi conform contractului de partaj încheiat la data de 21.12.2011. Conform acestui contract, persoanele cercetate şi-au partajat bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, iar aceştia nu au menţionat nimic despre existenţa vreunei sume de bani deţinută în numerar.

Este evident, din analiza întregului probatoriu că persoanele cercetate nu dispuneau de economii în numerar, acest lucru fiind confirmat chiar de către acestea la audierea în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor unde au precizat că transferau banii de la o unitate bancara la alta, dintr-un cont în altul, în vederea obţinerii unor condiţii mai avantajoase. Datorită faptului că retragerile de numerar din conturile bancare nu au fost trecute la capitolul cheltuieli – cu singurul argument - lipsa document de cheltuială - consideră că întregul raport de expertiză, ale cărui concluzii au fost reţinute prin Ordonanţa de clasare dispusă de Comisie şi ulterior de către instanţa de fond, este o înşiruire a câştigurilor/veniturilor, parte din ele nedeclarate la organele fiscale, si a unor cheltuieli, modalitate de evaluare care nu corespunde intenţiei legiuitorului la adoptarea Legii nr. 115/1996 şi a Legii nr. 176/2010.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul incident formulat de recurentul – pârât B.

Pârâtul B. a formulat recurs incident, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii de şedinţa din data de 27.02.2019 si a sentinţei civile nr. 1373/10.04.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018 si, rejudecand cauza, admiterea excepţiei inadmisibilitatii acţiunii, cu consecinţa respingerii acţiunii in anulare formulate impotriva Ordonanţei nr. 8/06.05.2016 emise de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, ca inadmisibila; de asemenea, constatând culpa procesuala a recurentei-parate, in temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea acesteia la suportarea tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentei cai de atac.

În motivarea recursului incident, s-au arătat următoarele:

Recurentul a invocat încălcări procedurale ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de fond a încălcat prevederile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., când a apreciat ca acţiunea reclamantei este admisibila in lumina practicii existente la nivelul înaltei Curti de Casaţie si Justiţie, deoarece in sistemul de drept roman, practica judiciara nu constituie izvor de drept.

Cu alte cuvinte, in mod nelegal, instanţa de fond a apreciat ca dezlegările date de ICCJ problemei de drept privind admisibilitatea acţiunilor in anulare promovate de ANI împotriva ordonanţelor de clasare emise in condiţiile Legii nr. 115/1996 sunt obligatorii si se opun cu putere de lucru judecat in cauza de fata, chiar daca litigiile respective nu au legătura cu soluţionarea prezentei cauze. Urmează a se avea in vedere ca statuările instanţei de fond contravin prevederilor Legii nr. 115/1996 si, respectiv, atribuţiilor pe care legea le-a stabilit in competenta ANI, ordonanţa de clasare dispusa de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având caracter definitiv pentru Agenţie.

Astfel, in consonanta cu cele reţinute prin ordonanţa atacata, instanţa de control judiciar este rugata sa constate ca nu exista dispoziţii legale care sa confere autorităţii publice reclamante dreptul de a ataca in fata instanţei de contencios administrativ ordonanţa de clasare a cauzei pronunţata de Comisia de cercetare a averilor in temeiul art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Întâmpinarea la recursul principal formulată de pârâtul B.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei nulităţii recursului formulat de ANI; pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte nulitatea recursului, a arătat că recurenta isi argumentează susţinerile in raport de situaţia de fapt si probele ce au fost administrate in fata Comisiei de cercetare a averilor si a instanţei de fond. Analizând motivele formulate in cererea de recurs, in realitate, aceasta conţine critici de netemeinicie sau simple nemulţumiri ale recurentei fata de modul in care a decurs judecata in fond, iar imposibilitatea încadrării acestora in motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. echivalează cu nemotivarea recursului, ceea ce impune aplicarea sancţiunea nulităţii.

Pe fond, a arătat că prima instanţă a respins in mod corect acţiunea in anulare formulata de ANI împotriva Ordonanţei nr. 8/06.05.2016 emise de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

În ceea ce priveşte recursul formulat in cauza de ANI, motivele expuse prin calea de atac sunt neîntemeiate, recurenta rezumandu-se la a face simple afirmaţii, fara a avea un suport faptic sau legal, care sa tinda la casarea sentinţei recurate si, implicit, la răsturnarea soluţiei dispuse de Comisia de cercetare a averilor.

Sub acest aspect, orice patrimoniu are o stare iniţiala, la începutul unui an calendaristic, fara a exista o interdicţie de a cheltui sume economisite in anul anterior, pe parcursul anului curent. O interpretare contrara, pe de o parte, ar presupune o situaţie premisa vădit absurda, si anume ca o persoana nu are nicio suma in patrimoniu anterior începerii fiecărui an, iar, pe de alta parte, s-ar ajunge la concluzia ca orice persoana ar avea avere nejustificata, din moment ce, cel puţin in anul in care si-a achiziţionat o locuinţa, veniturile sale nu au fost la nivel de egalitate cu cheltuielile. Neindoielnic, achiziţia unor bunuri de o valoare considerabila pentru orice patrimoniu - precum o locuinţa sau un autoturism - nu se realizează din veniturile aferente acelei luni sau chiar ale anului in curs, de multe ori presupunând cheltuirea economiilor sau contractarea de imprumuturi.

In baza acestei analize a semnificaţiei noţiunii de "avere/patrimoniu", in considerentele Ordonanţei nr. 8/6.05.2016, Comisia de cercetare a averilor a efectuat o analiza a veniturilor si cheltuielilor defalcata pe fiecare an in parte (perioada 1996-2012), analiza care a condus la soluţia de clasare dispusa si pe care instanţa de fond a gasit-o întemeiata. De asemenea, diferentele dintre raportul de expertiza si raportul de evaluare întocmit de ANI sunt explicate pe larg, de o maniera comparativa, in anexa 4 a raportului de expertiza.

In ceea ce priveşte susţinerea recurentei, potrivit căreia la calcularea veniturilor nu trebuie avute in vedere sumele provenite din retragerile de numerar din conturi, instanţa de control judiciar urmează a observa ca ANI nu a adus niciun argument in contra celor reţinute in mod judicios de către instanţa de fond. Astfel, in mod legal, instanţa de fond a constatat netemeinicia criticilor recurentei ANI cu privire la pretinsa nelegalitate si netemeinicie a Ordonanţei de clasare nr. 8/6.05.2016, pe motiv ca sumele de bani retrase din conturile bancare nu mai fac parte din patrimoniul persoanei evaluate, motiv pentru care nu ar trebui luate in considerare la efectuarea calcului veniturilor.

In drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) rap. la art. 205 C. proc. civ.

4.2. Întâmpinarea la recursul principal formulată de pârâta A.

Intimata A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta Agenţia Naţionala de Integritate, prin care a solicitat repsingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Problema de drept controversata are in vedere interpretarea diferita a noţiunii de "avere, patrimoniu", din acest punct de vedere achiesând la interpretarea data de instanţa de fond si respectiv de Comisia de Cercetare a Averilor de pe langa Curtea de Apel Bucureşti prin raportare la procedura speciala instituita de legea 176/2010 legea 115/96 si jurispundenta Curţii Constituţionale a României.

Art. 44 alin. (8) din Constituţia României reglementează un principiu constituţional potrivit căruia "averea dobândita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobândirii se prezuma".

Relevanta este in acest sens si Decizia nr. 415/2010 a Curţii Constutionale a României care prevede: "Curtea subliniază ca principiul constituţional al prezumţiei dobândirii licite a averii trebuie sa se aplice si in cazul persoanelor cercetare potrivit Legii nr. 144/2007 iar cei ce pretind ca averea unei persoane a fost dobândite licit trebuie sa dovedească acest lucru".

Din dispoziţiile Legii nr. 144/2007 reiese insa ca o persoana cercetata este obligata sa dovedească provenienţa licita a tuturor bunurilor dobandinte in perioada supusa controlului având loc aşadar o răsturnare a sarcinii probei, ceea ce contravine prezumţiei dobândirii licite a bunurilor, consacrata prin art. 44 alin. (8). Deci, referitor la averea dobândita, noţiunea la care se refera aceasta procedura, aceasta semnifica totalitatea bunurilor st a sumelor de bani deţinute de peroana cercetata, dar si a sumelor cheltuite de persoana si familia ei in perioada evaluata având in vedere scopul prevăzut la art. 8 din Legea nr. 176/2010.

In mod corect a apreciat instanţa de fond ca averea reprezintă o acumulare patrimoniala de a lungul timpului, astfel ca bunurile existente la un moment dat in patrimoniul unei persoane (imobile, autoturisme) nu pot fi achiziţionate doar cu veniturile obţinute in anul respectiv, ce reprezintă expresia acumulărilor patrimoniale de-a lungul anilor, or susţinerea recurentei-reclamante conform căreia trebuie justificata exclusiv prin veniturile din anul achiziţiei, fara a lua in calcul soldul pozitiv al anilor anteriori, echivalează cu imposibilitatea persoanelor cercetate in cadrul acestei proceduri de legi de a se apăra si justificarea oricărei achiziţii care depăşesc veniturile obţinute intr-un singur an.

Totodată, in mod corect, Curtea a reţinut ca transferul sumelor de bani din contul bancar in alt cont nu are semnificaţia unui venit, dar nici al unei cheltuieli, suma reprezentând venit o singura data in anul in care a intrat in patrimoniul persoanei si in acelaşi timp si cheltuiala tot o singura data atunci când a ieşit din patrimoniul persoanei. Deci, in mod corect la capitolul venituri au fost incluse diferentele pozitive rezultate din perioadele anterioare, au fost luate in calcul depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârşitul fiecărui an in parte si au fost luate in calcul retragerile de numerar din conturile bancare. Asa cum rezulta din considerentele ordonanţei nr. 8 din 06.05.2016 a Comisiei pentru cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti si care a fundamentat soluţia de clasare a sesizării, si Comisia a expus prin raportare la toate probele administrate si coroborate (nu numai cu raportul de expertiza intocmit in cauza) argumentele pentru care a înlăturat aspectele reţinute de reclamanta recurenta in raportul de evaluare al averii, actul administrativ fiind motivat pe larg concis, coerent cu privire la fiecare an din perioada evaluata a persoanei cercetate.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Aspecte procesuale

Prin încheierea de şedinţă de la data de 03 mai 2022, pentru considerentele cuprinse în acea încheiere, a fost anulat recursul declarat de pârâtul B. ca netimbrat.

5.2. Aspecte de fapt şi de drept relevante

În fapt, la data de 20.03.2013, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, ca urmare a publicării pe site-ul www.x.ro a articolului "Cele două judecătoare reţinute pentru luare de mită au ajuns după gratii", în lucrarea nr. x/20.03.2013, a declanşat evaluarea averii faţă de A. -judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Ca urmare a activităţii de evaluare a averii a fost întocmit Raportul de evaluare nr. x/04.11.2013, pe baza documentaţiei primite de Agenţia Naţională de Integritate, ca urmare a solicitărilor transmise, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 176/2010.

La data de 06.11.2013, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea evaluării averii pârâtei A., judecător la Tribunalul Bucureşti, întrucât, în urma cercetării administrative s-a reţinut că în perioada exercitării funcţiei publice de judecător (1996-2012), averea dobândită de aceasta împreună cu familia a depăşit veniturile realizate, diferenţa semnificativă fiind în sumă de 707.925,2 RON.

Prin Ordonanţa nr. 8 din data de 06.05.2016, Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus, cu opinie majoritară, clasarea sesizării.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termen legal, reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Ordonanţei nr. 8/06.05.2016

Prin Ordonanţa nr. 2 din data de 11.04.2018, Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea prealabilă formulată ca inadmisibilă.

În drept, potrivit art. 18 din Legea 176/2010 "Prin diferenţe semnificative în sensul prezentei legi se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în RON a acestei sume intre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioada".

5.3. Analiza recursului formulat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate şi a apărărilor intimaţilor-pârâţi

Ca şi precizare preliminară, raportat la apărările legate de nulitatea recursului recurentei-pârâte, intimata-pârâtă a solicitat să se constate că recursul este nul, întrucât recurenta-reclamantă a invocat doar formal cazul de casare pe care îşi întemeiază cererea, respectiv pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., fără a indica în mod concret modalitatea în care ANI apreciază că instanţa de fond a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material. Referitor la critica vizând modul în care instanţa de fond a interpretat noţiunea de "avere dobândită", susţine că aceasta reprezintă o reiterare a criticilor aduse de recurentă-reclamantă raportului de expertiză contabilă, forţând, astfel, instanţa de recurs ca, în soluţionarea acestui motiv, să reanalizeze probele administrate în faţa instanţei de fond şi a Comisiei de cercetare a averilor.

Recurenta-reclamantă a susţinut că motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că, raportat la obiectul dosarului, dispoziţiile legale nu pot fi interpretate ad litteram.

Înalta Curte constată că toate criticile recurentei se subsumează susţinerii generale a recurentei, în sensul unei greşite aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 18 din Legea nr. 115/1996, astfel că aceste critici se încadrează în mod cert în motivul de casare reglementat de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi astfel înlăturate apărările intimatului-pârât referitoare la nulitatea recursului principal.

Recurenta a invocat faptul că soluţia instanţei de fond este nelegală, bazându-se pe un calcul eronat al balanţei de mituri şi cheltuieli.

Un prim aspect considerat a fi fost greşit aplicat de către prima instanţă, în opinia recurentei, este cel referitor la faptul că instanţa de fond a apreciat că realizarea balanţei de venituri şi cheltuieli nu trebuie făcută pentru fiecare an calendaristic în parte, aşa cum s-a procedat prin raportul de evaluare, ci trebuie făcută pentru toată perioada evaluată, în ansamblu.

Pârâta Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că, la verificarea veniturilor necesare realizării unor achiziţii trebuie luate în considerare şi veniturile anilor anteriori rămase necheltuite, iar evaluarea trebuie să aibă în vedere, nu fiecare an calendaristic separat, ci toată perioada evaluată, balanţa veniturilor şi cheltuielilor realizându-se pentru toată perioada de referinţă.

Prima instanţă a reţinut că interpretarea dată de pârâta Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este cea corectă, prin raportare la scopul procedurii speciale instituite prin dispoziţiile Legii nr. 176/2010, ale Legii nr. 115/1996 şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în lumina principiului constituţional consacrat la art. 44 alin. (8) din Constituţia României astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale.

Astfel, prima instanţă a reţinut că noţiunea de "avere dobândită", la care se refera aceasta procedură, semnifică totalitatea bunurilor şi sumelor de bani deţinute de o persoana, dar şi a sumelor cheltuite de persoana şi familia ei în perioada evaluată, având în vedere scopul prevăzut la art. 8 din Legea 176/2010. Raportat la prevederile art. 11 şi 18 din aceeaşi lege, realizarea balanţei veniturilor şi cheltuielilor nu trebuie făcută pentru fiecare an calendaristic în parte, aşa cum s-a procedat prin raportul de evaluare întocmit de reclamantă, textul art. 18 din Legea nr. 176/2010 fiind clar şi neechivoc şi referindu-se la "modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă"

Prin urmare, prima instanţă a reţinut că realizarea balanţei veniturilor şi cheltuielilor trebuie făcută pentru toată perioada evaluată, în ansamblu, ceea ce presupune că, la verificarea veniturilor necesare realizării unor achiziţii, este obligatoriu să fie luate în considerare şi veniturile anilor anteriori, ramase necheltuite, cu alte cuvinte soldul pozitiv al anilor anteriori, evaluarea averii pe subperioade fiind necesară numai în cazul efectuării unor achiziţii, pentru ca nu este firesc ca achiziţiile efectuate intr-un an sa fie justificate cu venituri ulterioare, care nu se aflau în patrimoniu la momentul achiziţiei. A mai reţinut prima instanţă că averea reprezintă o acumulare patrimonială de-a lungul timpului, astfel că bunurile de valoare existente la un moment dat în patrimoniul unor persoane, mai ales bunurile de valoare –imobile, autoturisme - nu sunt achiziţionate doar cu veniturile obţinute în anul achiziţiei respective, ci reprezintă expresia acumulărilor patrimoniale de-a lungul anilor, or, a accepta interpretarea reclamantei potrivit căreia acestea ar trebui justificate exclusiv prin veniturile din anul achiziţiei, fără a lua în considerare soldul pozitiv al anilor anteriori, ar echivala cu imposibilitatea persoanelor cercetate în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 176/2010 de a-şi justifica orice achiziţie care depăşeşte veniturile obţinute într-un singur an.

Înalta Curte constată că în mod corect a susţinut recurenta că instanţa de fond ar fi trebuit să împartă perioada evaluată pe subperioade şi să stabilească pe baza probelor administrate care sunt economiile persoanei evaluate, care sunt veniturile şi care sunt cheltuielile în perioada respectivă şi dacă există sau nu diferente semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010. Pentru a se putea stabili cu exactitate dacă o persoană are posibilitatea financiară de a efectua anumite cheltuieli, trebuie să se stabilească dacă anterior exista un sold pozitiv, dacă respectivele cheltuieli pot fi justificate cu venituri anterioare, nefiind legal a se justifica cheltuieli cu venituri ulterioare, care nu existau la momentul efectuării cheltuielii.

Apărarea intimatei a constat în următoarele argumente: orice patrimoniu are o stare iniţială, la începutul unui an calendaristic, fără a exista o interdicţie de a cheltui sume economisite in anul anterior, pe parcursul anului curent; achiziţia unor bunuri de o valoare considerabila pentru orice patrimoniu - precum o locuinţa sau un autoturism - nu se realizează din veniturile aferente acelei luni sau chiar ale anului in curs, de multe ori presupunând cheltuirea economiilor sau contractarea de imprumuturi; de aceea, Comisia de cercetare a averilor a efectuat o analiza a veniturilor si cheltuielilor defalcata pe fiecare an in parte (perioada 1996-2012), analiza care a condus la soluţia de clasare dispusa si pe care instanţa de fond a gasit-o întemeiata.

Înalta Curte constată că, dincolo de inconsistenţa argumentaţiei pârâtei (care se referă la analiza an pe an a Comisiei, în condiţiile în care soluţia recurată a avut în vedere, dimpotrivă, o analiză globală), veridicitatea susţinerilor privind acumulările patrimoniale anterioare trebuie cercetată pe cale incidentală prin administrarea de dovezi în sensul existenţei acestora. Or, tocmai acest lucru a făcut obiectul probaţiunii în faţa primei instanţe, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză.

Expertiza contabilă efectuată în cauză nu explică în mod cert diferenţele identificate între cele reţinute de către inspectorul de integritate şi expert, iar instanţa trebuie să ia în considerare ca venituri doar acele sume de bani cu privire la care se demonstrează, prin probe indubitabile şi nu doar prin susţineri orale sau documente privind alte persoane străine cauzei, că ar fi intrat în patrimoniul intimatei. Dacă s-ar accepta că persoanele supuse controlului averii isi pot justifica bunurile dobândite în timpul mandatului cu venituri obţinute anterior pe o perioada nelimitată de timp si pe care aceştia nu le-au declarat sau cu declaraţii ale martorilor care nu sunt coroborate cu alte probe, ar insemna ca întreaga procedură de cercetare a averilor ar fi golită de conţinut şi lipsită de orice finalitate.

Un al doilea aspect invocat în sensul unei greşite aplicări a legii de către prima instanţă este acela referitor la faptul că instanţa de fond a achiesat la concluziile Comisiei de cercetare a averilor şi a reţinut că retragerile din conturile bancare nu reprezintă cheltuieli, fiind lipsită de importanţă împrejurarea că banii se află depuşi în bancă sau se află în posesia titularului contului respectiv. De asemenea, instanţa de fond a inclus la capitolul venituri sumele de bani provenind din retragerile de numerar din conturile bancare reţinând exclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat la Comisie, chiar dacă la dosar nu existau probe care să demonstreze că persoanele cercetate aveau posibilitatea reala, de a efectua economii, care ulterior erau depuse în conturile bancare.

Potrivit expertizei efectuate în prezenta cauză, ridicările de numerar din instituţiile bancare au fost considerate economii, în numerar, ale persoanelor cercetate, expertul motivând această reţinere doar prin faptul că nu au fost identificate documente din care să rezulte cheltuielile efectuate la nivelul cuantumului total al retragerilor.

Conform expertizei întocmite în cauză, la capitolul venituri au fost incluse: diferenţele pozitive provenind din perioadele anterioare, acestea fiind considerate economii efectuate de persoanele cercetate; au fost luate în calcul depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârşitul fiecărui an în parte; au fost luate în calcul retragerile de numerar din conturile bancare.

Prima instanţă a reţinut că retragerea unei sume din contul bancar nu presupune, în mod automat, efectuarea unei cheltuieli, ci poate fi considerată cheltuială numai în ipoteza în care a avut loc o achiziţionare efectivă de bunuri şi servicii cu respectiva sumă. Astfel, abordarea corectă a operaţiunii financiare de retragere a unei sume de bani din cont (prin bancomat sau de la ghişeul băncii) trebuie să ţină seama de faptul că un salariu încasat în cont de card nu poate fi considerat venit cât timp se află în cont şi, în mod automat, cheltuială, atunci când este retras din cont şi a intrat în posesia titularului, această interpretare conducând la concluzia că în situaţia salariilor neîncasate pe card, ci prin înmânare la casieria instituţiei, aceste salarii ar constitui cheltuieli şi nu venituri. În concluzie, în mod corect a stabilit expertul judiciar faptul că un salariu, indiferent în ce modalitate este încasat, nu poate avea decât natura juridică şi economică a unui venit, iar soldurile bancare la sfârşit de an sunt în realitate economii, fiind în mod eronat stabilite de reclamantă ca fiind cheltuieli.

A mai subliniat prima instanţă că, în lipsa unor dovezi privind modul de utilizare a sumelor extrase din cont, este eronat a se prezuma că acestea reprezintă cheltuieli, fiind lipsită de importanţă împrejurarea că banii se află depuşi la bancă ori se află în posesia titularului contului respectiv, câtă vreme nu există nicio prevedere legală care să îi oblige pe pârâţi să îşi depoziteze veniturile în conturi bancare sau care să interzică deţinerea acestor sume la domiciliu, fiind necesar ca retragerea totală retragerea totală sau parţială a sumelor respective să fie examinată pentru întreaga perioadă evaluată şi nu prin raportare a anul calendaristic în care s-a făcut retragerea, aşa cum în mod eronat interpretează reclamanta; în mod corect, la capitolul venituri au fost incluse diferenţele pozitive provenind din perioadele anterioare, au fost luate în calcul depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârşitul fiecărui an în parte şi au fost luate în calcul retragerile de numerar din conturile bancare. Din analiza motivării Ordonanţei nr. 8 din data de 06.05.2016, că în considerentele care au fundamentat soluţia de clasare a sesizării, Comisia a expus în mod exhaustiv şi prin raportare la toate probele administrate, pe care le-a coroborat (nu numai la raportul de expertiză), argumentele prin care a înlăturat aspectele reţinute de reclamantă în raportul de evaluare a averii, actul administrativ fiind motivat pe larg, în fapt şi în drept, concis, logic şi coerent, cu privire la fiecare an din perioada evaluată.

Înalta Curte constată că, potrivit expertizei întocmite în cauză, la capitolul venituri au fost incluse diferenţele pozitive provenind din perioadele anterioare, acestea fiind considerate economii. La capitolul economii anuale realizate de persoanele cercetate, au fost luate în calcul atât depozitele bancare conform extraselor de cont de la sfârşitul fiecărui an, cât şi retragerile de numerar din conturile bancare. Potrivit expertului desemnat în cauză, doamna C., ridicările de numerar din bancă au fost considerate economii în numerar, deoarece nu au fost identificate documente din care să rezulte cheltuielile efectuate în numerar la nivelul cuantumului retragerilor.

Înalta Curte constată că în mod eronat a reţinut Comisia, în opinie majoritară, că s-a confirmat deţinerea unor economii în numerar, astfel încât sumele de bani retrase din conturile bancare ar fi trebuit să fie considerate cheltuieli, întrucât au ieşit din patrimoniul persoanelor cercetate.

Din punct de vedere al legalităţii sentinţe recurate, Înalta Curte reţine că, drept urmare a deţinerii unei funcţii publice, intimata avea obligaţia de a declara averea sa, obligaţie instituită de lege în scopul asigurării integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Dacă intimata era deţinătoare a unor sume importante aşa cum susţine, avea în mod clar obligaţia legală de a le declara scopul reglementării legale fiind cu totul eludat dacă s-ar accepta teza că o persoană căreia îi este cercetată averea poate justifica această avere prin simpla declaraţie conform căreia ar fi deţinut sume de bani în numerar (oricât de mari), pentru care legea nu prevede obligaţia de declarare.

Această declaraţie, susţinută în faţa instanţei de fond, privind sumele de bani deţinute în afara conturilor bancare de către persoana evaluată, sunt declaraţii formale câtă vreme, astfel cum rezultă din probatoriul existent la dosarul cauzei, existenţa lor nu a fost probată cu niciun mijloc de probă sau adresă emisă de vreo instituţie bancară sau instituţie publică.

Astfel, declaraţiile de avere întocmite de persoana cercetată A. nu reflectă deţinerea vreunei sume de bani în afara celor deţinute în conturi bancare . Totodată, în anul 2011 a intervenit divorţul dintre cei doi soţi, aceştia partajându-şi bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, conform contractului de partaj încheiat la data de 21.12.2011 . Aşa cum a remarcat chiar expertul desemnat, aceştia nu au menţionat nimic în actul de partaj despre existenţa vreunei sume de bani deţinută în numerar. Mai mult, din extrasele bancare şi chiar din susţinerile pârâţilor rezultă că aceştia, în mod frecvent, îşi transferau banii de la o unitate bancară la alta, dintr-un cont în altul, în vederea obţinerii unor condiţii mai avantajoase, cum ar fi dobânzi mai mari, comisioane bancare reduse, etc.

Aşadar, susţinerile persoanelor cercetate în sensul că respectivele sume de bani erau retrase din bancă şi păstrate în casă drept economii nu sunt credibile, având în vedere că este vorba despre sume importante de bani.

Astfel, în urma calculului efectuat de expertul desemnat (pag. 53 Raport expertiză contabilă-judiciară) a rezultat că la data de 31.12.2012 persoanele cercetate deţineau economii în numerar în cuantum de 2.303.762,14 RON, echivalentul a 520.189 euro, potrivit cursului valutar de la acea dată (1 euro = 4,4287 RON). Şi în ceilalţi ani analizaţi, ridicările de numerar din conturile bancare au reprezentat sume importante de bani, astfel cum au fost identificate în Anexa 2 la opinia separată a Raportului de expertiză, de exemplu: 2008: 438.640,91 RON (110.067 euro); 2009: 712.795,28 Iei (168.581 euro); 2010: 483.681,37 RON (112.883 euro); 2011: 1.418.368,36 RON (328.348 euro).

Or, în nicio declaraţie de avere persoana cercetată nu menţionează deţinerea unor astfel de economii, deşi cuantumul acestora impunea în mod legal declararea acestora.

Aşadar, corecta aplicare a legii presupunea includerea la capitolul venituri doar a diferenţelor pozitive din anii anteriori, dar excluderea din această categorie a retragerilor de numerar.

Prezumţia de liceitate a dobândirii averii este o prezumţie legală, ce poate fi răsturnată prin proba contrară. Reclamanta ANI a administrat un anumit probatoriu (înscrisuri, expertize), prin care a invocat dovedirea caracterului nejustificat al sumei deja menţionate, probe suficiente pentru a naşte dubiul referitor la caracterul licit şi, deci, pentru a răsturna sarcina probei. Ca urmare a sesizării instanţei, intimata-pârâtă are sarcina de a face dovada contrară celor probate de reclamanta ANI, respectiv de a aduce contraprobe pe aceleaşi aspecte de fapt.

De aceea, nu se poate reţine încălcarea prezumţiei de liceitate a dobândirii averii consacrată legislativ şi nici regula referitoare la cine are sarcina probei; în cauza de faţă, sarcina probei s-a transferat către intimata-pârâtă, ca urmare a afirmaţiilor acesteia constând în împrejurările de fapt cu care a înţeles să-şi justifice averea dobândită. Orice raţionament contrar ar transforma prezumţia de liceitate, care este una relativă, într-o prezumţie absolută, punând autoritatea însărcinată cu verificarea averilor în situaţia unei misiuni imposibil de efectuat.

Cu alte cuvinte, se prezumă până la dovada contrară caracterul licit al averii dobândite; dovada contrară poate fi făcută prin orice mijloc de probă, iar orice motivaţie nouă adusă de persoana cercetată în sprijinul dovedirii provenienţei bunurilor trebuie dovedită de către aceasta. În consecinţă, nu sunt fondate apărările pârâtei referitoare la încălcarea prezumţiei de liceitate a dobândirii bunurilor şi la greşita răsturnare a sarcinii probei.

Conform calculului redat de doamna expert D., în Anexa 2 la Opinia separată, în perioada 2006 - 2008, între veniturile şi cheltuielile persoanelor cercetate a rezultat o diferenţă nejustificată în cuantum de 153.241,18 euro, după cum urmează:

- în anul 2006: diferenţă de -431.313,17 RON, echivalentul a 98.025 euro; în anul 2007: diferenţă de -210.139,68 RON, echivalentul a 47.328,75 euro;

- în anul 2008: diferenţă de -35.020,22 Iei, echivalentul a 7.887,43 euro. Conversia a fost realizată la un curs de 4,4 RON/l euro pentru toată perioada analizată, deşi consider că se impunea folosirea cursului mediu pentru fiecare an în discuţie.

Astfel, în urma transformării valutare potrivit cursului mediu anual B.N.R., rezultă următoarele valori: pentru anul 2006 (curs mediu anual euro B.N.R. 3,5245): 122.375,70 euro; pentru anul 2007 (curs mediu anual euro B.N.R. 3,3373): 62.966,97 euro; pentru anul 2008 (curs mediu anual euro B.N.R. 3, 6827): 9.509,38 euro. In concluzie, diferenţa nejustificată în perioada 2006 - 2008 este de 194.852,05 euro.

Având în vedere principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, potrivit art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, se impune trimiterea cauzei la Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea sesizării curţii de apel în condiţiile art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996.

Cu ocazia sesizării, comisia va avea în vedere cele statuate în prezentele considerente, care s-au întemeiat pe opinia expertului parte al reclamantei, care a inclus la capitolul venituri diferenţele pozitive din anii anteriori, dar a exclus din această categorie retragerile de numerar.

5.4. Cu privire la recursul incident

Faţă de admiterea excepţiei netimbrării şi anularea recursului incident formulat de recurentul – pârât B. ca netimbrat prin încheierea de şedinţă de la data de 03 mai 2022, se va reitera soluţia deja dată acestui recurs pentru considerente de claritate a dispozitivului.

5.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate; va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate; va anula Ordonanţa de clasare nr. 8/6.05.2016 a Comisiei de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi va trimite cauza aceleiaşi comisii în vederea sesizării curţii de apel în condiţiile art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996; va anula recursul incident formulat de recurentul – pârât B., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 1373 din 10 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate.

Anulează Ordonanţa de clasare nr. 8/6.05.2016 a Comisiei de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimite cauza aceleiaşi comisii în vederea sesizării curţii de apel în condiţiile art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996.

Anulează recursul incident formulat de recurentul – pârât B., ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 februarie 2023.