Appeal dismissed: Affirmation of Securitate worker status based on violation of private life rights

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.01.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

În motivare, s-a arătat că verificarea a fost declanşată având în vedere calitatea pârâtului de viceprimar al mun. Alexandria, jud. Teleorman, calitate ce se circumscrie prevederilor art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 134 din 24 aprilie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul A. şi, încadrând criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acţiunii promovate de CNAS, ca neîntemeiată, în principal şi, ca tardivă, în subsidiar.

În dezvoltarea criticilor sale, în esenţă, a susţinut recurentul că instanta de fond nu i-a încuviintat probatoriul solicitat, rezumându-se a respinge lapidar probele solicitate, respectiv proba testimonială cu audierea martorilor colonel în rezervă B. şi maior în rezervă C., teza probatorie fiind evocată in cuprinsul întâmpinării. Mai mult decât atât, instanţa de fond, a înlaturat in lipsa oricărei motivări probele solicitate, respectiv-declaraţie sa olografă, CI, Adeverinţa nr. x/05.02.2019 emisa de MAI, permis de intrare nr. 303-contrainformatii; punctaj privind problemele de organizare si planificare a muncii la ofiţerii de contrainformatii militare si birourile de contrainformatii militare, Buletin de calcul Legea nr. 223/2015, Atestat MAI nr. 152/11.11.2013, Diploma de Excelenta din 02.06.2018, Certificat Distincţia de Serviciu "îndeplinirea in condiţii deosebite a misiunilor încredinţate", Certificat de buna apreciere in Serviciul Militar nr. 25/18.03.1983.

Conform tezei probatorii menţionate în cuprinsul întâmpinării, si în raport de care a fost privat de instanţa de fond să producă dovezi din care rezulta ca acţiunea formulată de către CNSAS este vădit nefondată, deoarece, pe de o parte, nu avea posibilitatea să refuze solicitările superiorilor săi din Bucureşti in calitate de ofiţer de contrainformatii militare privind efectuarea respectivelor verificări, iar, pe de alta parte, nu a îndeplinit vreun act prin care să fi suprimat sau ingradit drepturi si libertăţi fundamentale ale omului in scopul susţinerii puterii totalitar comuniste, motiv pentru care apreciază că nu este îndeplinită condiţia obligatorie prevăzută de dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2018, respectiv restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului in scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.

Mai mult decât atât, susţine recurentul că, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu trasate de Bucureşti, a fost obligat să efectueze Note de sarcini enumerate la pct. A si B din cuprinsul cererii de chemare in judecata (pag. 2-4) conform pregătirii de ofiţer de contrainformatii, doar în scopul unei formalizări excesive în "ochii" Superiorilor din Bucureşti, finalitatea instrumentării celor doua dosare fiind absentă, acestea fiind închise conform susţinerilor chiar a CNSAS (pag. 3 din cerere), conform căreia "la data de 21.01.1989 sub semnătura olografă, am propus închiderea mapei de verificare, deoarece cele semnalate despe el (B.M.) sunt exagerate şi că nemulţumirile semnalate s-au datorat unor probleme şi greutăţi materiale întâmpinate de cel în cauză (dosar x). Referitor la dosarul x, intervine Raportul cu propunerea de închidere a mapei de verificare "D. din 06.10.1989, din care rezultă că numitul D.l. a recunoscut faptele sale si se obligă pe viitor sa respecte hotărârile de partid, legile, ordinele si prevederile regulamentare militare", obligaţie pe care o avea sine-qua- non orice cetăţean al Tarii anterior Revoluţiei din decembrie 1989. In concluzie, arată că nu a restrâns drepturile si libertăţile fundamentale ale omului în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste, nicio persoană neavand de suferit în urma activităţii salei; în primul caz, s-a efectuat închiderea mapei de verificării raportat la exagerarea celor semnalate, iar în cel de-al doilea caz, persoana vizată si-a asumat în scris respectarea obligaţiilor legale care incubau oricărui cetăţean al ţării. Mai mult decât atât, mapele respective au fost închise de reclamant doar pentru a nu îngradi drepturile si libertăţile invocate de către CNSAS prin dispoz. art. 17 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice si dreptul la libertatea de exprimare şi a opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 si art. 19 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice şi nu in scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.

Solicită astfel a se constata că instanţa de fond a judecat pricina fără a intra în cercetarea fondului şi fără a motiva înlăturarea probelor solicitate în apărare, motiv pentru care consideră că se impune casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeaşi instanţă în vederea administrării unui probatoriu complet.

În cadrul unei alte critici, recurentul susţine că instanta de fond a fost nelegal sesizata prin nerespectarea de către intimata reclamantă a dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care a depus declaraţia prevăzuta la art. 5 alin. (2) la Primar anterior consumării procedurii electorale, iar autoritatea locala a înaintat în termen legal declaraţia prevăzuta supra către CNSAS. Consideră că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 " Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. _b) şi art. 9 se introduce în cel mult 48 de ore de la aprobarea notei de constatare, respectiv de la publicarea pe internet a adeverinţei, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti." Ori, faţă de data întocmirii Notei de constatare nr. x/02.11.2018 raportat la data introducerii cerereii de chemare în judecată (15.01.2019), intimata reclamanta a încălcat dispoziţiile procedurale care reglementează modalitatea de sesizare a instanţei de judecată, care a avut loc la mai mult de 3 ani de la data învestirii sale în funcţia de viceprimar al mun. Alexandria.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond să se respingă acţiunea formulata de către CNSAS, ca neîntemaiată, în principal, şi, ca tardivă, în subsidiar.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimatul – reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului promovat de pârât, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât A. nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 08 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a reţinut cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările intimatului şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul - pârât a încadrat recursul doar în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, o parte din criticile expuse în cuprinsul cererii se subsumează cazului de casare reglementat de pct. 5 din acelaşi articol, urmând a fi analizate din această perspectivă, întrucât acest motiv are în vedere pronunţarea hotărârii cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Se constată, astfel, că în cadrul primei critici recurentul a invocat respingerea probei testimoniale şi modul lapidar în care instanţa a motivat această soluţie, susţinând deopotrivă că aceasta a înlăturat " în lipsa oricărei motivări" şi proba cu înscrisurile ataşate la întâmpinare, respectiv – declaraţia olografă, CI, Adeverinţa nr. x/05.02.2019 emisă de MAI, permis de intrare nr. 303-contrainformaţii, punctaj privind problemele de organizare si planificare a muncii la ofiţerii de contrainformatii militare si birourile de contrainformatii militare, Buletin de calcul Legea nr. 223/2015, Atestat MAI nr. 152/11.11.2013, Diploma de Excelenţă din 02.06.2018, Certificat Distincţia de Serviciu "îndeplinirea in condiţii deosebite a misiunilor încredinţate", Certificat de buna apreciere in Serviciul Militar nr. 25/18.03.1983.

Ori, critica vizând respingerea unei probe nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere că nu se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Astfel, instanţa de control judiciar, analizând prima critică de nelegalitate invocată de recurentul - pârât, referitoare la neadministrarea în cauză a probei testimoniale, urmează a o respinge, ca nefondată.

Analizând hotărârea recurată sub acest aspect, raportat la actele şi lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că prin încheierea de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, prima instanţă, respingând proba tesminonială solicitată de intimatul – pârât, a arătat atât temeiul de drept cât şi motivele pentru care a apreciat că aceasta nu conduce la soluţionarea procesului, în raport de susţinerile din cuprinsul acţiunii în constatare şi de apărările din întâmpinare, aceasta reţinând deopotrivă că inutilitatea probei derivă şi din considerentul că situaţia de fapt rezultă din înscrisurile depuse la dosar de ambele părţi, cauza putând fi soluţionată în baza acestora.

Potrivit art. 258 C. proc. civ., instanţa poate încuviinţa probele propuse de părţi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., respectiv să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului, iar art. 22 din acelaşi act normativ prevede că judecătorul va putea să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare. Prin urmare, judecătorul cauzei nu are obligaţia de a încuviinţa toate probele propuse de părţi, ci are posibilitatea de a selecta, dintre mijloacele de probă propuse, pe acelea care ar putea fi utile şi concludente în cauză, ţinând cont şi de posibilitatea concretă a administrării lor ori de probele care au fost deja administrate.

Înalta Curte nu-şi poate însuşi critica recurentului în sensul că instanţa a respins lapidar probele solicitate, judecătorul fondului aplicând în mod corect dispoziţiile art. 255 şi art. 258 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, în sensul că instanţa a înlăturat "în lipsa oricărei motivări" probele solicitate de acesta şi încuviinţate de instanţă, respectiv înscrisurile ce au fost ataşate întâmpinării, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 264 C. proc. civ. ce prevăd că " (1) Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

(2) În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare."

Înalta Curte reţine că modul de apreciere a materialului probatoriu administrat de către instanţa de fond constituie o chestiune de temeinicie, ce nu poate fi primită în recurs, unde se analizează numai criticile de nelegalitate, iar nu aspectele de netemeinicie.

Se constată, astfel că, prin reluarea aceloraşi argumente şi reiterarea relevanţei probatoriului propus la judecata pe fond a cauzei, fără a formula critici cu privire la modul de aplicare a legii de către prima instanţă, recurentul-pârât tinde în realitate la o reapreciere a probelor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, instanţa de control judiciar nefiind îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor, ceea ce nu este cazul în speţă.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în fond, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului cu privire la modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt şi de analiză a probatoriului.

Aşadar, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, astfel că, argumentele recurentului vizând modalitatea de interpretare şi apreciere de către instanţa de judecată a probatoriilor administrate în cauză, care se constituie drept critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinţei recurate, nu pot fi primite.

Nici critica ce vizează tardivitatea introducerii acţiunii nu poate fi primită de către instanţa de control judiciar, având în vedere că aceasta este invocată pentru prima dată direct în recurs, în condiţiile în care această apărare trebuia invocată de parte în cadrul întâmpinării ce a fost depusă la dosar la momentul judecării pe fond a princinii, sancţiunea neinvocării ei în cadrul acesteia atrăgând decăderea părţii din dreptul de a o mai invoca.

De altfel, reţine instanţa de control judiciar că articolul 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008, invocat de recurentul – pârât în susţinea acestei critici, nu se aplică în cazul de faţă, deoarece acest text de lege are în vedere numai introducerea acţiunii atunci cand nota de constatare se refera la o persoana care se încadrează in dispozitiile art. 4 alin. (1) din acelasi act normativ. adică o persoana care candidează pentru funcţia de preşedinte al Romaniei.

Din chiar redactarea art. 4 al O.U.G. nr. 24/2008 reiese că aceste dispozitii se aplică numai candidatilor la funcţia de preşedinte al Romaniei.

Daca s-ar da o altă interpretare a dispozitiilor sus indicate atunci nu ar mai fi avut nici o logica prevederile de la articolele urmatoare si in special cele de la Secţiunea a III-a a ordonantei art. 6-12.

Prin urmare, nici critica ce vizează tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, nu poate fi reţinut de către instanţa de control judiciar, în considerarea faptului că sentinţa recurată reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 24/2008 instituie condamnarea regimului totalitar comunist, prin deconspirarea foştilor lucrători de securitate şi a colaboratorilor acesteia, ca o componentă importantă a perturbării regimului menţionat.

În acest registru, prevederile art. 2 lit. a) din actul normativ definesc noţiunea de "lucrător al securităţii", respectiv persoana care a avut calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, şi în această calitate a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din conţinutul normei evocate se pot desprinde condiţiile legale obligatorii care, îndeplinite fiind cumulativ, determină calitatea de lucrător al securităţii.

Astfel, persoana respectivă a fost angajat al Securităţii, având gradul de locotenent în cadrul Direcţiei a 4-a/U.M.01750 Turnu Măgurele, C.I (1988,1989) şi a desfăşurat activităţi prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, sens în care instanţa de fond a reţinut că urmăririle informative la care a participat pârâtul aveau caracter politic, respectiv că pârâtul a prelucrat informaţii legate de viaţa personală şi familială a cetăţenilor urmăriţi, îngrădind astfel dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea de exprimare şi a opiniilor.

Prin urmare, din actele şi lucrările dosarului rezultă întrunirea cerinţelor instituite prin actul normativ O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, constatând în mod corect că, prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că toate activităţile desfăşurate de acesta au fost efectuate în vederea îndepliniri sarcinilor de serviciu.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată, că, în speţă, măsurile propuse de pârât şi acţiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, demonstrează, cu prisosinţă, acţiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi dreptul la libertatea de exprimare şi a opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice. protejat normativ şi în perioada anterioară anului 1989.

Simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţa privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Ori, în cauză, activităţile desfăşurate în calitatea menţionată, respectiv dirijarea şi instruirea surselor din legătura personală pentru obţinerea de date şi informaţii, trasarea unor sarcini informativ operative, se circumscriu condiţiei prevăzute de actul normativ anterior menţionat.

Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calităţii de lucrător, în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Recurentul nu se poate apăra invocând natura activităţii desfăşurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist", care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar reţine că din perspectiva definiţiei conţinute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu are importanţă faptul că recurentul - pârât a desfăşurat activitatea de urmărire informativă pe baza ordinelor primite de la superiori, sau faptul că a deschis dosarul de urmărire informativă, a participat ulterior la instrumentarea acestuia sau a închis acest dosar, relevante fiind doar cele două condiţii – calitatea de ofiţer de Securitate şi încălcarea unor drepturi fundamentale, încălcarea dreptului la viaţa privată realizându-se prin simplul fapt că se obţineau ori se prelucrau informaţii legate de viaţa personală şi familială, sau de convingerile unei persoane.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora, prelucrând informaţii privitoare la opiniile politice, intenţiile, preocupările, anturajul şi viaţa acestora de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

Înalta Curte apreciază că furnizarea informaţiilor către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecinţe negative pentru sine, constând în supravegherea sa informativă şi, drept urmare, încălcarea dreptului la viaţa privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securităţii.

Definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau "drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară.

Aşa cum arată şi intimatul, demersul recurentului de a intercepta corespondenţa şi convorbirile telefonice ale persoanelor urmărite constituie imixtiuni în viaţa privată a persoanelor semnalate şi îngrădirea dreptului la viaţă privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român".

Justificarea recurentului, în sensul că respecta ordinele superiorilor săi nu poate fi reţinută, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voinţa leguitorului fiind de a califica ca fiind lucrător al Securităţii şi persoana care, acţionând în limitele profesiei şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reieşind concluzia că este suficient ca, prin activităţile derulate de angajatul Securităţii să se producă o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, încălcarea dreptului la viaţa privată realizându-se prin simplul fapt că se obţineau ori se prelucrau informaţii legate de viaţa personală şi familială, sau de convingerile unei persoane.

Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice).

Înalta Curte are în vedere şi faptul că în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut consecvent (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului – pârât sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu respectarea normelor de procedură, dar şi cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriului administrat.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare în calea de atac a recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 134 din 24 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.