Securitate worker status and fundamental rights violation via information gathering under Emergency Ordinance 24/2008

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 03.01.2019, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 272 din 14 iunie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A. şi, încadrând criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.

În dezvoltarea criticilor sale, în esenţă, a susţinut recurentul că normele de drept material conţinute de art. 2, lit. a) din O.G. nr. 24/2008 sunt greşit aplicate în cauză. Legiuitorul a statuat, cu referire la ofiţerii de Securitate, că se poale promova o acţiune în constatare împotriva unei persoane care având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, in perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ. Or. din materialul probator depus de CNSAS rezultă că pârâtul nu a desfăşurat activităţi prin earc a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, motivarea instanţei fiind tăcută cu aplicarea greşită a normei de drept material, Dacă nu se constată, pe baza materialului probator că recurenlul-pârâl a desfăşurat activ urmărirea informativă prin mijloace care au condus la intruziunea în viaţa privata, cu scopul şi consecinţa îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, împlinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege nu se realizează. Astfel:

Curtea de Apel Bucureşti a considerai împlinirea condiţiei îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe baza prezumţiei că asemenea măsuri se întreprind în cazul instrumentării unui dosar de urmărire informativă. Este o primă eroare, în cauză nu a avut loc instrumentarea unui dosar de urmărire informalivă, ci o activitate de supraveghere informativă, activitate care nu se soldează cu intruziune în viaţa private prin metode offensive-filaj, investigaţii, interceptări, dirijare sistematică de informator. In al doilea rând, la dosar nu sunt probe care să conducă la această concluzie, chiar în lipsa unui dosar de urmărire informativă.

Dosarul de supraveghere informativă a fost deschis în anul 1974, an în care recurentul-pârât nu era ofiţer de Securitate. Prin urmare, nici prima cerinţă a art. 2, lit. a) din O.G. nr. 24/2008 nu era îndeplinită, în ceea ce-l priveşte pe pârât, la data instrumentării dosarului;

Scopul preluării celor trei note informative în procesul de supraveghere (nu de urmărire informativă) a fost închiderea mapei de evidenţă a supravegherii lui CI. Recurenlul-pârât a propus prin raportul datat 03.11.1980 scoaterea din evidenţă a lui C.l. şi nu, aşa cum eronat a preluat instanţa din acţiunea CNSAS, continuarea măsurilor de îngrădire a dreptului la viaţă privată a celui urmărit. Subliniem această evidenţă: recurentul-pârât a pus capăt unui abuz declanşat în anul 1974 de altă persoană, nu a instrumentat activ un dosar imaginar de urmărire informativă.

Cele trei note conţin aceeaşi informaţie, din trei surse: CI. este bolnav şi se tratează la spitalul de neuro-psihiatrie Socola-laşi. Notele au fost preluate de la surse dirijate de alti ofiţeri. Acestea au cuprins informaţii culese în spaţiul public (nu prin intruziune în viaţa privată, ci cu ocazia participării lui CI. la slujbe religioase) şi au fost folosite pentru încheierea supravegherii începute în anul 1974.

In această situaţie, susţinerea CNSAS că a "contribuit la instrumentarea acţiunii de urmărire informativă privind pe titularul dosarului, numitul Ci " este inexactă, imprecisă şi neîntemeiată.

Prin preluarea celor trei note de la informatori aliaţi în anturajul lui CI nu s-a produs ingerinţa în viaţa particulară lui CI. astfel cum o defineşte art. 1 7 din Pactul internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice:

Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale.

Prezenţa surselor şi a lui CI. la casa de rugăciuni nu poate fi apreciată imixtiune în viaţa particulară. Casa de rugăciune este spaţiu public.

Mai susţine reucrentul – pârât că, în cauză nu s-a dovedit că a întreprins personal, direct, măsuri informativ-operative care s-au soldat cu suprimarea sau încălcarea drepturilor persoanei care a fost verificată, neexistând nici o dovadă că, personal, l-a urmărit informativ pe CI pentru trecutul său politic care a determinat supravegherea sa informativă în anul 1974 când recurentul era profesor de istorie, nu ofiţer de securitate.

Din interpretarea gramaticală a textului de lege incident rezultă că legiuitorul a înţeles să se constate calitatea de lucrător numai dacă ofiţerul de securitate a desfăşurat el însuşi, direct şi personal activităţi care să fi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimatul – reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului promovat de pârât, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului - reclamant, în cadrul căruia solicită respingerea argumentelor acestuia, ca neîntemeiate.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 08 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a reţinut cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările intimatului şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat constatarea existenţei calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul – pârât A..

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât, reţinând în esenţă că acesta a participat în mod activ la urmărirea informativă a lui C.I. pentru legături sectante cu străinii şi pentru manifestări tendenţioase, respectiv a cules informaţii despre persoana umărită prin intermediul a două surse şi a trasat sarcini pentru culegerea informaţiilor, îngrădind astfel dreptul fundamental la viaţă privată al persoanei urmărite.

Învestită cu soluţionarea recursului promovat de pârâtul A., Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, nu poate fi reţinut, în considerarea faptului că sentinţa recurată reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 24/2008 instituie condamnarea regimului totalitar comunist, prin deconspirarea foştilor lucrători de securitate şi a colaboratorilor acesteia, ca o componentă importantă a perturbării regimului menţionat.

În acest registru, prevederile art. 2 lit. a) din actul normativ definesc noţiunea de "lucrător al securităţii", respectiv persoana care a avut calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, şi în această calitate a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din conţinutul normei evocate se pot desprinde condiţiile legale obligatorii care, îndeplinite fiind cumulativ, determină calitatea de lucrător al securităţii.

Astfel, recurentul - pârât a fost angajat al Securităţii, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Suceava, Serviciul 1 (1977) şi a desfăşurat activităţi prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, sens în care instanţa de fond a reţinut că pârâtul a participat activ la urmărirea informativă a lui C.I. pentru legături sectante cu străinii şi pentru manifestaţii tendenţioase, acesta a transcris şi semnat pentru conformitate 3 note informative din cuprinsul cărora rezultă că a dirijat două surse din legătura sa personală cu sarcini pe lângă persoana urmărită, în vederea instrumentării acţiunii informative, a cules informaţii despre persoana urmărită prin intermediul celor două surse şi a trasat sarcini pentru culegerea informaţiilor.

Prin urmare, din actele şi lucrările dosarului rezultă întrunirea cerinţelor instituite prin actul normativ O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, constatând în mod corect că, prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată că în speţă, măsurile propuse de recurentul - pârât şi acţiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, demonstrează, cu prisosinţă, acţiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, protejat normativ şi în perioada anterioară anului 1989.

Simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţa privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Ori, în cauză, activităţile desfăşurate în calitatea menţionată, respectiv dirijarea şi instruirea surselor din legătura personală pentru obţinerea de date şi informaţii, trasarea unor sarcini informativ operative, se circumscriu condiţiei prevăzute de actul normativ anterior menţionat.

Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calităţii de lucrător, în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar reţine că din perspectiva definiţiei conţinute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu are importanţă faptul că recurentul - pârât a desfăşurat activitatea de urmărire informativă pe baza ordinelor primite de la superiori, sau faptul că a deschis dosarul de urmărire informativă, a participat ulterior la instrumentarea acestuia sau a închis acest dosar, relevante fiind doar cele două condiţii – calitatea de ofiţer de Securitate şi încălcarea unor drepturi fundamentale, încălcarea dreptului la viaţa privată realizându-se prin simplul fapt că se obţineau ori se prelucrau informaţii legate de viaţa personală şi familială, sau de convingerile unei persoane.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora, prelucrând informaţii privitoare la intenţiile, preocupările, anturajul şi viaţa privată a acestora de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

Înalta Curte apreciază că furnizarea informaţiilor către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecinţe negative pentru sine, constând în supravegherea sa informativă şi, drept urmare, încălcarea dreptului la viaţa privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securităţii.

Definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau "drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară.

Aşa cum arată şi intimatul, demersul recurentului de a culege informaţii despre persoana urmărită constituie imixtiuni în viaţa privată a persoanelor semnalate şi îngrădirea dreptului la viaţă privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român".

Respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice).

Înalta Curte are în vedere şi faptul că în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut consecvent (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului – pârât sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriului administrat.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare în calea de atac a recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 272 din data de 14 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.