Salary Grading for Prosecution IT Specialists: Exclusion of Magistrate Function Seniority via Reference to Prosecutor Salary Scales
Legislator summary
AI generatedIn a final decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of two IT specialists and upheld the lower court’s dismissal of their action, leaving in force the administrative decisions that established their salaries without seniority-based increases. The dispute centered on whether IT specialists employed by a prosecution office are entitled to salary increases based on "seniority in function" (vechime în funcție), with the appellants arguing that the legal reference to the salary grid for prosecutors implies full application of that grid, including all seniority levels. The court ruled against the appellants, holding that the reference in Article 120(6) of Law 304/2004 and Article 22 of Annex V to Law 153/2017 applies only to the base salary and seniority in work (vechime în muncă), not seniority in function, because the latter is legally defined in the footnotes as limited to judges, prosecutors, and assimilated personnel. The decision was further compelled by Dec. No. 31/2021, a mandatory unification of case law which explicitly interpreted similar legal references for DNA/DIICOT specialists to exclude seniority in function, a principle the court found directly applicable to all IT specialists in courts and prosecution offices who lack their own specific salary grid.
Legislator headnote
AI generatedart. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, art. 20 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2017, art. 488 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Salary Grading for Prosecution IT Specialists: Exclusion of Magistrate Function Seniority via Reference to Prosecutor Salary Scales: The dispute centered on whether IT specialists employed by a prosecution office are entitled to salary increases based on "seniority in function" (vechime în funcție), with the appellants arguing that the legal reference to the salary grid for prosecutors implies full application of that grid, including all seniority levels. The court ruled against the appellants, holding that the reference in Article 120(6) of Law 304/2004 and Article 22 of Annex V to Law 153/2017 applies only to the base salary and seniority in work (vechime în muncă), not seniority in function, because the latter is legally defined in the footnotes as limited to judges, prosecutors, and assimilated personnel. The decision was further compelled by Dec. No. 31/2021, a mandatory unification of case law which explicitly interpreted similar legal references for DNA/DIICOT specialists to exclude seniority in function, a principle the court found directly applicable to all IT specialists in courts and prosecution offices who lack their own specific salary grid.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded and maintaining the first-instance decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.11.2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANŢA, anularea deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 86 din data de 31.08.2018; emiterea unei noi decizii avându-se în vedere art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018, art. 17 din Secţiunea 4 a capitolului VIII din Legea nr. 153/2017 coroborat cu art. 22 alin. (1), (2) din secţiunea 6 a aceluiaşi capitol cu aplicarea nr. crt. 4 lit. B), capitolul I din anexa V a Legii- cadru nr. 153/2017, în integralitatea lui (salarii de bază conform indemnizaţiilor de încadrare pentru procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu acordarea vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului), precum şi a majorării salariului de bază cu 15% de care beneficiază ceilalţi specialişti, conform pct. 3 din Nota aferentă Anexei VIII - Familia ocupaţională "Administraţie", cap. I din Legea 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu; plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit uneia dintre modalităţile susmenţionate şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1381 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANŢA, ca fiind neîntemeiată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., în calitate de specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în rejudecare, anularea Hotărârii Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 11 din data 11.10.2018; anularea Deciziei nr. 86 din 31.08.2018 şi obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa la emiterea unei decizii de salarizare conform art. 20 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018 coroborat cu art. 22, secţiunea a 6-a, capitoli anexa V din Legea 153/2017, cu aplicarea nr. crt. 4, lit. B), Capitolul I din ane Legii-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 23.07.2018 (cu luarea în conside stabilirea salariului de încadrare a vechimii în funcţia de specialist IT), precum şi plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit solicitării menţionate şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.
În dezvoltarea criticilor lor, în esenţă, recurenţii susţin că, deşi Curtea face referire Ia articolul menţionat nu duce raţionamentul juridic până la capăt şi - în mod greşit - nu arată că salarizarea specialiştilor IT din instanţe şi parei este echivalată cu cea a specialiştilor din cadrul PICCJ, adică echivalentă cu salarizarea u procuror cu grad de parchet de judecătorie, aşa cum este stabilită la anexa V, Capitolul I lit. B), nr. crt. 4 în integralitatea lui din Legea-cadru nr. 153/2017, rămânând la afirmaţia greşită că salarizarea specialiştilor IT este la nivelul veniturilor grefierilor.
Apoi Curtea face o deosebire de categorie profesională între cea a specialiştilor din PICCJ şi a specialiştilor IT - deosebire pe care nu o contestă nimeni, primii fiind funcţionari publici şi ultimii personal auxiliar de specialitate.
Din nou Curtea nu duce raţionamentul până Ia capăt, deşi citează art. 120 alin. (6) care precizează că cele 2 categorii profesionale distincte sunt plătite la fel: "Specialiştii IT di cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior i Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadru Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice".
Cu alte cuvinte, deşi specialiştii IT şi specialiştii din cadrul PICCJ sunt categorii profesionale distincte, ele sunt plătite identic - deşi Curtea face abstracţie de articolul citat chiar de Curte şi reţine în mod greşit "în mod corect au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 53/2017 în vederea stabilirii drepturilor salariale ale acestora, actele administrative contestate fiind legale sunt acest aspect" pentru că, începând cu 23.07.2018, drepturile salariale ale specialiştilor IT din instanţe şi parchete sunt acordate conform art. 120 alin. (6) din Legea 304/2004, coroborat cu art. 22 din secţiunea a 6-a a capitolului VIII din anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 (cu aplicarea prevederilor nr. crt. 4 lit. B), capitolul I, anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017), dar salariile noastre nu au fost stabilite conform întregului punct 4 deoarece nu s-a ţinut cont de vechimea în funcţie.
Curtea susţine în mod greşit şi tară să motiveze că la stabilirea salarizării s-a ţinut cont de vechimea în funcţie pentru că există "tabelul cu personalul auxiliar de specialitate - specialişti IT din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi parchetele subordonate, din cuprinsul căruia rezultă că, la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor a fost avută în vedere vechimea în funcţia deţinută, respectiv între 6 luni şi 5 ani pentru A. şi 20 de ani pentru B.".
Susţin recurenţii că această afirmaţie nu este corectă deoarece Curtea nu a sesizat că acea vechime în funcţie este trecută în tabel fără a fi luată în considerare la stabilirea salariului, având în vedere că oricare ar fi vechimea în funcţie, salariul este acelaşi (atât A. cât şi B. având acelaşi salariu de 11.929, pe când, dacă vechimea în funcţie ar fi fost luată în considerare, salariul pentru B. (cu peste 20 de ani vechime în funcţie) ar fi trebuit să fie mai mare decât salariul pentru A. (cu până în 5 ani vechime în funcţie).
Mai mult, arată că, instanţa de fond în mod greşit susţine că "sunt eronate susţinerile acestora referitoare la plafonarea veniturilor după atingerea unei vechimi", ori, tocmai au arătat că veniturile sunt plafonate la nivelul de 0 - 3 ani vechime în funcţie.
Judecătorul fondului afirmă fără a motiva: "categoria veniturilor pentru specialişti neputând depăşi veniturile unui procuror cu grad de judecătorie, vechime în funcţie de 0-3 ani".
Cum trimiterea referitoare la salarizarea specialiştilor IT se face la întreg conţinutul nr. crt. 4, lit. B), cap. I, recurenţii susţin că nu pot înţelege de unde a concluzionat Curtea că trimiterea se face doar pentru o vechime de 0-3 ani (nefiind adus niciun argument pentru această afirmaţie). Conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 modificată: "Trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul său conţinut ori numai la o subdiviziune, precizată ca atare". Ori - în cazul de faţă - trimiterea a fost făcută la nr. crt. 4, lit. B), cap. I fără nicio altă precizare de genul 0-3 ani, cum afirmă nemotivat instanţa de fond.
Atâta vreme cât trimiterea se face la întregul nr. crt. 4 lit. B), capitolul I, anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 - conform tuturor prevederilor legale în vigoare - definiţia vechimii în funcţie (aşa cum se regăseşte ea în nota din subsolul grilei care stabileşte indemnizaţia de încadrare pentru procurori) trebuie aplicată ţinându-se cont de situaţia noastră particulară, vechimea în funcţie - în acest caz - fiind asimilată vechimii în funcţia de specialist IT.
Consideră recurenţii că, folosind o normă legislativă de trimitere pentru a stabili o conexiune legislativă (art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2017 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018 şi respectiv art. 22 alin. (1) din Capitolul VIII al Legii-cadru nr. 153/2017), legiuitorul a avut în vedere instituirea - în materia salarizării specialiştilor IT din instanţe şi parchete - a unor reglementări similare celor edictate pentru procurori, caz în care prin "vechime în funcţie" urmează a se avea în vedere vechimea în funcţia avută în vedere în norma de trimitere.
Dacă nu s-ar interpreta vechimea în funcţie aşa cum au susţinut anterior, recurenţii arată că, în acest caz, nici salariul de încadrare nu ar putea să fie cel din grila sus-menţionată pentru că nu au niciuna din calităţile menţionate în definiţia vechimii în funcţie din nota de subsol (şi nici nu suntem procurori cu grad de judecătorie).
Din moment ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a considerat că salariul trebuie să se încadreze la nivelul de vechime în funcţie de 0 - 3 ani, este evident că a realizat o asimilare a vechimii în funcţia de specialist IT cu vechimea în funcţie din cuprinsul nr. crt. 4 lit. B), capitolul I, anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, însă a limitat această echivalare doar la primul nivel, deşi norma de trimitere nu stabilea o astfel de limitare.
Trimiterea la nr. crt. 4 lit. B), capitolul I din anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017 cuprinde atât stabilirea salariului în funcţie de majorarea raportată la vechimea în muncă cât şi în funcţie de majorarea raportată la vechime în funcţie.
Conform principiului "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", consideră recurenţii că, dacă legiuitorul a stabilit salariile conform întregului nr. crt. 4 lit. B), capitolul I, anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Constanţa nu poate să restrângă aceste drepturi prin eliminarea vechimii în funcţie, aşa cum s-a întâmplat.
Mai mult, tuturor specialiştilor IT din cadrul Ministerului Justiţiei li s-a recunoscut vechimea în funcţie şi li s-a luat în considerare la stabilirea salariului.
Consideră că argumentul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa că materialul probator depus la dosarul cauzei nu trebuie luat în considerare pentru că nu se referă la specialişti IT din cadrul Ministerul Public, ci la specialişti IT din cadrul Ministerului Justiţiei, nu poate fi reţinut, deoarece conform art. 120 alin. (6): "Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice". Cu alte cuvinte, salariul specialistului de la PICCJ, al specialistului IT din parchete şi al specialistului IT din instanţe trebuie să fie acelaşi.
Susţin recurenţii că li s-a aplicat un tratament mai puţin favorabil în raport cu specialiştii IT de la instanţe cu aceeaşi vechime în funcţia de specialist IT, creându-se situaţii inechitabile în care angajaţi din sistemul de justiţie cu aceeaşi vechime în funcţie şi în muncă.
Invocă deopotrivă şi faptul că s-a încălcat principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului de nediscriminare prevăzut de Constituţia României şi a dreptului la muncă.
În concluzie, susţin recurenţii că neacordarea vechimii în funcţie specialiştilor IT din parchete este discriminatorie faţă de acordarea vechimii în funcţie specialiştilor IT din instanţe, atâta vreme cât legea prevede că specialiştii IT din instanţe şi parchete beneficiază de aceleaşi drepturi salariale.
Apărările intimatului
Intimatul – pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, apreciind soluţia instanţei de fond ca deplin întemeiată şi legală.
În esenţă, susţine intimatul că motivele de recurs care au investit instanţa nu aduc nici o critică de legalitate hotărârii atacate, nefiind printre cele limitativ enumarate de art. 488 C. proc. civ., situaţie care conduce la inadmisibilitatea în principiu a căii de atac.
Deopotrivă, în mod corect şi aplicând corespunzător normele legale, prima instanţă a constatat fondul cauzei neîntemeiat, raportat la Legea nr. 207/2018 din 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a introdus aliniatele 6 şi 7 ale art. 120 având următorul conţinut:
"(6) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatuli propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege"
Deopotrivă, Legea nr. 567/2004 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acesl şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice stabileşte la art. 3 alin. (2) că "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT"
Susţine intimatul că, în acest context este evidenta voinţa legiuitorului ca, în modificarea introdusă prin Legea nr. 207/2018 echivalarea din alin. (6) să se refere la specialiştii IT din cadrul PICCJ.
Pe de altă parte, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt angajaţi o serie de specialişti care au statut de funcţionari publici şi, drept urmare, sunt sub incidenţa Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi o altă grilă de salarizare.
Interferenţa celor două categorii de personal, cu acte normative de organizare şi grile de salarizare diferite este evident că nu este posibilă.
Urmare a dispoziţiilor legale intimatul susţine că este neinterpretabilă voinţa legiuitorului ca, prin acest act normativ, să asimileze specialiştii IT cu grefierii, din punct de vedere salariat. Stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului constituie unul dintre principalele atribute ale Statului, îndeplinite prin legiuitorii săi, în respectarea rolului constituţional.
Răspunsul la întâmpinare
Recurenţii –reclamanţi A. şi B. au combătut apărările intimatului – pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa din cuprinsul întâmpinării, în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, apreciindu-le ca fiind neîntemeiate.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului, la data de 08.02.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după soluţionrea excepţiei nulităţii, conform art. 248 C. proc. civ., luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor expuse în întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanţii A. şi B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Astfel, analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că deşi soluţia adoptată nu a fost amplu motivată, totuşi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", instanţa de control judiciar reţine următoarele:
Reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 11/11.10.2018 şi a Deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 86/31.08.2018, emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018, art. 17 din Secţiunea 4 a Capitolului VIII din Legea nr. 153/2017, coroborat cu art. 22 alin. (1) şi (2) din Secţiunea 6 a aceluiaşi capitol, cu aplicarea nr. crt. 4 lit. B), Capitolul I din Anexa V a Legii – cadru nr. 153/2017, în integralitatea lui (salarii de bază conform indemnizaţiilor de încadrare pentru procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu acordarea vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului), precum şi a majorării salariului de bază cu 15% de care beneficiază ceilalţi specialişti, conform pct. 3 din Nota aferentă Anexei VIII - Familia ocupaţională "Administraţie", cap. I din Legea 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu; plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit uneia dintre modalităţile susmenţionate şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.
Recurenţii-reclamanţi sunt specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză s-au stabilit drepturile salariale cuvenite recurenţilor-reclamanţi prin raportare la grila de salarizare pentru funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcţie de 0-3 ani, fără a se lua în considerare vechimea în specialitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018:
"Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(7)Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege".
Reţine Înalta Curte că drepturile salariale ale specialiştilor IT din cadrul parchetelor (deci şi cele ale reclamanţilor) sunt stabilite de Legea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 22, potrivit căruia:
"(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4.
(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte."
Cap. I lit. b) nr. crt. 4 se referă la indemnizaţia de încadrare pentru procurori cu grad de judecătorie, iar din coroborarea textelor de lege arătate mai sus, rezultă că salariile de baza ale specialiştilor din PICCJ, la care se raportează nivelul de salarizare al reclamanţilor se stabilesc doar în condiţiile acestor dispoziţii legale, urmând ca "doar celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, anume sporurile, compensaţiile, majorările, primele să fie adăugate de la categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor (având în vedere că din această categorie fac parte si specialiştii IT(potrivit art. 3, alin. (2) din Legea nr. 567/2004).
Se constată, aşadar, că dispoziţiile art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 303/2004 fac referire la salarizarea potrivit cap. I lit. B) nr. crt. 4, însă textul de lege nu poate fi lecturat şi, în consecinţă, nu poate fi aplicat făcându-se abstracţie de prevederile Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază, potrivit căreia, la pct. 1 şi 3 se prevăd următoarele: "Prin vechime în funcţie, în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie", respectiv că "indemnizaţia de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradaţiei."
Aşadar, deşi în cap. I lit. B) nr. crt. 4 se prevăd mai multe niveluri de salarizare pentru procurorii cu grad de judecătorie, diferenţa fiind dată inclusiv de vechimea în funcţie, care conduce la majorarea "bazei de salarizare", o astfel de majorare nu poate fi aplicată decât dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru vechimea în funcţie, astfel cum sunt acestea explicitate în pct. 1 al Notei, respectiv dacă se face dovada vechimii în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat asistent sau auditor de justiţie".
Specialiştii IT din cadrul parchetelor nu fac parte din categoria magistraţilor ori a personalului asimilat magistraţilor, limitativ indicaţi în textul Notei şi, pe cale de consecinţă, nu pot beneficia de majorarea aferentă vechimii în funcţia de magistrat sau personal asimilat.
În aceste condiţii Înalta Curte constată că, în mod corect s-a stabilit că salariul de bază al specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor se calculează prin raportare la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie calculat fără aplicarea majorării corespunzătoare vechimii în funcţia de magistrat/personal asimilat magistraţilor, la care se adaugă celelalte drepturi salariale aferente categoriei profesionale din care fac parte (sporuri, prime, etc. acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor).
De altfel, instanţa de recurs constată că pretenţiile deduse judecăţii de către recurenţii-reclamanţi au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 şi obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 şi a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie."
Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reţinut că, faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).
De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a reţinut că:
"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradaţia rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.
97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context."
Astfel, decizia anterior menţionată este evident aplicabilă şi cu privire la specialiştii IT din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Constanţa, respectiv în sensul că, vechimea în cazul specialiştilor IT din cadrul unităţilor de parchet se calculează doar pe orizontală pe grila din legea unică de salarizare, respectiv avându-se în vedere doar vechimea în muncă, iar nu şi pe verticală, cu luarea în considerare a vechimii în funcţie.
De asemenea, chiar din denumirea titlului marginal al Secţiunii 6 din Capitolul VIII din Anexa V din Legea nr. 153/2017, respectiv "Salarizarea specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, şi Terorism şi al celorlalte parchete", legiuitorul a considerat că salarizarea specialiştilor din cadrul DNA şi DIICOT este aplicabilă şi celorlalte parchete.
Aşadar, Decizia ÎCCJ nr. 31/2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, este aplicabilă inclusiv specialiştilor IT din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Constanţa.
Înalta Curte constată că prin O.U.G. nr. 12/2019, cu începere de la 01.03.2019,specialiştii IT din Parchet beneficiază de drepturile salariale stabilite la 01.01.2019, respectiv salariul de bază aferent funcţiei de procuror cu grad de judecătorie, stabilit corespunzător gradaţiei aferentă vechimii în muncă.
Astfel, specialiştii IT, indiferent de vechimea în funcţie/specialitate au fost încadraţi prin raportare la rândul "baza 0-3 ani".
Prin urmare, singura referinţă relevantă pentru stabilirea salariilor specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor este cea de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 primul rând, vizând ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcţie de "0-3 ani" cu variaţiile date de gradaţiile diferite.
Astfel, specialiştii IT, deşi asimilaţi indirect, prin trimiterea la salarizarea specialiştilor din cadrul PÎCCJ, din perspectiva salariului de bază celui reglementat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie, nu se bucură decât de variaţiile salariului de bază în funcţie de indemnizaţia stabilită pentru rândul aferent vechimii "0-3 ani" şi gradaţiilor corespunzătoare acesteia, întrucât nu pot acumula vechime, conform Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), în) funcţiile de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.
În jurisprudenţă au existat două opinii, prima în sensul că dispoziţiile legale nu aduc nicio distincţie astfel încât nr. crt. 4 trebuie aplicat în întregul său, prin luarea în considerare a vechimii în muncă şi a vechimii în funcţie, iar cea de-a doua s-a întemeiat pe faptul că nu există o grilă proprie de salarizare pentru specialişti din Parchete, astfel încât trimiterea are în vedere aplicarea numai acelor dispoziţii referitoare la vechimea în muncă.
Înalta Curte admite astfel că s-au pronunţat şi hotărâri judecătoreşti în sensul solicitat de recurenţi, însă prin Decizia nr. 31/17.05.2021, publicată în M. Of. nr. 734/27.07.2021, obligatorie pentru instanţele de judecată, interpretându-se prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, în cazul specialiştilor care nu au o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B), de) la Cap. I din Anexa V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie.
Înalta Curte a apreciat că menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie", trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi concret prevăzute prin această notă, adică numai pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora, magistraţi-asistenţi sau auditori de justiţie.
Decizia nr. 31/2021 a Înaltei Curţi are în vedere situaţia specialiştilor din cadrul DNA şi DIICOT, însă, deoarece specialiştii IT sunt salarizaţi prin trimiterea la aceeaşi grilă, neavând o grilă proprie, instanţa de recurs consideră că nu poate fi dată o altă interpretare aceloraşi dispoziţii legale în cauza de faţă.
Prin urmare, hotărârile judecătoreşti invocate de recurenţii-reclamanţi nu pot sta la baza admiterii acţiunii.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B., ca nefondat, hotărârea pronunţată de prima instanţă urmând a fi menţinută, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1381 din 10 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.