Retired officer's bid to annul NCO promotion rule rejected for lack of concrete injury

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.08.2010, sub numărul x/2018, reclamantul A. in contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat instanţei anularea art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011, pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofiţerilor, prin raportare la art. 33, art. 53 şi art. 54 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare şi art. 15, art. 16 alin (1), art. 108 alin. (2) din Constituţia României şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 946/2018 pronunţată în data de 12.03.2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia lipsei de interes, cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din Codul de procedură civilă, reclamantul A..

Încadrând criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii recurate şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor sale, în esenţă, recurentul – reclamant susţine că instanţa în mod greşit reţine faptul că nu a justificat în mod argumentat şi susţinut de probe, respectiv că nu a dezvoltat în ce mod prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 îi afectează negativ situaţia juridica actuală, în condiţiile în care în ultima pagina din cererea de chemare in judecată recurentul a precizat că "Ne-avansarea în gradul de plutonier adjutant principal odată cu avansarea în funcţia de adjutant principal (data avansării 31.12.2015) a insemnat o soldă de grad mai mică şi implicit cuantumul pensiei militare mai mic", fapt susţinut şi in şedinţa publică, dar nereţinut de către instanţa de judecată.

Calculul pensiei militare a avut ca bază solda de grad si solda de funcţie la care se adaugă toate celelalte sporuri din ultimile 6 luni de activitate. Daca solda de grad este mai mica şi pensia de serviciu este mai mică. Iar dreptul la pensie este garantat prin Constituţia României, astfel că drepturile financiare câştigate prin pensia de serviciu sunt pentru tot restul vieţii.

Mai susţine recurentul că, înainte de ieşirea la pensie, a înaintat la data de 06.03.2017 cerere ce are ca obiect obligarea Ministerului Apărării Naţionale la înaintarea în gradul de plutonier adjutant principal începand cu 31.12.2015 si acordarea tuturor drepturilor salariale, dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal înregistrat cu nr. x/2017, în prezent suspendat pana la soluţionarea nelegalitatii art. 26 din H.G. nr. 106/2011.

Reţinerea instanţei de fond cum că în prezent estet pensionar şi că prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 se aplica doar pt cadrele militare în activitate este greşită, întrucât de aceasta avansare în grad depinde si soluţionarea dosarului nr. x/2017 ce are ca obiect obligaţia de a face. A solicitat avansarea în grad cu data de 31.12.2015, astfel că, în mod greşit instanţa retine că susţinerile sale nu au relevanţă, din moment ce în prezenta cauza nu se contestă un act administrativ referitor la promovarea sa, întrucât este pensionar, dosarul anterior menţionat având ca obiect chiar promovarea.

Potrivit Legii art. 53 din legea 80/1995, avansarea în grad se face la termen dacă sunt îndeplinite condiţiile legale. In Ministerul Apărării Naţionale avansarea in grad se face la termen doar daca sunt îndeplinite condiţiile legale prin emiterea unui ordin de avasare în grad (act administrativ). Daca nu sunt îndeplinite condiţiile de avansare nu se emite niciu ordin sau alt act administrativ.

In mod greşit instanţa de fond a reţinut că argumentele expuse nu relevă niciun interes privat în obţinerea anularii parţiale, a actului contestat, recurentul având pe rolul Curţii de Apel Bucureşti dosarul nr. x/2017 ce are ca obiect obligaţia de a face, si printre capetele de cerere se număra şi obligarea Ministerului Apărării Naţionale, la avansarea sa 1a gradul de plutonier adjutant pricipal începând cu data de 31.12.2015 şi respectiv, obligarea MAPN la plata drepturilor salariale rezultate în baza noii solde de grad începând cu data avansării în grad. Ulterior, pe baza noii solde de grad va solicita recalcularea, drepturilor de pensie. Exista, un. interes personal, privat, al său.

Mai mult, instanţa de fond, în dispozitivul sentinţei recurate respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiata. Aceasta excepţie a fost invocată de către Guvernul României motivat de faptul că este pensionar si art. 26 din H.G. nr. 106/2011 nu i se mai aplica. Prin încheierea din 05.02.2019 instanţa de fond a reţinut că a solicitat respingerea excepţiei lipsei de interes, motivat de faptul că are pe rolul Curţii de Apel Bucureşti dosarul nr. x/2017, respingând excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Instanţa de fond se contrazice, în sensul că, o dată, retine prin considerente că recurentul nu are nici un interes privat în obţinerea anulării art. 26 din H.G. nr. 106/2011 iar, pe de altă parte, prin încheierea din 05.02.2019 respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

În continuare, recurentul – reclamant combate susţinerile intimatului -pârât Guvernul României, reţinute în cadrul sentinţei recurate, apreciindu-le ca fiind greşite.

Susţine că dispoziţiile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 nu aplica principiile si normele din legea 80/1995 ci le încalcă, astfel:

- dispoziţiile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 contravin prevederilor art. 54 lit. b) din Legea 80/1995 privind Statutul Cadrelor Militare, în ceea ce priveşte calificativul. Prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 nu ar trebui sa contrazică legea specială, ci ar trebui sa fie in concordanta cu aceasta.

- prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 echivalează cu o sancţiune disciplinara foarte drastica chiar mai mare decât cea prevăzuta de art. 33 din legea 80/1995.

In mod greşit GuvernuI României susţine ca fost respectată tehnica legislativă, fără să motiveze în fapt şi în drept. În Nota de fundamentare, document care a stat la baza elaborării actului administrativ contestat, nu a fost precizat faptul ca pentru avansarea în gradul de adjutant principal diferă condiţiile faţă de celelalte grade militare si nici necesitatea unei astfel de restricţii. Susţinerea precum că evaluările efectuate de către reprezentanţii NATO din luna martie 2001 ar avea o influenta în aceasta restricţie din art. 20 din H.G. 106 este total greşită.

În concluzie arată că dispoziţiile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 sunt total nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimatul – pârât Guvernul României.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimatul, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatului – pârât Guvernul României i-a fost comunicată recurentului în termenul legal, acesta nu a combătut apărările părţii adverse în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) Cod procedură civilă, incidente şi în cazul recursului conform art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat şi cu apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Examinând criticile formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că, desi, în drept, recursul recurentului a fost întemeiat doar pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor sale acesta a invocat existenţa unor considerente contradictorii, susţinând că instanţa de fond se contrazice, în sensul că " o data reţine în considerente că nu am nici un interes privat în obţinerea anulării H.G. nr. 106/2011, iar pe de altă parte prin încheierea din 05.02.2019 respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată".

Această critică, ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, ce nu a identificat considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii recurate.

Este eronată susţinerea recurentului în sensul că instanţa a respins excepţia lipsei de interes prin încheierea de la termenul de judecată din data de 05.02.2019, în condiţiile în care la respectivul termen instanţa, în şedinţa publică, doar a pus în discuţia părţilor această excepţie, fără a se pronunţa asupra sa.

Astfel cum reiese atât din conţinutul încheierii de şedinţă de la acel termen de judecată, dar şi din cuprinsul hotărârii, la termenul din 05.02.2019 instanţa, după ce a acordat părţilor "cuvântul cu privire la excepţia lipsei de interes şi, în subsidiar, asupra fondului cauzei", a reţinut cauza în pronunţare şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţare la data de 19.02.2019, 05.03.2019 şi la data de 12.03.2019 când, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a analizat mai întâi excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtul Guvernul României, pe care a respins-o, ca neîntemeiată, apreciind în esenţă că aspectele invocate de acesta în susţinerea excepţiei ţin de fondul cauzei, iar nu de condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios administrativ.

Faptul că, pe fondul cererii de anulare, instanţa a reţinut că "pentru a se dispune anularea actului contestat era necesar să se dovedească vătămarea unui interes legitim şi/sau drept subiectiv recunoscut de lege reclamantului ce a dedus instanţei de contencios administrativ cenzura legalităţii art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011, pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofiţerilor, însă argumentele expuse de reclamant nu relevă niciun interes privat al acestuia în obţinerea anulării parţiale a actului contestat", nu poate fi interpretat în sensul existenţei unor considerente contradictorii, din ansamblul considerentelor expuse de instanţă cu privire la cererea de anulare a art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011 rezultând cu uşurinţă că menţiunea acesteia în sensul că argumentele expuse de reclamant nu relevă niciun interes privat al acestuia în obţinerea anulării parţiale a actului contestat, viza vătămarea acestui interes, astfel cum este reglementată de art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ, dispoziţii ce se regăsesc, de altfel, menţionate în considerentele hotărârii, nicidecum interesul în promovarea acţiunii, cu privire la care instanţa se pronunţase anterior, în sensul respingerii excepţiei lipsei de interes, ca neîntemeiată, reţinând că reclamantul a exercitat acţiunea conform legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 pretinzând o vătămare a drepturilor sale ca efect al art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011.

Aşa fiind, considerentele instanţei de fond, potrivit cărora argumentele expuse de recurentul-reclamant nu relevă nici un interes privat al acestuia în obţinerea anulării parţiale a actului contestat, nu pot fi interperate ca fiind contradictorii, cum greşit susţine recurentul – reclamant, deoarece, aşa cum rezultă din ansamblul considerentelor hotărârii, stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept ori a unui interes legitim este o problemă de fond a litigiului administrativ, iar aspectele invocate de pârât în susţinerea excepţiei lipsei de interes ţin tocmai de fondul cauzei, iar nu de condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, astfel cum corect a reţinut încă de la începutul considerentelor instanţa de fond.

Contrar celor susţinute de recurentul – reclamant, Înalta Curte, analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, constată că soluţia adoptată este motivată şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, nu poate fi reţinut, iar în acest sens, Înalta Curte aminteşte că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se constată astfel că, prin acţiunea adresată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administraiv şi Fiscal, reclamantul A., încadrând în drept cererea sa în dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a chemat in judecată pârâtul Guvernul României, solicitând a se dispune anularea art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofiţerilor, prin raportare la art. 33, art. 53 şi art. 54 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare şi art. 15, art. 16 alin. (1), art. 108 alin. (2) din Constituţia României, susţinând că a fost avansat în funcţia de plutonier adjutant principal cu studii superioare, funcţie de subofiţer la maxim, în luna decembrie 2015, dar nu a fost avansat şi în gradul de adjutant principal.

Instanţa de fond a respins, atât excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtul Guvernul României cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca fiind neîntemeiate, reţinând în esenţă că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes aspectele invocate de pârât ţin de fondul cauzei iar nu de condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios promovată de reclamant conform Legii nr. 554/2004.

Pe fondul cererii de anulare, a reţinut judecătorul de primă jurisdicţie că, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu a făcut dovada vătămării unui drept subiectiv şi/sau a unui interes legitim în obţinerea anulării parţiale a Hg nr. 106/09.02.2011, în condiţiile în care nu se contestă vreun act administrativ referitor la promovarea sa.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente raportat la obiectul dedus judecăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ (…) se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Deopotrivă, art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, prevede că "se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ legiuitorul consacră concepţia contenciosului subiectiv, potrivit căruia acţiunile în această materie vizează anularea actelor administrativ care vatămă un drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim al persoanei care se consideră vătămată (forme ale contenciosului obiectiv fiind reglementate numai cu caracter de excepţie pentru apărarea ordinii de drept, respectiv în cazul acţiunilor introduse de Avocatul Poporului, Ministerul Public, Instituţia Prefectului etc).

Or, această concepţie de reglementare în materia contenciosului administrativ presupune că instanţa de contencios administrativ analizează întotdeauna îndeplinirea cerinţei constând în dovedirea unei vătămări, atunci când este sesizată cu o cerere de anulare a actului.

Prin urmare, un motiv de nelegalitate invocat pe calea unui act în contenciosul administrativ poate constitui cauză de anulare a actului numai în condiţiile în care neregularitatea actului vatămă un drept subiectiv sau un interes legitim al reclamantului, anularea actului fiind întotdeauna condiţionată de dovedirea vătămării.

Aşadar, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 consacră o categorie a contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat doar dacă a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim privat, astfel cum a fost definit la art. 2 alin. (1) lit. p) din acelaşi act normativ.

Ori, raportat la argumentele recurentului – reclamant şi la probele admistrate de acesta, în mod corect a reţinut judecătorul de primă jurisdicţie că reclamantul nu a arătat în concret modul în care prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011 pentru aprobarea ghidului carierei militare privind promovarea în grad a ofiţerilor, îi afectează negativ situaţia juridică actuală, în condiţiile în care acesta la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (07.08.2018) era pensionar din luna august 2017, iar dispoziţiile respective vizează cariera militară pentru cadrele militare în activitate.

În plus, cum în prezenta cauză nu se contestă nici un act administrativ referitor la promovarea sa, reclamantul nefăcând dovada că, prin anularea art. 26 din H.G. nr. 106/2011 urmăreşte o eventuală promovare în funcţie şi/sau înaintare în grad, judicios instanţa de primă jurisdicţie a constatat că reclamantul nu a făcut dovada certă a existenţei vătămării vreunui drept sau a unui interes, în sensul legii pe care îşi întemeiază acţiunea în contencios administrativ, motiv pentru care se impune menţinerea, ca legală, a hotărârii pronunţate de aceasta, anularea actului fiind întotdeauna condiţionată de dovedirea vătămării. Or, tocmai această vătămare nu a fost dovedită în cauză de către recurentul – reclamant, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Prin urmare, niciuna din criticile de nelegalitate referitoare la dispoziţiile legale invocate nu se confirmă, sentinţa atacată nefiind susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind nefiind identificate motive de casare a sentinţei, prin prisma prevederilor ar. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 946 din 12 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.