Judicial interest in enforcement of inflation adjustment and statutory interest on judicial salary arrears despite legislative installment payment regimes

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, să emită noi ordine de salarizare, pentru fiecare reclamant în parte, prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015; obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plăţii efective; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunţării hotărârii şi până la emiterea noilor ordine de salarizare.

În motivarea cererii, reclamantele au învederat faptul că sunt judecători la Curtea de Apel Iaşi, iar prin Ordinul nr. 365/28.12.2017 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că judecătorii şi magistraţii asistenţi ai instanţei supreme vor fi salarizaţi prin acordarea valorii de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 09.10.2017.

La data de 11.12.2018, reclamantele A., B., C. şi D. au depus o cerere prin care au arătat că renunţă, în parte, la judecata acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, respectiv la capetele de cerere prin care se solicita ca:

"1) pârâtul Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, să fie obligat să emită noi ordine de salarizare, pentru fiecare reclamantă în parte, prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015:

2) pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi să fie obligaţi la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015:

3) pârâtul Ministerul Justiţiei să fie obligat la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunţării hotărârii şi până la emiterea noilor ordine de salarizare".

Au arătat că îşi menţin solicitarea privind obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi la plata actualizării cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 erau datorate, până la data plăţii efective.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1680 din 08 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepţia lipsei de obiect.

Respinge excepţia lipsei de interes.

Admite cererea modificată de reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL IAŞI.

Obligă pârâta Curtea de Apel Iaşi la plata actualizării cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la plata dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective."

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1680 din 08 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Iaşi şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se admită excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect, respingându-se ca atare, acţiunea, astfel cum a fost modificată, iar pe fond, să se respingă acţiunea, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului susţine în esenţă recurenta-pârâtă că, faţă de capetele de cerere principale, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 2lit. h), ale art. 8 şi ale art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de aceste prevederi legale din materia contenciosului administrativ şi raportat la prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat în sensul că ar reveni Curţii de Apel Bucureşti competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei.

Or, ulterior modificării acţiunii, prin renunţarea la capetele de cerere principale care au determinat competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei, instanţa de judecată avea obligaţia să constate că soluţionarea singurului capăt de cerere rămas (plata actualizării cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale penalizatoare) nu mai este de competenţa sa materială, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Consideră că se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine recurenta că, prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 şi prin Ordinul nr. 94/C/04.01.2019, emise de Ministrul justiţiei, în aplicarea Ordinului nr. 2066/C/24.05.22018, s-a dispus ca, în perioada 09.04,2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari (aşadar, inclusiv reclamanţii-intimaţi) să beneficieze de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la plata actualizării cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la plata dobânzi legale aferente diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ ni 2066/C/24.05.2018, de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Or, după cum reiese la pagina 10 din sentinţă, s-a adus la cunoştinţă instanţei de fond faptul că, în Monitorul Oficial nr. 106/12.02.2019, a fost publicată O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

Raportat la dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 3 din 8 februarie 2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor Salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, recurenta susţine că, în mod netemeinic şi nelegal a respins prima instanţă excepţiile lipsei de interes şi a lipsei de obiect, apreciind faptul că reclamantelor nu le-au fost achitate actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii şi dobânda legală aferentă diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018, justificând un interes în recunoaşterea acestor drepturi şi în obţinerea unui titlu executoriu.

Or, în condiţiile în care reclamantele-intimate au recunoscut faptul că nu mai justifică interesul de a susţine în continuare temeinicia capetelor de cerere la care au renunţat la data de 11.12.2018 (capete de cerere principale), este evident că nu mai justifică interesul nici în ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii privind actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 nu prevede actualizarea cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale, dar acest aspect era valabil la data formulării precizărilor reclamantelor-intimate prin care au modificat acţiunea.

Ulterior, s-a învederat primei instanţe faptul că solicitările menţinute de către reclamantele-intimate au fost expres reglementate prin O.U.G. nr. 3/2019, în contextul luării măsurilor privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

Or, O.U.G. nr. 3/2019, act normativ de care instanţa de fond era obligată să ţină seama, prevede actualizarea cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale în raport de procentul fiecărei tranşe şi de data plăţii fiecăreia (dată care nu este cunoscuta anticipat), în timp ce intenţia instanţei de fond de a oferi reclamantelor-intimate un titlu executoriu pentru aceleaşi sume (titlu executoriu care se supune prevederilor altor acte normative) este greşită şi contravine prevederilor O.U.G. nr. 3/2019.

Consideră că, urmare pronunţării soluţiei primei instanţe, se ajunge la situaţia în care diferenţele salariale se achită potrivit Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018 şi O.U.G. nr. 3/2019, în timp ce sumele cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie şi de dobânzi legale formează obiectul ur hotărâri judecătoreşti distincte, deşi raportul dintre debitul principal şi sumele accesorii, precum şi intenţia legiuitorului exprimată prin O.U.G nr. 3/2019 de a reglementa toate sumele care vor fi achitate (principale şi accesorii) impuneau o soluţie unitară pentru toate categoriile de sume solicitate.

Ca atare, obligând la plata actualizării cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la plata dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 20667C/24.05.2018, de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, instanta a pronunţat o soluţie netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care sumele stabilite prin acte administrative cum este şi ordinul menţionat se achită în mod obligatoriu potrivit O.U.G. nr. 3/2019, care are în vedere şi actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Deşi, este evident faptul că reclamantelor-intimate nu le-au fost achitate actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, astfel cum a reţinut instanţă, susţine recurenta – pârâtă că acest aspect nu poate fi analizat distinct de modalitatea în care se achită chiar diferenţele de drepturi salariale, respectiv eşalonat, în baza unui act normativ care reglementează inclusiv aspectele cu privire la care instanţa s-a pronunţat.

Mai mult, în măsura în care sumele acordate de prima instanţă cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie şi de dobânzi legale ar fi achitate în baza unei hotărâri judecătoreşti titlu executoriu, recurenta susţine ca fiind relevante prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca atare, diferenţele de drepturi salariale vor fi achitate conform procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019, în timp ce sumele cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie şi de dobânzi legale ar trebui să fie achitate conform procedurii de mai sus.

Mai mult, potrivit alin. (3) al art. 39 sus-menţionat dispune suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită în cursul termenului prevăzut Ia alin. (1), ceea ce face cu atât mai lipsită de relevanţă susţinerea primei instanţe în sensul că reclamantele-intimate justifică un interes în obţinerea unui titlu executoriu.

Apărările formulate

Deşi cererea de recurs a fost comunicată atât intimatelor –reclamante A., B., C., D. cât şi intimatului-pârât Ministerul Justiţiei în termenul legal, niciuna dintre aceste părţi nu a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului, la data de 08.02.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea recurentei – pârâte Curtea de Apel Iaşi, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Curtea de Apel Iaşi este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantele A., B., C., D. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care iniţial au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să dispună: obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, să emită noi ordine de salarizare, pentru fiecare reclamantă în parte, prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015; obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plăţii efective; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunţării hotărârii şi până la emiterea noilor ordine de salarizare.

Ulterior, respectiv la data de 11.12.2018, reclamantele A., B., C. şi D. au depus o cerere prin care au arătat că renunţă, în parte, la judecata acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, respectiv la capetele de cerere prin care se solicita ca:

"1) pârâtul Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, să fie obligat să emită noi ordine de salarizare, pentru fiecare reclamantă în parte, prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015:

2) pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi să fie obligaţi la plata diferenţelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015:

3) pârâtul Ministerul Justiţiei să fie obligat la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunţării hotărârii şi până la emiterea noilor ordine de salarizare".

Au arătat că îşi menţin solicitarea privind obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi la plata actualizării cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 erau datorate, până la data plăţii efective.

Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Deopotrivă, a respins excepţiile lipsei de obiect şi a lipsei de interes.

Totodată, a admis cererea modificată de reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL IAŞI, obligând pârâta Curtea de Apel Iaşi la plata actualizării cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la plata dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

În ceea ce priveşte critica întemeiată de recurenta – reclamantă pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când " hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", Înalta Curte o apreciază, ca nefondată, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ce prevăd că " Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.".

Astfel, raportat la aceste dispoziţii, Înalta Curte remarcă faptul că în faţa primei instanţe recurenta – pârâta Curtea de Apel Iaşi nu a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de a judeca acţiunea, astfel cum a fost modificată, motiv pentru care se constată că a fost depăşit momentul impus de lege pentru discuţii asupra competenţei şi pentru stabilirea acesteia.

Prin urmare, în condiţiile în care recurenta nu a invocat necompetenţa materială la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa instanţei de fond, după modificarea cererii, în primul ciclu procesual, astfel cum impun dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat de aceasta nu poate fi reţinut.

Nefondate sunt şi criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, invocat, de asemenea, de către recurentă, Înalta Curte neidentificând o încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material de către prima instanţă.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar constată că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect, în mod corect judecătorul de fond a reţinut că, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că reclamantelor le-au fost achitate drepturile salariale actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi dobânda legală aferentă diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, acestea justifică un interes în recunoaşterea acestor drepturi şi în obţinerea unui titlu executoriu, O.U.G. nr. 3/2019, invocat de recurentă, fiind un act normativ care reglementează eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, ţinând de executarea obligaţiilor de plată şi nu un titlu executoriu în favoarea reclamantelor.

Aşadar, cum singura modalitate juridică prin care reclamantele pot obţine dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei, este obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, Înalta Curte constată ca fiind legală soluţia instanţei de fond, de respingere a excepţiilor lipsei de obiect şi a lipsei de interes, criticile recurentei sub acest aspect fiind, aşadar, neîntemeiate.

Nici criticile ce vizează acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi cu dobânda legală nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar.

Potrivit art. 1530 Noul C. civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

Deopotrivă, art. 1531 (1) stabileşte dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (3) Creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial, iar, conform art. 1535, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, în considerentele Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie –Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Cumulul dobânzii cu actualizarea este admisibil, natura juridică a celor două instituţii fiind diferită, în timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au scopuri diferite, prin acordarea dobânzii urmărindu-se sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei la cea a plăţii efective a sumei datorate.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare, art. 3, alin. (2) din acelaşi act normativ statuând că rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, la care se adaugă 4 puncte procentuale.

În calitate de instituţie bugetară implicată în plata drepturilor salariale, recurenta - pârâtă este reprezentant al statului, căruia îi poate fi imputabilă, din punct de vedere delictual, executarea cu întârziere sau neexecutarea creanţelor.

Cum Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018 a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, iar prin omisiunea pârâtului Ministrul Justiţiei de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, instanţa de fond, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 1531 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi precum şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009, judicios a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii, reclamantele având dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit.

Reţine, astfel, Înalta Curte că emiterea unor acte normative care au susţinut legal executarea cu întârziere, eşalonarea drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, constatate constituţionale şi conforme cu CEDO, nu poate fi de natură de să le priveze pe reclamante de folosul neobţinut prin neexecutarea integrală şi la termen a debitelor.

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond şi contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată ca fiind întemeiată solicitarea privind acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală faţă de principiul reparării integrale a prejudiciului şi de prevederile art. 1531, 1535 C. civ., precum şi de Decizia ICCJ nr. 2/2014.

Actualizarea are caracter compensatoriu, ce rezidă din faptul că prin aceasta se urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti, în timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă. Prin urmare, natura juridică a dobânzii este diferită de cea a actualizării obligaţiei băneşti, întrucât prima reprezintă o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată la scadenţă), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), astfel încât, prin cumularea lor, nu se ajunge la o dublă reparaţie a aceluiaşi prejudiciu, ci la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata despăgubirilor la scadenţă. Dreptul general, respectiv Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, la art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, principiu conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans); potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, fiind evident faptul că, prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată, creditorul a suferit un prejudiciu patrimonial.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar judecătorul de primă jurisdicţie, în raport de starea de fapt corect stabilită, în urma probelor administrate şi a cadrului normativ incident litigiului dedus judecăţii, a pronunţat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare pe calea extraordinară a recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Iaşi, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1680 din 08 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.