Validity of statutory deadline despite erroneous date in unauthorized administrative announcement

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia a II-a Civilă-contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea deciziei nr. 2/58544/13.07.2016 a Ministerului Justiţiei, anularea actului administrativ nr. x/27.05.2016 emis de Ministerul Justiţiei, act prin care s-a procedat la respingerea cererii înregistrate la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cu nr. x/01.02.2016, anularea tuturor actelor administrative subsecvente actului administrativ nr. x/27.05.2016, inclusiv actele prin care s-a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile pentru a proceda la evaluarea candidaţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 217/CA/21.02.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi declinată în favoarea Curţii de Apel Iaşi competeneţa de soluţionare a cauzei.

Astfel, cauza a fost înregistrată la data de 14.03.2017 pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal sub un alt număr de dosar, respectiv sub nr. x/2017.

La data de 30.06.2017, reclamanta a formulat precizare a acţiunii introductive prin care a arătat că la data de 22.05.2017 i-au fost comunicate înscrisurile depuse de pârâtul Ministerul Justiţiei, iar în atare condiţii, menţionează că prin solicitarea de anulare a tuturor actelor administrative subsecvente actului administrativ nr. x/27.05.2016, inclusiv actele prin care s-a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile pentru a proceda la evaluarea candidaţilor (solicitare evidenţiată in acţiunea introductivă), a înţeles practic să se refere şi la înscrisul denumit nota internă nr. x/27.04.2016, înscris ce i-a fost comunicat odată cu documentaţia depusă de Ministerul Justiţiei. Precizează, de asemenea, că şi plângerea prealabilă (in care s-a folosit aceeaşi modalitate de exprimare) a fost îndreptată si împotriva acestui act (respectiv nota internă nr. x/27.04.2016).

Prin cererea formulată la data de 19.072017, Ministerul Justiţiei, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii precizatoare şi respingerea acesteia în consecinţă. Arată că notele interne nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât nu dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice. Notele interne nu pot fi asimilate unor acte administrative, deoarece reprezintă pure operaţiuni administrative, fiind, aşadar, sustrase controlului de legalitate al actelor administrative. Solicită astfel, admiterea excepţiei invocate şi respingerea cererii precizatoare ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, pentru considerente expuse în cuprinsul întâmpinării transmise la data de 21.02.2017, solicită respingerea acţiunii, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 18.09.2017 instanţa a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii invocată în raport de cererea precizatoare de pârât.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 135/2017 din 09 octombrie 2019 Curtea de Apel Iaşi– secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea Notei interne nr. x/27.04.2016 a Ministerului Justiţiei, invocată de pârât, respingând, ca nefondată, acţiunea precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 135/2017 din 09 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi– secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, susţine recurenta – reclamantă că modalitatea de redactare a deciziei recurate nu permite efectuarea unui real control judiciar, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.

Prima instanţă, fără a avea o motivare proprie, a făcut trimitere ia motivarea realizată de intimatul Ministerul Justiţiei, interpretare aflată, însă, într-o vădită ne conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţine recurenta că în anunţul postat pe site-ul UNEJ în ultimul alineat se specifică - "Termenul limită pentru depunerea cererilor se împlineşte la finalul zilei de 02.02.2016."

Prima instanţă consideră însă a fi lipsită de relevanţă menţiunea eronată din finalul postării UNEJ privind calculul datei limită a depunerii cererilor.

Prima instanţă nu decelează în privinţa sancţiunilor aplicabile în condiţiile evidenţierii în textul aceluiaşi anunţ a două termene diferite (pe de o parte 15 zile de la publicarea in Monitorul Oficial, iar pe de altă parte finalul zilei de 02.02.2016.), lipsa de relevantă (asa cum retine prima instanţă) nefiind evident o sancţiune de ordin juridic.

Prima instanţă se rezumă a prelua apărările realizate de Ministerul Justiţiei, însă nu precizează care este sancţiunea care, în opinia sa, ar interveni în privinţa enunţării a două termene diferite care deopotrivă vizează data limită de derulare a procedurii de selecţie.

Succesiunea menţiunilor din textul anunţului, repectiv faptul că sintagma ce contura termenul limită ca fiind finalul zilei de 02.02.2016, este situată ca succesiune a frazeologiei posterior sintagmei in 15 zile de la publicarea in Monitorul Oficial, a îndreptăţit-o a considera că acesta din urmă este termenul căruia trebuie să se conformeze, fiind natură practic a arăta voinţa entităţilor implicate in derularea procedurii de selecţie de a fixa drept termen limită finalul zilei de 02.02.20161

Ca atare, consideră că cererea sa a fost depusă înlăuntrul termenului evidenţiat pe site-ul UNEJ, respectiv până la data de 02.02.2016, termen ce, în opinia sa (şi a încă 40 candidaţi) urma a fi avut in vedere ca fiind ultimul dintre termenele evidenţiate in cuprinsul anunţului, candidaţii nefiind îndrituiţi a aprecia conformitatea anunţului cu dispoziţiile legale, candidaţii urmând doar să se conformeze celor menţionate în anunţ (desigur termenul ultim arătat era cel ce arătă data limită de depunere a cererilor).

Se retine în sentinţa primei instanţe că referirile la principiul echităţii si la disp art. 457 alin. (3) C. proc. civ. sunt realizate tardiv, sunt apreciate ca modificări ale cererii introductive.

Aceste trimiteri la disp art. 457 alin. (3) C. proc. civ. (...), au fost aduse in discuţie in ideea unei analogii intre cele două situaţii si nu reprezintă o modificare a cererii introductive, constituind doar un argument in sprijinul celor prezentate in cuprinsul cererii, iar nu o cerere nouă, invocând dispoziţiile art. 457 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază în cadrul deciziei nr. 19 din 24 octombrie 2016 că disp art. 457 alin. (4) se aplică în cazul existenţei unor menţiuni inexacte în cuprinsul hotărârii atacate, acest alineat fiind edictat pentru aceeaşi raţiune ca şi alin. (3) al aceluiaşi articol, anume partea care exercită calea de atac să nu fie prejudiciată, ca efect al menţiunii inexacte sau lipsei menţiunii din hotărârea'atacată, cu privire la calea de atac pe care o poate exercita.

Situaţia este analoagă în speţa pendinte, în sensul că menţiunile eronate din textul anunţului nu trebuie să conducă la prejudicii pentru participanţii la procedura de selecţie.

In ceea ce priveşte aplicarea principiului echităţii, este de precizat de asemenea ca nu se poate vorbi despre o modificare a cererii de chemare în judecată; echitatea nu numai că nu a fost exclusă din articulaţiile dreptului, dar ea a fost şi este integrată acestora, fie explicit, prin prevederi exprese, fie implicit, prin libertatea de apreciere conferită judecătorului. Niciun text de lege nu interzice judecătorului să recurgă la exigenţele echităţii, dimpotrivă unele texte chiar sugerează posibilitatea şi necesitatea observării şi a exigenţelor acesteia.

A da eficienţă principiului echităţii înseamnă, de asemenea, a avea în vedere data precizată de UNEJ, instituţie abilitată a ocupa un rol semnificativ in derularea acestei proceduri- prin publicarea unui anunţ care sa aducă la cunoştinţa candidaţilor informaţii coerente si credibile, în cuprinsul anunţului.

În concluzie, recurenta susţine că vătămarea adusă dreptului său este una de natura evidenţei, astfel încât solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei criticate cu privire la aspectele anterior enunţate.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 08.02.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei – reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la criticile formulate şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de pârât, nu poate fi apreciată în sensul că hotărârea ar fi nemotivată, astfel cum eronat susţine recurenta-reclamantă, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei formulate din această perspectivă fiind nefondate, sentinţa de fond fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Contrar criticilor recurentei-reclamante, motivarea hotărârii recurate permite exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de judecătorul fondului, fiind respectate garanţiile procesuale ale imparţialităţii judecătorului şi ale calităţii actului de justiţie, precum şi exigenţele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la existenţa unui proces echitabil.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Deşi invocă acest motiv de casare, recurenta nu indică norma legală ce a fost interpretată sau aplicată greşit de către judecătorul fondului, aceasta, în esenţă, fiind nemulţumită de faptul că prima instanţă nu a conferit valoarea juridică dorită de recurenta – reclamantă unei situaţii de fapt, respectiv că instanţa nu a avut în vedere termenul inserat de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti în anunţul publicat pe site-ul său şi anume " termenul limită pentru depunerea cererilor se împlineşte la finalul zilei de 02.02.2016".

Ori, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, termenul de depunere a cererii de înscriere este cel reglementat în mod expres de lege prin raportare la data publicării listei posturilor vacante în Monitorul Oficial al României (independent de afişarea listei posturilor vacante la sediul camerelor şi de publicarea pe paginile de internet ale MJ şi UNEJ) şi acestuia partea trebuie să se conformeze.

Împrejurarea că în Anunţul publicat pe site-ul UNEJ s-a indicat în mod greşit data limită de depunere a cererilor, nu este de natură a o îndreptăţi pe recurenta - reclamantă la acceptarea cererii sale de înscriere, depusă peste termen, termenul de 15 zile menţionat în cuprinsul art. 462 alin. (1) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, fiind un termen legal imperativ, iar nu unul convenţional, astfel că, în speţă, indicarea greşită în Anunţ că "" termenul limită pentru depunerea cererilor se împlineşte la finalul zilei de 02.02.2016", în loc de 27.01.2016 inclusiv, nu dă dreptul unei părţi să depună cererea însoţită de înscrisurile aferente, peste termenul prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât, chiar în cuprinsul Anunţului s-a menţionat în mod expres că " cererea se depune la Camera Executorilor judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află localitatea în care domiciliază candidatul, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, a listei posturilor vacante..."

Nu există, aşadar, nici o altă normă legală care să permită o derogare de la termenul prevăzut în mod imperativ de art. 462 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Cum în anunţ, încă din partea introductivă, s-a menţionat numărul şi data monitorului, respectiv " Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 21/11.01.2016 în care a fost publicat Anunţul privind lista cuprinzând posturile vacante....", instanţa de control judiciar contată că recurenta - reclamanta avea la îndemână toate informaţiile pentru a calcula ea însăşi termenul pentru depunerea cererii.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar constată că publicarea Anunţului pe site-ul UNEJ nu este reglementată de lege, art. 462 alin. (1) din Regulament impunând doar publicarea listei posturilor vacante pe paginile de internet ale MJ şi UNEJ.

Chiar admiţând că eroarea strecurată în anunţul publicat pe site-ul UNEJ a fost de natură să o inducă în eroare pe recurenta - reclamantă, aceasta în niciun caz nu justifică anularea actului administrativ nr. x/27.06.2016, de respingere, ca tardiv formulată, a cererii sale, în condiţiile în care acesta nu este decât consecinţa aplicării art. 462 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, fiind, aşadar, emis în conformitate cu legea, şi nicio dispoziţie în vigoare nu impune Ministerului Justiţiei să eludeze legea pentru a repara o pretinsă vătămare cauzată reclamantei prin fapta unui terţ fără atribuţii privind calculul termenului de depunere a cererilor, respectiv Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, principiul legalităţii opunându-se ca o neregulă de tipul celei incidente în speţă să fie remediată prin ignorarea legii, aşadar printr-o nelegalitate.

Astfel, nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei în sensul că cererea sa a fost depusă înlăuntrul termenului menţionat în cadrul Anunţului publicat pe site-ul UNEJ, respectiv "până la data de 02.02.2016", în condiţiile în care termenul de depunere a cererii de înscriere este cel reglementat în mod expres de lege, respectiv de art. 462 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, şi anume "de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a listei posturilor vacante".

Prin urmare, toate criticile formulate de recurenta – reclamantă sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă cadrului normativ incident cauzei.

Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că prima instanţă a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 462 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, criticile acesteia nefiind apte să conducă la reformarea hotărârii recurate.

Aşadar, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., neputând fi reţinute.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 135/2017 din 9 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.