Exclusion of judicial assistants from seniority bonuses under uniform salary framework and sectoral reference value recalculation limits

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat următoarele:

- revocarea art. 1, teza finală din Ordinul nr. 1469/C/2016 şi Ordinul nr. 1479/C/2017, în sensul eliminării sintagmei " (...) conform celor menţionate în Anexe." - motivat de faptul că întreg articolul 1 prezintă o situaţie juridică generală, clar stabilită de normele expuse în preambulul ordinelor şi care stabilesc limitele în care trebuie stabilite noile indemnizaţii de încadrare brute lunare atât pentru judecători cât şi pentru asistenţii judiciari (calculul îndemnizaţiei brute lunare realizându-se atât prin folosirea valorii de referinţă sectorială de 405 RON cât şi a majorării acesteia cu procentul aferent vechimii efective în funcţie, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, atât pentru judecători cât şi pentru asistenţii judiciari). Ori, din prisma celor arătate, între enunţul articolului 1 şi anexele la care se face trimitere, există o discrepanţă de noţiune şi abordare, astfel ceea ce se arată în cuprinsul articolului reprezintă conduita ce urma să fie respectată de angajator în vederea recalculării cuantumului drepturilor băneşti în conformitate cu normele enumerate (în principal faţă de prevederile DCC nr. 794/2016, Legea 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016), şi prezentate în preambulul ordinelor, dar care nu se regăsesc corect individualizate în anexele ataşate ordinelor,

- revocarea art. 2 din Ordinul nr. 1469/C/2016 şi Ordinul nr. 1479/C/2017, în sensul precizării datei de "09.04.2015" în loc de "01.08.2016", dată de la care în mod legal, sunt îndreptăţiţi a primi diferenţele de drepturi salariale restante, drepturi ce trebuie calculate pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2016 - în cuantum ce trebuie să se regăsească şi în anexe identic cu cel precizat cu începere de la data de 01.10.2016 - pentru judecători, iar pentru asistenţii judiciari cuantumurile fiind cele precizate ca fiind cu începere din data de 01.10.2016 dar majorate cu procentul aferent vechimii efective în funcţie prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006 (pentru A., B. şi C. o majorare de 25%, iar pentru D. o majorare de 15%). Totodată solicită revocarea Anexelor 1-15 din ambele ordine motivat de greşita calculare şi menţionare a drepturilor de natură salariată pentru fiecare persoană în parte, şi refacerea anexelor în care să se regăsească sumele calculate conform elementelor şi perioadelor indicate mai sus (VRS de 405 RON, cuantum corect al procentului aferent vechimii în funcţiile de judecător, majorarea indemnizaţiei de bază brute lunare a asistenţilor judiciari cu procentul aferent vechimii efective în funcţie, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, precum şi perioada de plată a diferenţelor salariale începând cu data de 09.04.2015).

Pe cale de consecinţă, a solicitat obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, şi până la 30.11.2015, şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 31.12.2016, reprezentând 405 RON majorat cu 10% în baza Legii 293/2015, precum şi la majorarea indemnizaţiilor de baza brute lunare în funcţie de vechimea efectivă în funcţie a judecătorilor (cu majorarea corectată a creşterii procentului de majorare odată cu trecerea dintr-o tranşă în alta a vechimii în funcţie), şi a asistenţilor judiciari (pentru A., B. şi C. o majorare de 25%, iar pentru D. o majorare de 15% - pentru întreaga perioadă în discuţie); precum şi obligarea Ministerului Justiţiei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit acestor reglementări cu indemnizaţia calculată prin raportare la valorile de referinţă sectorială menţionate anterior/majorarea indemnizaţiei de bază şi venitul efectiv încasat în perioada 09.04.2015 - 31.12.2016); diferenţe ce solicită a fi actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la obligarea plăţii dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective; precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 972 din 6 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în ce priveşte despăgubirile, respingând ca inadmisibilă această cerere; s-a respins excepţia lipsei procedurii prealabile invocată prin întâmpinare; a fost admisă acţiunea în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; a fost anulat în parte Ordinul nr. 1469/C/2017 şi Ordinul nr. 1479/C/2017 emise de Ministrul Justiţiei, în sensul obligării acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare pe numele reclamanţilor, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015 cu evidenţierea procentelor aferente vechimii în muncă şi în funcţie a acestora.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 972 din 6 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat provizorii, cu consecinţa admiterii recursului şi casarea sentinţei ca fiind pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat provizorii.

Având în vedere faptul că lucrul anterior judecat într-un litigiu poate fi opus oricând într-un alt proces "dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă" (art. 431 C. proc. civ.), recurentul a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat provizorii, pentru a se evita dubla obligare a pârâţilor, prin raportare la dosarul Curţii de Apel Bucureşti nr. x/2017, în care instanţa de judecată, prin sentinţa civilă nr. 4817/07.12.2017, atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus, la solicitarea aceloraşi reclamanţi (împreună cu alţi reclamanţi), obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, să emită în favoarea reclamanţilor, judecători şi asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Suceava, un nou ordin de încadrare salariată producător de efecte juridicei astfel: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON (405+10%).

În dosarul Curţii de Apel Bucureşti nr. x/2017, instanţa de judecată, prin sentinţa civilă nr. 683/16.02.2018, a dispus în favoarea reclamanţilor care au calitatea de asistenţi judiciari şi în prezentul dosar, obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea de noi ordine de încadrare salarială, cu aplicarea unei valori de referinţă de 405 RON pe perioada 9.04.2015-30.11.2015, respectiv cu aplicarea unei valori sectoriale de referinţă de 445,5 RON pe perioada 01.12.2015-30.09.2016.

Recurentul-pârât a solicitat, de asemenea, să se constatate că instanţa de fond a respins în mod nelegal şi netemeinic excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Având în vedere că reclamanţii-intimaţi au solicitat drepturi băneşti într-un alt cuantum decât cel stabilit prin ordine ale ministrului justiţiei, prin care s-au stabilit indemnizaţiile acestora, instanţa trebuia să reţină incidenţa dispoziţiilor legii speciale de salarizare, Legea cadru nr. 284/2010, care stabilesc expres modalitatea de contestare a stabilirii drepturilor salariale, prevederi derogatorii de la Codul muncii. În speţă nu a fost respectat termenul de 5 zile de la comunicarea fiecărui ordin de încadrare emis de ministrul justiţiei începând cu luna aprilie 2015 în ce priveşte formularea contestaţiei adresate ordonatorului de credite. Nimic nu i-a împiedicat pe reclamanţii-intimaţi să solicite chiar de la adoptarea Legii nr. 71/2015, cu respectarea termenelor legale imperative, emiterea unui ordin de salarizare cu aplicarea unei noi valori de referinţă sectorială, dacă apreciau că drepturile salariale nu le-au fost calculate corect la acel moment.

Prevederile speciale din legile de salarizare reprezintă o aplicaţie particulară a normei generale din materia contenciosului administrativ - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - care instituie obligaţia parcurgerii unei proceduri prealabile înainte de sesizarea instanţei exclusiv competente. Procedura administrativă prealabilă reprezintă, de altfel, o condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune, în sensul art. 193 noul C. proc. civ., iar neîndeplinirea acesteia atrage respingerea cererii. Instanţa de fond a ignorat faptul că prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sunt imperative, iar în cazul nemulţumirii reclamanţilor-intimaţi faţă de ordinele de salarizare, atât în ce priveşte stabilirea drepturilor, cât şi a actelor normative care au stat la baza acestora, aceştia erau obligaţi să parcurgă procedura prealabilă administrativă.

În cazul respingerii excepţiilor, cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în parte a hotărârii şi, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivat de faptul că, în opinia sa, instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, fiind incidente, în opinia sa, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurentul a arătat că intimaţii au beneficiat de indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de legislaţia privind salarizarea magistraţilor. Drepturile salariale ale acestora au fost calculate şi acordate în mod corect, în conformitate cu dispoziţiilor legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

Astfel, O.U.G. nr. 27/2007 a stabilit, în ceea ce îi priveşte pe magistraţi, o valoare de referinţă sectorială de 257 RON. Potrivit art. 38, această valoare a fost majorată cu 4% de la 1 aprilie 2006 şi cu 5% de la 1 septembrie 2006, astfel încât, la data de 31.12.2006 a rezultat un VRS de 280,644 RON. În anul 2008, prin O.G. nr. 13/2008, a crescut valoarea de referinţă sectorială cu 2% de la 1 aprilie şi cu 2% de la 1 octombrie 2008. Începând cu 1 ianuarie 2010, valoarea de referinţă sectorială s-a regăsit în salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, astfel cum au prevăzut dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009, la care se adaugă sporuri şi majorări. Începând cu data de 1 ianuarie 2010, modalitatea de calcul a salariilor personalului în cauză s-a realizat potrivit Anexei nr. VI din Legea nr. 330/2009, care prevede la art. 1 următoarele: "(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (2) începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin, (1) sunt şl rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege". Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 330/2009, "Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1)cap. VI al părţii a-II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare lunare, respectiv salariile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009, se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)." Acest text a vizat indemnizaţiile de încadrare lunare/salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009.

Potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 330/2009: "Prin derogare de la art. 30 alin. (5) din cap. IV al părţii a II-a a prezentei legi, în anul 2010, pentru personalul prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcţie la data de 31 decembrie 2009, drepturile salariale sunt stabilite potrivit prevederilor prezentei anexe". Astfel, la stabilirea drepturilor salariale s-au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a gradului sau a treptei profesionale, a vechimii în muncă, a vechimii în funcţie sau, după caz, în specialitate, precum şi a drepturilor aferente acestora, dobândite potrivit legii. Prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată Legea nr. 330/2009, o dispoziţie similară regăsindu-se şi în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv: "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege." Aceste dispoziţii, după cum se cunoaşte, au fost menţinute prin legile anuale de salarizare.

Prin Legea nr. 71/2015, s-a statuat ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie să fie salarizat la nivel maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legea nr. 71/2015 nu foloseşte sintagma "nivel maxim în plată", aşa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016: "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Prin urmare, numai de la acest moment (1.08.2016) se pune problema raportării salariilor/indemnizaţiilor din sistem la "nivelul maxim în plată".

OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016 (în aceeaşi zi în care a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016), în baza art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale. Prin acest ordin, la art. 1, s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Conform art. 2, începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv indexările de 18% şi majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări ta nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

La emiterea OMJ nr. 4680/C/2016 au fost avute în vedere şi indemnizaţiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi, cărora le-au fost stabilite prin OMJ nr. 1561/2015 şi nr. 1563/2015, indemnizaţii de încadrare într-un alt cuantum decât al celorlalţi colegi, cu aplicarea indexărilor de 18%, însă ca efect al unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o instanţă de contencios administrativ (Curtea de Apel Bucureşti), prin care se dispusese obligarea ministrului justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu luarea în considerare a indexărilor sus­-menţionate.

De observat este faptul că, prin aplicarea indexărilor în procent de 5%, 2% şi 11% la VRS în cuantum de 291,98 RON, se ajunge la o VRS de 347,10 RON. Aşadar, la data de 9.04.2015, niciunui judecător nu îi fusese stabilită indemnizaţia de încadrare prin raportare la VRS de 405 RON. Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015, VRS a fost majorată cu 10%, ajungând la o valoare de 381,823 RON.

De asemenea, având în vedere faptul ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, pe familie ocupaţională, valoarea de 405 tei a fost acordată la nivelul ÎCCJ începând cu 1 octombrie 2016, urmare adoptării Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, astfel încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională (respectiv VRS de 455 RON), lucru care s-a realizat prin emiterea ordinului nr. 219/2017.

Prin urmare, prin OMJ nr. 1476/C/2017, emis de Ministerul Justiţiei la data de 24.05.2017, au fost stabilite în mod corect drepturile salariale ale intimaţilor, în considerarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2006, OMJ nr. 219/C/01.02.2017, Deciziei ÎCCJ nr. 23/26.09.2016 şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României "Deciziile Curţii Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt generat obligatorii şi au putere numai pentru viitor", astfel încât nu pot opera retroactiv.

În aceste condiţii, în mod netemeinic şi nelegal au fost admise pretenţiile întemeiate pe considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, dar având în vedere o perioadă anterioară, şi cu atât mai puţin prin raportare la acte normative care nu au fost avute în vedere de Curte la momentul pronunţării acesteia.

În ceea ce priveşte vechimea în funcţie a asistenţilor judiciari, recurentul a arătat că O.U.G. nr. 27/2006 a prevăzut, în forma anterioară adoptării Legii nr. 330/2009, dreptul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi de a beneficia, în raport cu vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară, calculată în procente. Raţiunile pentru care legislaţia excludea asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcţie (sporul de fidelitate) au fost legate de faptul că asistenţii judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraţilor, cu un statut diferit, care justifică şi o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură sa aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salariat.

Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă determinată (5 ani) şi nu sunt independenţi, prin esenţa şi natura funcţiei lor. Potrivit art. 110 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani".

Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea pentru asistenţii judiciari a drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiţiei, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantum. La momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcţie pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem: respectiv de la 3 la 5 ani, faptul că acelaşi asistent judiciar obţine ulterior un alt mandat de 5 ani nefiind relevant atât timp cât fidelizarea este incompatibilă cu noţiunea de mandat.

Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită potriviţi coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la nr. crt. 25 din anexa nr. VI/1 (drepturile salariale corespunzătoare judecătorului de judecătorie). Potrivit art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ, în anul 2010, salariile, soldele şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc fără a fi utilizaţi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele la această lege.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) din aceeaşi anexă (inclusiv ale asistenţilor judiciari) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din anexa menţionată.

Conform Notei la Anexa nr. VI/1: "Coeficienţii de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor" - se regăsesc sporul pentru vechimea în funcţie (majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare), sporul pentru vechimea în muncă, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din Anexa nr. VI.

Deşi textul Notei la Anexa nr. VI/1 nu prevede în mod expres, rezultă că sporul pentru vechimea în funcţie (majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare) şi sporul pentru vechimea în munca avute în vedere sunt cele prevăzute de reglementările în vigoare la 31 decembrie 2009, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

Prin urmare, având în vedere că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, asistenţii judiciari nu au beneficiat de majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru vechimea în funcţie, acest drept salarial nu a putut fi acordat nici după data de 01.01.2010 niciunui asistent judiciar.

La data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (1 ianuarie 2011), asistenţii judiciari au fost reîncadraţi pe clase de salarizare, avându-se în vedere dispoziţiile art. 16 din Secţiunea a 3-a - Salarizarea şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari - a Capitolului VIII -Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, din Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie", la acesta lege. Conform alin. (1) al acestui articol:"(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani." Aşadar, la data de 1 ianuarie 2011, asistenţii judiciari au fost reîncadraţi pe clase de salarizare avându-se în vedere vechimea în funcţie, respectiv corespunzător tranşelor 0-3 ani şi 3-5 ani, însă, în ceea ce priveşte drepturile salariate, fiind aplicabile dispoziţiile tranzitorii ale legilor anuale de salarizare, care au prevăzut că nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în Legea-cadru nr. 284/2010, asistenţii judiciari nu au beneficiat de drepturi suplimentare pentru vechimea în funcţie.

Aşadar, asistenţii judiciari urmează a beneficia de drepturi salariale pentru vechimea în funcţie cuprinsă în tranşa 3-5 ani la momentul aplicării integrale a dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010, respectiv la momentul aplicării coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi de acest act normativ.

În fine, recurentul-pârât a susţinut că o acţiune prin care se solicită unei instanţe de judecată să constate existenţa unei discriminări prin hotărâri judecătoreşti nu se încadrează în prevederile speciale ale O.G. nr. 137/2000, motivat de faptul că discriminările reglementate de acest act normativ au în vedere deosebiri bazate pe rasă, etnie, religie, etc, făcând trimitere la Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Prin urmare, dacă reclamanţii-intimaţi nu au introdus acţiuni pentru contestarea încadrării ori modului de stabilire a drepturilor salariale, nu pot invoca drept temei discriminarea, deoarece nu este vorba despre stabilirea existenţei unui drept prevăzut de lege şi încălcat, pentru a fi aplicate dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000. Pasivitatea nu poate să le profite acestora, cu atât mai mult cu cât, în multe cazuri, acţiunile au fost respinse. Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind discriminarea stabilesc criteriile pe baza cărora poate fi analizată existenţa unei discriminări, având în vedere "drepturile recunoscute de lege", iar nu examinarea soluţiilor legislative alese de către legiuitor, deoarece, în afara legii, nu putem vorbi de discriminare în sensul acestui act normativ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatii-reclamanti au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din data de 23 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 aprilie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din data de 3 septembrie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr. x/2017 şi nr. y/2017 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că în cauzele ce fac obiectul dosarelor nr. x/2017 şi y/2017, aceiaşi reclamanţi au solicitat aceleaşi drepturi salariale.

Prin încheierea din data de 20 mai 2021, Înalta Curte, având în vedere că s-a soluţionat definitiv numai dosarul nr. x/2017, iar dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu a fost soluţionat definitiv, a respins cererea formulată de Ministerul Justiţiei privind repunerea cauzei pe rol, menţinând măsura suspendării judecăţii.

La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2021, cauza a fost repusă pe rol, avându-se în vedere şi soluţionarea dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, în limitele şi în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., În Contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat următoarele:

- revocarea art. 1, teza finală din Ordinul nr. 1469/C/2016 şi Ordinul nr. 1479/C/2017, în sensul eliminării sintagmei " ..., conform celor menţionate în Anexe." - motivat de faptul că întreg articolul 1 prezintă o situaţie juridică generală, clar stabilită de normele expuse în preambulul ordinelor şi care stabilesc limitele în care trebuie stabilite noile indemnizaţii de încadrare brute lunare atât pentru judecători cât şi pentru asistenţii judiciari (calculul îndemnizaţiei brute lunare realizându-se atât prin folosirea valorii de referinţă sectorială de 405 RON cât şi a majorării acesteia cu procentul aferent vechimii efective în funcţie, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, atât pentru judecători cât şi pentru asistenţii judiciari). Ori, din prisma celor arătate, între enunţul articolului 1 şi anexele la care se face trimitere, există o discrepanţă de noţiune şi abordare, astfel ceea ce se arată în cuprinsul articolului reprezintă conduita ce urma să fie respectată de angajator în vederea recalculării cuantumului drepturilor băneşti în conformitate cu normele enumerate (în principal faţă de prevederile DCC nr. 794/2016, Legea 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016), şi prezentate în preambulul ordinelor, dar care nu se regăsesc corect individualizate în anexele ataşate ordinelor,

- revocarea art. 2 din Ordinul nr. 1469/C/2016 şi Ordinul nr. 1479/C/2017, în sensul precizării datei de "09.04.2015" în loc de "01.08.2016", dată de la care în mod legal, sunt îndreptăţiţi a primi diferenţele de drepturi salariale restante, drepturi ce trebuie calculate pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2016 - în cuantum ce trebuie să se regăsească şi în anexe identic cu cel precizat cu începere de la data de 01.10.2016 - pentru judecători, iar pentru asistenţii judiciari cuantumurile fiind cele precizate ca fiind cu începere din data de 01.10.2016 dar majorate cu procentul aferent vechimii efective în funcţie prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006 (pentru A., B. şi C. o majorare de 25%, iar pentru D. o majorare de 15%). Totodată solicită revocarea Anexelor 1-15 din ambele ordine motivat de greşita calculare şi menţionare a drepturilor de natură salariată pentru fiecare persoană în parte, şi refacerea anexelor în care să se regăsească sumele calculate conform elementelor şi perioadelor indicate mai sus (VRS de 405 RON, cuantum corect al procentului aferent vechimii în funcţiile de judecător, majorarea indemnizaţiei de bază brute lunare a asistenţilor judiciari cu procentul aferent vechimii efective în funcţie, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, precum şi perioada de plată a diferenţelor salariale începând cu data de 09.04.2015).

Pe cale de consecinţă, a solicitat obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, şi până la 30.11.2015, şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 31.12.2016, reprezentând 405 RON majorat cu 10% în baza Legii 293/2015, precum şi la majorarea indemnizaţiilor de baza brute lunare în funcţie de vechimea efectivă în funcţie a judecătorilor (cu majorarea corectată a creşterii procentului de majorare odată cu trecerea dintr-o tranşă în alta a vechimii în funcţie), şi a asistenţilor judiciari (pentru A., B. şi C. o majorare de 25%, iar pentru D. o majorare de 15% - pentru întreaga perioadă în discuţie); precum şi obligarea Ministerului Justiţiei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit acestor reglementări cu indemnizaţia calculată prin raportare la valorile de referinţă sectorială menţionate anterior/majorarea indemnizaţiei de bază şi venitul efectiv încasat în perioada 09.04.2015 - 31.12.2016); diferenţe ce solicită a fi actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la obligarea plăţii dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâtul fomulând critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., invocând, totodată, şi greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

În primul rând, instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Astfel, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că, aşa cum rezultă din înscrisul depus la dosar, reclamanţii au introdus la emitentul actului contestat plângere prealabilă, potrivit art. 7 din Legea 554/2004, făcând astfel dovada respectării acestui text de lege.

Înalta Curte constată că este nefondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., însă este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Se reţine că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii J., K., G., L., M., N., O., P., Q., R., D., S., T., F., U., V., W., X., Y., Z., AA., C., BB., CC., E., DD., EE., FF., GG., HH., II., I., A., JJ., KK., CC., LL., MM., NN., H., OO., PP., QQ. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- revocarea art. 2 alin. (1) din Ordinul 4680/C/21.12.2016 în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciar prin raportare la valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, precum şi revocarea art. 1 al Ordinului nr. 219/C/01.02.2017 care modifică Ordinul nr. 4680/C/2016, în sensul precizării date de 01.10.2016, în loc de 09.04.2015,

- obligarea pârâtului la emiterea de noi ordine de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 şi până la 30.11.2015, şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, reprezentând 405 RON majorat cu 10% în baza Legii nr. 293/2015,

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit acestor reglementări cu indemnizaţia calculată prin raportare la valorile de referinţă sectorială menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 09.04.2015-31.12.2016, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie şi cu acordarea dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 4817 din 7 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate. A admis cererea reclamanţilor şi a anulat în parte Ordinele MJ nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, respectiv în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi valoarea de referinţă sectorială la care se raportează această indemnizaţie şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, să emită în favoarea reclamanţilor, judecători şi asistenţi judiciar în cadrul Tribunalului Suceava, un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice, astfel: pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON (405+10%). A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 5332 din 21.10.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4817 din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ; a luat act de renunţarea reclamanţilor A. şi B. la judecata cererii; a anulat sentinţa civilă recurată în ceea ce-i priveşte pe aceşti reclamanţi şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20. 07.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat aplicarea în mod corect a dispoziţiilor legale în vigoare privind vechimea în funcţie, respectiv revocarea ordinului 219/C/01.02.2017 cu reţinerea corectă a datei de 9 aprilie 2015 ca fiind data corectă şi în raport de care să li se acorde diferenţele salariale, cu stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare în raport de vechimea în funcţie de 0-3 sau 3-5 ani, aşa cum prevede art. 16 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 683 din 16 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei. A fost anulat în parte ordinul MJ nr. 219/C/2017. A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită în favoarea reclamanţilor ordine de încadrare salarială cu aplicarea unei valori de referinţă de 405 RON pe perioada 9.04.2015-30.11.2015, respectiv cu aplicarea unei valori sectoriale de referinţă de 445,5 RON pe perioada 01.12.2015-30.09.2016. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale. A fost respinsă acţiunea depusă împotriva acestuia relativ la capătul doi de cerere ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă în rest acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, având ca obiect anulare act administrativ ordin nr. 219/C/2017, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 3209 din data de 26 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, s-a respins recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. împotriva sentinţei civile nr. 683/16 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; s-a admis recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe; a fost casată sentinţa atacată şi, rejudecându-se cauza, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte aminteşte că potrivit acestor prevederi legale casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ. "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată."

Art. 431 din acelaşi act normativ prevede că "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

În raport de hotărârile judecătoreşti invocate de recurentă, menţionate anterior, se constată că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, având în vedere că acesta este reprezentat, pentru fiecare din cele două cauze invocate, şi prezenta cauză, de anularea unor ordine diferite emise de pârâtul Ministrul Justiţiei (Ordinele nr. 1469/C/2016 şi nr. 1479/C/2017 în prezenta cauză, Ordinele nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, în dosarul nr. x/2017 şi Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 în dosarul nr. x/2017).

Sunt fondate, însă, având în vedere hotărârile judecătoreşti invocate, motivele din cererea de recurs care se referă la efectul pozitiv al acestora, întrucât în prezenta cauză este adusă în discuţie o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta nu poate fi contrazisă.

Astfel, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect emiterea unor noi ordine de salarizare prin care să se recalculeze drepturile salariale, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015, se reţine, referitor la reclamanţii C., D., E., F., G., H., I., faptul că prin sentinţa nr. 4817/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă, sub acest aspect, prin Decizia nr. 5332 din 21.10.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, a fost obligat să emită în favoarea reclamanţilor, judecători şi asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Suceava, un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice, astfel: pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON (405+10%).

În ceea ce îi priveşte pe reclamanţii A., B., cu privire la care, prin Decizia nr. 5332 din 21.10.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a luat act de renunţarea la judecata cererii, se constată faptul că a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018, prin care, la art. 1, s-a menţionat că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte constată că prin ordinul menţionat s-a dispus recalcularea indemnizaţiei recurenţilor-reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Referitor la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului, la emiterea ordinelor de salarizare, prin care să se ţină cont de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, pentru reclamanţii A., B., C., D., sunt fondate motivele de recurs privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

Se reţine că O.U.G. nr. 27/2006 a prevăzut, în forma anterioară adoptării Legii nr. 330/2009, dreptul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi de a beneficia, în raport cu vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară, calculată în procente. Raţiunile pentru care legislaţia excludea asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcţie (sporul de fidelitate) au fost legate de faptul că asistenţii judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraţilor, cu un statut diferit, care justifică şi o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură sa aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salariat.

Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă determinată (5 ani) şi nu sunt independenţi, prin esenţa şi natura funcţiei lor. Potrivit art. 110 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani".

Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea pentru asistenţii judiciari a drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiţiei, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantum. La momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcţie pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem: respectiv de la 3 la 5 ani, faptul că acelaşi asistent judiciar obţine ulterior un alt mandat de 5 ani nefiind relevant atât timp cât fidelizarea este incompatibilă cu noţiunea de mandat.

Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită potriviţi coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la nr. crt. 25 din anexa nr. VI/I (drepturile salariale corespunzătoare judecătorului de judecătorie).

Potrivit art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ, în anul 2010, salariile, soldele şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc fără a fi utilizaţi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele la această lege.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) din aceeaşi anexă (inclusiv ale asistenţilor judiciari) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din anexa menţionată.

Conform Notei la Anexa nr. VI/I: "Coeficienţii de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor" - se regăsesc sporul pentru vechimea în funcţie (majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare), sporul pentru vechimea în muncă, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din Anexa nr. VI.

Deşi textul Notei la Anexa nr. VI/I nu prevede în mod expres, rezultă că sporul pentru vechimea în funcţie (majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare) şi sporul pentru vechimea în munca avute în vedere sunt cele prevăzute de reglementările în vigoare la 31 decembrie 2009, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006. O interpretare în sens contrar nu poate fi primită, întrucât ar avea ca efect imposibilitatea aplicării dispoziţiilor legale potrivit cărora "la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare", ţinând seama de faptul că Legea nr. 330/2009 nu reglementează procentele acestor sporuri.

Prin urmare, având în vedere că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, asistenţii judiciari nu au beneficiat de majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru vechimea în funcţie, acest drept salarial nu a putut fi acordat nici după data de 01.01.2010 niciunui asistent judiciar.

La data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (1 ianuarie 2011), asistenţii judiciari au fost reîncadraţi pe clase de salarizare, avându-se în vedere dispoziţiile art. 16 din Secţiunea a 3-a - Salarizarea şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari - a Capitolului VIII -Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, din Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie", la acesta lege. Conform alin. (1) al acestui articol:"(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Aşadar, la data de 1 ianuarie 2011, asistenţii judiciari au fost reîncadraţi pe clase de salarizare avându-se în vedere vechimea în funcţie, respectiv corespunzător tranşelor 0-3 ani şi 3-5 ani, însă, în ceea ce priveşte drepturile salariate, fiind aplicabile dispoziţiile tranzitorii ale legilor anuale de salarizare, care au prevăzut că nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în Legea-cadru nr. 284/2010, asistenţii judiciari nu au beneficiat de drepturi suplimentare pentru vechimea în funcţie.

Prin urmare, asistenţii judiciari beneficiază de drepturi salariale pentru vechimea în funcţie cuprinsă în tranşa 3-5 ani la momentul aplicării integrale a dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010, respectiv la momentul aplicării coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi de acest act normativ, soluţia egalizării la nivel maxim a indemnizaţiilor de încadrare neputând avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor după 1 ianuarie 2010 şi formarea, pe cale jurisprudenţială, a unei lex tertia.

În concluzie, constatând că senţinţa recurată a fost dată cu greşita interpretare a legii, astfel cum s-a reţinut anterior, instanţa de control judiciar urmează să o reformeze.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 972 din 6 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.