Annullment motion rejected; protocol transfer to forestry authority upheld.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea formulată în cadrul dosarului nr. x/2016, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de reprezentant legal al Unităţii Militare 02543 Iaşi, a solicitat obligarea pârâtei Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva să preia pe bază de protocol de la Ministerul Apărării Naţionale terenul în suprafaţă de 12,06 hectare, parte din imobilul 2449 Vâlcele, transmis Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva prin H.G. nr. 633 din data de 30.06.2010.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3244 din 20 septembrie 2017, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale în reprezentarea Unităţii Militare nr. 02543 Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva şi a obligat pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva ca, în executarea H.G. nr. 633 din 30.06.2010, să procedeze la întocmirea/finalizarea protocolului cu ministerul reclamant cu privire la terenul în suprafaţă de 12,06 hectare, parte din imobilul 2449 Vâlcele, transmis RNP-Romsilva prin H.G. nr. 633/30.06.2010.

2. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 3894 din data de 24 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva împotriva sentinţei nr. 3244 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

3. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 şi art. 504 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac s-a arătat că instanţa de recurs a menţionat la susţinerile recurentului starea de fapt şi contextul derulării litigiului dintre părţi, dar nu a analizat susţinerile efective din recurs nu au fost analizate. Mai mult, situaţia de fapt reţinută de instanţă nu este cea reală, nu au fost prezentate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a apărărilor recurentei, referitoare la imposibilitatea de a pune în aplicare dispoziţiile H.G. nr. 663/2010, la fel cum nu au fost precizate nici motivele pentru înlăturarea solicitărilor recurentei din cererea reconvenţională.

De asemenea, prin aprecieri generale vizând motivarea sentinţei instanţei de fond, instanţa de recurs a confundat calităţile părţilor şi obiectul acţiunii deduse judecăţii şi nu a analizat cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A mai arătat contestatoarea că reprezintă o eroare materială şi o omitere a cercetării unui motiv de recurs şi reţinerile instanţei de recurs de la pagina 5 din decizie, referitoare la corespondenţa invocată de recurentă şi contextul emiterii H.G. nr. 633/2010, cu ignorarea situaţiei de fapt reale a fondului forestier în discuţie.

Eronată este şi reţinerea instanţei de recurs în sensul că "dreptul de administrare al Ministerului Apărării Naţionale pentru suprafaţa de teren de 12,06 ha s-a transmis odată cu intrarea în vigoare a hotărârii de guvern şi nu anterior, prin operarea în amenajamentul silvic efectuată unilateral de către Ocolul Silvic Sfântu-Gheorghe", având în vedere legislaţia specifică în domeniu şi autoritatea publică centrală cu atribuţii în gestionarea amenajamentelor silvice.

În mod similar, reprezintă eroare materială şi reţinerea din următoarele considerente din decizia contestată - "Prin urmare, în mod temeinic şi legal s-a constatat că suprafaţa de 12,06 ha se află deja în posesia/administrarea de fapt a Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, iar cele două autorităţi au obligaţia de executare a H.G. nr. 633/2010 şi de punere în acord a situaţiei juridice cu situaţia de fapt privind suprafaţa de teren ce face obiectul hotărârii."

Astfel, instanţa de recurs nu a motivat de ce/cum a constatat că întreaga suprafaţă de 1,06 hectare se află deja în posesia/administrarea contestatoarei, în condiţiile în care aceasta dovedise faptul că o parte din suprafaţă a fost retrocedată în temeiul legilor funciare şi este proprietate privată, concluzia firească fiind aceea că instanţa nu a cercetat motivele de casare invocate şi înscrisurile depuse în susţinerea apărărilor formulate, în special procesul-verbal de punere în posesie nr. x/8.07.2002 şi nu a făcut dovada faptului că a examinat în mod real problemele esenţiale deduse judecăţii prin recursul declarat.

Contestatoarea a înţeles să invoce şi excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010, apreciind că aceasta întruneşte condiţiile de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 - este un act administrativ individual, neexceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, de care depinde soluţia ce urmează a fi pronunţată asupra litigiului.

Nelegalitatea H.G. nr. 663/2010 a fost invocată de către contestatoare pin raportare la toate susţinerile/motivele cu privire la starea reală de fapt din cuprinsul căii extraordinare de atac promovate, dar şi la dispoziţiile art. 44 -"Dreptul de proprietate privată" din Constituţia României, respectiv art. 17 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, câtă vreme prin H.G. nr. 663/2010 contestatoarea a fost obligată să preia de la Ministerul Apărării Naţionale o suprafaţă aflată în proprietate privată, dobândită de o persoană fizică străină de prezenta cauză şi, ca urmare a preluării, această suprafaţă să devină proprietate publică a statului, fără parcurgerea unei proceduri legale de expropriere şi fără existenţa unui caz de utilitate publică stabilită potrivit legii.

4. Apărările formulate de intimaţi

Deşi a fost legal citat, intimatul Ministerul Apărării Naţionale nu a depus întâmpinare asupra contestaţiei în anulare, dar a formulat concluzii cu ocazia dezbaterilor din şedinţa publică de judecată.

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare faţă de excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010 invocată de contestatoare, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiei de nelegalitate şi asupra contestaţiei în anulare

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, se constată că în acord cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată".

Excepţia de nelegalitate astfel reglementată reprezintă un mijloc procesual de apărare, ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalităţii actului administrativ diferită de acţiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.

Prima operaţiune pe care o are de îndeplinit instanţa este aceea de verificare a admisibilităţii excepţiei de nelegalitate, prin prisma următoarelor condiţii: - să vizeze un act administrativ individual, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 554/2004; - actul administrativ individual în discuţie să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi art. 5 din Legea nr. 554/2004; - soluţia ce urmează a fi pronunţată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual. Condiţia relevanţei excepţiei de nelegalitate presupune afirmarea şi demonstrarea interesului procesual pe care îl prezintă rezolvarea prealabilă a excepţiei, în raport cu obiectul şi circumstanţelor cauzei.

În prezenta cauză contestatoarea Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil, reprezentând teren, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Aceasta este act administrativ cu caracter individual, neexceptat de la controlul judecătoresc.

Însă, de acest act nu depinde soluţionarea prezentei contestaţii în anulare, cale extraordinară de atac ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi în cadrul căreia nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci doar se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale. Se observă, astfel, că argumentele de nelegalitate invocate de contestatoare în privinţa H.G. nr. 633/2010 vizează o comparare de titluri, alte aspecte referitoare la instituţia exproprierii, iar analiza acestora nu poate avea o influenţă hotărâtoare asupra căii extraordinare de atac formulate, care va fi examinată exclusiv prin prisma dispoziţiilor ce o reglementează.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., conform cărora: " Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când … 2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 504 C. proc. civ., Înalta Curte arată că acestea reglementează condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, stipulând, la alin. (2), invocat de contestatoare ca fiind unul dintre temeiurile demersului său judiciar, că poate fi primită contestaţia în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins, pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins, fără a fi cercetat în fond.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Or, în cauză, deşi invocă temeiul prevăzut la art. 504 alin. (2) Cod procedură, contestatoarea nu formulează motive în sensul cerut de respectivul text de lege.

Pentru a fi incident primul caz de contestaţie în anulare invocat - art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă de către contestatoare, în prezenta cauză, o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele expuse în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanţa de recurs, a susţinerilor recurentei şi a probelor administrate. Astfel, contestatoarea apreciază că erorile privesc lipsa din cuprinsul deciziei de recurs a susţinerilor şi cererilor pârâtei, lipsa motivelor pentru care a fost respinsă cererea pârâtei de administrare a probei cu expertiză tehnică în vederea stabilirii stării reale de fapt, lipsa motivării în drept a deciziei de recalificare a cererii reconvenţionale în apărări de fond, lipsa motivelor care au determinat decizia de a obliga pârâta să preia un imobil de la reclamanta din prezenta cauză. De asemenea, contestatoare apreciază că,,... instanţa de recurs a fost în eroare faţă de ceea ce reprezintă un amenajament silvic, faţă de forţa probantă acestuia", considerentele instanţei de fond de la pagina 5 a deciziei, alin. (6), (7) şi 8, "… reprezintă o eroare asupra situaşiei de fapt, reprezintă o nemotivare … ceea ce echivalează cu respingerea recursului fără o cercetare a fondului şi o omitere a cercetării unora dintre motivele de casare invocate în termen".

Ca atare, faţă de semnificaţia noţiunii de eroare materială, astfel cum a fost redată anterior, criticile contestatoarei nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind invocată o eroare materială care să vizeze aspecte formale ale judecăţii, care să fie evidentă şi săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi argumentele contestatoarei subsumate dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Din norma legală enunţată anterior rezultă că acest motiv este incident în cazul în care instanţa a omis să cerceteze motive de casare invocate de recurent în termen, aceasta nefiind ţinută de obligaţia de a cerceta motive de casare ce nu au fost invocate în mod procedural, cum ar fi cele invocate prin concluzii scrise sau cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei şi care nu sunt de ordine publică.

Pe de altă parte, legea are în vedere numai omisiunea instanţei de recurs de a examina unul dintre motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului pe care îl sprijină.

În speţă, contestatoarea susţine că prin decizia atacată, instanţa de control judiciar a ignorat apărările pârâtei, solicitările de încuviinţare a probei cu expertiză tehnică, situaţia de fapt,,... prin inducerea în eroare a autorităţilor publice semnatare". O altă raţiune pentru care invocă respingerea recursului fără o cercetare a fondului şi o omitere a cercetării unora dintre motivele de casare invocate "vizează cuprinsul considerentelor în care nu se motivează de ce/cum instanţa de recurs a constatat că întreaga suprafaţă de 12.6 ha se află deia în posesia/administrarea pârâtei, deşi s-a precizat şi dovedit faptul că o parte din această suprafaţă a fost retrocedată în temeiul legilor funciare şi formează obiect al proprietăţii private.". Faţă de toate acestea, contestatoarea concluzionează că "instanţa de recurs nu a cercetat, sub nicio formă, motivele de casare invocate de pârâtă si înscrisurile depuse în susţinerea apărărilor acesteia, în special Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/08.07.2002, nu a făcut dovada faptului că a examinat în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei prin recursul declarat".

Contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că instanţa de recurs

a răspuns motivelor de recurs încadrate din punct de vedere procedural în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a analizat dispoziţiile pretins interpretate şi aplicate eronat, dar şi criticile vizând depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti sau pretinsa nemotivare a hotărârii recurate.

Motivele de recurs formulate au fost analizate în mod expres şi detaliat, pe baza tuturor înscrisurilor existente la dosar, instanţa de control judiciar confirmând legalitatea soluţiei primei instanţe şi validând raţionamentul expus în hotărârea atacată cu recurs. Se observă, totodată, că susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare reprezintă critici directe ale modului în care instanţa a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.

O nouă apreciere a fondului cauzei contravine însă normelor procedurale interne, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv şi irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc).

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi art. 508 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010 şi contestaţia în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 633/2010 invocată de contestatoarea Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.

Respinge contestaţia în anulare formulată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva împotriva deciziei nr. 3894 din 24 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.