Cumulative cap on judicial staff allowances under Law No. 153/2017: aggregate limit of 30% of gross salary prevails over individual maximum rates for risk, confidentiality, and difficult working conditions

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.05.2018 reclamantele A., B., C., D., E. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara:

1. anularea Ordinului nr. 580/C/06.02.2018 şi obligarea pârâţilor 1 şi 2 la emiterea ordinelor de încadrare pentru reclamanţii asistenţi judiciari, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul de pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a următoarelor sporuri: - sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare; - sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;

2. obligarea pârâţilor de ordinul 2-4 la repararea prejudiciului produs prin asigurarea fondurilor necesare, calcularea şi plata sporurilor cuvenite începând cu data de 01.01.2018;

3. actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii integrale;

4. obligarea pârâţilor la dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1756 din 21 mai 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind despăgubirile.

Respinge capătul de cerere privind despăgubirile formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Hunedoara, ca neîntemeiată."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs D., C., B., A. şi E., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii, respingerea excepţiilor invocate de pârâţi şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a admis, în mod nelegal, excepţiile lipsei calitatii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia, cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubirile, faţă de calitatea acestora de ordonatori de credite şi, prin dispozitiv a respins acest capăt de cerere fată de cei doi pârâţi ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, însă nu s-a pronunţat pe fond asupra celorlalte capete de cerere formulate în contradictoriu cu cei doi pârâţi în discuţie.

Primul capăt al cererii are ca obiect anularea ordinului nr. 580/C/06.02.2018 şi emiterea unor noi ordice de salarizare, prin menţinerea tuturor sporurilor reglementate de lege, în procentele prevăzute de actul normativ în vigoare. Instanţa a respins pe fond acţiunea doar în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Hunedoara, această entitate nefiind emitentul ordinului contestat. Prin urmare, raportat la conţinutul dispozitivului şi considerentele hotărârii atacate, rezultă că în speţă nu a fost soluţionată pe fond acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia.

De asemenea, în mod nelegal s-a respins pe fond acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Hunedoara, dat fiind faptul că dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea cadru nr. 153/2017, reţinute de instanţă ca temei al respingerii acţiunii pe fond, reglementează un plafon maxim al sporurilor de 30% din suma salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, însă cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu prin raportare la drepturile salariale ale fiercărui reclamant în parte, interpretarea dată textului de lege de către instanţa de fond fiind profund greşită. Prin răspunsul emis de pârâtul Ministerul Justiţiei la contestaţia administrativă nu se contestă dreptul reclamantelor la cele trei sporuri: - sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase; - sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, - sporul pentru confidenţialitate.

Instanţa de fond a însumat în mod nelegal procentele celor trei categorii de sporuri pentru fiecare reclamant în parte (25% risc + 15% condiţii grele + 5% confidenţialitate), această operaţiune nefiind prevăzută şi nici permisă de lege, câtă vreme plafonul maxim al sporurilor de 30% se calculează exclusiv prin raportare la totalul cumulat al sporurilor prevăzute în bugetul ordonatorului de credite şi nu prin raportate la cuantumul indemizatiei de baza al salariatului.

Cu referire la cuantumul maxim al sporurilor, recurentele au arătat că de la regula generală stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, legea prevede însă o serie de excepţii derogatorii. În acest sens, în Secţiunea "Sporuri şi drepturi salariale specifice (cap. III, secţiunea III), prin art. 24 s-a stabilit că "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII." În concret, pentru familia ocupatională "Justitie" - Anexa V legiuitorul a înţeles să impună, printr-o normă specială, un plafon maxim total al sporurilor de 45%. Prin urmare, fiind în prezenţa unor norme speciale derogatorii, acestea trebuiau aplicate prioritar în raport de norma generală.

În final, recurentele au arătat că îşi menţin capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor constând în repararea prejudiciului produs prin neplata sporurilor cuvenite începând cu data de 01.01.2018, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii integrale şi obligarea pârâţilor la dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective. În justificarea cererii de actualizare cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâţilor la plata dobânzilor legale penalizatoare, au invocat Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 - Completul competent sa judece recursul in interesul legii şi Decizia nr. 21/2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că în cazul neexecutării unei obligaţii de plată a salariului, repararea integrală a prejudiciului presupune atât actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei datorate (acoperirea pierderii efective suferite de creditor) cât şi plata dobânzii legale (beneficiul de care este lipsit salariatul).

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii-pârâţi Tribunalul Hunedoara şi Ministerul Justiţiei au depus întâmpinare şi fără a invoca excepţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 580/C din 6.02.2018 au fost stabilite drepturile salariale cuvenite reclamantelor începând cu data de 1.01.2018, prin reîncadrarea în funcţie cu menţinerea cuantumului brut al indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor, potrivit celor menţionate în dreptul fiecăreia în cuprinsul anexelor.

Reclamantele au contestat ordinul menţionat din perspectiva cuantumului şi modului de stabilire a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii. Au susţinut, în esenţă, că cele două sporuri, deşi sunt prevăzute de lege în formă procentuală, de 25% şi 5% aplicate la indemnizaţia brută de încadrare, nu au fost astfel stabilite şi acordate în actele de salarizare, ci s-a prevăzut doar un cuantum specific, cumulat, al celor două sporuri, care, raportat la indemnizaţia de încadrare, se situează sub procentul legal de 30%.

Soluţionând cererea dedusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat-o a fi neîntemeiată, reţinând că reclamantelor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor în cuantum maxim, ci cuantumul acestora este supus unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele din Anexa V şi interdicţia depăşirii pragului prevăzut de 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În privinţa susţinerilor recurentelor subsumate cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia, urmată de o neanalizare a celorlalte capete de cerere formulate în contradictoriu cu cei doi pârâţi, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a Curţii de Apel Alba Iulia, având în vedere lipsa unui raport juridic direct cu aceştia. Totodată, nu trebuie confundată obligaţia Ministerului Justiţiei de a face demersuri, în calitate de ordonator principal de credite, pentru asigurarea sumelor reprezentând eventuale diferenţe salariale cuvenite reclamantelor, cu obligaţia de plată efectivă a respectivelor diferenţe.

În acelaşi timp, contrar susţinerilor recurentelor, Înalta Curte constată că în speţă nu se poate vorbi despre nesoluţionarea pe fond a acţiunii formulate împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia.

Câtă vreme din verificarea considerentelor hotărârii recurate se constată că s-a motivat lipsa calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi doar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata despăgubirilor, rezultă că instanţa a apreciat că aceştia au calitate procesuală pasivă pe capetele de crere principale, iar lipsa menţionării acestora în dispozitiv reprezintă o eroare, a cărei îndreptare se poate realiza pe altă cale procedurală.

De asemenea, nu se poate susţine că instanţa nu a soluţionat pe fond acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia, câtă vreme motivarea hotărârii relevă examinarea legalităţii ordinului contestat şi a modului de stabilire a drepturilor salariale (indemnizaţie de încadrare şi sporurile aferente).

În privinţa motivului de recurs vizând greşita aplicare şi interpretare normelor de drept material, Înalta Curte are în vedere următoarele norme din Legea nr. 153/2017, incidente speţei:

Art. 24 - "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 – VIII".

Art. 25 alin. (1) - "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Totodată, potrivit art. 4 şi 5 din Anexa V, cap. VIII:

Art. 4 – "(1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat."

Art. 5 – "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile de nelegalitate formulate de recurentele-reclamante, menţinând soluţia primei instanţe, cu observaţia că acestea s-au rezumat, în calea de atac, la reluarea argumentelor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a contesta efectiv considerentele sentinţei recurate.

Se constată, astfel, că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, anterior citate, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci a statuat o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte, prevăzând şi condiţia ca suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat, să nu depăşească 30% din totalul bugetului salarial pentru fiecare ordonator de credite.

În speţă, reclamantele au beneficiat de acordarea sporurilor de risc şi confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, cu respectarea condiţionării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv aceea a respectării pragului maxim de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Cumulat, cele trei tipuri de sporuri acordate reclamanţilor respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că, prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021, s-a statuat că: "În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie interpretativă, obligatorie pentru instanţele de judecată de la publicarea în Monitorul Oficial, s-a stabilit în mod definitiv că, prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, în considerentele deciziei interpretative s-a mai statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice (paragraful nr. 86) şi că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

În speţă, recurentelor le-a fost acordat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la valoarea maximă de 15% din indemnizaţia brută lunară, iar în ceea ce priveşte sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, acestea au fost stabilite la o valoare cumulată de până în 15 % din salariul de bază, fiind astfel respectată atât limita maximă aferentă fiecărui spor, cât şi limita maximă aplicabilă tuturor sporurilor.

După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, acordarea globală a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii nu reprezintă o practică administrativă nelegală, contrară Legii nr. 153/2017, stabilirea concretă a cuantumului sporurilor salariale intrând în marja de apreciere a angajatorului, iar acest raţionament este confirmat de considerentele nr. 84 şi nr. 86 ale Deciziei nr. 15/2021, anterior prezentate.

În consecinţă, în speţă nu se poate decela o cauză de nulitate a ordinului de salarizare atacat, dedusă din modul de stabilire a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii cuvenite reclamantelor, instanţa de fond pronunţând o soluţie legală de respingere a acţiunii, dată cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 24 şi 25 alin. (1), raportat la art. 4 şi 5 din Anexa V, cap. VIII la Legea nr. 153/2017.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele D., C., B., A. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 1756 din 21 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.