Litigation costs for annulled administrative act: Mootness does not bar recovery where authority generated unjustified litigation

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.04.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Competitive, solicitând suspendarea executării "Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operationale în cadrul obiectivului convergenţă privind proiectul "Investiţii în infrastructura broadband în judeţul Vaslui", cod SMIS 127138, contract de finantare nr. x/05.03.2019, beneficiar S.C. A. SRL", nr. 34384/05.04.2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 981 din 18 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia rămânerii cauzei fără obiect şi a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investitiilor şi Proiectelor Europene, Directia Generala Programe Europene Competitive, ca rămasă fără obiect.

Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 2550 RON cheltuieli de judecată din care 50 RON taxă judiciară de timbru şi 2500 RON onorariu de avocat, redus.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii şi, în rejudecare, cenzurarea considerentelor instanţei de fond care privesc obligarea la plata cheltuielilor de judecată, cu consecinţa înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.550 RON.

În motivarea recursului s-a arătat că prin considerentele sentinţei, prima instanţă a dispus asupra unor chestiuni care nu au legătură cu judecata cererii de judecată cu care a fost învestită, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, actul de procedură reprezentat de sentinţa nr. 981/18.06.2021, în privinţa considerentelor şi a dispozitivului care privesc obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, este lovit de nulitate, conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ., pentru nerespectarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care instituie obligaţia instanţei de fond de a nu depăşi limitele învestirii sale.

De asemenea, instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra unor motive străine de natura cauzei, întrucât, deşi intimata-reclamantă nu a solicitat prin acţiune obligarea instituţiei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, după cum, nici din hotărârea recurată nu rezultă a fi reţinută de către instanţă această "pretenţie" a reclamantei.

Cu alte cuvinte, deşi reclamanta nu a cerut, instanţa de fond a apreciat în mod discreţionar, asupra faptului că i s-ar cuveni, totuşi, cheltuieli de judecată pentru "activitatea desfăşurată de avocat, ce a constat în pregătirea cauzei, redactarea cererii, reprezentarea părţii şi punerea de concluzii pe excepţia rămânerii cauzei fără obiect", încălcând astfel dreptul părţii pârâte la un proces echitabil.

Or, instanţa de fond a constatat acţiunea ca rămasă fără obiect ca urmare a faptului că pârâtul a emis Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 53177/28.05.2021, şi a anulat nota a cărei suspendare a executării reclamanta a solicitat-o prin cererea introductivă, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a acestor pretenţii, care, în speţă, a intervenit până la primul termen de judecată, ce a avut loc la data de 18 iunie 2021. Cu toate acestea, fără temei legal, instanţa de fond a intervenit asupra temeiului juridic care prevede obligarea părţii care a căzut în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, prin indicarea în cauză a unui temei juridic străin de natura pricinii, invocând o pretinsă cauză de "punere în întârziere", cu care instanţa nu a fost învestită, apreciind că "pârâtul era pus în întârziere anterior introducerii cererii prin formularea contestaţiei administrative".

În egală măsura, recurentul a apreciat a fi incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, se impunea ca instanţa de fond să constate că pârâtul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, care nici măcar nu au fost cerute, întrucât acesta nu are calitatea de "parte care a pierdut procesul", astfel cum prevăd dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., ce reprezintă norma de drept material pe care se întemeiază soluţia instanţei atunci când instituie în sarcina pârâtului obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată cerute de partea care a câştigat procesul.

Deşi au fost legal citate, intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimata-pârâtă Direcţia Generală Programe Europene Competitive nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul pârât şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/05.04.2021 emisă de pârâtul Ministerul Investitiilor şi Proiectelor Europene - Directia Generala Programe Europene Competitive, în legătură cu proiectul "Investiţii în infrastructura broadband în judeţul Vaslui", cod SMIS 127138, contract de finantare nr. x/05.03.2019.

Luând act de parcurgerea procedurii prealabile şi de anularea, în cadrul acestei proceduri, a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect şi a respins-o ca atare, obligând autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Investitiilor şi Proiectelor Europene a criticat sentinţa primei instanţe exclusiv din perspectiva obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, calea de atac promovată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de casare invocat, cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea. Conform art. 174 C. proc. civ., nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

De asemenea, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al argumentelor recurentului subsumate celor două cazuri de casare menţionate, întrucât, pe de o parte, nu se poate vorbi despre o nesocotire a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, iar pe de altă parte, nici nu se verifică ipoteza depăşirii limitelor învestirii instanţei, prin pronunţarea asupra unor motive străine de natura cauzei.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă clar faptul că reclamanta din prezenta cauză a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, întrucât anterior termenului de judecată stabilit pentru data de 18.06.2021, a depus, odată cu notele de concluzii, dovada cheltuielilor de judecată şi contractual de asistenţă juridică, aspect evidenţiat, de altfel, şi în cuprinsul părţii introductive a încheierii de şedinţă de la termenul de judecată antemenţionat.

În privinţa ultimului caz de casare invocat de recurent - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele formulate au vizat o pretinsă interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., dar şi o nelegală diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată, în contextul în care respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect nu impunea o recompensare, chiar şi diminuată, dispusă din oficiu şi fără temei legal în favoarea reclamantei.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a caştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", iar dispoziţiile art. 451 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este "vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei."

În prezenta cauză, recurentul pretinde că nu este partea care a pierdut procesul, dată fiind soluţia de anulare a actului administrativ contestat pronunţată în procedura administrativă prealabilă.

În procesul civil, temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, fapta acesteia declanşând o răspundere civilă delictuală, al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Înalta Curte nu poate primi interpretarea dată de recurentul-pârât şi constată că aspectul invocat de acesta nu prezintă relevanţă în soluţionarea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme litigiul a fost generat de autoritatea pârâtă, prin emiterea unui act administrativ a cărui nelegalitate a fost recunoscută chiar de către aceasta, dar numai în urma demersului pe care reclamanta a fost obligată să îl iniţieze.

În acelaşi timp, în privinţa criticilor referitoare la diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că acestea nu pot forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs, dată fiind statuarea din cuprinsul deciziei nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Jusitiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii - "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate de recurent, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei nr. 981 din 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.