Suspension of execution of tax assessment decisions: sufficiency of "well-justified case" and "imminent damage" for provisional relief in insolvency proceedings

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26.02.2021 reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, A.N.A.F. - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Ilfov suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 357/2019, a Deciziilor de impunere din oficiu nr. x/05.11.2014 (perioada de raportare 06/2014), nr. x/22.12.2014 (perioada de raportare 09/2014), nr. 160/SBD/02.02.2015 (perioada de raportare 09/2014), precum şi a Deciziilor de plată accesorii nr. x/10.09.2014 şi nr. y/11.02.2015, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestor acte administrativ fiscale.

2. Încheierea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea din 28 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de suspendare, a suspendat executarea Deciziilor de impunere din oficiu nr. x/05.11.2014, nr. x/22.12.2014 şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/11.02.2015, respingând cererea de suspendare a Deciziei de impunere din oficiu nr. 160/SBD/02.02.2015 şi a Deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 218/10.09.2014, ca nefondată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva încheierii au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L. cât şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, acestea criticând-o pentru nelegalitate pentru motive subsumate cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a încheierii, în sensul admiterii în tot a cererii formulate şi suspendării executării inclusiv a Deciziei de impunere din oficiu nr. 160/SBD/02.02.2015 şi a Deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 218/10.09.2014.

În motivarea recursului, s-a arătat că, în privinţa celor două decizii instanţa de fond a reţinut, în mod nelegal, că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, ca urmare a faptului că probele invocate de reclamantă, procesele-verbale şi raportul de expertiză contabilă judiciară, nu privesc perioada fiscală ce face obiectul deciziilor în discuţie.

Astfel, deşi prin concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară nr. 1431/19.09.2018 se atestă că A.N.A.F. a încălcat OPANAF nr. 3392/04.11.2011 ce stabileşte obligativitatea de a dispune o verificare ulterioară în situaţia emiterii deciziilor privind estimarea unui impozit, stabilind totodată un debit de 239.813 RON faţă de 19.953.193 RON aferent perioadei iunie- septembrie 2014, iar prin procesele-verbale nr. x/29.01.2019 şi nr. y/20.02.2019 se stabileşte pentru perioada iunie- septembrie 2019 un debit de 298.580 RON, reţinând totodată că reclamanta a înantat prin adresele nr. AS5FP 4547/22.01.2019 şi AMF nr. 76/23.01.2019 toate documentele aferente perioadei marte 2014 - decembrie 2014, instanţa de fond a reţinut că aceste aspecte nu răstoarnă prezumţia de legalitate a deciziei de impunere emisă pentru luna imediat următoare perioadei septembrie 2014, respectiv decizia de impunere din oficiu nr. 160-SDB emisă la 02.02.2015 ce se referă la impozite, taxe şi contribuţii aferente perioadei de raportare octombrie 2014.

Întrucât în cadrul cererii de suspendare a executării nu se pot antama aspecte de fond, recurenta-reclamantă a solicitat a fi avute în vedere argumentele de nelegalitate a deciziilor de impunere în ceea ce priveşte nerespectarea de către organele fiscale a dreptului societăţii de a-şi depune declaraţiile fiscale pentru perioada în care s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a-şi exercita acest drept, arătându-se, totodată, că aceste decizii de impunere din oficiu au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, inclusiv OPANAF nr. 3392/04.11.2011 art. 3 parag 2 şi, implicit, a puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2990/11.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucuresti şi a deciziei Î.C.C.J. nr. 3516/21.06.2019, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2016.

Or, aceste aspecte sunt, în opinia recurentei, de natură să inducă o îndoială asupra legalităţii actului, îndoială ce se circumscrie noţiunii de "caz justificat" avută în vedere de legiuitor în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Dintre documentele depuse în susţinerea acestor argumente, recurenta a indicat documentul intitulat notificare privind obligaţiile fiscale restante nr. x/16.04.2021, prin care A.N.A.F. stabileşte un debit în sarcina societăţii în cuantum de 24.356.482 RON, în condiţiile în care numai prezentul litigiu are ca obiect un debit în cuantum de 15.630.111 RON, iar dosarul nr. x/2021 are ca obiect un debit de 15.384.464 RON aferent deciziilor de impunere pentru lunile iulie 2014, august 2014 şi noiembrie 2014. Astfel, dovedirea aparenţei de nelegalitate în ceea ce priveşte Decizia de impunere din oficiu 160-SDB emisă la 02.02.2015 ce se referă la impozite, taxe şi contribuţii aferente perioadei de raportare octombrie 2014, este certificată, încă o dată, chiar prin actele ce emană de la A.N.A.F., implicit solicitarea unui debit de 24.356.482 RON în condiţiile în care pe rolul Curţii de Apel Bucuresti se aflau 2 litigii având ca valoare totală suma de 31.014.575 RON, iar pe conturile societăţii se afla înfiinţată o popriere în cuantum total de 32.267.530 RON.

În privinţa condiţiei pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat, pe de o parte, că are conturile blocate, aspect ce împiedică orice şansă de a propune şi aproba un plan de reoganizare, iar pe de altă parte, daca s-ar menţine în fiinţă efectele deciziei de impunere din oficiu 160-SDB emisă la 02.02.2015 ce se referă la impozite, taxe şi contribuţii aferente perioadei de raportare octombrie 2014, decizie ce s-ar circumscrie unei creanţe curente din procedura insolvenţei, datorită faptului că A.N.A.F. s-a înscris la masa credală doar cu deciziile de impunere aferente perioadei iunie - septembrie 2014, iar după nu a efectuat o inspecţie fiscală pentru a îşi suplimenta înscrierea, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea 85/2014.

Societatea a solicitat suspendarea tuturor deciziilor de impunere din oficiu emise de către A.N.A.F., atât în prezentul dosar, cât şi în dosarul nr. x/2021 pentru a putea astfel face un pas inainte în ceea ce priveste procedura de reorganizare în dosarul de insolvenţă nr. x/2014, în sensul definitivării tabelului de creanţe şi intrării în procedura de reorganizare. Astfel cum se poate observa din extrasele B.P.I. atasate, judecătorul sindic a acordat termene în cauză tocmai pentru soluţionarea dosarelor nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. z/2016 ce au avut ca obiect deciziile de impunere din oficiu pentru care societatea a formulat prezenta cerere de suspendare.

Echilibrarea intereselor părţilor poate fi privită şi ca o aplicaţie particulară a principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că la soluţionarea cererii de suspendare a unui act administrativ, instanţa de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantei de a fi amânată executarea actului până la soluţionarea definitivă a cauzei este sau nu mai putemic decât interesul de a se executa actul imediat, chiar înainte ca instanţele să se pronunţe asupra legalităţii sale. Ţinând seama de circumstanţele concrete ale cauzei mai sus aratate, urmeaza a se constata că executarea deciziilor de impunere din oficiu este de natură a atrage falimentul societăţii.

In ceea ce priveşte necesitatea suspendării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 218/10.09.2014, pe lângă argumentele mai sus invocate ce se răsfrâng implicit asupra acesteia, având în vedere faptul că judecătorul fondului a înţeles să facă referire la declaraţia 112 depusă de societate, recurenta a înţeles să suplimenteze probatoriul cu înscrisuri noi: - declaraţii fiscale aferente perioadei de raportare 08.2014-05.2015, - notificąre A.N.A.F. nr. x/15.04.2021, - extras portalul instanţelor dosar nr. x/2021.

Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat casarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive. În motivarea recursului s-a apreciat că, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală în cauză, A.N.A.F. ar fi trebuit să emită un act administrativ pretins vătămător, situaţie în care, în cazul în care s-ar fi admis acţiunea, instanţa ar fi putut face aplicabilitatea art. 18 din acelaşi act normativ.

In speţă, această condiţie nu este îndeplinită întrucât A.N.A.F. nici nu a emis actele a căror suspendare s-a dispus în prezenta cauză şi nici nu s-a facut dovada că, instituţia nu a soluţionat, în termen legal, vreo cerere formulată de reclamantă. Totodată, în prezentul litigiu, nu se atacă un act emis de către A.N.A.F., astfel că aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecăţii şi nu există motive pentru a se pronunţa o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, raportul juridic fiind născut între persoana vătămată - reclamanta A. S.R.L. şi autoritatea emitentă a actului administrativ - pârâta D.G.A.M.C.

Recurenta Direcţia Generală a Marilor Contribuabili a criticat, la rândul său, încheierea primei instanţe, prin prisma greşitei admiteri a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.J.F.P. Ilfov, pârâtă care trebuia să fie păstrată în cauză.

Date fiind dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2), art. 30 alin. (1), art. 36 alin. (3) Codul de procedură fiscală, acest organ fiscal - A.J.F.P. Ilfov este, la data prezentei, singura autoritate fiscală competentă a pune în executare o eventuală hotărâre judecătorească de suspendare a executării unor acte administrativ-fiscale, întrucât administrează fiscal societatea reclamantă şi deţine întreaga situaţie fiscală a acesteia (constând în administrare, declarare şi executare acte administrative).

A mai arătat recurenta că încheierea din data de 28.06.2021 este rezultatul aplicării eronate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în opinia sa nefiind îndeplinite niciuna dintre condiţiile pentru a se dispune suspendarea executării.

Astfel, se impunea respingerea în tot a cererii de suspendare a executării, întrucât aşa-zisul caz bine justificat constatat de curtea de apel nu este dovedit în cauză, actele administrativ-fiscale/deciziile contestate fiind temeinice în fapt şi în drept, reprezentând un mijloc de probă veritabil, până lă proba contrarie. Cu toate acestea, la simpla lecturare a raportului de expertiză întocmit în dosarul de insolvenţă nr. x/2014/a3 depus de reclamantă, curtea de apel a concluzionat că asupra actelor administrativ-fiscale ar plana putemice dubii privind legalitatea . Ori, în opinia recurentei, raportul reprezintă un înscris în care expertul şi-a exprimat opinia de specialist, iar expertiza efectuată în cadrul unei cauze judecătoreşti, ca orice mijloc de probă, nu are valoare probantă absolută, ci dobândeşte valoare probatorie analizată în ansamblul tuturor celorlalte probe administrate în cauză.

In speţă, reclamanta a invocat în susţinerea existenţei cazului bine justificat faptul că a primit o poprire de la A.J.F.P. Sector 5, organ fiscal care a înţeles să pună poprire - în baza titlurilor executorii reprezentate de deciziile de impunere nr. x/05.11.2014, nr. x/22.12.2014 şi nr. y/11.02.2015, acte care sunt suspendate la data pronuntării încheierii recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei. Aşadar, reclamanta nu avea nici un interes să solicite suspendarea Deciziei nr. x/05.11.2014, nr. x/22.12.2014 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată nr. x, întrucât raportat la împrejurările cauzei aceste decizii de impunere - titluri de creanţă de la data deschiderii procedurii în dosarul de insolvenţă nr. x/2014/a3 - 11.12.2014, erau suspendate de drept, astfel încât reclamanta nu a relevat împrejurări de fapt sau de drept care să fie de natură a crea o îndoiala serioasă în privinţa legalitąţii actului administrativ-fiscal.

În privinţa condiţiei pagubei iminente, recurenta a arătat că reclamanta a relevat, iar curtea de apel şi-a însuşit, o serie de consecinţe ale actelor administrative a căror suspendare a executării a solicitat-o, argumente care sunt pur ipotetice şi speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente nu pot fi pur şi simplu invocate efectele actului. De asemenea, instanţa a ignorat faptul că reclamanta nu a probat această pagubă, ci s-a limitat la simple afirmaţii.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 357/2019, a Deciziilor de impunere din oficiu nr. x/05.11.2014, nr. x/22.12.2014, nr. y/02.02.2015, pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pentru perioadele de raportare 6/2014, 9/2014, 10/2014 precum şi a Deciziilor de plată accesorii nr. x/10.09.2014 şi nr. y/11.02.2015.

Instanţa de fond a admis în parte cererea formulată, apreciind, în esenţă, că pentru Decizia de impunere din oficiu nr. 160/SBD/02.02.2015 şi Decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 218/10.09.2014 nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Răspunzând punctual criticilor formulate prin căile de atac promovate atât de către reclamantă, cât şi de către autorităţile pârâte, Înalta Curte reţine că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a limitat la a invoca excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Argumentele invocate în susţinerea acesteia nu pot conduce la reformarea încheierii pronunţate de prima instanţă, câtă vreme din verificarea considerentelor se observă că s-a apreciat ca inadmisibilă solicitarea reclamantei de suspendare a executării deciziei de soluţionare a contestaţiei emisă de A.N.A.F., dată fiind lipsa caracterului executoriu, iar prin dispozitiv nu se dispune suspendarea executării unui act emis de către aceasta şi, implicit nu se instituie nici o obligaţie în sarcina sa.

La rândul său, recurenta Direcţia Generală a Marilor Contribuabili a criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.J.F.P. Ilfov. Înalta Curte constată caracterul nefondat al susţinerilor subsumate acestui aspect, apreciind, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că A.J.F.P. Ilfov nu a emis niciunul dintre actele a căror suspendare a executării se solicită în prezenta cauză, iar dispoziţiile art. 38 alin. (3) Codul de procedură fiscală, prevăd că modificarea sediului contribuabilului nu este de natură a atrage competenţa organului fiscal în administrarea căruia a trecut acesta, dacă se află în curs o procedură fiscală.

În privinţa argumentelor recurentelor referitoare la modul de soluţionare a fondului cererii de suspendare a executării, Înalta Curte reţine că potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din acelaşi act normativ şi prin acţiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.

Admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea condiţiilor referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanţe, în sensul identificării împrejurărilor calificate de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 drept cazuri bine justificate şi nu poate primi susţinerile recurenţilor conform cărora aspectele reţinute de prima instanţă în motivarea existenţei cazului bine justificat sunt aspecte ce ţin de fondul acţiunii în anulare.

În speţă, s-a reţinut, în mod corect, o aparenţă de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale emise pentru perioada iunie- septembrie 2014, evidenţiată de concluziile raportului de expertiză întocmit în dosarul de insolvenţă nr. x/2014/a3, care au reţinut un cuantum mult diminuat al creanţei pretinse de organele fiscale. Astfel, sunt neîntemeiate criticile pârâtei Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, vizând neîndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat, cu atât mai mult cu cât verificările fiscale ulterioare, finalizate prin emiterea proceselor-verbale nr. x şi 22 au privit aceeaşi perioadă şi aceleaşi debite stabilite prin decizii de impunere din oficiu, atestând parţial concluziile expertului cu privire la cuantumul creanţei.

Înalta Curte reţine însă caracterul fondat al argumentelor recurentei-reclamante şi constată că decizia de impunere din oficiu nr. 160/SBD/02.02.2015, ce vizează impozite, taxe şi contribuţii aferente perioadei de raportare octombrie 2014, este un act administrativ-fiscal subsecvent celor analizate în cadrul expertizei contabile şi a căror suspendare s-a dispus de către prima instanţă. În mod similar, decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 218/10.09.2014 vizează dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru perioada iulie- septembrie 2014.

Aceste aspecte, împreună cu indiciile de încălcare a dispoziţiilor OPANAF nr. 3392/04.11.2011 art. 3 paragraf 2, reţinute în cadrul dosarului nr. x/2016, dovedesc existenţa unei îndoieli serioase şi rezonabile şi cu privire la cele două decizii de impunere pentru care prima instanţă nu a dispus suspendarea executării.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru toate actele administrativ-fiscale indicate în cererea de chemare în judecată.

În privinţa celei de-a doua condiţii prevăzute de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de recurenta-pârâtă vizând nedovedirea pagubei iminente, reţinând că reclamanta a depus la dosarul cauzei un material probator amplu, în sprijinul dovedirii prejudiciului pe care l-ar putea suferi prin respingerea cererii de suspendare a executării deciziilor de impunere. Este reală susţinerea pârâtei, în sensul că nu poate fi avut în vedere, la admiterea cererii de suspendare, doar cuantumul creanţei fiscale, dar în cauză instanţa de fond nu a avut în vedere doar acest criteriu, ci şi totalitatea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, din a căror coroborare a reieşit caracterul grav prejudiciabil pe care executarea creanţelor fiscale l-ar produce asupra patrimoniului reclamantei şi activităţii sale.

În acelaşi timp, acelaşi material probator suplimentat în recurs cu înscrisuri noi (declaraţii fiscale aferente perioadei de raportare 08.2014-05.2015, - notificąre A.N.A.F. nr. x/15.04.2021), precum şi stadiul dosarului de insolvenţă şi al procedurii de reorganizare a activităţii societăţii reclamante, determină instanţa de recurs să aprecieze că este îndeplinită şincondiţia pagubei iminente, pentru a opera suspendarea executării tuturor deciziilor de impunere atacate.

În contextul anterior expus, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile cumulativ impuse de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative-fiscale, aspect de natură a atrage casarea în parte hotărârii de fond şi reformarea soluţiei primei instanţe prin prisma motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., va casa în parte încheierea recurată şi, rejudecând, va admite în tot cererea reclamantei, în sensul că va dispune suspendarea executării şi în privinţa Deciziei de impunere din oficiu nr. 160/SBD/02.02.2015 şi a Deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 218/10.09.2014. Totodată, vor fi menţinute restul dispoziţiilor încheierii şi respinse recursurile autorităţilor pârâte ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. (continuator al C.I.I. C.) împotriva încheierii din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte încheierea recurată şi, rejudecând:

Admite în tot cererea reclamantei A. S.R.L., în sensul că dispune suspendarea executării şi în privinţa Deciziei de impunere din oficiu nr. 160/SBD/02.02.2015 şi a Deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 218/10.09.2014.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Respinge recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.